Arhiva

Posts Tagged ‘Siria’

Lumea musulmană

Ianuarie 7, 2010 Lasă un comentariu

În Iran, Siria și Turcia peste 90% din locuitori sunt musulmani.

În Indoneazia sunt peste 200 de milioane de musulmani, prima țară din lume cu cei mai mulți musulmani. Pakistan se localizează pe locul doi și India pe locul trei în raport cu numărul de musulmani care locuiesc în țările lumii.

Anglia este una din țintele musulmanilor. De aceea, ei lucrează prin mass-media, își comasează oamenii în anumite zone, chiar o zonă fiind numită „Micul Bangladeș”. Musulmanii au venit ca muncitori în fabrici, apoi și-au adus familiile acolo.

Musulmanii din SUA consideră că au ajuns în țara promisă, au venit pentru o stare mai bună economică. În Anglia au venit ca muncitori în fabrici, apoi și-au adus familiile cu ei. Oamenii simpli sunt mai dispuși să-și dea viața pentru islam. Citește mai mult…

Anunțuri
Categorii:Articole media Etichete:, ,

Obiceiuri de nuntă din lumea musulmană

Ianuarie 7, 2010 1 comentariu

Mirele musulman îşi poate cunoaşte mireasa în ziua nunţii.
Nunţile din teritoriile arabe diferă în funcţie de regiune. Nunţile musulmane pot fi aranjate dinainte, dar nu în mod obligatoriu. Se poate întâmpla, ca mirele să îşi vadă mireasa chiar în ziua nunţii. Mireasa poartă un caftan, o rochie anume pregătită şi ornată, iar mâinile şi picioarele îi sunt pictate cu diferite modele, fiind utilizată vopsea de henna. În ţări precum Siria, Iordania, Liban, teritoriile Palestiniene, se păstrează obiceiul de a purta mirele şi mireasa pe scaune, în timp ce alţi nuntaşi dansează în jurul lor.

O nuntă pakistaneză constă în patru ceremonii, desfăşurate în patru zile separate. „Mayoon“ este petrecerea de la casa miresei, unde se adună prietenii şi rudele apropiate ale acesteia, care cântă şi dansează plini de veselie. Familia miresei oferă mici daruri, în funcţie de starea acestora, prietenelor miresei. Apoi, cei prezenţi îşi desenează mâinile cu henna. Petrecerea durează până noaptea târziu, iar mireasa poartă o rochie şalvar de culoare galbenă. Alte ceremonii au loc separat la casa miresei şi a mirelui, de fiecare dată fiind folosită henna pentru desenarea mâinilor miresei şi a mirelui. În cea mai importantă zi, „shaadi“, are loc petrecerea, dată la casa miresei, aici fiind instalate corturi largi, în grădină sau aproape de casă. În zilele noastre, aceste petreceri se pot face şi la hotel sau săli închiriate, dar sunt mult mai apreciate nunţile tradiţionale. Sosirea mirelui şi a familiei sale la casa miresei este anunţată de ritmurile de dholak, o tobă. Atunci când mirele intră în casă, este primit cu flori şi cu petale de trandafir. Se poate întâmpla ca această ceremonie să fie întreruptă de către fraţii, surorile şi prietenii miresei, pe motiv că nu au primit suficienţi bani. Urmează o ceartă cu rudele mirelui, totul încheindu-se cu bine, de dragul distracţiei. Mireasa poartă o rochie roşie, roz sau purpurie şi este împodobită cu bijuterii grele de aur. La „Rukhsati“, mirele şi familia sa pleacă împreună cu mireasa. Plecarea miresei este unul dintre cele mai emoţionante evenimente, aceasta îşi ia rămas bun de la familie, prieteni şi de la casa sa şi porneşte înlăcrimată spre noua sa casă, unde îşi va începe viaţa de nevastă.

Sursa: Ziarul Lumina

Categorii:Familie Etichete:, , , ,

UN ORIENT MIJLOCIU, DOUĂ ORIENTE MIJLOCII, TREI…

Ianuarie 7, 2010 Lasă un comentariu

SIMILAR ALTOR CONCEPTE CENTRALE vehiculate uneori până la demonetizare – pentru cazul ştiinţelor sociale s-ar putea aminti neexhaustiv “democraţie”, “autodeterminare”, “putere” – termenul “Orientul Mijlociu” ca denumind în primul rând o arie geografică constituie în continuare obiectul unor delimitări extrem de diferite între ele, tribuitare unor origini diferite ale autorilor, formaţiei lor profesionale şi nu în ultimul rând, naturii intereselor lor politice. Pe fondul acestei veritabile “nebuloase” conceptuale, o sumară incursiune în istoricul terminologic al ariei, precum în cele ce urmează, nu va spulbera confuziile, însă măcar – dacă gluma e permisă – ne permite să fim confuzi la “un nivel superior”.

Eticheta “Orientul Mijlociu” îşi identifică o istorie de aproximativ un secol şi jumătate, mulţi istorici atribuind paternitatea termenului, cel puţin ca publicare într-un document oficial, ofiţerului de marină SUA Alfred Thayer Mahan, autor al unor studii remarcabile la acea vreme de strategie navală. Într-un articol publicat în 1902 în The National Review, Mahan sugera că Marea Britanie ar trebui să-şi asume responsabilitatea menţinerii securităţii în zona Golfului Persic şi a coastelor sale – “Orientul Mijlociu” – în scopul securizării rutelor comerciale spre India şi al menţinerii în şah a Imperiului Ţarist : “Orientul Mijlociu, dacă mi-este permis să adopt acest termen pe care nu l-am întâlnit, va avea nevoie într-o bună zi de o Malta a sa, ca şi de un Gibraltar… Marina britanică ar trebui să aibă facilitatea de a-şi concentra forţa, dacă se iveşte ocazia, asupra Adenului, Indiei şi Golfului” [1].

Contextualizând istoric şi regional evenimentele, una din versiunile larg acceptate sugerează că termenul a fost preluat de Mahan de la cercurile Oficiului Britanic din India, în care termenul “Orient Mijlociu” ar fi fost uzitat în anii 1850 pentru a denumi Persia şi teritoriile adiacente din Golful Persic şi din Asia Centrală. În acelaşi an cu publicarea articolului lui Mahan, lucrarea Nearer East a lui D.G. Hogarth unea teritoriile dintre Balcani şi Balucistan sub denumirea deja consacrată la acea vreme de “Orient Apropiat”, statuând totodată că “Orientul Apropiat este un termen la modă [folosit, n.n.] pentru [a denumi, n.n.] o regiune pe care bunicii noştri se mulţumeau să o numească simplu Est. Probabil că puţini pot spune siguri pe ei care ar trebui să-i fie limitele şi de ce”[2]. În sfârşit, alţi autori indică o referire precedentă la “Orientul Mijlociu”, cu câţiva ani înainte, dintr-un articol publicat de generalul marinei britanice Sir Thomas Edward Gordon [3].

Cert este că până la începutul secolului trecut, regiunea dintre Europa, Marea Neagră, Mediterana, Africa şi Asia Centrală a purtat diverse denumiri în diverse epoci. Astfel, în Antichitate şi Evul Mediu Timpuriu, regiunea în sine a tins să fie denumită în funcţie de statul sau statele dominante zonal; existau ca atare provinciile de coastă ale Imperiului Persan, cele orientale ale Imperiului Roman, zona de miazănoapte a Bizanţului, Califatul Arab, iar în perioada Cruciadelor se uzita eticheta “Ţara Sfântă”, cu referire la actualul teritoriu israelo-palestinian.

O primă denumire a ariei distincte emerge în timpul Imperiului Otoman, sub a cărui dominaţie pentru regiunea coastei de est a Mediteranei s-a folosit demunirea “Levant”. În paralel (sec. XVI-XVIII) circula şi denumirea de inspiraţie franceză “Orientul Apropiat” pentru definirea zonei de interes a Franţei, care la acea vreme nu depăşea frontierele Imperiului Otoman, limitându-se la zona de coastă a actualelor state Egipt, Cipru, Siria Liban şi Israel.

Ulterior, în decursul secolului al XIX-lea, pe măsură ce în aria de cunoaştere a ţărilor europene au intrat suprafeţe tot mai mari din Africa şi Asia, s-a cristalizat pregnant nevoia unui termen geografic de sine stătător care să acopere ţările din nord-estul Africii şi sud-vestul Asiei. În acest context a apărut şi denumirea propusă de căpitanul Mahan, aceea de “Orient Mijlociu”.

Dezbaterea, mai ales pe marginea denumirilor “Orient Mijlociu” şi “Orient Apropiat”, a continuat însă inclusiv în primele decenii ale secolului al XX-lea. În încercarea de a delimita între cele două regiuni, imediat după “Marele Război”, cartografii britanici au optat pentru a plasa în aria numită “Orient Apropiat” Balcanii, Turcia, Cipru, Siria, Libanul, Palestina, iar ocazional şi Egiptul, în timp ce “Orientul Mijlociu” era considerat a se referi la Persia, Irak, Transiordania, Arabia Saudită şi celelalte state mai mici din Peninsula Arabă, existente la acea vreme sau cu independenţă obţinută după al doilea război mondial [4].

Treptat, eticheta “Orientului Mijlociu” a depăşit localizarea geografică delimitată de Mahan şi şi-a extins gradual anvergura geografică de la zona Golfului Persic spre vest, acoperind gradual “Orientul Apropiat” şi incluzând uneori şi Africa de Nord, aceasta în special în perioada interbelică, pari passu cu descoperirea unor bogate zăcăminte de petrol în Peninsula Arabă şi cu valurile de imigraţie evreiască (Aliyah) în zona Palestinei la acea vreme sub administrare britanică mandatată de Liga Naţiunilor.

Apoi, în timpul celui de al doilea război mondial, strategii britanici au extins acoperirea termenului “Orientul Mijlociu” asupra tuturor teritoriilor asiatice şi nord-africane la vest de India, extensie preluată ca atare şi de către SUA la momentul intervenţiei lor în regiune în timpul războiului. Beneficiind după al doilea război mondial şi de insituirea limbii engleze ca limbă de largă circulaţie internaţională (language of wider communication, LWC), în timp s-a împământenit delimitarea de sorginte britanică a Orientului Mijlociu [5] ca reunind teritoriile actualelor state din Maghreb (Maroc, Algeria, Tunisia, Libia), Egipt, Palestina şi Israel, Iordania, Liban, Siria, toate statele Peninsulei Arabe şi Turcia.

În sfârşit, după al doilea război mondial, această ultimă delimitare de sorginte occidentală s-a transformat în ţinta a multiple critici formulate de actori din interiorul Orientului Mijlociu, care îi imputau, inter alia, incapacitatea sublimării “ethos”-ului regiunii, concomitent cu ignorarea complexităţii ei interne. Din nefericire, nici variantele endogene nu au reuşit să ofere o delimitare a regiunii exactă sau acurată din multiple puncte de vedere. Spre exemplu, versiunea unui “Orient Mijlociu musulman” exclude din perimetrul considerat statele Israel şi nici nu furnizează, prin uzul strict al criteriului religios, necesara diferenţă specifică a regiunii în raport cu alte regiuni populate majoritar de musulmani, precum Asia Centrală, sau statele din Pacific (Indonezia, Malaysia). Similar ca incapacitate operaţională, versiunea unui “Orient Mijlociu arab” (al-şarq al-ausāţ) exclude ab initio din regiune statele Israel, Turcia, Iran, nemaivorbind de Pakistan, Aghanistan şi, contiguu, republicile musulmane ex-sovietice din Asia Centrală.

Explicabil astfel prin multitudinea şi diversitatea specifică a modalităţilor de reprezentare geografică ale aceleiaşi denumiri – fiecare căutând “specificul” regiunii, şi toate de regulă determinate fie de interese geostrategice calculate, fie de apartenenţa la tradiţii şi discipline ştiinţifice diferite (istorie, geografie, antropologie, relaţii internaţionale studii strategice şi de securitate etc.), un reputat istoric al regiunii exclama retoric în chiar titlul articolului său: “[u]nde este Orientul Mijlociu?” [6]. Întrebarea îşi păstrează o remarcabilă actualitate, nu atât din punct de vedere al definirii şi delimitării geografice (geofizice şi geopolitice) a ariei – una dacă nu unanim acceptată, cel puţin majoritar sedimentată, cât al perspectivelor, calculelor şi practicilor de securitate regională, aşadar din perspectiva studiilor strategice şi de securitate.

De la acest al doilea punct de vedere se revendică şi titlul articolului de faţă şi de la el pornind se conturează de altfel şi caracterul alternativ al cel puţin nouă reprezentări abordări conforme ale securităţii în “Orientul Mijlociu” la momentul prezent, cu delimitări ale regiunii uneori substanţial diferite între ele: 1.) “clasică”din perioada Războiului Rece – acoperind întreaga Peninsulă Arabă, plus Turcia, Egipt şi Iran, Iran; 2.) (pan-)arabă, concentrată asupra al-Alam al-Arab (lumea arabă) şi acoperind toate cele 22 state membre ale Ligii Arabe; 3.) islamică – reprezentând regiunea Orientului Mijlociu ca parte integrantă, inseparabilă a al-Alam al-Islami şi găzduind cele trei oraşe sfinte ale Islamului – Mecca, Medina şi Ierusalimul (de Est); 4.) mediteraneană (“Procesul Barcelona” lansat în 1995), adresată în diverse formule de dialog şi cooperare doar statelor riverane Mediteranei (dar cu o versiune 5.) propusă în 2004 spre a fi “extinsă” “la est de Iordania”; 6.) a Orientului Mijlociu “extins” (Greater Middle East) avansată de administraţia americană şi forma ei substanţial revizuită 7.) “a Orientului Mijlociu lărgit şi Africii de Nord (BMENA), formulată conceptual la summitul G8 din 2004, de la Sea Island, Georgia 8.) rusă actuală; 9.) chineză. Practic, nu există aşadar un Orient Mijlociu, ci, forţând pluralul, multiple “Oriente Mijlocii”. Şi pentru că în general, aşa cum exprima Einstein, formularea problemei este cheia soluţionării ei, demarcările între aceste reprezentări şi izolarea cu acurateţe a fiecăreia dintre ele reprezintă precondiţia fundamentală a oricărei abordări a securităţii în regiune

———-

[1] apud Roderic H. Davison, “Where is the Middle East?” (în Foreign Affairs 38(4), 1960), p. 667.
[2] Benjamin W. Porter, “Major Statement: Middle East”. Department of Anthropology; University of Pennsyvania, p. 1, n. 3.
[3] Pinar Bilgin, “Inventing Middle Easts? The Making of Regions through Security Discourses” (pp. 10-37 în Bjørn Ulav Utvik şi Knut S. Vikør, ed. The Middle East in a Globalized World, Bergen: Nordic Society for Middle Eastern Studies, 2000).
[4] J. M. Wagstaff, The Evolution of Middle Eastern Landscapes. An Outline to A.D. 1840 (Londra: Croom Helm, 1985), p. 4.
[5] Denumirea “Orient Mijlociu” având finalmente câştig de cauză în faţa celei “Orient Apropiat”, Sir Percy Loraine, membru marcant al Royal Geographic Society, conchidea cu fineţea tipică umorului britanic: “when I was an appreciably younger man, there used to be a Near East and a Middle East. Now apparently there is only a Middle East” (apud Davison, op. cit., pp. 670-1).
[6] Davison, op. cit. , p. 669

Sursa: AlterMedia România
Ionut Apahideanu

Descopera cu Ziare.com: Damascul, perla Orientului Mijlociu

Noiembrie 19, 2009 Lasă un comentariu

Capitala Siriei se lauda cu un record: este cea mai veche capitala a lumii continuu functionala – cu o vechime de peste 4000 de ani. De-a lungul mileniilor de viata intensa, Damascul a fost cucerit de romani, bizantini si otomani.

Spre deosebire de alte orase, cuceririle nu l-au pus la pamant, motiv pentru care, si astazi, Damascul este un important centru economic, cultural, comercial si politic, minune turistica ce nu inceteaza sa uimeasca.

Desi Damascul modern nu se remarca printr-o arhitectura distincta, orasul vechi, inconjurat de ziduri, si Moscheia Umayyad, capodopera a artei islamice, fac parte din patrimoniul universal si nu trebuiesc ratate de nici un turist dornic de cunoastere.

Damascul detine o bogatie de situri arheologice, datand din mai multe perioade istorice- este construit practic in straturi, vizibile pe alocuri.

Excavatiile la Tell Ramad, la marginea orasului, au demonstrat ca orasul ar fi fost locuit inca din 8.000-10.000 inaintea lui Hristos.

Cu toate acestea, Damascul nu apare ca oras important pana la sosirea Aramaeanilor, nomazi semiti provenind din Mesopotamia. Acestia au construit sistemul de distributie a apei, construind canale si tunele care au maximizat eficienta raului Barada.

Aceasta retea a fost imbunatatita ulterior de romani si de Umayyazi, si formeaza in prezent baza sistemului de distribtie a apei din Damascul vechi, fiind folosit fara incetare.

Stradutele din vechiul oras fac cu ochiul turistului cu veleitati de explorator, asa ca e bine ca doritorii sa-si rezerve timp suficient la dispozitie pentru hoinareala.

Pe marginea lor se afla case venerabile ca varsta, iar deasupra capetelor turistilor, de-o parte si de alta a stradutelor, se afla balcoane care aproape se unesc.

Incredibila piata (Souk) din orasul vechi, aglomerata si galagioasa, este o alta priveliste numai buna de admirat.

Bunuri de tot felul sunt puse in vanzare de comercianti care concureaza viguros pentru atentia turistilor si negociaza cu eventualii cumparatori.

In aer se intretaie mirosurile mirodeniilor, mancarurilor si tutunului de narghilea, motiv pentru care Damascul mai este cunoscut si sub numele de „Orasul parfumat”.

Cea mai importanta atractie a vechiului Damasc este Moscheia Umayyad (scrisa uneori si Omayyad). Ridicata in anul 700 dupa Hristos, este al patrulea cel mai sfant loc al Islamului, dupa Mecca, Medina si Domul Pietrei.

Moscheea este cunoscuta si pentru imensa sala de rugaciune, ale carei podele sunt acoperite cu covoare orientale valoroase, dar si pentru mozaicurile exceptionale si curtea imensa.

Se spune ca in Moschee se afla depozitat si capul Sfantului Ioan Botezatorul, profetul Yahua pentru musulmani.

Damascul se afla la 80 de kilometri de Marea Mediterana, in depresiunea Ghutah, la poalele rasaritene ale muntilor Anti Liban, la 680 de metri deasupra nivelului marii.

Orasul are sapte porti, cele mai vechi datand din vremea romanilor – puncte importante pentru turisti. Bab Touma si Bab Sharqi sunt, probabil, cele mai vechi si mai faimoase porti ale orasului vechi.

Damascul are o clima semi-arida, iar verile sunt fierbinti, cu putina umiditate. Iernile sunt reci, cu ploi si zapezi.

Principalul aeroport al orasului se afla la o distanta de doar 20 de kilometri de centrul Capitalei, si are legaturi cu multe orase din Europa, Asia, Africa si America de Sud.

Un zbor Bucuresti-Damasc costa in jur de 200 de euro, spre exemplu. In acelasi timp, o camera la un hotel de trei stele incepe de la 40 de euro.

Sambata, 02 Mai 2009
Sursa: Ziare.com
Autor: Ana Ilie

Osama s-a suparat pe fratii musulmani

Noiembrie 18, 2009 Lasă un comentariu

Liderul retelei teroriste Al-Qaida, Osama bin Laden, a acuzat tarile arabe moderate de „complicitate“ cu Israelul si aliatii occidentali ai acestuia, în cadrul recentei ofensive din Fâsia Gaza. Osama a lansat acest mesaj într-o înregistrare audio difuzata sâmbata de postul de televiziune Al-Jazeera. “Este clar ca unii lideri arabi au fost complici cu alianta cruciata si sionista (în razboiul) împotriva poporului nostru (din Gaza). Sunt liderii unor tari pe care America le califica drept «moderate»”, spune Osama. Acesta a facut aluzie la Arabia Saudita si Egipt, aliati ai Washingtonului, care au condus tabara ostila Hamas, miscarea islamista ce controleaza Fâsia Gaza, în timpul ofensivei israeliene, împotriva Qatar si mai ales a Siriei.
Ultimul mesaj al liderului Al-Qaida dateaza din 14 ianuarie, cu mai putin de o saptamâna înainte de învestitura noului presedinte american, Barack Obama.

Sursa: Gardianul
16-03-2009