Arhiva
Conceptul taqiyya
ISLAM-IC ŞI ISLAM-IST: EXPLICAŢII ŞI IMPLICAŢII ALE DIFERENŢEI DE SUFIX (II)
DEŞI NU SE BAZEAZĂ pe critici ale reprezentativităţii unor astfel de eşantioane sau ale altor aspecte tehnice legate de tehnica eşantionării, etc., tabăra celor care contestă acurateţea şi/sau utilitatea distincţiei “islamic” versus “islamist” construieşte o altă argumentaţie, pornind de la palierul teoretic-conceptual şi coborând la cel empiric, în care sunt invocate, oarecum firesc, alte sondaje.
Astfel, în palierul teoretic, autori precum Andrew Campbell (articolele sale mass media din anul 2005) introduc în discuţie conceptul de taqiyya, cu înţelesul de “disimulare”, “camuflaj”, “mască”. Ca instrument, practica taqiyya ar servi inducerii în eroare pentru a purta Jihadul (militar), iar motivarea sa religioasă s-ar regăsi în Coran. Conform aceluiaşi comentator, Coranul ar reprezenta taqiyya ca pe o “manta a credinciosului”, căruia, în funcţie de circumstanţe, îi sunt permise “chiar negarea Islamului” (surah 106:6), “prietenia cu necredincioşii” (surah 3: 28) şi “consumul de mâncare interzisă” (surah 5:6 şi 3: 119), toate acestea fiind revendicate în jurisprudenţa islamică de la precedentul coranic al “subterfugiului de a te apăra de duşmani [care, n.n.] se găseşte în fuga lui Mahomed de la Mecca la Medina” (surah 4: 157).
De aici pornind [1], pentru Campbell, pretenţiile că Jihadul ar fi doar o stare subiectivă şi psihologică a unei lupte interioare “întru” Allah şi un “fenomen psihologic individual” ar fi nimic altceva decât taqiyya, întrucât în termeni contemporani, Jihadul ar însemna de facto “război sfânt” în sensul fizic şi orientat spre exterior al termenului. Mai mult, acelaşi comentator apreciază tot drept taqiyya şi ca destul de frecventă practica “pozării” în “[musulman] moderat”, care astfel induce în eroare guvernele occidentale, serviciile de informaţii, agenţiile de implementare legislativă, decidenţii politici şi nu în ultimul rând, publicul larg. Iar pentru a-şi susţine argumentul, Campbell face apel la autoritatea lui Daniel Pipes, un avocat fervent al tezei existenţei unei majorităţi musulmane “moderate”, care – e adevărat – admite totuşi că “[e]xistă o mulţime de fals-moderaţi fâcând chiar paradă [de această moderaţie, n.n.] şi care pot fi dificil de identificat chiar şi pentru cineva ca mine, care a dedicat multă atenţie acestui subiect”.
Mai mult chiar, acelaşi islamolog propusese, cu numai un an înainte, un veritabil “chestionar” menit a servi diferenţierii corecte dintre moderaţii “autentici” şi cei “falşi” şi structurat în următoarele întrebări închise (se cuvine totuşi observat că prin caracterul lor închis, aceste întrebări sunt expuse riscului erorii logice a “impunerii problematicii” (begging the question), prin “canalizarea” răspunsurilor în cadrele dezirabilităţii sociale):
– “Condamnaţi sau sunteţi îngăduitor [condone în orig., n.n.] cu acţiunile teroriste ale unor grupuri teroriste specifice şi identificate?”
– “Susţineţi, sau sunteţi de acord, cu operaţiuni de martiraj?”
– “Non-musulmanii ar trebui să beneficieze de drepturi egale cu cele ale musulmanilor?”
– “Acceptaţi validitatea altor religii?”
– “Au musulmanii dreptul de a se converti la alte religii?”
– “Ar trebui să acceptaţi / aţi accepta legislaţia unui stat non-musulman?”
– “Sunt sufiţii şi şiiţi musulmani adevăraţi?”
– “Practica takfîr [echivalentul excomunicării, n.n.] este acceptabilă?!”
– “Acceptaţi abordarea scolastică a originilor Islamului?”
– “Cine este răspunzător pentru atentatele de la 9/11?”
– “Aprobaţi măsurile sporite de securitate [de după 9/11 în statele occidentale, n.n.]?”.
Adresate unui larg eşantion musulman care să cuprindă autorităţi politice şi religioase, opinia publică, media, etc., asemenea întrebări ar fi de natură, conform lui Cambpbell, să reducă la minimum şansele disimulării taqiyya şi să opereze o distincţie acurată între musulmanii pretins moderaţi şi cei “autentici”.
În general pentru partizanii celei de a doua tabere, care dubitează acurateţea şi utilitatea distincţiei de sorginte occidentală dintre musulmani “modareţi” şi “radicali”, un semnal de alarmă îl reprezintă finalmente ponderea musulmanilor care, în diverse sondaje, îşi exprimă mai mult sau mai puţin voalat, simpatia faţă de extemismul islamic. De regulă însă – ţinem să subliniem – aceste sondaje sunt efectuate de către diverse mass media şi ca atare extrem de supuse riscului nereprezentativităţii rezultatelor. Dincolo de această necesară reticenţă, concluziile unor asemenea sondaje operate dup 9/11 ilustrează, e adevărat, o realitate îngrijorătoare. În noiembrie 2001 de pildă, la doar două luni după atentatele din SUA, un sondaj operat asupra unor imigranţi musulmani din Marea Bitanie (cu o comunitate musulmană extrem de eclectică de circa 2 milioane de persoane) ilustra faptul că: aproximativ 40% dintre respondenţi credeau că bin Laden era îndreptăţit să-şi desfăşoare războiul împotriva SUA, 10% apreciau că înseşi atacurile din 9/11 erau justificate, iar ca mărturie a propensiunii spre neasimilare/nonintegrare, nu mai puţin de 68% dintre cei intervievaţi opinau că este mai important să fii musulman decât britanic. Într-un alt sondaj operat asupra aceleiaşi, dar din 2004, 80% dintre respondenţi se pronunţau împotriva intervenţiei militare din Irak; 13% opinau subsecvent că un nou atac sinucigaş de tipul celui din 9/11 ar fi justificat; 50% declarau că ar lua în considerare posibilitatea de a deveni atentator sinucigaş dacă ar fi forţaţi să trăiască precum palestinienii; circa 200.000 simpatizau în mod deschis cu Osama bin Laden. În acelaşi an, conform unui alt sondaj, nu mai puţin de 2/3 dintre respondenţi simpatizau în mod deschis cu celebrul terorist.
Într-o imagine la nivel global, şi bazându-se pe sondaje de opinie şi interviuri extensive cu diverşi factori de opinie şi observatori avizaţi, Daniel Pipes estima în 2002 că elementul “islamist” însumează 10-15% din totalul populaţiei musulmane din lume şi aprecia că jumătate (altfel spus, peste 500 milioane!) simpatizează în mai mare măsură cu bin Laden decât cu SUA. Aceeaşi estimare este susţinută, inter alia, şi de către de Arnaud de Borchgrave, care aprecia că în lume ar exista circa 120 de milioane de simpatizanţi ai fundamentaliştilor, altfel spus “10% din populaţia musulmană a lumii de 1,2 miliarde”.
Ei bine, revenind la firul logic al demersului de faţă, pare cel puţin rezonabil faptul că în cifre absolute – dată fiind mărimea la nivel global a populaţiei musulmane, numărul celor care simpatizează mai mult sau mai puţin deschis cu extremismul islamic [2] este îngrijorător, aceasta dincolo de posibilele/probabilele inadevertenţe tehnice legate de validitatea tehnică a cercetărilor invocate. Însă nu acest aspect este obiectul prezentului articol, ci validitatea distincţiei “islamist” – “islamic”. Or, cea din urmă se susţine pe baza însăşi a sondajelor menţionate, care, împreună cu comentatorii lor, merg chiar pănă acolo încât propun cuantificări ale ponderii elementului “islamist” în totalul populaţiei musulmane din lume. Astfel, toate evidenţele sau speculaţiile ocurente în cadrul celei de a doua tabere susţin în fapt teza diferenţierii celor doi termeni şi implicit perspective de securitate.
În sfârşit, ceease consideră în literatura de specialitate a însemna “islamizare” (fie aceasta non-militară sau de tipul extremismului islamic) rămâne un fenomen pe de o parte greu cuantificabil în manifestarea sa şi pe de altă parte extrem de complex în cauzalitatea sa – cea din ultimă problemă fiind tratată în secţiunea următoare.
Considerând-o ca manifestată în multiple paliere (sau dimensiuni) intercondiţionate – e.g. politico-militar, economic, social, identitar (cultural-religios), islamizarea ar putea fi cuantificată mai întâi defalcat în exprimarea sa din fiecare palier, iar apoi agregat, prin stabilirea unei măsuri pe care am putea denumi “index al islamizării” şi care s-ar cuveni a se baza pe alte mărimi ale aceluiaşi fenomen precum intensitatea (ex. ca volum al interacţiunilor comerciale dintre state islamice raportat la unitatea de timp) şi amplitudinea sa (ex. ca anvergură geografică). Un atare demers, categoric intreprid, nu constituie obiectivulm rândurilor de faţă. Pe moment, s-ar putea menţiona, cu titlu orientativ, câteva exemple de posibili indicatori ai fenomenului global al islamizării:
în palierul politic al islamizării – indicatori electorali referitori la scorurile obţinute în procese electorale de către candidaţi sau formaţiuni politice cu un program politic islamic în ţări musulmane;
în palierul militar, extrem de uşor prima facie – frecvenţa atentatelor teroriste de specific islamist pe unitatea de timp şi de spaţiu;
în palierul său identitar (sau religios) de manifestare, islamizarea ar putea fi cuantificată relativ pe baza câtorva indicatori, precum
– parametrul consacrat în ştiinţele sociale al “conştiinţei religioase” (care se referă la gradul de participare activă, de practicare a religiei, de respectare a preceptelor religioase, etc., deci un indicator activ), parametru diferit de cel al “structurii religioase” (care se referă la simpla apartenenţa nominală la un grup religios, fiind deci un indicator pasiv) sau
– numărul anual de pelerini la Mecca, ajustat, fireşte, cu sporul demografic agregat al populaţiei musulmane la nivel global şi cu posibili factori de ordin legislativ (cum ar fi de pildă “cotele” de pelerini admişi atribuite de guvernul saudit fiecărei ţări) şi ilustrat grosier în figura de mai jos.
Recognoscibil în această figură, numărul de pelerini veniţi la Mecca din străinătate (înregistrat anual de autorităţile saudite la vamă) a crescut în 10 ani de la aprox. 720.000 în 1991 la 1.363.992 în 2001 – o creştere (chiar dacă discontinuă [3]) cu 89,44%, deci o rată care depăşeşte orice spor demografic rezonabil presupus. Cel din urmă, în funcţie de estimare, este încadrat intervalului 2,9%-4,6%, comparativ cu 1,46-2,3% pentru creştini. Cât despre cifrele pe 2004, Ministerul Pelerinajului din Arabia Saudită înregistrase la 25 ianuarie 2005, când pelerinajul era în toi, circa 1,1 milioane de pelerini sosiţi din străinătate. În sfârşit, pentru luna ianuarie a anului 2006, estimările numărului de pelerini la Mecca difuzate de media internaţională (BBC, CNN, NY Times, Washington Post, al-Jazeera), atingeau un record de circa 2,5-3 milioane.
Sfârşit
—-
[1] Într-o ilustrare a taqiyya, Campbell susţine că unii dintre atentatorii de la 9/11 ar fi fost văzuţi cu câteva zile înainte în localuri, consumând alcool – practică interzisă de Coran.
[2] În cadrul mai larg al ceea ce unii observatori au echivalat termenului shamateh (asemănător termenului german Schadenfreude) ca semnificant al bucuriei (i.e. între musulmani) faţă de răul altcuiva (i.e. al SUA).
[3] Declinul înregistrat între 1983 şi 1991 poate fi pus şi pe seama războialelor iraniano-irakian şi a celui dintre Irak şi coaliţia occidentală din 1991. Creşterea masivă a numărului de pelerine în 1992 poate fi un argument în acest sens.
Sursa: AlterMedia România
Cine sint musulmanii radicali?
Expertii in politica externa spun ca razboiul impotriva terorismului va fi cistigat doar cind lumea islamica va respinge radicalismul. Dar care sint musulmanii radicali si care cei moderati, ce ii deosebeste?
Cea mai comuna teorie a politicienilor occidentali este ca radicalii sint fundamentalisti religiosi, saraci, motivati de disperare si de ura. Un studiu Gallup analizat de „Foreign Policy” demonstreaza ca lucrurile nu stau chiar asa. Portretul musulmanului radical angajat politic se suprapune in multe locuri cu cel al musulmanului moderat.
Occidentul nu poate trasa o strategie pina cind nu identifica exact cu cine are de a face.
Etichete si idei preconcepute
Pentru ca miscarile teroriste au facut din Islam ostaticul scopurilor lor, acestea au folosit si interpretat Coranul in asa fel incit sa se muleze pe mijloacele si interesele lor, Occidentul este marcat de ideea preconceputa potrivit careia islamul e o religie a violentei, a terorismului, care incurajeaza uciderea de nevinovati. Valabil e tocmai opusul: un verset din Coran spune clar „chiar cind pornesti razboi sfint (Jihad) e interzisa uciderea lucratorilor pamintului, a copiilor si a femeilor!”, adica a civililor. De obicei, multi lideri si politicieni occidentali dau vina pe fervoarea religioasa care ar alimenta pozitiile radicale si violente. Studiul Gallup releva cu totul altceva – nu exista nici o diferenta majora in gradul de religiozitate intre musulmanii mo-derati si cei radicali, ba mai degraba radicalii lipsesc de la ceremoniile religioase. De exemplu, la momentul sondajului, in ultimele sapte zile, 56% dintre radicali fusesera la moschee, iar moderatii in proportie de 59%.
Nu saracia motiveaza radicalismul politic
Radicalismul islamic e pus deseori si pe seama saraciei si a lipsei de educatie. In mod normal, concluzia logica ar fi ca cineva care se simte oprimat tinde sa imbratiseze teorii si idei extremiste. Dar cifrele arata ca majoritatea radicalilor islamisti vin din medii cu un standard de viata cel putin decent si au facut mai multi ani de scoala decit media musulmanilor moderati – 44% dintre radicalii chestionati au studii medii si superioare, in timp ce acelasi lucru e valabil doar pentru 38% dintre moderati. Evident, in acest caz sint luati in considerare nu atentatorii sinucigasi, ci liderii politici radicali. Daca motivatia unui atentator „de rind” sta intr-un amestec de lipsa de educatie, lipsa de speranta pentru un viitor mai bun, saracie, ei bine nu acelasi lucru este valabil pentru lideri. Acestia se bucura de o stare materiala net superioara musulmanilor obisnuiti, asa-numiti „moderati”.
De ce ne urasc?
Este intrebarea la care s-au grabit sa dea un raspuns in special politicienii americani: „Pentru ca detesta felul nostru de a trai, libertatea noastra, democratia noastra”. Dincolo de propaganda, de ideologie, lucrurile stau altfel, asa cum reiese din sondajul Gallup. Musulmanii radicali, cind renunta la discurs si raspund sincer, recunosc ca admira mai ales progresul tehnologic al Vestului si libertatea de exprimare. La fel musulmanii moderati, care de altfel profita din plin de respectarea drepturilor omu-lui atunci cind emigreaza in Europa de exemplu.
Cum se face deosebirea?
De vreme ce nici gradul de religiozitate, nici starea materiala, nici lipsa de educatie, nici „ura pentru Occident” nu par a fi criterii de diferentiere intre musulma-nii radicali si cei moderati, atunci ce joaca rol de declic pentru a motiva un act terorist? In general, respondentii la intrebarile sondajului Gallup, cei care se definesc radicali, dar si cei ce se considera moderati, au reprosat Occidentului, in proportii aproape egale, ca nu le arata suficient respect, lor si Islamului. Ei au spus ca simt cum Europa si SUA le ameninta si incearca sa le controleze modul de viata. Singura diferenta semnificativa este aceea ca musulmanii moderati au spus ca doresc legaturi mai strinse cu Vestul prin intermediul dezvoltarii economice. Se poate ca aceasta sa fie cheia luptei antiteroriste, utilizarea asa-numitei „soft-power” – strategii economice sustinute politic care sa atraga musulmanii moderati mai aproape de Occident si sa determine izolarea radicalilor, din interior, chiar cu ajutorul lumii in care acum se dezvolta, fara sa fie nevoie de interventii militare.
Sursa: Cotidianul
Carta musulmanilor din Europa, semnata la Bruxelles
Carta musulmanilor din Europa, document care prevede drepturile si responsabilitatile acestei comunitati in cadrul societatii europene, a fost semnata de peste 400 de grupuri de musulmani la Bruxelles. Documentul contine 26 de puncte, cu un numar de calauze menite sa spulbere miturile privind legaturile dintre Islam si violenta, dar si sa clarifice semnificatia unor termeni precum „Jihad”, relateaza publicatia electronica EUObserver.
In carta se precizeaza ca „termenul Jihad intalnit in textele islamice, inseamna sa depui toate eforturile pentru bine, incepand de la reanalizarea propriei persoane pana la propovaduirea adevarului si justitiei in randul oamenilor”.
Musulmanii sustin ca documentul va contribui la corectarea imaginilor negative ale Islamului si va imbunatati relatiile dintre musulmani si persoanele de alte confesiuni din Europa. Proiectul Cartei a fost demarat in 2000.
14 Ianuarie 2008
Sursa: Ziare.com
Autor: Anca Bundaru
Adeptii Jihadului vor sa invadeze YouTube
Un membru al unui forum islamic care invita la Jihad /Razboiul sfant/ a lansat un apel prin Internet pentru ‘invadarea YouTube’, site de distribuire a inregistrarilor video, incarcandu-l cu clipuri de propaganda islamista, potrivit Centrului american de supraveghere a site-urilor islamiste SITE, citat de AFP.
Apelul a fost lansat saptamana trecuta de un membru al forumului al-Faloja, a carui accesare este restransa, utilizand numele de Omar Abdul Hakim.
Subliniind ca site-ul, proprietate a Google, este consultat de milioane de persoane si utilizat chiar si de presedintele ales al SUA, Barack Obama, Hakim ii indeamna pe jihadisti ‘sa-i faca de rusine pe Cruciati publicand inregistrari video in care sa le arate pierderile’. El explica detaliat cum poate fi postata o inregistrare video in secvente de cate 10 minute.
YouTube indica pe site-ul sau ca ‘incurajeaza discutiile libere si apara dreptul fiecaruia de a-si exprima opinii nepopulare’, dar interzice inregistrari video violente sau care propaga ura.
04 Decembrie 2008
Sursa: Ziare.com
Teroriştii folosesc site-urile de pariuri pentru a spăla bani
Reţelele teroriste islamice au folosit site-urile de pariuri pentru a spăla bani pentru atacuri, potrivit unor analişti din domeniul securităţii, citaţi de Daily Telegraph în ediţia electronică. Serviciile de securitate au avertizat că Internetul este o metodă tot mai frecventă folosită pentru antrenarea teoriştilor şi colectarea de fonduri. Mai mulţi experţi informatici ai al-Qaida au creat o „universitate online a Jihadului” care recrutează şi antrenează în Marea Britanie potenţiali terorişti, fără ca aceştia să rişte, călătorind până la taberele din Pakistan.O nouă generaţie de programe informatice, numită Secretele Mujahedinilor 2, a fost concepută, aceasta permiţând militanţilor că comunice prin e-mail, fără a fi interceptaţi de serviciile de informaţii.Experţi din cadrul Jane’s Intelligence Group au declarat, în cadrul unei conferinţe pe tema atacurilor teroriste din Marea Britanie, că o comunitate pe Internet se extinde cu ajutorul tinerilor care sprijină terorismul. Al-Qaida vrea să infiinţeze o universitate a Jihadului pe Internet, atât într-o formă spirituală, dar şi într-una financiară”, a declarat un specialist în contraterorism din cadrul Jane’s Intelligence Group, Terry Prattar. „Ei vor o comunitate care să comită atacuri fără a trebui să călătoreasă în alte ţări pentru a se antrena”, a adăugat el. Potrivit lui, Internetul a fost utilizat pentru colectarea de fonduri pentru terorişti din Afganistan, inclusiv folosirea site-urilor de pariuri pentru spălarea banilor.
Sursa: Gardianul
02-01-2009
Emiratul caucazian de la Marea Neagră
Autor Carmen Gavrila
Data 6 oct 2008
Sursa: Adevarul
După războaiele cecene, naţionalismele din Caucazul de Nord au lăsat încet loc unui jihad cu tentă marxistă. Caucazul urmează traiectoria Magrebului, unde opoziţia secular-naţionalistă din anii ’80 şi ’90 a fost înlocuită de mişcări radicale islamice.
Dacă în anii ’90 Rusia se confrunta în Caucaz cu naţionalismul mozaicului de etnii, în special cel cecen, acum are de a face cu o forţă net superioară – islamul radical, de tip wahabit, în melanj cu tezele marxiste de justiţie socială. Citește mai mult…
Concepţia despre jihad în islamul clasic şi modern
Autor Prep. Pr. Dan Sandu
Articolul poate fi descarcat aici:
http://www.dansandu.ro
Europa şi Islamul. Istoria unei neinţelegeri
AUTOR Franco Cardini
Editura Polirom. http://www.polirom.ro
COLECTIE CONSTRUCTIA EUROPEI
PRET 15.50 RON
ISBN 973-683-993-1
ANUL APARITIEI 2002 Citește mai mult…
Osama bin Laden
Vocabular
Flagcounter
Zelist
GTop
Resurse Islamice. 
Comentarii recente