Arhiva

Posts Tagged ‘Egipt’

Franta a deportat in Egipt un preot musulman radical

Ianuarie 8, 2010 Lasă un comentariu

Autoritatile franceze au deportat, joi, in Egipt, un preot musulman care in timpul predicilor sale ii indemna pe credinciosi sa lupte impotriva Occidentului.

Imamul Ali Ibrahim Al-Sudani a fost retinut de politisti si deportat in Egipt, tara sa natala, dupa ce serviciile secrete franceze au descoperit ca ii instiga pe credinciosi sa se ridice la lupta, in mai multe moschei din zona Seine-Saint-Denis, din nord-estul Parisului, a anuntat ministrul de Interne francez Brice Hortefeux, transmite AFP, citat de News.com.au.

Preotul musulman arata „dispret fata de valorile societatii noastre si instiga la violenta”, a mai precizat Hortefeux.

Sudani este cel de-al 29-lea imam deportat din Franta, din 2001 si pana acum, perioada in care au mai fost deportati inca 100 de islamisti radicali, considerati periculosi de autoritatile franceze.

07 Ianuarie 2010
Sursa: Ziare.com
Autor: Valentin Dimitriu

Anunțuri

UN ORIENT MIJLOCIU, DOUĂ ORIENTE MIJLOCII, TREI…

Ianuarie 7, 2010 Lasă un comentariu

SIMILAR ALTOR CONCEPTE CENTRALE vehiculate uneori până la demonetizare – pentru cazul ştiinţelor sociale s-ar putea aminti neexhaustiv “democraţie”, “autodeterminare”, “putere” – termenul “Orientul Mijlociu” ca denumind în primul rând o arie geografică constituie în continuare obiectul unor delimitări extrem de diferite între ele, tribuitare unor origini diferite ale autorilor, formaţiei lor profesionale şi nu în ultimul rând, naturii intereselor lor politice. Pe fondul acestei veritabile “nebuloase” conceptuale, o sumară incursiune în istoricul terminologic al ariei, precum în cele ce urmează, nu va spulbera confuziile, însă măcar – dacă gluma e permisă – ne permite să fim confuzi la “un nivel superior”.

Eticheta “Orientul Mijlociu” îşi identifică o istorie de aproximativ un secol şi jumătate, mulţi istorici atribuind paternitatea termenului, cel puţin ca publicare într-un document oficial, ofiţerului de marină SUA Alfred Thayer Mahan, autor al unor studii remarcabile la acea vreme de strategie navală. Într-un articol publicat în 1902 în The National Review, Mahan sugera că Marea Britanie ar trebui să-şi asume responsabilitatea menţinerii securităţii în zona Golfului Persic şi a coastelor sale – “Orientul Mijlociu” – în scopul securizării rutelor comerciale spre India şi al menţinerii în şah a Imperiului Ţarist : “Orientul Mijlociu, dacă mi-este permis să adopt acest termen pe care nu l-am întâlnit, va avea nevoie într-o bună zi de o Malta a sa, ca şi de un Gibraltar… Marina britanică ar trebui să aibă facilitatea de a-şi concentra forţa, dacă se iveşte ocazia, asupra Adenului, Indiei şi Golfului” [1].

Contextualizând istoric şi regional evenimentele, una din versiunile larg acceptate sugerează că termenul a fost preluat de Mahan de la cercurile Oficiului Britanic din India, în care termenul “Orient Mijlociu” ar fi fost uzitat în anii 1850 pentru a denumi Persia şi teritoriile adiacente din Golful Persic şi din Asia Centrală. În acelaşi an cu publicarea articolului lui Mahan, lucrarea Nearer East a lui D.G. Hogarth unea teritoriile dintre Balcani şi Balucistan sub denumirea deja consacrată la acea vreme de “Orient Apropiat”, statuând totodată că “Orientul Apropiat este un termen la modă [folosit, n.n.] pentru [a denumi, n.n.] o regiune pe care bunicii noştri se mulţumeau să o numească simplu Est. Probabil că puţini pot spune siguri pe ei care ar trebui să-i fie limitele şi de ce”[2]. În sfârşit, alţi autori indică o referire precedentă la “Orientul Mijlociu”, cu câţiva ani înainte, dintr-un articol publicat de generalul marinei britanice Sir Thomas Edward Gordon [3].

Cert este că până la începutul secolului trecut, regiunea dintre Europa, Marea Neagră, Mediterana, Africa şi Asia Centrală a purtat diverse denumiri în diverse epoci. Astfel, în Antichitate şi Evul Mediu Timpuriu, regiunea în sine a tins să fie denumită în funcţie de statul sau statele dominante zonal; existau ca atare provinciile de coastă ale Imperiului Persan, cele orientale ale Imperiului Roman, zona de miazănoapte a Bizanţului, Califatul Arab, iar în perioada Cruciadelor se uzita eticheta “Ţara Sfântă”, cu referire la actualul teritoriu israelo-palestinian.

O primă denumire a ariei distincte emerge în timpul Imperiului Otoman, sub a cărui dominaţie pentru regiunea coastei de est a Mediteranei s-a folosit demunirea “Levant”. În paralel (sec. XVI-XVIII) circula şi denumirea de inspiraţie franceză “Orientul Apropiat” pentru definirea zonei de interes a Franţei, care la acea vreme nu depăşea frontierele Imperiului Otoman, limitându-se la zona de coastă a actualelor state Egipt, Cipru, Siria Liban şi Israel.

Ulterior, în decursul secolului al XIX-lea, pe măsură ce în aria de cunoaştere a ţărilor europene au intrat suprafeţe tot mai mari din Africa şi Asia, s-a cristalizat pregnant nevoia unui termen geografic de sine stătător care să acopere ţările din nord-estul Africii şi sud-vestul Asiei. În acest context a apărut şi denumirea propusă de căpitanul Mahan, aceea de “Orient Mijlociu”.

Dezbaterea, mai ales pe marginea denumirilor “Orient Mijlociu” şi “Orient Apropiat”, a continuat însă inclusiv în primele decenii ale secolului al XX-lea. În încercarea de a delimita între cele două regiuni, imediat după “Marele Război”, cartografii britanici au optat pentru a plasa în aria numită “Orient Apropiat” Balcanii, Turcia, Cipru, Siria, Libanul, Palestina, iar ocazional şi Egiptul, în timp ce “Orientul Mijlociu” era considerat a se referi la Persia, Irak, Transiordania, Arabia Saudită şi celelalte state mai mici din Peninsula Arabă, existente la acea vreme sau cu independenţă obţinută după al doilea război mondial [4].

Treptat, eticheta “Orientului Mijlociu” a depăşit localizarea geografică delimitată de Mahan şi şi-a extins gradual anvergura geografică de la zona Golfului Persic spre vest, acoperind gradual “Orientul Apropiat” şi incluzând uneori şi Africa de Nord, aceasta în special în perioada interbelică, pari passu cu descoperirea unor bogate zăcăminte de petrol în Peninsula Arabă şi cu valurile de imigraţie evreiască (Aliyah) în zona Palestinei la acea vreme sub administrare britanică mandatată de Liga Naţiunilor.

Apoi, în timpul celui de al doilea război mondial, strategii britanici au extins acoperirea termenului “Orientul Mijlociu” asupra tuturor teritoriilor asiatice şi nord-africane la vest de India, extensie preluată ca atare şi de către SUA la momentul intervenţiei lor în regiune în timpul războiului. Beneficiind după al doilea război mondial şi de insituirea limbii engleze ca limbă de largă circulaţie internaţională (language of wider communication, LWC), în timp s-a împământenit delimitarea de sorginte britanică a Orientului Mijlociu [5] ca reunind teritoriile actualelor state din Maghreb (Maroc, Algeria, Tunisia, Libia), Egipt, Palestina şi Israel, Iordania, Liban, Siria, toate statele Peninsulei Arabe şi Turcia.

În sfârşit, după al doilea război mondial, această ultimă delimitare de sorginte occidentală s-a transformat în ţinta a multiple critici formulate de actori din interiorul Orientului Mijlociu, care îi imputau, inter alia, incapacitatea sublimării “ethos”-ului regiunii, concomitent cu ignorarea complexităţii ei interne. Din nefericire, nici variantele endogene nu au reuşit să ofere o delimitare a regiunii exactă sau acurată din multiple puncte de vedere. Spre exemplu, versiunea unui “Orient Mijlociu musulman” exclude din perimetrul considerat statele Israel şi nici nu furnizează, prin uzul strict al criteriului religios, necesara diferenţă specifică a regiunii în raport cu alte regiuni populate majoritar de musulmani, precum Asia Centrală, sau statele din Pacific (Indonezia, Malaysia). Similar ca incapacitate operaţională, versiunea unui “Orient Mijlociu arab” (al-şarq al-ausāţ) exclude ab initio din regiune statele Israel, Turcia, Iran, nemaivorbind de Pakistan, Aghanistan şi, contiguu, republicile musulmane ex-sovietice din Asia Centrală.

Explicabil astfel prin multitudinea şi diversitatea specifică a modalităţilor de reprezentare geografică ale aceleiaşi denumiri – fiecare căutând “specificul” regiunii, şi toate de regulă determinate fie de interese geostrategice calculate, fie de apartenenţa la tradiţii şi discipline ştiinţifice diferite (istorie, geografie, antropologie, relaţii internaţionale studii strategice şi de securitate etc.), un reputat istoric al regiunii exclama retoric în chiar titlul articolului său: “[u]nde este Orientul Mijlociu?” [6]. Întrebarea îşi păstrează o remarcabilă actualitate, nu atât din punct de vedere al definirii şi delimitării geografice (geofizice şi geopolitice) a ariei – una dacă nu unanim acceptată, cel puţin majoritar sedimentată, cât al perspectivelor, calculelor şi practicilor de securitate regională, aşadar din perspectiva studiilor strategice şi de securitate.

De la acest al doilea punct de vedere se revendică şi titlul articolului de faţă şi de la el pornind se conturează de altfel şi caracterul alternativ al cel puţin nouă reprezentări abordări conforme ale securităţii în “Orientul Mijlociu” la momentul prezent, cu delimitări ale regiunii uneori substanţial diferite între ele: 1.) “clasică”din perioada Războiului Rece – acoperind întreaga Peninsulă Arabă, plus Turcia, Egipt şi Iran, Iran; 2.) (pan-)arabă, concentrată asupra al-Alam al-Arab (lumea arabă) şi acoperind toate cele 22 state membre ale Ligii Arabe; 3.) islamică – reprezentând regiunea Orientului Mijlociu ca parte integrantă, inseparabilă a al-Alam al-Islami şi găzduind cele trei oraşe sfinte ale Islamului – Mecca, Medina şi Ierusalimul (de Est); 4.) mediteraneană (“Procesul Barcelona” lansat în 1995), adresată în diverse formule de dialog şi cooperare doar statelor riverane Mediteranei (dar cu o versiune 5.) propusă în 2004 spre a fi “extinsă” “la est de Iordania”; 6.) a Orientului Mijlociu “extins” (Greater Middle East) avansată de administraţia americană şi forma ei substanţial revizuită 7.) “a Orientului Mijlociu lărgit şi Africii de Nord (BMENA), formulată conceptual la summitul G8 din 2004, de la Sea Island, Georgia 8.) rusă actuală; 9.) chineză. Practic, nu există aşadar un Orient Mijlociu, ci, forţând pluralul, multiple “Oriente Mijlocii”. Şi pentru că în general, aşa cum exprima Einstein, formularea problemei este cheia soluţionării ei, demarcările între aceste reprezentări şi izolarea cu acurateţe a fiecăreia dintre ele reprezintă precondiţia fundamentală a oricărei abordări a securităţii în regiune

———-

[1] apud Roderic H. Davison, “Where is the Middle East?” (în Foreign Affairs 38(4), 1960), p. 667.
[2] Benjamin W. Porter, “Major Statement: Middle East”. Department of Anthropology; University of Pennsyvania, p. 1, n. 3.
[3] Pinar Bilgin, “Inventing Middle Easts? The Making of Regions through Security Discourses” (pp. 10-37 în Bjørn Ulav Utvik şi Knut S. Vikør, ed. The Middle East in a Globalized World, Bergen: Nordic Society for Middle Eastern Studies, 2000).
[4] J. M. Wagstaff, The Evolution of Middle Eastern Landscapes. An Outline to A.D. 1840 (Londra: Croom Helm, 1985), p. 4.
[5] Denumirea “Orient Mijlociu” având finalmente câştig de cauză în faţa celei “Orient Apropiat”, Sir Percy Loraine, membru marcant al Royal Geographic Society, conchidea cu fineţea tipică umorului britanic: “when I was an appreciably younger man, there used to be a Near East and a Middle East. Now apparently there is only a Middle East” (apud Davison, op. cit., pp. 670-1).
[6] Davison, op. cit. , p. 669

Sursa: AlterMedia România
Ionut Apahideanu

Spiritul si litera Coranului

Ianuarie 6, 2010 Lasă un comentariu

Abia ajunsa in Egipt, mi-am zis ca nu voi pleca inainte de a-l fi intalnit pe Gamal Al-Banna. [1] I-am telefonat si i-am spus ca vreau sa-i iau un interviu privind femeile. “Foarte bine “ mi-a raspuns.

ILHAM MANI: As vrea sa vorbim despre femei, fara sa eludam nimic.

GAMAL AL-BANNA: Este un subiect pe care l-am abordat in patru carti publicate. In prima carte, spun ca nu islamul a impus voalul, ci voalul a impus islamul. Voalul a existat cu mult inainte de islam. Dar nu este asa de simplu sa actualizezi cutumele si traditiile. Cand gandirea dominanta este masculina, toate textele sunt interpretate in acest sens. Apoi, au fost adaugate nenumarate hadith (fapte si gesturi atribuite lui Mohamed) facand-o pe femeie sa apara inferioara.

IM : Eu insami am scris un articol indemnandu-le pe egiptence sa-si dea jos voalul, pentru ca sunt convinsa ca este vorba de un simbol pur politic.

GB : In Egiptul liberal, intre 1920 si 1952, ambianta favoriza o exegeza in ton cu epoca. Tinerii nu se sinchiseau de voal. Am si acum fotografii cu sora mea Fawzia fara voal. Dupa aceea, a urmat regimul militar, dictatorial si fascist al lui Nasser. A urmat apoi cresterea pretului petrolului, emergenta Arabiei Saudite ca mare putere regionala, revolutia iraniana din 1979. Toate acestea au modificat conceptia asupra religiei. In loc sa avem vederile liberale ale Egiptului anilor 1940, ne-am ales cu o conceptie saudita si iraniana. La aceasta, s-au adaugat inchisorile si tortura cu care Nasser îi trata pe Fratii Musulmani [2], semanand astfel germenii revoltei si aparitia grupurilor violente.

IM: Violenta naste violenta…

GB: Exact. Raul tratament si brutalitatea militara provoaca crispari violente. Luati, de asemenea, in consideratie si experienta egiptenilor emigrati in Arabia Saudita. Au fost sute de mii, de la muncitori si pana clasa elitelor. Acestia au petrecut acolo ani buni si s-au impregnat cu idei fundamentaliste. La intoarcerea lor in Egipt au predicat aceste idei. Totodata, Liga islamica mondiala (predominant saudita) are mijloace financiare pentru a construi moschei in Europa, a distribui carti, a furniza imami etc. In Elvetia, toti imamii sunt de orientare wahhabita. Aceasta face ca islamul de astazi sa nu mai fie islamul din anii 1930 si 1940.

IM: Si a doua dv. carte?

GB: Titlul acesteia este “Femeia intre libertatea Coranului si restrictiile teologilor” si are la baza ideea mea centrala ca exista doua islamuri: cel al Coranului si al profetilor si cel mesterit de teologi. Primul este deschis si se bazeaza pe demnitatea persoanei, pe ideea de libertate si de valori; al doilea este ingust si se bazeaza pe juridismul literal al teologilor.Acesti teologi au dat forma definitiva legii religioase in secolul III islamic (secolul X crestin); Ibn Hanbal este crainicul salafismului (scoala juridica hanbalita este foarte reputata prin strictetea ei).

IM: Dar unele texte sunt defavorabile femeilor. Ma gandesc la cele privind mostenirea, privind chestiunea daca exista dreptul de a-ti bate sotia.

GB: Violenta familiala exista, din pacate, pentru ca oamenii nu sunt ingeri. Si pentru ca societatea a fost masculina mii de ani. Avand in vedere conditiile economice si faptul ca barbatul este mai puternic decat femeia, aceasta a fost pusa intr-o pozitie de inferioritate si barbatul isi permite sa o loveasca. Ce spune Coranul? Problema femeii este abordata intr-un mod similar cu cea a sclaviei: a vrut sa amelioreze lucrurile si sa deschida calea unor evolutii viitoare, dar in masura posibilitatilor si tinand cont de contextul epocii. Anumite pasaje din Coran iau in consideratie situatia acelei epoci, altele sunt orientate spre viitor.

IM: Dupa dv., religia se schimba pentru ca si interpretarea acesteia se schimba in functie de ceea ce fac oamenii?

GB: Exact. In acele timpuri puteai sa ai atatea neveste cate voiai si era imposibil sa se abroge poligamia. Coranul vorbeste de posibilitatea de a avea patru neveste, nu pentru a instaura poligamia ci pentru a o limita. Si apoi, exista aceasta curioasa surata ( surata IV, versetul 3): “ Daca va temeti ca nu veti fi echitabili fata de orfani, atunci luati de neveste pe acele femei care va plac, doua, trei, patru. Dar, daca va temeti ca nu veti fi echitabili, atunci luati numai o nevasta.” Aceasta surata incepe prin a mentiona orfanii, o problema foarte serioasa la acea vreme. Ea spune totodata “luati numai una” dar musulmanii nu vor sa retina decat “doua, trei sau patru”. Iata un exemplu clar de interpretare de complezenta.

IM: Pentru ce nu putem accepta ca exista, bineinteles, un text dar ca vremurile s-au schimbat?

GB: Putem sa o facem. Pentru ca tot ceea ce este juridic in texte tine de profan. Islamul comporta doua aspecte : credinta si legea. Credinta este credinta in Dumnezeu, in cartea sa, in trimisul sau Mohamed si judecata de apoi. Legea se refera la lucruri profane precum raporturile dintre guvernant si guvernat, dintre barbat si femeie, regulile privind mostenirea etc. Tot ce exista in Coran se bazeaza pe realitatile epocii. Ceea ce este important, este spiritul acestor reguli, care este cel al justitiei. Daca aplicarea legii divine duce la o injustitie , atunci aceasta trebuie reformata. Daca realitatea se schimba , trebuie schimbata si legea pentru ca aceasta sa ramana conforma spiritului revelatiei. Trebuie sa spunem fara teama si fara ezitare ca noi cautam sa aplicam spiritul si nu litera islamului. Este exact cea ce a facut Omar ibn Al-Khattab (al doilea calif, 634 – 644). Daca teologii ar porni de acolo de unde s-a oprit Omar ne-am debarasa de mii de ani de vorbire desarta incercand sa desfacem firul in patru, si care ne-au dus pe cai gresite.

* Ilham Mani este profesoara universitara yemenita. Tradus si adaptat de Nicusor Gliga, dupa documentarul Au Nom du Dieu, Courrier International, martie-aprilie-mai 2007.


Note:
[1] Gamal Al –Banna, ganditor liberal musulman, nascut in 1920, este fratele lui Hassan Al-Banna, fondatorul organizatiei Fratii Musulmani. Spre deosebire de fratele sau mai mare, Gamal Al-Banna respinge violenta si militeaza pentru o interpretare a Coranului in lumina lumii moderne, o religie care lasa omului liberul arbitru. “ La sfarsitul lunii noiembrie 2006, spiritele s-au incins in Egipt, nu din cauza saraciei, a conditiilor sanitare, a carentelor sistemului scolar, a coruptiei endemice sau a politicii israeliene. Nu, voalul a fost cel care a dezlantuit pasiunile. Ori, toate luarile de pozitie ( inclusiv ale demnitarilor religiosi) erau marcate de o totala lipsa de rationalitate. Toti, fara exceptie, s-au multumit sa compileze texte din trecut. La final, dezacordurile s-au restrans la chestiunea daca femeia trebuie sa-si acopere ochiul stang si sa priveasca cu cel drept sau invers. Consensul era total in ceea ce priveste purtarea voalului. Dar, oare, Coranul porunceste sa se acopere parul sau fata ? Sa ni se demonstreze aceasta negru pe alb. Daca nu, atunci sa inceteze peroratiile si pretentiile ca aceste interpretari ar fi coranice. Voalul tine de vestimentatie, si vestimentatia tine de obiceuri. Cu alte cuvinte, aceasta ( voalul, vestimentatia – n.t.) tine de forma, in timp ce religia se ocupa de fond si de valori. In ceeea ce priveste femeia, atitudinile, actele si comportamentele sale, important este, pur si simplu, ca acesta sa fie pudica.” (Gamal Al Banna – Despre voal si ratiune).
[2] Organizatie integrista islamica interzisa in Egipt

Sursa: AlterMedia România
Ilham Mani *

Beyonce ameninta `pacea sociala si stabilitatea` Egiptului

Decembrie 11, 2009 Lasă un comentariu

Musulmanii conservatori din Egipt sunt de parere ca Beyonce este o amenintare pentru `pacea sociala si stabilitatea` tarii lor.

Sotia lui Jay-Z are programat un concert in Egipt in seara de 6 noiembrie.

Grupurile islamiste din regiune sunt nemultumite ca guvernul nu s-a opus evenimentului, pe care-l considera `o petrecere sexuala insolenta`.

`De ce incurajati aceasta petrecere sexuala insolenta? Va faceti vinovati de disturbarea pacii sociale si stabilitatii, prin incurajarea viciului si depravarii`, se mentioneaza intr-o scrisoare adresata guvernului egiptean de catre groupul Muslim Brotherhood.

Organizatorii concertului Beyonce din Egipt resping acuzatiile aduse.

`Si noi suntem musulmani… asta (scrisoarea si protestele, n.r.) nu va impiedica Egiptul sa se bucure de prezenta unui artist de prima clasa. Ar trebui sa o onoram, nu sa o criticam`, a declarat Ahmed Beltagi, unul dintre organizatori.

Sursa: BestMusic.ro
06 Noiembrie 2009
Alina Alexandrescu

De ce nu sunt unele femei egale cu bărbaţii?

Decembrie 8, 2009 Lasă un comentariu

Ideea conform căreia toţi ne naştem egali rămâne doar un mit în multe dintre ţările din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde drepturile omului nu se aplică şi în cazul femeilor. Mai mult de atât, în India şi în China femeile nu au dreptul la viaţă – numărul fetuşilor de sex feminin avortaţi este semnificativ mai ridicat decât al celor de sex masculin.

În Arabia Saudită, femeile nu au voie să conducă autovehicule şi nici să meargă cu bicicleta, iar violatorii sunt judecaţi în funcţie de activitatea sexuală anterioară a victimei. În Egipt, soţiile trebuie să aibă acordul scris al soţilor pentru a putea părăsi ţara. Citiţi în continuare despre zece dintre cele mai crunte dovezi de inegalitate între sexe:

Nu au dreptul să conducă autovehicule
În Arabia Saudită, femeilor le este interzis să conducă autovehicule şi chiar să se plimbe cu bicicleta, iar bărbaţii nu au voie să transporte decât femei cu care au legături de rudenie. Regatul se confruntă în momentul de faţă cu o problemă care pare să nu aibă rezolvare – cum ajung 367.000 de fetiţe la şcoală, dacă şoferul mijlocului de transport în comun nu le este rudă, iar femeile nu au voie să conducă?

Ministerul Educaţiei încearcă să recruteze acum mai mulţi „Al-Ameen”, sau oameni de încredere, pentru funcţia de şofer. Însă, din motive obiective, putem fi destul de sceptici în ceea ce priveşte reuşita acestei iniţiative, având în vedere că de cele mai multe ori regulile religioase au fost deasupra oricărei logici lumeşti. Ca exemplu dăm cazul din 2002, când 15 fetiţe au murit într-un incediu izbucnit într-o şcoală. Cu toate că ele se puteau salva, supraveghetorii nu le-au lăsat să iasă din clădire pentru că nu aveau capetele acoperite, aşa cum impun regulile musulmane.

În uniformă, zi şi noapte
În 2001, un grup militant denumit Lashkar-e-Jabar a cerut ca femeile musulmane să poarte burci deasupra hainelor, ca măsura de siguranţă împotriva bărbaţilor care le agresează aruncându-le cu acid pe faţă, pe motiv că nu sunt destul de bine acoperite.

Nu au dreptul să intenteze divorţ
În mai multe ţări din Orientul Mijlociu, în timp ce soţii pot divorţa de nevestele lor chiar şi pe cale verbală, accesul femeilor la formele de divorţ este de cele mai multe ori imposibil. În Liban de exemplu, femeile nu pot intenta divorţ pe motiv de abuz, dacă nu au un martor ocular care să depună mărturie. Asta chiar şi în cazul în care ele prezintă instanţei un certificat medico-legal.

În Egipt însă, dacă vor să divorţeze, femeile trebuie să-şi plătească dreptul la libertate, renunţând la finanţele obţinute în timpul căsătoriei.

Nu au dreptul la educaţie
În mai multe zone ale Afganistanului, fetele sunt restrase de la şcoală când ajung la vârsta pubertăţii. Un alt factor care sporeşte gradul de analfabetism din această ţară este lipsa cadrelor didactice de sex feminin. În Afganistan, doar 18% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani ştiu să citească.

Nu au dreptul să călătorească
Soţii din Egipt şi Bahrain pot completa o cerere specială la aeroport pentru a le interzice soţiilor să părăsescă ţara. În Irak, Libia, Iordania, Maroc, Oman şi Yemen, femeile căsătorite trebuie să aibă acceptul scris al soţilor pentru a putea călători în străinătate. În Arabia Saudită, femeile trebuie să obţină permisiunea soţilor în scris pentru a putea călători cu mijloace de transport în comun, în cadrul regatului.

Sunt obligate să rămână victime ale violenţei domestice
În această parte a lumii, violenţa domestică este o chestiune care priveşte doar membrii familiei şi care nu intră sub incidenţa legii. Mai mult de atât, violul domestic nu este pedepsit, soţul având drept asupra corpului soţiei sale oricând doreşte. În unele dintre ţări, violatorul este scutit de pedeapsă dacă se căsătoreşte cu victima sa.

Nu pot obţine custodia copiilor
În Bahrain, unde nu există o lege privitoare la familie, judecătorii pot refuza cererile de custodie venite din partea femeilor, fără niciun motiv întemeiat. Şi de cele mai multe ori aşa se şi întâmplă.

Nu pot obţine cetăţenie
În mare parte dintre ţările din Orientul Mijlociu, doar taţii pot transmite cetăţenia copiilor lor. Femeile căsătorite cu străini nu au acest drept.

Sunt subjugate sexual
Multe dintre ţările în cauză pedepsesc prin lege adulterul şi relaţiile sexuale între persoane necăsătorite, însă, desigur, pedeapsa e cu atât mai grea, cu cât inculpatul este femeie. Iar violatorii sunt judecaţi în funcţie de activitatea sexuală anterioară a victimei.

Nu au dreptul la viaţă
Politica Chinei care prevede ca fiecare femeie să nască doar un copil a dus la omorârea multor fetiţe, născute sau fetus. Ca rezultat, la 100 de fetiţe în vârstă de 4 ani, sunt acum 114 băieţi. Rata naturală ar trebuie să fie de 105 băieţi la 100 de fete.

În aceeaşi situaţie se află şi India, unde la 1000 de băieţi sunt 300 de fete, înloc de 950, câte ar trebui să fie.

Listă compilată de The List Universe

Sursa: Jurnale Ro

Egiptenii cer pedepsirea celor care vand himene false

Decembrie 8, 2009 Lasă un comentariu

Parlamentarii conservatori din Egipt au cerut scoaterea de pe piata si interzicerea unor produse chinezesti care le ajuta pe femei sa ascunda faptul ca nu mai sunt virgine.

Himenul artificial distribuit in Egipt de o companie chineza costa 30 de dolari si consta intr-un dispozitiv care elimina un lichid rosu in momentul in care este rupt, transmite Associated Press.

Barbatii sunt facuti astfel sa creada ca sotia lor a fost virgina, acesta fiind un aspect foarte important intr-o societate conservatoare musulmana in care sexul inaintea casatoriei este pedepsit.

In zonele tribale din Orientul Mijlociu, sexul inaintea casatoriei poate fi aduce chiar moartea.

Un membru al Fratiei Musulmane din Egipt spune ca astfel de produse le vor face pe femei sa cedeze tentatiilor si a cerut guvernului sa apere valorile arabe. Si liderii religiosi ai tarii cer sa se ia masuri impotriva celor care aduc in Egipt aceste produse.

06 Octombrie 2009
Sursa: Ziare.com
Autor: Alexandru Toreanik

Femeile din Egipt au dreptul sa isi loveasca sotii

Noiembrie 24, 2009 Lasă un comentariu

Cea mai inalta autoritate a islamului sunnit, Al-Azhar, crede ca o sotie are dreptul sa isi loveasca sotul in caz de legitima aparare.

Seicul Abdel Hamid al-Atrach, presedintele comitetului legislativ al universitatii Al-Azhar, a anuntat ca o sotie are dreptul legitim de a-si lovi sotul daca este in aparare.

Sambata si duminica, cativa demnitari religiosi sauditi si turci au emis legi (fatwa) care legitimeaza dreptul unei sotii de a-si lovi sotul sau pe cel care „foloseste violenta domestica” impotriva ei, informeaza cotidianul independent al-Masri al-Youm, citat de AFP.

„Este legal ca o femeie sa isi loveasca sotul in legitima aparare. Orice persoana are deptul sa se apere, fie ca este barbat sau femeie, pentru ca toate fiintele umane sunt egale in fata lui Dumnezeu”, a declarat al-Atrach.

Demnitarul religios saudit Abdel Mohsen al-Abyakan a subliniat faptul ca o sotie ar trebui sa recurga la acelasi tip de violenta la care este supusa.

Omologul sau turc, Fathallah Jouloun, a spus ca ea trebuie sa raspunda „cu doua lovituri pentru una primita”.

29 Octombrie 2008
Sursa: Ziare.com