Arhiva

Posts Tagged ‘femei’

Franta: Posibila amenda pentru femeile musulmane care poarta valul burqa

ianuarie 8, 2010 Lasă un comentariu

Este posibil ca femeile musulmane care poarta valul burqa in Franta sa plateasca o amenda de 750 de euro, adica 1.000 de dolari, potrivit unui proiect de lege prezentat joi de liderul majoritatii parlamentare.

Jean-Francois Cope a declarat ca daca legea va fi aprobata barbatii care isi obliga sotiile sa poarte valul vor primi amenzi si mai mari, a declarat politicianul pentru Le Figaro, citat de AFP.

„Legea abordeaza o problema de securitate”, a declarat Cope. „Legea va interzice acoperirea fetei in locurile publice si pe strada, cu exceptia carnavalelor si evenimentelor culturale”, a mai spus politicianul. Citește mai mult…

Muftiul, alcoolul şi femeile

ianuarie 7, 2010 Un comentariu

De ce dă Muurat lecţii de moralitate altora?

Şeful Cultului Musulman din România, Iusuf Muurat, l-a acuzat pe imamul din Valea Dacilor, Geafar Tuncel, că a dansat la o nuntă, lucru ce ar fi interzis de regulile Islamului:
„În primul rând, din punctul de vedere al religiei islamice, bărbaţii se distrează separat faţă de femei. Altfel, ce exemplu de comportament ar putea da enoriaşilor săi?!”.
Totodată, Iusuf Muurat a declarat unui ziar local că va cerceta cazul şi va lua măsurile de rigoare.
Atitudinea muftiului deschide calea unei adevărate dezbateri despre lucrurile permise şi cele interzise pe care le poate săvârşi un musulman, cu atât mai mult dacă este imam (sau muftiu). Citește mai mult…

Categorii:Articole media Etichete:, , , ,

Mariaj anulat pentru ca mireasa nu era virgina

ianuarie 4, 2010 13 comentarii

Un tribunal din orasul francez Lille a anulat o casatorie, pentru ca mireasa nu a fost virgina.

Tanara, de religie musulmana, ii jurase barbatului, inainte de nunta, ca este virgina, informeaza Le Nouvel Observateur.

In noaptea nuntii, barbatul a descoperit ca fata l-a mintit, iar a doua zi, a cerut anularea casatoriei, pe motiv ca a fost mintit, in privinta calitatilor esentiale ale partenerei de viata.

Barbatul a spus ca ar fi putut opta pentru un divort cu acordul partilor, dar ca a vrut neaparat ca mariajul sa fie anulat, pentru ca fata l-a indus in eroare.

Avocatul sotului sustine ca religia celor doi nu are nicio importanta in acest caz si ca tot ce conteaza este ca fata l-a mintit si ca mariajul ar fi putut fi anulat si daca barbatul ar fi descoperit ca sotia lui ar fi avut cazier sau ca ar fi fost prostituata.

30 Mai 2008
Sursa: Ziare.com

Te mariti sau te dam afara!

ianuarie 4, 2010 Lasă un comentariu

O companie petroliera din Iran si-a somat singura angajata nemaritata sa se casatoreasca, altfel isi va pierde locul de munca.

Potrivit cotidianului local Kayhan Daily, casatoria reprezinta un criteriu la angajare. Conducerea companiei a stabilit un termen limita pana la care singura angajata necasatorita ar trebui sa isi schimbe statutul.

„Pana in data de 21 septembrie, femeia trebuie sa isi indeplineasca datoriile morale si religioase”, au spus reprezentantii companiei.

Relatiile sexuale in afara casatoriei sunt ilegale in Iran. O mare parte a populatiei tarii, traditionalistii, isi incurajeaza apropiatii ca la 20 de ani sa se casatoreasca, iar pana la 30 de ani sa aibe si copii.

Tinerii din Iran nu numai ca resping aceasta regula, dar multi dintre ei nu respecta regulile stricte de imbracaminte ale musulmanilor.

Compania iraniana „Pars Special Economic Energy Zone” s-a folosit de dogmele Profetului Mohamed ca argument pentru incurajarea angajatei de a se casatori. Ei sunt hotarati ca, pe 22 septembrie, sa o concedieze pe femeie in cazul in care nu reuseste sa se marite.

Rafinariile companiei sunt localizate in sudul Iranului, intr-o zona in care temperaturile ating si 50 grade Celsius vara. Potrivit cotidianului local, in aceasta zona este foarte dificil de intemeiat si mentinut o familie, datorita conditiilor grele de viata. Majoritatea muncitorilor sunt tineri, platiti foarte bine, tocmai pentru a nu exista tentatia de a-si parasi familiile.

12 Iunie 2008
Sursa: Ziare.com

Tocuri contra burka in Pakistan

decembrie 30, 2009 Lasă un comentariu

O femeie cumpara dintr-o piata din Peshawar acoperita din cap pana in picioare cu un burka. Sotiile nu pot fi intrebate ce parere au despre, de exemplu, ultimul atentat din oras, sotul vorbeste in numele ambilor. Tot la Karachi, manechinul Nadia Hussain este imbracata in haine moderne si fumeaza in timp ce asteapta la machiaj sa defileze pe podium. „Nu a fost niciodata mai rau in Pakistan”, spune ea. In Pakistan la istoricele diviziuni etnice si geografice, latente de la fondarea sa dupa separarea de India in 1947, se adauga si o puternica bresa sociala, noteaza ziarul El Mundo, citat
de Agerpres.

Tinerele din clasele avute urbane, precum Lahore sau chiar Karachi, se imbraca la moda in centrele comerciale, beau o cafea cu prietenii in cafenele si frecventeaza petreceri private. Islamul nu pare un obstacol pentru a bea un paharel si a dansa inlantuite de partenerii lor. La Peshawar situatia se schimba: aici multe tinere sunt casatorite inainte de 16 ani, sunt obligate sa poarte burka si fiind tot mai multe disponibilizate, obligate sa
stea acasa. Saptamana trecuta in districtul tribal Bajaur, doua profesoare au fost executate in plina strada. Motivul? Au invatat fetele sa vorbeasca cu propria voce intr-o scoala
locala.

Lupta pentru a cuceri inima Pakistanului se disputa in toate sferele vietii si merge mult mai departe de simpla vestimentatie. S-a transferat, cu intensitate diferita, in aparatura de stat, birocratie sau armata. Cei moderati amintesc ca parintele Pakistanului, Mohamed Ali Jinnah, a avut viziunea unei natiuni in care Islamul, democratia si modernitatea se vor imbina si vor convietui in armonie. Radicalii din tabara opusa vor un stat guvernat din si inspre religie. Pentru a-l impune, in ultimele sase saptamani au provocat o medie de atentate teroriste, de unul la trei zile.

Prima saptamana a modei la Karachi s-a desfasurat sub protectia a sute de agenti de politie dupa ce radicalii au obligat de doua ori anularea evenimentului, amenintandu-i pe participanti. „A fost un gest de sfidare la adresa talibanilor”, asigura directoarea Tammy Haq, privind decizia de a tine totusi evenimentul in pofida riscului. „Avem o mare
problema cu militantii, dar nu inseamna ca pentru aceasta tara trebuie sa fie paralizata”, adauga ea.

Cel mai probabil este ca acest razboi al tocurilor contra burka sa fie transat de cea mai influenta institutie a tarii. Armata pakistaneza obisnuieste sa fie prezentata ca un exemplu de soliditate si unitate intr-o tara amplu fragmentata. Adevarul este insa ca exista o bresa tot mai mare intre generalii veterani, unii dintre ei formati in SUA si dedicati rolului lor de arbitri si tanara generatie de ofiteri puternic influentati de Islamul cel mai radical.

Este ceea ce arata ziaristul Seymour M. Hersh, comentand diferentele sociale pe care le-a vazut in cei cinci ani de cand viziteaza Pakistanul. „Militarii, politicienii si ziaristii obisnuiau sa ma serveasca cu un pahar de Johnnie Walker la intalnirile noastre si beau alaturi de mine”, spune acest reporter de la durante The New Yorker. „Acum chiar si ofiterii in rezerva, inclusiv veteranii iti ofera cel mult un pahar cu suc sau o ceasca de ceai”.

Intamplarea, desi reprezentativa, nu serveste la definirea directiei pe care Pakistanul o va lua ca natiune. Mai grav este ca talibanii au reusit sa loveasca obiectivele militare in ultimele saptamani gratie unor informatii pe care nu puteau sa le procure decat din interiorul armatei. Ca viitorul va fi, mai multe burka si mai putine tocuri in tara, depinde probabil de ceea ce se va intampla in cazarmile militare si nu in pietele din Peshawar sau pe podiumul din Karachi.

Sursa: Romania Libera

Categorii:Articole media Etichete:, ,

Doi pakistanezi vor fi mutilati dupa ce au desfigurat o femeie

decembrie 30, 2009 Lasă un comentariu

Un tribunal din Lahore (Pakistan) a ordonat luni ca doi barbati sa fie mutilati, dupa ce au fost gasiti vinovati de atacarea unei tinere femei, informeaza CNN. Celor doi li se vor taia urechile si nasurile, adica exact lucrul pe care l-au facut femeii.

Tribunalul antiterorist a decis, de asemenea, condamnarea la inchisoarea pe viata a lui Ammanat Ali si a lui Sher Mohammed. Cei doi vor trebui sa plateasca si despagubiri in valoare de 8.300 de dolari.

Procurorul a afirmat ca sentinta a fost luata in concordanta cu legea islamica si cu legile antiteroriste ale tarii.

Potrivit procurorilor, cei doi barbati au abordat femeia, pe care o cunosteau, in timp ce aceasta mergea spre locul de munca, in urma cu circa o luna si jumatate.

Unul dintre barbati a vrut sa se casatoreasca cu tanara femeie, insa aceasta a refuzat. Cei doi barbati au decis sa o mutileze pentru „a oferi un exemplu”.

Tribunalul suprem va trebui sa confirme decizia de luni a judecatorilor. De asemenea, un doctor trebuie sa determine daca cei doi vor putea supravietui mutilarii.

CNN precizeaza ca, in trecut, Tribunalul suprem a suspendat sentinte similare.

de A.N.
Sursa: HotNews.ro
Marţi, 22 decembrie 2009

http://www.cnn.com/2009/WORLD/asiapcf/12/29/pakistan.maim/index.html

Turcia: O femeie din trei, victima a violentei conjugale

decembrie 18, 2009 Lasă un comentariu

Peste o treime dintre femeile din Turcia sunt victime ale violentei conjugale, dar foarte putine dintre ele raporteaza aceste fapte autoritatilor, potrivit unei anchete oficiale date publicitatii.

39% dintre femei sunt supuse violentelor fizice din partea sotului sau a partenerului, conform acestei anchete realizate in vara anului 2008 pe un esantion de 13.000 de femei cu varste cuprinse intre 15 si 59 de ani, din 51 de provincii, informeaza AFP preluat de Agerpres.

Ancheta, realizata de Directia pentru statutul femeii (KSGM), organism oficial, mai arata ca 15% dintre femei sunt victime ale abuzurilor sexuale.

Numai 4% dintre femeile batute depun plangere la politie si 1% sunt integrate in camine speciale, potrivit acestei anchete publicate pe site-ul internet al KSGM.

Turcia, tara laica a carei populatie este in marea majoritate musulmana, si-a sporit reformele in favoarea femeilor pentru a-si mari sansele de aderare la Uniunea Europeana. Potrivit organizatiilor feministe, mai sunt multe de facut pentru a reduce discriminarea la adresa femeilor.

12 Februarie 2009
Sursa: Ziare.com

ONU: Afganistanul legalizeaza violul in cadrul casatoriei

decembrie 18, 2009 Lasă un comentariu

Presedintele afgan Hamid Karzai a fost criticat marti in cadrul coferintei de la Haga din cauza unei legi ce legalizeaza violul in cadrul casatoriei si limiteaza drepturile femeilor.

Legea, care a fost aprobata de presedinte in martie, nu a fost facuta publica, insa surse din cadrul ONU, unii parlamentari afgani si activistii pentru drepturile omului sustin ca aceasta prevede ca sotiile nu au dreptul sa refuze relatiile sexuale cu sotii lor si nu au dreptul la educatie, loc de munca si asistenta medicala fara acordul sotilor, relateaza The Guardian.

Legea incalca acordurile cu ONU, dar si constitutia afgana si este considerata un demers al presedintelui Karzai pentru a obtine sprijin din partea musulmanilor conservatori la alegerile prezidentiale din august.

Secretarul de stat american Hillary Clinton ar fi discutat cu presedintele Karzai pe aceasta tema intr-o intalnire privata si si-a exprimat in mod public nemultumirea fata de aceasta lege.

„Este o chestiune de interes pentru Statele Unite. Mesajul meu este foarte clar. Drepturile femeilor sunt o parte a politicii externe promovate de administratia Obama”, a declarat Hillary Clinton.

Si ministrii de Externe din tarile nordice au facut declaratii pe aceasta tema, condamnand legea aprobata de presedinte, insa Mark Malloch Brown, ministrul de externe britanic pentru Africa, Asia si ONU a declarat ca in ciuda consternarii pe care o produce aceasta lege, „afganii au dreptul sa isi elaboreze singuri legile”.

Coferinta de la Haga a fost organizata la cererea Washingtonului pentru a strange sprijin pentru noua strategie a SUA in Afganistan. Presedintele Obama a cerut recent suplimentarea contingentului de militari din Afganistan cu aproximativ 21.000 de militari si 4.000 de specialisti care ar urma sa ajute la antrenarea armatei afgane.

Presedintele a mai cerut triplarea ajutorului acordat Pakistanului la 1,5 miliarde de dolari pe an, pe o perioada de cinci ani. Planurile includ dublarea numarului de soldati ai fortelor militare afgane la 135.000 si ale politiei la 80.000 pana in 2011.

01 Aprilie 2009
Sursa: Ziare.com
Autor: Livia Stroie

Marea Britanie: Medicii musulmani nu vor sa se spele inainte de operatii

decembrie 11, 2009 Lasă un comentariu

Medicii din cel putin trei orase englezesti refuza sa urmeze regulamentele medicale orientate spre propria lor protectie impotriva unor microbi rezistenti, din cauza credintelor religioase, se arata intr-un articol din Daily mail.
Un medic rezident (femeie) de la Spitalul de Copii din Liverpool „Alder Hey” este unul din medicii care refuza sa isi suflece manecile cand se spala pentru o operatie cat si in sala de operatii, considerand aceasta practica ca fiind indecenta pentru ele.
Probleme similare au fost ridicate si la Universitatea Leicester si Universitatea Sheffield in incinta carora, un medic musulman a refuzat sa se „curete” corespunzator pentru ca acest lucru ar fi determinat-o sa isi expuna mainile.

Unii dintre studenti au declarat ca prefera sa abandoneze cursurile decat sa isi expuna membrele superioare, dar expertii avertizeaza ca igiena medicala nu trebuie sa faca vreo exceptie datorita religiei.
Unul din purtatorii de cuvant al Spitalului Regal din Liverpool, a declarat ca si acolo s-a intampinat aceasta problema, atunci cand medicii musulmani nu se sterilizau destul de bine cu gel alcoolic, dar problema a fost remediata pana la urma, nedorind insa se specifice si cum a fost aceasta rezolvata.
Doctorul Steve Ryan, director medical al Spitalului Alder Hey a declarat ca expunerea mainilor in timpul sterilizarii este orientata spre siguranta pacientilor si conducerea spitalului va incepe discutiile cu studentii musulmani pentru a gasi o solutie. „Noi am mentionat ca manecile trebuie sa se suflece deasupra cotului, ca nu sunt acceptate ceasurile de mana, unghii facute sau false in zonele medicale. Igiena corespunzatoare este cea mai importanta si simpla actiune pe care o putem intreprinde pentru a impiedica reaspandirea unor infectii. Un mare numar mare de studente de religie musulmana s-au adresat Universitatii din Liverpool pentru a le facilita obtinerea unuiu spatiu special in care sa se schimbe in concordanta cu legea islamica. Am fost incantati ca am putut sa dam curs acestor cereri si deja aceste spatii au fost incorporate in incinta spitalului”, a subliniat acesta.
Doctorul Charles Tannock, fost consilier al spitalului si membru al Partidului Conservator, a declarat:”Acesti studenti sunt instruiti pe banii contribuabililor si au o datoria sa aiba grija de pacientii lor si sa nu ii expuna la riscuri medicale inutile. Poate ca aceste femei nu ar trebui sa aleaga o cariera medicala daca nu se simt in stare sa se supuna unor cerinte pe care toti ceilalti le-au urmat”.
Asociatia Medicala Islamica insista ca acoperirea corpului in public, exceptand fata si mainile, este o practica uzuala in Islam. „Femeia musulmana nepracticanta – medic, studenta la medicina, asistenta medicala sau pacienta – ar trebui sa fie fortata sa isi descopere bratele deasupra cotului”.

Robert MIRCEA
Sursa: Ziarul Ziua

Miss Indonezia contestata de o grupare radicala musulmana

decembrie 10, 2009 Lasă un comentariu

Miss Indonezia 2006 a fost acuzata de o grupare radicala musulmana. ca a incalcat morala publica participand la concursul Miss Univers.

Acest concurs a fost castigat duminica de reprezentanta statului Puerto Rico.

In plangerea oficiala a radicalilor indonezieni. se sustine ca tanara Nadine Chandrawinata care a pozat in bikini pentru Miss Univers „a incalcat morala publica si a comis in mod intentionat un atentat la pudoare”, prin „Aparitiile sale vulgare” care „reprezinta o insulta adusa tuturor femeilor din Indonezia”.

Mica organizatie musulmana este cunoscuta pentru opozitia deschisa fata de existenta anumitor baruri pe care le considera licentioase sau fata de editia indoneziana a revistei Playboy.

24 Iulie 2006
Sursa: Ziare.com

De ce nu sunt unele femei egale cu bărbaţii?

decembrie 8, 2009 Lasă un comentariu

Ideea conform căreia toţi ne naştem egali rămâne doar un mit în multe dintre ţările din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde drepturile omului nu se aplică şi în cazul femeilor. Mai mult de atât, în India şi în China femeile nu au dreptul la viaţă – numărul fetuşilor de sex feminin avortaţi este semnificativ mai ridicat decât al celor de sex masculin.

În Arabia Saudită, femeile nu au voie să conducă autovehicule şi nici să meargă cu bicicleta, iar violatorii sunt judecaţi în funcţie de activitatea sexuală anterioară a victimei. În Egipt, soţiile trebuie să aibă acordul scris al soţilor pentru a putea părăsi ţara. Citiţi în continuare despre zece dintre cele mai crunte dovezi de inegalitate între sexe:

Nu au dreptul să conducă autovehicule
În Arabia Saudită, femeilor le este interzis să conducă autovehicule şi chiar să se plimbe cu bicicleta, iar bărbaţii nu au voie să transporte decât femei cu care au legături de rudenie. Regatul se confruntă în momentul de faţă cu o problemă care pare să nu aibă rezolvare – cum ajung 367.000 de fetiţe la şcoală, dacă şoferul mijlocului de transport în comun nu le este rudă, iar femeile nu au voie să conducă?

Ministerul Educaţiei încearcă să recruteze acum mai mulţi „Al-Ameen”, sau oameni de încredere, pentru funcţia de şofer. Însă, din motive obiective, putem fi destul de sceptici în ceea ce priveşte reuşita acestei iniţiative, având în vedere că de cele mai multe ori regulile religioase au fost deasupra oricărei logici lumeşti. Ca exemplu dăm cazul din 2002, când 15 fetiţe au murit într-un incediu izbucnit într-o şcoală. Cu toate că ele se puteau salva, supraveghetorii nu le-au lăsat să iasă din clădire pentru că nu aveau capetele acoperite, aşa cum impun regulile musulmane.

În uniformă, zi şi noapte
În 2001, un grup militant denumit Lashkar-e-Jabar a cerut ca femeile musulmane să poarte burci deasupra hainelor, ca măsura de siguranţă împotriva bărbaţilor care le agresează aruncându-le cu acid pe faţă, pe motiv că nu sunt destul de bine acoperite.

Nu au dreptul să intenteze divorţ
În mai multe ţări din Orientul Mijlociu, în timp ce soţii pot divorţa de nevestele lor chiar şi pe cale verbală, accesul femeilor la formele de divorţ este de cele mai multe ori imposibil. În Liban de exemplu, femeile nu pot intenta divorţ pe motiv de abuz, dacă nu au un martor ocular care să depună mărturie. Asta chiar şi în cazul în care ele prezintă instanţei un certificat medico-legal.

În Egipt însă, dacă vor să divorţeze, femeile trebuie să-şi plătească dreptul la libertate, renunţând la finanţele obţinute în timpul căsătoriei.

Nu au dreptul la educaţie
În mai multe zone ale Afganistanului, fetele sunt restrase de la şcoală când ajung la vârsta pubertăţii. Un alt factor care sporeşte gradul de analfabetism din această ţară este lipsa cadrelor didactice de sex feminin. În Afganistan, doar 18% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani ştiu să citească.

Nu au dreptul să călătorească
Soţii din Egipt şi Bahrain pot completa o cerere specială la aeroport pentru a le interzice soţiilor să părăsescă ţara. În Irak, Libia, Iordania, Maroc, Oman şi Yemen, femeile căsătorite trebuie să aibă acceptul scris al soţilor pentru a putea călători în străinătate. În Arabia Saudită, femeile trebuie să obţină permisiunea soţilor în scris pentru a putea călători cu mijloace de transport în comun, în cadrul regatului.

Sunt obligate să rămână victime ale violenţei domestice
În această parte a lumii, violenţa domestică este o chestiune care priveşte doar membrii familiei şi care nu intră sub incidenţa legii. Mai mult de atât, violul domestic nu este pedepsit, soţul având drept asupra corpului soţiei sale oricând doreşte. În unele dintre ţări, violatorul este scutit de pedeapsă dacă se căsătoreşte cu victima sa.

Nu pot obţine custodia copiilor
În Bahrain, unde nu există o lege privitoare la familie, judecătorii pot refuza cererile de custodie venite din partea femeilor, fără niciun motiv întemeiat. Şi de cele mai multe ori aşa se şi întâmplă.

Nu pot obţine cetăţenie
În mare parte dintre ţările din Orientul Mijlociu, doar taţii pot transmite cetăţenia copiilor lor. Femeile căsătorite cu străini nu au acest drept.

Sunt subjugate sexual
Multe dintre ţările în cauză pedepsesc prin lege adulterul şi relaţiile sexuale între persoane necăsătorite, însă, desigur, pedeapsa e cu atât mai grea, cu cât inculpatul este femeie. Iar violatorii sunt judecaţi în funcţie de activitatea sexuală anterioară a victimei.

Nu au dreptul la viaţă
Politica Chinei care prevede ca fiecare femeie să nască doar un copil a dus la omorârea multor fetiţe, născute sau fetus. Ca rezultat, la 100 de fetiţe în vârstă de 4 ani, sunt acum 114 băieţi. Rata naturală ar trebuie să fie de 105 băieţi la 100 de fete.

În aceeaşi situaţie se află şi India, unde la 1000 de băieţi sunt 300 de fete, înloc de 950, câte ar trebui să fie.

Listă compilată de The List Universe

Sursa: Jurnale Ro

Si-a pacalit fetele minore ca le duce in vacanta, dar le-a maritat

decembrie 8, 2009 Lasă un comentariu

O femeie musulmana, care locuia cu familia in Marea Britanie, a fost condamnata la 3 ani de inchisoare, dupa ce a iesit la iveala faptul ca si-a fortat fetele, in varsta de 14 si, respectiv, 15 ani, sa se casatoreasca cu verii lor primari.

Femeia de 39 de ani, a carei identitate nu a fost facuta publica, si-a pacalit fetele ca merg in vacanta in Pakistan. Acolo, insa, acestea au fost surprinse sa constate ca pregatirile pentru nuntile lor erau in toi, relateaza Daily Mail.

N-au avut incotro si au fost nevoite sa se supuna dorintei mamei lor. Casatoriile au avut loc in 2007, dar abia in februarie, anul trecut, cand fetele s-au reintors in Marea Britanie, ca si sotii, adevarul a iesit la iveala, dupa ce una dintre ele a avut incredere intr-o profesoara si i-a povestit totul.

Intre timp, fiica cea mare, care fusese obligata de mama sa-si serveasca sotul in dormitor, facuse deja un avort, dupa o relatie extraconjugala cu un barbat mult mai in varsta.

In prezent, mama a primit sentinta, fiind incarcerata, iar fetele au fost date in grija statului.

22 Mai 2009
Sursa: Ziare.com
Autor: Anca Serghescu

Egiptenii cer pedepsirea celor care vand himene false

decembrie 8, 2009 Lasă un comentariu

Parlamentarii conservatori din Egipt au cerut scoaterea de pe piata si interzicerea unor produse chinezesti care le ajuta pe femei sa ascunda faptul ca nu mai sunt virgine.

Himenul artificial distribuit in Egipt de o companie chineza costa 30 de dolari si consta intr-un dispozitiv care elimina un lichid rosu in momentul in care este rupt, transmite Associated Press.

Barbatii sunt facuti astfel sa creada ca sotia lor a fost virgina, acesta fiind un aspect foarte important intr-o societate conservatoare musulmana in care sexul inaintea casatoriei este pedepsit.

In zonele tribale din Orientul Mijlociu, sexul inaintea casatoriei poate fi aduce chiar moartea.

Un membru al Fratiei Musulmane din Egipt spune ca astfel de produse le vor face pe femei sa cedeze tentatiilor si a cerut guvernului sa apere valorile arabe. Si liderii religiosi ai tarii cer sa se ia masuri impotriva celor care aduc in Egipt aceste produse.

06 Octombrie 2009
Sursa: Ziare.com
Autor: Alexandru Toreanik

A divorţat pentru că soţia s-a uitat la TV

decembrie 3, 2009 Lasă un comentariu

Un saudit a divorţat de soţie după ce aceasta s-a uitat singură la un program de televiziune prezentat de un bărbat, gest considerat drept „imoral”, informează ziarul „Al Shams”.

Soţul a decis să pună capăt căsătoriei pe motiv că soţia a rămas, practic, singură în compania unui bărbat cu care nu avea niciun grad de rudenie, ceea ce este interzis de stricta lege islamică aplicată în Arabia Saudită, regat ultraconservator. (A.M.M.)

Sursa: Gândul
01 OCTOMBRIE 2007

Liderul cecen: Femeile trebuie sa poarte val fiindca atata barbatii

decembrie 3, 2009 Lasă un comentariu

Femeile care lucreaza ca functionari publici sunt obligate sa poarte valul islamic, altfel vor fi concediate, a declarat presedintele republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadirov, hotarare ce are putea tensiona relatiile cu liderii laici de la Moscova, potrivit Reuters.

Kadirov a fost instalat de Kremlin in functia de sef al statului Cecen, in speranta ca va invinge insurgenta separatista, insa potrivit analistilor, presedintele cecen a transformat regiunea intr-un domeniu privat, unde legile rusesti sunt incalcate.

Legislatia rusa traseaza diferente intre stat si religie si sutine egalitatea intre sexe, insa potrivit lui Kadirov, care a vizitat anul acesta, in pelerinaj, locurile sfinte musulmane din Arabia Saudita, explicat ca Cecenia are alte traditii.

„Stiu ca toata lumea va spune „Ramzan decreteaza legea sharia (legea islamica)”. Dar eu le raspund ca sunt musulman, respect traditia cecena si sunt mandru de acest lucru”, a spus Kadirov, fiul unui cleric musulman.

„Femeile trebuie sa poarte valul sau nu vor mai lucra (pentru institutiile statului)”. „Puteti spune ca afirmatiile mele sunt ilegale, dar nu voi ceda”, a subliniat liderul cecen, care s-a declarat socat sa vada „tinerele mergand prin oras in tricouri si fuste scurte”.

Potrivit lui Kadirov, femeile sunt de vina pentru infractiunile comise in Cecenia, fiindca invita barbatii sa intretina relatii sexuale cu ele.

Oficialii rusi sunt nelinistiti de politica intransingenta a presedintelui cecen si de cultul personalitatii construite in jurul lui, insa este putin probabil ca Moscova sa intervina in vreun fel.

13 Septembrie 2007
Sursa: Ziare.com
Autor: Adriana Toma

Hirsi Ali, protecţie peste tot în UE

decembrie 3, 2009 Lasă un comentariu

Fosta deputată olandeză de origine somaleză Ayaan Hirsi Ali, ţinta ameninţărilor cu moartea din partea unor fundamentalişti islamici, va beneficia de protecţie pe teritoriile tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, a anunţat ieri, la Bruxelles, comisarul european pentru justiţie, libertate şi securitate, Franco Frattini, relatează EUObserver.

Potrivit lui Frattini, statele membre ale UE elaborează în prezent măsuri speciale pentru a asigura libera circulaţie a lui Hirsi Ali şi a altor persoane care au primit ameninţări cu moartea în urma unor declaraţii verbale sau scrise.

Oficialul european a precizat că în această privinţă a fost luată o decizie „în unanimitate” în Consiliul miniştrilor de justiţie şi afaceri interne din statele membre, desfăşurat ieri la Bruxelles.

Ayaan Hirsi Ali, care a primit numeroase ameninţări cu moartea după ce a criticat condiţia femeii în ţările cu regimuri islamice fundamentaliste, a solicitat recent ajutorul Parlamentului European pentru a colecta fonduri în scopul asigurării protecţiei sale permanente.

Guvernul olandez a alocat anual 2 milioane de euro pe întreaga perioadă în care Ayaan Hirsi Ali a trăit în Olanda, dar acest sprijin financiar a încetat după ce fosta deputată olandeză s-a mutat în SUA pentru a lucra la organizaţia neguvernamentală American Enterprise Institute.

Primele critici la adresa lui Hirsi Ali au vizat colaborarea acesteia cu regizorul Theo van Gogh, asasinat de un extremist musulman în estul Amsterdamului, după ce realizase un film de scurt-metraj în care denunţa condiţia femeii în religia islamică.

Pe corpul regizorului a fost găsită o notă ce conţinea ameninţări la adresa evreilor, a Guvernelor din Occident şi a lui Ayaan Hirsi Ali.

29 Februarie 2008
Sursa: Evenimentul Zilei
Alexandra-Livia Dordea

„Femeia interzisă” vine în România

noiembrie 14, 2009 Lasă un comentariu

Sursa http://www.evz.ro

DEBUT. Scriitoarea de origine algeriană Malika Mokeddem va vizita România, în perioada 7-13 septembrie, ocazie cu care autoarea îşi va lansa cartea „Femeia interzisă”, un roman plin de exotism, dar şi de „întrebări dureroase”. Citește mai mult…

De ce sunt femeile pacatoase in ochii extremiştilor?

noiembrie 14, 2009 Lasă un comentariu

Sursa: http://www.ziare.com

Somalia, afectata de o foamete cumplita, se preocupa cu biciuirea in public a femeilor care poarta sutien. In Sudan, unde se desfasoara fara impedimente un genocid de proportii, in Darfur, politia examineaza hainele femeilor si le aresteaza pe loc pe cele care poarta pantaloni. In Egipt, extremistii vor ca femeile sa poarte manusi tot timpul, nu cumva o fasiuta de piele sa tenteze barbatii. Citește mai mult…