Arhiva

Posts Tagged ‘Arabia Saudită’

O RECONCILIERE CARE DĂ FIORI: RUSIA ŞI ARABIA SAUDITĂ

Ianuarie 7, 2010 Lasă un comentariu

RELAŢIA RUSIEI CU REGATUL ARABIEI SAUDITE – stat-cheie în ecuaţia de securitate a Orientului Mijlociu sub multiple aspecte (spiritual, economic, geostrategic, militar), s-a menţinut multă vreme ca una extrem de complicată încă de la întemeierea regatului saudit şi conintuând în perioada existenţei Uniunii Sovietice. În perioada interbelică bunăoară, Moscova l-a susţinut pe regele Hussein din dinastia haşemită, în conflictul pentru putere al monarhului Hedjaz-ului [1] împotriva rivalului său Abdul Aziz al-Saud din dinastia saudită. Apoi, după abandonarea puterii de către Hussein la sfârşitul lui 1925 şi autoîncoronarea ca rege în februarie 1926 a lui al-Saud, URSS a fost totuşi primul stat care l-a recunoscut oficial pe noul suveran.

Ulterior, relaţia sovieto-saudită e evoluat oscilant, într-un tipar oarecum asemănător relaţiei sovieto-turce, dar din motive sensibil diferite. În perioada Războiului Rece, în faza iniţială a implicării sovietice în Orientul Mijlociu, în anii ‘50, relaţia a evoluat pozitiv, în contextul în care Kremlinul a apreciat neparticiparea saudiţilor la Pactul antisovietic de la Baghdad şi consecutiv i-a susţinut în disputa teritorială cu protectoratele britanice Abu-Dhabi şi Muscat asupra oazei Batumi. A urmat însă o fază de “răcire”, odată cu accederea la tron a prinţului Faisal (1958), suspicios faţă de propagarea în regiune a mişcărilor revoluţionare asistate de Kremlin [2], şi apoi şi mai accentuat după invazia sovietică în Afghanistan; în calitate de lider informal al Organizaţiei Conferinţei Islamice, monarhia saudită a condamnat în termeni extrem de duri intervenţia sovietică, mobilizat OCI spre a declara “Jihad”-ul în Afghanistan, a întrerupt orice canal de comunicare cu Moscova, şi susţinut financiar extrem de activ mujahedeen-ii combatanţi în Afghanistan – o deteriorare fără precedent a relaţiilor bilaterale în particular şi a celor dintre URSS şi statele musulmane în general.

Relaţiile diplomatice al Riyadh şi Moscova au fost restabilite abia în septembrie 1990, după o serie de măsuri–semne de bună credinţă adoptate de Gorbaciov, precum liberalizarea politică internă şi acordarea unor drepturi minorităţilor musulmane, retragerea trupelor din Afghanistan, sau atitudinea din Războiul din Golf din 1990, atunci când Uniunea Sovietică nu a intervenit de partea “protejatului” irakian (antagonist al Arabiei Saudite) şi chiar a cooperat cu coaliţia dirijată de SUA.Perioada post-Război Rece a fost marcată la rândul ei de două etape diametral opuse, separate între ele de momentul 9/11. Într-o primă fază, succesivă războiului din Irak din 1990, relaţia bilaterală nu a fost una nu neapărat conflictuală, cât una de “non-amiciţie”, din trei motive principale.

1.) Primul a constat în faptul că imediat după 1990, Moscova a aşteptat o recompensare din partea statelor arabe bogate în petrol pentru comportamentul său cooperant cu coaliţia anti-Saddam, în contextul în care, conform unor estimări proprii, Rusia ar fi pierdut circa 40 mld. USD consecutiv întreruperii fluxurilor comerciale cu Irakul şi respectiv sancţiunilor internaţionale asupra Irakului care au urmat ostilităţilor propriu-zise; în opinia diplomatului rus Aleksei Vassiliev,

războiul împotriva Irakului a fost un succes datorită transferului forţelor importante ale NATO în Orientul Mijlociu, [posibil, n.n.] prin indulgenţa Uniunii Sovietice. Dar Uniunea Sovietică (sau mai târziu Rusia), nu a fost remunerată material sau politic. […] Uniunea Sovietică şi mai târziu Rusia au suferit o pierdere economică.

Expectanţele Kremlinului nu şi-au găsit însă un ecou în realitate, singura măsură în sens favorabil rămânând acordarea de către guvernul saudit a circa 2,5 mld. USD asistenţă Rusiei, o sumă nesemnificativă dacă nu în raport cu valoarea pierderilor estimate de către Rusia, atunci cel puţin faţă de aşteptările ei.

2.) Al doilea motiv a fost, previzibil, problema cecenă. Autorităţile ruse au acuzat în repetate rânduri, direct sau voalat, diversele organizaţii islamice de “caritate”, mai ales din Arabia Saudită, de asistarea financiară şi logistică a militanţilor ceceni, speculaţie susţinută chiar şi de un raport al Departamentului american de Stat, conform căruia respectivele organizaţii şi alte surse individuale din Regat livraseră, numai în perioada 1997-1999, aproximativ 100 de milioane USD [3]. La o analiză mai atentă însă, comportamentul liderilor saudiţi se reliefează ca unul ambivalent: constrânsă de poziţia de lider al OCI, Arabia Saudită a uzitat un vocabular dur în a acuza atrocităţile comise de trupele ruse în campania din Cecenia din 1999, în aceeaşi manieră în care în iunie 2000, o rezouţie OCI incrimina “acţiunile inumane împotriva poporului musulman din Cecenia”; în acelaşi timp însă, se cuvine amintit că în 1994, OIC a refuzat admiterea Ceceniei, la fel cum în 1999, delegatului MAE rus aflat în vizită la Al-Riyadh i s-au dat asigurări că situaţia din Cecenia este “o problemă internă” a Rusiei.

3.) Al treilea motiv a fost competiţia dintre cele două state pe piaţa internaţională a petrolului, în contextul în care ambele se situează la vârful topului mondial al rezervelor şi producţiei de petrol, iar veniturile lor bugetare se bazează într-o măsură foarte mare pe încasările din ramura petrolieră a sectorului industrial. Magnitudinea celor două sectoare petroliere a fost suplimentată în generarea unui pattern relaţional de rivalitate de două diferenţe majore de interese repercutate în politici diferite pe piaţa internaţională: una instituţională – apartenenţa Arabiei Saudite, nu şi a Rusiei la OPEC şi de aici nevoia cel puţin formală a coordonării politicii regatului cu cea a celorlalţi membri în cadrul unei organizaţii cu care Rusia a avut de regulă raporturi tensionate; una ţinând de însăşi mărimea rezervelor (circa 265 mld. barili în cazul saudiţilor, de 3,7 ori mai mare decât a Rusiei), ceea ce explică interesul Arabiei Saudite în stabilitatea pieţei şi evitarea supraproducţiei [4], comparativ cu Rusia neconstrânsă de “reguli ale jocului” împărtăşite de alte state. A doua diferenţă comportamentală este explicabilă şi dintr-un alt unghi de vedere, acela al proprietăţii asupra industriei petroliere – de stat (prin compania naţională Saudi Aramco) în primul caz, respectiv privată în al doilea, cel puţin până la reinstaurarea de facto a controlului etatic sub mandatul lui Putin. Subsecvent, în perioada premergătoare atentatelor de la 11 septembrie, observatori externi precum Edward L. Morse şi James Richard acreditau scenariul unei “bătălii emergente între Rusia şi Arabia Saudită pentru dominaţie pe piaţă”, bătălie agravată de “ciocnirea dintre două culturi extrem de diferite… şi tipuri de regim radical diferite”.

Scenariul, deşi cel puţin rezonabil, dacă nu probabil, în lumina tendinţelor din perioada respectivă [5], a fost denunţat pe cât de radical, pe atât de surprinzător de momentul 11 septembrie 2001, cel care în cuvintele fostului Secretar de Stat Colin Powell a marcat sfârşitul perioadei de după sfârşitul Războiului Rece. În suita de reformulări radicale ale politicii internaţionale a SUA, probabil că una din cele mai radicale modificări a fost cea a locului şi rolului Arabiei Saudite pe agenda americană de securitate. Iar această reevaluare a exercitat un impact direct şi major asupra relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Rusia.Direct condiţionat de reformularea strategiei politicii americane externe şi de securitate, tonul oficial al Washingtonului faţă de Arabia Saudită a devenit rapid şi semnificativ dur în acuzarea regimului de la Al-Riyadh, de autoritarismul său în plan domestic şi de susţinerea acordată unor formaţiuni teroriste în plan extern.

Inter alia, realităţile că 15 din cei 19 atentatori sinucigaşi de al 11 septembrie 2001 erau saudiţi, aidoma lui bin Laden însuşi, că guvernul saudit acordă oficial câte 5.333 USD asistenţă fiecărei familii cu un “martir” (a se citi atentator sinucigaş) şi finalmente refuzul aceluiaşi guvern de a susţine logistic intervenţia militară împotriva Irakului în 2003 au rămas unele din cele mai vehiculate reproşuri adresate din direcţia administraţiei Bush. Consecutiv, în 2003 toate efectivele militare americane din regat au fost mutate în Qatar, iar Arabia Saudită a căzut în dizgraţia declarată a Washingtonului: în iulie 2002 spre exemplu, un expert al Pentagonului numea oficial într-o conferinţă de presă regatul saudit “centrul răului” şi “cel mai periculos oponent al Americii în Orientul Mijlociu; în reviste prestigioase din SUA precum Economic Observer au început să fie găzduite, cu o tacită aprobare, opinii conform cărora soluţia cea mai bună pentru securitatea întregului Orient Mijlociu ar fi fost invadarea Arabiei Saudite de către Israel, instaurarea controlului asupra rezervelor de ţiţei din Regat şi înjumătăţirea preţului petrolului pe piaţa internaţională; iar în ianuarie 2004, gen. John Abizaid, şeful US Central Command în regiune, declara chiar că Arabia Saudită şi Pakistanul sunt “o problemă strategică mai importantă pentru SUA” decât Irakul sau Afghanistanul”.În noile circumstanţe, văduviţi de tradiţionalul lor garant american de securitate, oficialii saudiţi s-au apropiat progresiv şi continuu de Rusia în plan politic şi economic, aceasta şi mai accentuat după intervenţia din Irak din 2003, larg dezavuată de decidenţii şi opinia publică arabo-musulmană.

Astfel, în plan diplomatic, 2 septembrie 2003 a consemnat prima vizită a unui oficial saudit de prim rang la Moscova după 70 de ani – cea a prinţului moştenitor la acea vreme Abdullah bin Abdul Aziz, care a declarat într-un semnal politic evident, că “politica Rusiei este principială, echilibrată şi rezonabilă şi ghidată de promovarea dreptăţii şi adevărului”, că Rusia şi Arabia Saudită sunt partenere “în eforturile lor de a obţine pacea în Orientul Mijlociu” şi că “poziţiile lor privind modalităţile de a stabiliza situaţia din Irak coincid”. Cu aceaşi ocazie, miniştrii rus al energiei şi saudit Ali al-Naimi al petrolului au semnat semnat un acord bilateral de cooperare în domeniul petrolului şi gazelor naturale. La acea vreme, Stephen O’Sullivan, analist al pieţei internaţionale a petrolului şi gazelor internaţionale, aprecia vizita şi acordul deopotrivă ca pe o recunoaştere de către OCI a creşterii din ultimii ani a rolului Rusiei pe piaţa internaţională a energiei, căreia i-am putea adăuga ca semnificaţie pe cea de gest de bună intenţie, de construire a încrederii între Rusia şi OPEC. Într-o altă dimensiune, Rusia valoriza suplimentar Arabia Saudită ca pe un stat-cheie în cadrul OCI în lumina situaţiei din Cecenia, faţă de care organizaţia îşi manifestase în repetate rânduri dezaprobarea faţă de politica rusă.

În paralel, şi extrem de surprinzător, deşi magistral calculat strategic, Putin a declarat în 2002 dorinţa Rusiei de a deveni membru al … Organizaţiei Conferinţei Islamice (!), obiectiv justificat de minorităţile musulmane din Rusia, care cumulează după diferite estimări, circa 20 de milioane. Dincolo de obţinerea influenţei în cadrul Organizaţiei şi al lumii islamice în general, motivaţia Rusiei era una punctuală, de ordin domestic şi viza spulberarea obiectivelor cecene de separatism prin sistarea sprijinului OCI: statutul organizaţiei precizând obligatoriu nevoia integrităţii teritoriale a statelor membre, iar Rusia devenind stat membru, orice nouă tentativă separatistă cecenă ar fi fost interpretată ca încălcând statutul OCI şi deci dezaprobată de statele musulmane odinioară simpatizante ale cauzei cecene. Demersurile în această direcţie, deşi sortite eşecului din punct de vedere formal (musulmanii din Rusia numără mai puţin decât 25%, pragul stipulat drept criteriu de admitere în organizaţie statutul OCI), au fost agreate deplin de muftii din Rusia [7] şi intensificate în 2003, totul culminând cu participarea în luna octombrie a lui Putin la summit-ul organizaţiei desfăşurat la Putrajaya (Malaysia). Efect al acestui vizibil rapprochement ruso-saudit şi totodată mărturie a prevalenţei pragmatismului în raport cu alte considerente, alegerile desfăşurate în Cecenia în aceeaşi lună octombrie, deşi acuzate ca nedemocratice de către Occident şi SUA, au fost recunoscute de saudiţi, iar noul preşedinte cecen Ahmad Kadyrov, considerat în Vest o marionetă a lui Putin, a vizitat în ianuarie 2004 în noua sa calitate Al-Riyadh.

Tot în ianuarie 2004, compania rusă Lukoil a câştigat o licitaţie privind concesionarea exploatării de petrol şi gaze în zona Rub al-Khali din centrul Arabiei Saudite, în parteneriat cu compania Saudi Aramco. Acordul, semnat la 17 martie acelaşi an şi acordând Lukoil 80% din acţiuni, a “marcat un rapprochement strategic între cei mai mari producători ai lumii şi [a subliniat] rolul crescând al Rusiei pe piaţa globală a energiei” [6]. O săptămână mai târziu, la Moscova, ministrul adjunct rus de externe Aleksandr Saltanov şi ambasadorul saudit elogiau “cooperarea dinamică dintre Rusia şi Arabia Saudită şi chemau la dezvoltarea în continuare a comerţului cooperării economice”.

În paralel, statisticile de pe piaţa armamentelor sugerează un flux intens al tranzacţiilor în interiorul triunghiului Rusia-Arabia Saudită-China. Conform raportului Serviciului de cercetare al Congresului SUA, în 2004, Rusia vânduse pe piaţa globală armament în valoare de 6,1 mld. USD (16,5% din valoarea totală la nivel mondial [8]), într-o creştere cu circa 50% faţă de valoarea corespunzătoare din 2003. În topul cumpărătorilor pe acelaşi an, pe primul loc se situa India, cu 5,7 miliarde, urmată de Arabia Saudită cu 2,9 mld. şi respectiv China cu 2,2 mld.

Astfel, ultimele evenimente din arena internaţională par să consfinţească instaurarea poate la cote fără precedent a influenţei ruse în orientul Mijlociu şi în lumea islamică: în decembrie 2005, Rusia a fost admisă ca membru observator în OCI, iar Putin îşi permitea chiar să declare în faţa parlamentului cecen că “Rusia a fost dintotdeauna apărătorul cel mai credincios, de încredere şi consecvent al intereselor lumii islamice”. Iar impactul strategic al apropierii marcante dintre Rusia pe de o parte şi statele-cheie Iran şi Arabia Saudită pe de altă parte şi al admiterii Rusiei în OCI – ambele poate de neimaginat acum 15 ani, coroborat şi cu intruziunea Chinei în aceeaşi regiune, rămâne unul într-adevăr greu de evaluat cu exactitate pe moment, în plina desfăşurare a evenimentelor, însă la fel de cert el se constituie într-un motiv de serioasă îngrijorare pentru strategii americani prin prisma reconfigurării majore a balanţei de influenţă în regiune şi prin implicaţiile pe piaţa globală a energiei.

——
Note:

[1] După unificarea în 1932 cu provinciile Noyd şi Hasa, denumirea statului a fost schimbată din Hedjaz (în trad. “barieră”) în Arabia Saudită.
[2] Ex. instaurarea la putere în Yemenul de Sud, în 1967, a Frontului de Eliberare Naţională.
[3] În aceeaşi manieră interpretativă în care, inter alia, comandatul cecen Hattab era chiar saudit, liderul Shamil Basaev recrutase sub comanda sa multipli combatanţi saudiţi, preşedintele cecen Aslan Mashadov vizitase Al-Riyadh în 1997, iar zeci de ucenici ceceni fuseseră trimişi în anii ’90 la madrasseh-urile (şcolile religioase islamice) din Regat.
[4] Într-o retrospectivă sumară pot fi decelate numai două cazuri în care saudiţii au abandonat regula acestui model comportamental: prima oară în sensul subproducţiei şi creşterii preţului – împotriva statelor occidentale, în “criza petrolului” din 1973-1974, iar a doua oară în sensul invers al supraproducţiei şi diminuării preţului – la jumătatea anilor ’80, împotriva URSS (pentru a-i cauza pierderi economice, aceasta la solicitarea neoficială a aliaţilor americani).
[5] Merită spre exemplu amintit faptul că la sfârşitul verii lui 2001, reprezentanţi saudiţi şi ai OPEC au încercat să convingă Rusia să îşi reducă producţia pentru a se obţine astfel o creştere a preţului petrolului, solicitare refuzată ferm deopotrivă de Kremlin şi de companiile ruse de profil, precum Yukos şi Surgutneftegas, care au acuzat preventiv orice posibilă intervenţie “neosovietică” a statului în politica lor, în cazul în care Kremlinul ar fi dat curs cererii saudite.
[6] Ed Blanche, vezi http://www.gasandoil.com.
[7] Marele Muftiu Gainut al Moscovei spre exemplu aprecia în august 2003 că admiterea Rusiei în OCI ar facilita “dezvoltarea legăturilor spirituale existente” şi “ar creşte semnificativ nivelul cooperării între statele membre ale OCI” (www.ln.mid.ru).
[8] Locul doi după SUA cu 12,4 mld., adică 33,5% din suma la nivel mondial.

Sursa: AlterMedia România
Ionut Apahideanu

Anunțuri

De ce nu sunt unele femei egale cu bărbaţii?

Decembrie 8, 2009 Lasă un comentariu

Ideea conform căreia toţi ne naştem egali rămâne doar un mit în multe dintre ţările din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde drepturile omului nu se aplică şi în cazul femeilor. Mai mult de atât, în India şi în China femeile nu au dreptul la viaţă – numărul fetuşilor de sex feminin avortaţi este semnificativ mai ridicat decât al celor de sex masculin.

În Arabia Saudită, femeile nu au voie să conducă autovehicule şi nici să meargă cu bicicleta, iar violatorii sunt judecaţi în funcţie de activitatea sexuală anterioară a victimei. În Egipt, soţiile trebuie să aibă acordul scris al soţilor pentru a putea părăsi ţara. Citiţi în continuare despre zece dintre cele mai crunte dovezi de inegalitate între sexe:

Nu au dreptul să conducă autovehicule
În Arabia Saudită, femeilor le este interzis să conducă autovehicule şi chiar să se plimbe cu bicicleta, iar bărbaţii nu au voie să transporte decât femei cu care au legături de rudenie. Regatul se confruntă în momentul de faţă cu o problemă care pare să nu aibă rezolvare – cum ajung 367.000 de fetiţe la şcoală, dacă şoferul mijlocului de transport în comun nu le este rudă, iar femeile nu au voie să conducă?

Ministerul Educaţiei încearcă să recruteze acum mai mulţi „Al-Ameen”, sau oameni de încredere, pentru funcţia de şofer. Însă, din motive obiective, putem fi destul de sceptici în ceea ce priveşte reuşita acestei iniţiative, având în vedere că de cele mai multe ori regulile religioase au fost deasupra oricărei logici lumeşti. Ca exemplu dăm cazul din 2002, când 15 fetiţe au murit într-un incediu izbucnit într-o şcoală. Cu toate că ele se puteau salva, supraveghetorii nu le-au lăsat să iasă din clădire pentru că nu aveau capetele acoperite, aşa cum impun regulile musulmane.

În uniformă, zi şi noapte
În 2001, un grup militant denumit Lashkar-e-Jabar a cerut ca femeile musulmane să poarte burci deasupra hainelor, ca măsura de siguranţă împotriva bărbaţilor care le agresează aruncându-le cu acid pe faţă, pe motiv că nu sunt destul de bine acoperite.

Nu au dreptul să intenteze divorţ
În mai multe ţări din Orientul Mijlociu, în timp ce soţii pot divorţa de nevestele lor chiar şi pe cale verbală, accesul femeilor la formele de divorţ este de cele mai multe ori imposibil. În Liban de exemplu, femeile nu pot intenta divorţ pe motiv de abuz, dacă nu au un martor ocular care să depună mărturie. Asta chiar şi în cazul în care ele prezintă instanţei un certificat medico-legal.

În Egipt însă, dacă vor să divorţeze, femeile trebuie să-şi plătească dreptul la libertate, renunţând la finanţele obţinute în timpul căsătoriei.

Nu au dreptul la educaţie
În mai multe zone ale Afganistanului, fetele sunt restrase de la şcoală când ajung la vârsta pubertăţii. Un alt factor care sporeşte gradul de analfabetism din această ţară este lipsa cadrelor didactice de sex feminin. În Afganistan, doar 18% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani ştiu să citească.

Nu au dreptul să călătorească
Soţii din Egipt şi Bahrain pot completa o cerere specială la aeroport pentru a le interzice soţiilor să părăsescă ţara. În Irak, Libia, Iordania, Maroc, Oman şi Yemen, femeile căsătorite trebuie să aibă acceptul scris al soţilor pentru a putea călători în străinătate. În Arabia Saudită, femeile trebuie să obţină permisiunea soţilor în scris pentru a putea călători cu mijloace de transport în comun, în cadrul regatului.

Sunt obligate să rămână victime ale violenţei domestice
În această parte a lumii, violenţa domestică este o chestiune care priveşte doar membrii familiei şi care nu intră sub incidenţa legii. Mai mult de atât, violul domestic nu este pedepsit, soţul având drept asupra corpului soţiei sale oricând doreşte. În unele dintre ţări, violatorul este scutit de pedeapsă dacă se căsătoreşte cu victima sa.

Nu pot obţine custodia copiilor
În Bahrain, unde nu există o lege privitoare la familie, judecătorii pot refuza cererile de custodie venite din partea femeilor, fără niciun motiv întemeiat. Şi de cele mai multe ori aşa se şi întâmplă.

Nu pot obţine cetăţenie
În mare parte dintre ţările din Orientul Mijlociu, doar taţii pot transmite cetăţenia copiilor lor. Femeile căsătorite cu străini nu au acest drept.

Sunt subjugate sexual
Multe dintre ţările în cauză pedepsesc prin lege adulterul şi relaţiile sexuale între persoane necăsătorite, însă, desigur, pedeapsa e cu atât mai grea, cu cât inculpatul este femeie. Iar violatorii sunt judecaţi în funcţie de activitatea sexuală anterioară a victimei.

Nu au dreptul la viaţă
Politica Chinei care prevede ca fiecare femeie să nască doar un copil a dus la omorârea multor fetiţe, născute sau fetus. Ca rezultat, la 100 de fetiţe în vârstă de 4 ani, sunt acum 114 băieţi. Rata naturală ar trebuie să fie de 105 băieţi la 100 de fete.

În aceeaşi situaţie se află şi India, unde la 1000 de băieţi sunt 300 de fete, înloc de 950, câte ar trebui să fie.

Listă compilată de The List Universe

Sursa: Jurnale Ro

A divorţat pentru că soţia s-a uitat la TV

Decembrie 3, 2009 Lasă un comentariu

Un saudit a divorţat de soţie după ce aceasta s-a uitat singură la un program de televiziune prezentat de un bărbat, gest considerat drept „imoral”, informează ziarul „Al Shams”.

Soţul a decis să pună capăt căsătoriei pe motiv că soţia a rămas, practic, singură în compania unui bărbat cu care nu avea niciun grad de rudenie, ceea ce este interzis de stricta lege islamică aplicată în Arabia Saudită, regat ultraconservator. (A.M.M.)

Sursa: Gândul
01 OCTOMBRIE 2007

Regele Arabiei Saudite a gratiat victima unui viol

Decembrie 3, 2009 Lasă un comentariu

Regele Arabiei Saudite, Abdullah, a iertat-o de pedeapsa pe tanara siita, in varsta de 20 de ani, care a fost condamnata la 200 de lovituri de bici dupa ce a fost violata in noiembrie 2006 de sapte barbati, a anuntat luni un ziar saudit, citat de Associated Press.

Justitia saudita o condamnase pe femeie la aceasta pedeapsa pentru ca in momentul in care a fost rapita de cei sapte barbati, ea se afla intr-o masina cu un barbat care nu era ruda cu ea, fapta interzisa de Islam. Cei sapte barbati, acuzati ca au violat-o atat pe femeie cat si pe insotitorul acesteia, au primit initial pedepse cuprinse intre zece luni si cinci ani de inchisoare.

Daca prima data judecatorii din orasul Qatif, din estul tarii, o condamnase pe tanara la o pedeapsa de 90 de lovituri de bici, la apelul judecat la jumatatea lunii noiembrie, Consiliul Judiciar Suprem i-a marit femeii pedeapsa la 200 de lovituri de bici si sase luni de inchisare. Pedepsele violatorilor tinerei au fost si ele marite, barbatii primind sentinte cu inchisoarea cuprinse intre 2 si 9 ani.

La proces tanara a declarat ca se intalnise cu acest prieten din liceu pentru a recupera o fotografie de a ei, pentru ca se maritase cu putin timp inainte.

Judecatorii au motivat a doua sentinta prin faptul ca tanara a facut cunoscut cazul sau in presa, declansand astfel un intreg scandal mondial. Acest incident au adus numeroase critici internationale la adresa Arabiei Saudite. In rarele sale critici ale aliatului sau cel mai important din Orientul Mijlociu, Casa Alba s-a declarat uluita de aceasta sentinta. Canada a calificat hotararea judecatorilor ca fiind barbara.

Ministrul saudit al Justitiei, Abdullah bin Mohammed al-Sheik, a declarat pentru ziarul Al-Jazirah ca iertarea de pedeapsa nu inseamna ca regele nu este de acord cu judecatorii, ci ca a actionat „in interesul oamenilor.”

„Regele este intotdeauna atent cand e vorba sa usureze suferinta cetatenilor atunci cand se convinge ca acest verdict va produce efecte asupra convietuirii dintre oameni, chiar daca el este convins ca verdictul a fost corect”, a spus al-Sheik.

Potrivit ministrului, regele era singura persoana care putea sa o ierte de pedeapsa pe fata, si a facut acest lucru in ciuda faptului ca el considera ca sistemul legal din Arabia Saudita este onest si cinstit.

Ministerul saudit de Justitie a aparat sentinta cu biciuirea, spunand ca fata avea o aventura cu barbatul care o insotea.

17 Decembrie 2007
Sursa: Ziare.com
Autor: Madalina Mitan

O americanca face inchisoare pentru ca a mers la Starbucks

Decembrie 3, 2009 Lasă un comentariu

O americanca de origine iordaniana a ajuns in inchisoare pentru ca a baut o cafea cu un coleg la Starbucks, in Riad, Arabia Saudita, informeaza The Times. Yara, in varsta de 37 de ani este casatorita si are trei copii. De curand, ea a ajuns in Riad, pentru a vizita noile birouri ale filialei firmei sale.

Femeia, care are 37 de ani, stia de regulile extrem de stricte, dar nu a banuit ca tocmai ea va fi cea vizata de autoritatile saudite. Aceasta a povestit cotidianului britanic The Times ca, la un moment dat, aflata la birou, s-a intrerupt curentul electric si, pentru ca atat ea, cat si colegii ei, numai barbati, nu aveau ce face, au ales sa merga la o cafenea Starbucks, aflata in apropiere.

Yara, impreuna cu unul dintre colegi, s-a asezat la o masa aflata in zona in care era permis accesul atat al barbatilor, cat si al femeilor.
Din nefericire insa, Yara a fost descoperita de politistii sauditi care au luat-o pur si simplu pe sus din cafenea si au inchis-o, pe motiv ca a incalcat legile islamice. Femeia povesteste ca, in singura noapte cat a stat in inchisoare, a fost perchezitionata, amenintata si chiar fortata sa semneze declaratii false.

O zi mai tarziu ea a fost eliberata, dar numai datorita faptul ca sotul ei cunostea mai multi oameni politici sauditi, care au ajutat-o. Cu toate acestea, ea a comparut in fata unui judecator, care i-ar fi spus ca „este o pacatoasa si ca va arde in iad pentru faptele sale”. Cu lacrimi in ochi, femeia a declarat ca nu va parasi Arabia Saudita si ca va incerca sa faca fata regulilor extrem de stricte.

Potrivit justitiei saudite, o femeie nu are voie sa apara in public alaturi de un barbat cu care nu este casatorita sau nu este ruda. Mai mult, in Arania Saudita exista o sectie speciala a politiei, denumita Mutaween, care se ocupa strict de astfel de cazuri. Aceasta are nu mai putin de 10.000 de mebrii si peste 500 de filiale.

In 2007, o femeie care a fost victima unui viol in grup, a fost pedepsita cu 200 de lovituri de bici si 6 ani de inchisoare, pentru ca se afla in masina cu un barbat care nu ii era ruda. Regele Abdullah a gratiat-o pe femeie, dar a declarat ca pedeapsa a fost corecta.

07 Februarie 2008
Sursa: Ziare.com

Trandafirii rosii, interzisi de Valentine’s Day

Decembrie 3, 2009 Lasă un comentariu

Comisia pentru promovarea virtutii si prevenirea viciilor din Arabia Saudita a interzis trandafirii rosii pe motiv ca florile sunt asociate cu Ziua Indragostitilor, o sarbatoare occidentala care incalca perceptele islamice, informeaza Cleveland Leader.

Angajatii din florarii si magazine au fost somati sa scape de toate cadourile sau florile care ar putea sa aminteasca de Valentine’s Day. Pana si hartia rosie de impachetat a disparut din magazine.

Tradafirii rosii au inceput sa se vanda pe sub mana, la preturi destul de piperate.

Indragostitii cu dare de mana au gasit insa si o alta metoda de a evita restrictiile. Pleaca de Ziua Indragostitilor in tari ceva mai putin conservatoare, cum ar fi Bahrein si Emiratele Arabe Unite.

Autoritatile saudite sustin ca Ziua Indragostitilor incurajeaza relatiile pre-maritale dintre femei si barbati, care sunt aspru pedepsite in regat.

12 Februarie 2008
Sursa: Ziare.com

Top 10 cele mai periculoase locuri pentru crestini

Noiembrie 27, 2009 Lasă un comentariu

Daca esti crestin, cel mai periculos loc in care ai putea sa traiesti este Coreea de Nord, potrivit unui raport pe 2007 al Open Doors.

Coreea comunista se afla pentru al saselea an consecutiv in fruntea listei tarilor in care cetatenii sunt persecutati din diferite motive, in special politice si religioase.

In 2007, au fost arestati mai multi crestini decat in 2006, pentru simplul motiv ca regimul nord-corean interzice cu desavarsire orice fel de religie in afara cultului personalitatii conducatorului suprem – Kim Jong Il.

Mai mult, crestinismul este considerat o amenintare la adresa regimului, asa incat multi crestini au fost executati in public, torturati sau intemnitati pe termen nedefinit, doar pentru ca s-a aflat ca cred in Dumnezeu.

Open Doors estimeaza ca in Coreea de Nord sunt sute de mii de crestini care isi manifesta credinta pe ascuns. Multi crestini sunt intemnitati pe motive religioase alaturi de prizonierii politici, in lagare din care rareori se mai iese in viata.

„In nicio alta tara din lume crestinii nu sunt persecutati sistematic intr-un mod atat de groaznic”, a declarat Carl Moeller, presedintele Open Doors din SUA, citat de Christian Post.

Pe locul doi in topul tarilor anti-crestine se afla Arabia Saudita, tara dominata de fundamentalistul Wahabbi Islam. Regimul acestuia a interpretat legea islamica intr-un mod radical, asa incat renuntarea la religia musulmana si convertirea la o alta se pedepseste cu moartea, daca acuzatul nu se caieste.

Pe locul trei se afla Iranul. Desi Teheranul recunoaste crestinismul ca religie minoritara, credinciosii sunt de multe ori discriminati si persecutati.

Islamul este religia dominanta in sase din cele 10 tari din topul anti-crestin: Arabia Saudita, Iran, Maldive, Afganistan, Yemen si Uzbekistan.

Trei din cele 10 tari – Coreea de Nord, Laos si China – sunt guvernate de regimuri comuniste. Butan este singura tara budista de pe lista.
Open Doors a constatat o imbunatatire a respectarii drepturilor omului in unele tari precum Somalia, Vietnam, Burma, Etiopia si Colombia, motiv pentru care nu se regasesc in top 10.

Lista celor mai periculoase tari pentru crestini:
1. Coreea de Nord
2. Arabia Saudita
3. Iran
4. Maldive
5. Butan
6. Yemen
7. Afganistan
8. Laos
9. Uzbekistan
10. China

16 Februarie 2008
Sursa: Ziare.com
Autor: Bogdana Boga