Arhiva

Archive for the ‘jihad’ Category

Conceptul taqiyya

Ianuarie 6, 2010 Lasă un comentariu

ISLAM-IC ŞI ISLAM-IST: EXPLICAŢII ŞI IMPLICAŢII ALE DIFERENŢEI DE SUFIX (II)

DEŞI NU SE BAZEAZĂ pe critici ale reprezentativităţii unor astfel de eşantioane sau ale altor aspecte tehnice legate de tehnica eşantionării, etc., tabăra celor care contestă acurateţea şi/sau utilitatea distincţiei “islamic” versus “islamist” construieşte o altă argumentaţie, pornind de la palierul teoretic-conceptual şi coborând la cel empiric, în care sunt invocate, oarecum firesc, alte sondaje.

Astfel, în palierul teoretic, autori precum Andrew Campbell (articolele sale mass media din anul 2005) introduc în discuţie conceptul de taqiyya, cu înţelesul de “disimulare”, “camuflaj”, “mască”. Ca instrument, practica taqiyya ar servi inducerii în eroare pentru a purta Jihadul (militar), iar motivarea sa religioasă s-ar regăsi în Coran. Conform aceluiaşi comentator, Coranul ar reprezenta taqiyya ca pe o “manta a credinciosului”, căruia, în funcţie de circumstanţe, îi sunt permise “chiar negarea Islamului” (surah 106:6), “prietenia cu necredincioşii” (surah 3: 28) şi “consumul de mâncare interzisă” (surah 5:6 şi 3: 119), toate acestea fiind revendicate în jurisprudenţa islamică de la precedentul coranic al “subterfugiului de a te apăra de duşmani [care, n.n.] se găseşte în fuga lui Mahomed de la Mecca la Medina” (surah 4: 157).

De aici pornind [1], pentru Campbell, pretenţiile că Jihadul ar fi doar o stare subiectivă şi psihologică a unei lupte interioare “întru” Allah şi un “fenomen psihologic individual” ar fi nimic altceva decât taqiyya, întrucât în termeni contemporani, Jihadul ar însemna de facto “război sfânt” în sensul fizic şi orientat spre exterior al termenului. Mai mult, acelaşi comentator apreciază tot drept taqiyya şi ca destul de frecventă practica “pozării” în “[musulman] moderat”, care astfel induce în eroare guvernele occidentale, serviciile de informaţii, agenţiile de implementare legislativă, decidenţii politici şi nu în ultimul rând, publicul larg. Iar pentru a-şi susţine argumentul, Campbell face apel la autoritatea lui Daniel Pipes, un avocat fervent al tezei existenţei unei majorităţi musulmane “moderate”, care – e adevărat – admite totuşi că “[e]xistă o mulţime de fals-moderaţi fâcând chiar paradă [de această moderaţie, n.n.] şi care pot fi dificil de identificat chiar şi pentru cineva ca mine, care a dedicat multă atenţie acestui subiect”.

Mai mult chiar, acelaşi islamolog propusese, cu numai un an înainte, un veritabil “chestionar” menit a servi diferenţierii corecte dintre moderaţii “autentici” şi cei “falşi” şi structurat în următoarele întrebări închise (se cuvine totuşi observat că prin caracterul lor închis, aceste întrebări sunt expuse riscului erorii logice a “impunerii problematicii” (begging the question), prin “canalizarea” răspunsurilor în cadrele dezirabilităţii sociale):

– “Condamnaţi sau sunteţi îngăduitor [condone în orig., n.n.] cu acţiunile teroriste ale unor grupuri teroriste specifice şi identificate?”
– “Susţineţi, sau sunteţi de acord, cu operaţiuni de martiraj?”
– “Non-musulmanii ar trebui să beneficieze de drepturi egale cu cele ale musulmanilor?”
– “Acceptaţi validitatea altor religii?”
– “Au musulmanii dreptul de a se converti la alte religii?”
– “Ar trebui să acceptaţi / aţi accepta legislaţia unui stat non-musulman?”
– “Sunt sufiţii şi şiiţi musulmani adevăraţi?”
– “Practica takfîr [echivalentul excomunicării, n.n.] este acceptabilă?!”
– “Acceptaţi abordarea scolastică a originilor Islamului?”
– “Cine este răspunzător pentru atentatele de la 9/11?”
– “Aprobaţi măsurile sporite de securitate [de după 9/11 în statele occidentale, n.n.]?”.

Adresate unui larg eşantion musulman care să cuprindă autorităţi politice şi religioase, opinia publică, media, etc., asemenea întrebări ar fi de natură, conform lui Cambpbell, să reducă la minimum şansele disimulării taqiyya şi să opereze o distincţie acurată între musulmanii pretins moderaţi şi cei “autentici”.

În general pentru partizanii celei de a doua tabere, care dubitează acurateţea şi utilitatea distincţiei de sorginte occidentală dintre musulmani “modareţi” şi “radicali”, un semnal de alarmă îl reprezintă finalmente ponderea musulmanilor care, în diverse sondaje, îşi exprimă mai mult sau mai puţin voalat, simpatia faţă de extemismul islamic. De regulă însă – ţinem să subliniem – aceste sondaje sunt efectuate de către diverse mass media şi ca atare extrem de supuse riscului nereprezentativităţii rezultatelor. Dincolo de această necesară reticenţă, concluziile unor asemenea sondaje operate dup 9/11 ilustrează, e adevărat, o realitate îngrijorătoare. În noiembrie 2001 de pildă, la doar două luni după atentatele din SUA, un sondaj operat asupra unor imigranţi musulmani din Marea Bitanie (cu o comunitate musulmană extrem de eclectică de circa 2 milioane de persoane) ilustra faptul că: aproximativ 40% dintre respondenţi credeau că bin Laden era îndreptăţit să-şi desfăşoare războiul împotriva SUA, 10% apreciau că înseşi atacurile din 9/11 erau justificate, iar ca mărturie a propensiunii spre neasimilare/nonintegrare, nu mai puţin de 68% dintre cei intervievaţi opinau că este mai important să fii musulman decât britanic. Într-un alt sondaj operat asupra aceleiaşi, dar din 2004, 80% dintre respondenţi se pronunţau împotriva intervenţiei militare din Irak; 13% opinau subsecvent că un nou atac sinucigaş de tipul celui din 9/11 ar fi justificat; 50% declarau că ar lua în considerare posibilitatea de a deveni atentator sinucigaş dacă ar fi forţaţi să trăiască precum palestinienii; circa 200.000 simpatizau în mod deschis cu Osama bin Laden. În acelaşi an, conform unui alt sondaj, nu mai puţin de 2/3 dintre respondenţi simpatizau în mod deschis cu celebrul terorist.

Într-o imagine la nivel global, şi bazându-se pe sondaje de opinie şi interviuri extensive cu diverşi factori de opinie şi observatori avizaţi, Daniel Pipes estima în 2002 că elementul “islamist” însumează 10-15% din totalul populaţiei musulmane din lume şi aprecia că jumătate (altfel spus, peste 500 milioane!) simpatizează în mai mare măsură cu bin Laden decât cu SUA. Aceeaşi estimare este susţinută, inter alia, şi de către de Arnaud de Borchgrave, care aprecia că în lume ar exista circa 120 de milioane de simpatizanţi ai fundamentaliştilor, altfel spus “10% din populaţia musulmană a lumii de 1,2 miliarde”.

Ei bine, revenind la firul logic al demersului de faţă, pare cel puţin rezonabil faptul că în cifre absolute – dată fiind mărimea la nivel global a populaţiei musulmane, numărul celor care simpatizează mai mult sau mai puţin deschis cu extremismul islamic [2] este îngrijorător, aceasta dincolo de posibilele/probabilele inadevertenţe tehnice legate de validitatea tehnică a cercetărilor invocate. Însă nu acest aspect este obiectul prezentului articol, ci validitatea distincţiei “islamist” – “islamic”. Or, cea din urmă se susţine pe baza însăşi a sondajelor menţionate, care, împreună cu comentatorii lor, merg chiar pănă acolo încât propun cuantificări ale ponderii elementului “islamist” în totalul populaţiei musulmane din lume. Astfel, toate evidenţele sau speculaţiile ocurente în cadrul celei de a doua tabere susţin în fapt teza diferenţierii celor doi termeni şi implicit perspective de securitate.

În sfârşit, ceease consideră în literatura de specialitate a însemna “islamizare” (fie aceasta non-militară sau de tipul extremismului islamic) rămâne un fenomen pe de o parte greu cuantificabil în manifestarea sa şi pe de altă parte extrem de complex în cauzalitatea sa – cea din ultimă problemă fiind tratată în secţiunea următoare.

Considerând-o ca manifestată în multiple paliere (sau dimensiuni) intercondiţionate – e.g. politico-militar, economic, social, identitar (cultural-religios), islamizarea ar putea fi cuantificată mai întâi defalcat în exprimarea sa din fiecare palier, iar apoi agregat, prin stabilirea unei măsuri pe care am putea denumi “index al islamizării” şi care s-ar cuveni a se baza pe alte mărimi ale aceluiaşi fenomen precum intensitatea (ex. ca volum al interacţiunilor comerciale dintre state islamice raportat la unitatea de timp) şi amplitudinea sa (ex. ca anvergură geografică). Un atare demers, categoric intreprid, nu constituie obiectivulm rândurilor de faţă. Pe moment, s-ar putea menţiona, cu titlu orientativ, câteva exemple de posibili indicatori ai fenomenului global al islamizării:
în palierul politic al islamizării – indicatori electorali referitori la scorurile obţinute în procese electorale de către candidaţi sau formaţiuni politice cu un program politic islamic în ţări musulmane;
în palierul militar, extrem de uşor prima facie – frecvenţa atentatelor teroriste de specific islamist pe unitatea de timp şi de spaţiu;
în palierul său identitar (sau religios) de manifestare, islamizarea ar putea fi cuantificată relativ pe baza câtorva indicatori, precum

– parametrul consacrat în ştiinţele sociale al “conştiinţei religioase” (care se referă la gradul de participare activă, de practicare a religiei, de respectare a preceptelor religioase, etc., deci un indicator activ), parametru diferit de cel al “structurii religioase” (care se referă la simpla apartenenţa nominală la un grup religios, fiind deci un indicator pasiv) sau
– numărul anual de pelerini la Mecca, ajustat, fireşte, cu sporul demografic agregat al populaţiei musulmane la nivel global şi cu posibili factori de ordin legislativ (cum ar fi de pildă “cotele” de pelerini admişi atribuite de guvernul saudit fiecărei ţări) şi ilustrat grosier în figura de mai jos.

Recognoscibil în această figură, numărul de pelerini veniţi la Mecca din străinătate (înregistrat anual de autorităţile saudite la vamă) a crescut în 10 ani de la aprox. 720.000 în 1991 la 1.363.992 în 2001 – o creştere (chiar dacă discontinuă [3]) cu 89,44%, deci o rată care depăşeşte orice spor demografic rezonabil presupus. Cel din urmă, în funcţie de estimare, este încadrat intervalului 2,9%-4,6%, comparativ cu 1,46-2,3% pentru creştini. Cât despre cifrele pe 2004, Ministerul Pelerinajului din Arabia Saudită înregistrase la 25 ianuarie 2005, când pelerinajul era în toi, circa 1,1 milioane de pelerini sosiţi din străinătate. În sfârşit, pentru luna ianuarie a anului 2006, estimările numărului de pelerini la Mecca difuzate de media internaţională (BBC, CNN, NY Times, Washington Post, al-Jazeera), atingeau un record de circa 2,5-3 milioane.

Sfârşit

—-
[1] Într-o ilustrare a taqiyya, Campbell susţine că unii dintre atentatorii de la 9/11 ar fi fost văzuţi cu câteva zile înainte în localuri, consumând alcool – practică interzisă de Coran.
[2] În cadrul mai larg al ceea ce unii observatori au echivalat termenului shamateh (asemănător termenului german Schadenfreude) ca semnificant al bucuriei (i.e. între musulmani) faţă de răul altcuiva (i.e. al SUA).
[3] Declinul înregistrat între 1983 şi 1991 poate fi pus şi pe seama războialelor iraniano-irakian şi a celui dintre Irak şi coaliţia occidentală din 1991. Creşterea masivă a numărului de pelerine în 1992 poate fi un argument în acest sens.

Sursa: AlterMedia România

O intelectuala musulmana critica vehement islamismul fundamentalist

Decembrie 11, 2009 2 comentarii

Postul arab de televiziune Al-Jazeera este cunoscut in Europa sau SUA ca un intermediar al mesajelor de amenintare ale teroristilor arabi adresate Occidentului sau ale rapitorilor de ostatici. De aceea, cu atat mai surprinzatoare a fost organizarea si transmiterea, in urma cu putin timp, de catre postul din Qatar, a unei dezbateri pe teme religioase intre o intelectuala siriana, dr. Wafa Sultan, si un profesor egiptean de studii religioase, dr. Ibrahim al Khouli. Emisiunea, subtitrata in engleza, a putut fi urmarita de milioane de spectatori, ea fiind transmisa si pe internet. Dr. Wafa Sultan, psiholog care traieste in SUA, a criticat dur islamismul fundamentalist si pe reprezentantii sai – clerici, militanti sau lideri politici care, a opinat ea, au denaturat invataturile profetului Mahomed si ale Coranului – declaratii pentru care a primit mai multe amenintari cu moartea. „Conflictul la care asistam acum nu este o ciocnire intre religii sau civilizatii, ci o ciocnire intre doua conceptii opuse, intre doua epoci. Este ciocnirea dintre o mentalitate medievala si una a secolului al XXI-lea, intre civilizatie si ramanere in urma, intre persoane civilizate si primitive, intre barbarie si rationalism”, a afirmat ea. Abordand problema invataturilor religioase, dr. Sultan s-a intrebat: „De ce un tanar musulman, in floarea vietii, cu intreaga viata inainte, se duce si se arunca in aer? In tarile noastre, religia este singura sursa de educatie si singurul izvor de la care teroristii iau apa pana cand isi potolesc setea”. Dar cele mai „revolutionare” afirmatii facute de ea s-au referit la felul in care evreii si musulmanii reactioneaza la situatiile dramatice din viata lor. Referindu-se la Holocaust, dr. Sultan a aratat: „Evreii au lasat in urma tragedia si au constrans lumea sa-i respecte, prin ceea ce stiau, nu prin terorism, prin munca lor, nu prin tipete si vacareli”. „Nu stim nici un caz de evreu care sa se fi detonat pe sine intr-un restaurant german. Nu am vazut nici un evreu care sa incendieze o biserica sau sa protesteze prin uciderea oamenilor”. „Numai musulmanii isi apara credinta incendiind biserici, omorand oameni si distrugand ambasade. Aceasta cale nu va duce nicaieri. Inainte de a cere umanitatii sa-i respecte, musulmanii trebuie sa se intrebe ce pot face pentru umanitate”, a conchis ea in cadrul dezbaterii. Wafa Sultan a crescut intr-o familie de musulmani sirieni credinciosi, dar conceptiile ei s-au modificat radical cand, in 1979, a vazut cum membri ai organizatiei teroriste „Fratia musulmana” au asasinat, in prezenta ei, un profesor de la Universitatea de Medicina din Alep. In 1989, a reusit sa plece in SUA, impreuna cu sotul si copiii ei. Aici a inceput sa colaboreze la un site musulman reformist, criticand vehement „Fratia musulmana”.

de Eva GALAMBOS
20 MARTIE 2006
Sursa: Gâdul

Cine sint musulmanii radicali?

Decembrie 10, 2009 Lasă un comentariu

Expertii in politica externa spun ca razboiul impotriva terorismului va fi cistigat doar cind lumea islamica va respinge radicalismul. Dar care sint musulmanii radicali si care cei moderati, ce ii deosebeste?

Cea mai comuna teorie a politicienilor occidentali este ca radicalii sint fundamentalisti religiosi, saraci, motivati de disperare si de ura. Un studiu Gallup analizat de „Foreign Policy” demonstreaza ca lucrurile nu stau chiar asa. Portretul musulmanului radical angajat politic se suprapune in multe locuri cu cel al musulmanului moderat.

Occidentul nu poate trasa o strategie pina cind nu identifica exact cu cine are de a face.

Etichete si idei preconcepute

Pentru ca miscarile teroriste au facut din Islam ostaticul scopurilor lor, acestea au folosit si interpretat Coranul in asa fel incit sa se muleze pe mijloacele si interesele lor, Occidentul este marcat de ideea preconceputa potrivit careia islamul e o religie a violentei, a terorismului, care incurajeaza uciderea de nevinovati. Valabil e tocmai opusul: un verset din Coran spune clar „chiar cind pornesti razboi sfint (Jihad) e interzisa uciderea lucratorilor pamintului, a copiilor si a femeilor!”, adica a civililor. De obicei, multi lideri si politicieni occidentali dau vina pe fervoarea religioasa care ar alimenta pozitiile radicale si violente. Studiul Gallup releva cu totul altceva – nu exista nici o diferenta majora in gradul de religiozitate intre musulmanii mo-derati si cei radicali, ba mai degraba radicalii lipsesc de la ceremoniile religioase. De exemplu, la momentul sondajului, in ultimele sapte zile, 56% dintre radicali fusesera la moschee, iar moderatii in proportie de 59%.

Nu saracia motiveaza radicalismul politic

Radicalismul islamic e pus deseori si pe seama saraciei si a lipsei de educatie. In mod normal, concluzia logica ar fi ca cineva care se simte oprimat tinde sa imbratiseze teorii si idei extremiste. Dar cifrele arata ca majoritatea radicalilor islamisti vin din medii cu un standard de viata cel putin decent si au facut mai multi ani de scoala decit media musulmanilor moderati – 44% dintre radicalii chestionati au studii medii si superioare, in timp ce acelasi lucru e valabil doar pentru 38% dintre moderati. Evident, in acest caz sint luati in considerare nu atentatorii sinucigasi, ci liderii politici radicali. Daca motivatia unui atentator „de rind” sta intr-un amestec de lipsa de educatie, lipsa de speranta pentru un viitor mai bun, saracie, ei bine nu acelasi lucru este valabil pentru lideri. Acestia se bucura de o stare materiala net superioara musulmanilor obisnuiti, asa-numiti „moderati”.

De ce ne urasc?

Este intrebarea la care s-au grabit sa dea un raspuns in special politicienii americani: „Pentru ca detesta felul nostru de a trai, libertatea noastra, democratia noastra”. Dincolo de propaganda, de ideologie, lucrurile stau altfel, asa cum reiese din sondajul Gallup. Musulmanii radicali, cind renunta la discurs si raspund sincer, recunosc ca admira mai ales progresul tehnologic al Vestului si libertatea de exprimare. La fel musulmanii moderati, care de altfel profita din plin de respectarea drepturilor omu-lui atunci cind emigreaza in Europa de exemplu.

Cum se face deosebirea?

De vreme ce nici gradul de religiozitate, nici starea materiala, nici lipsa de educatie, nici „ura pentru Occident” nu par a fi criterii de diferentiere intre musulma-nii radicali si cei moderati, atunci ce joaca rol de declic pentru a motiva un act terorist? In general, respondentii la intrebarile sondajului Gallup, cei care se definesc radicali, dar si cei ce se considera moderati, au reprosat Occidentului, in proportii aproape egale, ca nu le arata suficient respect, lor si Islamului. Ei au spus ca simt cum Europa si SUA le ameninta si incearca sa le controleze modul de viata. Singura diferenta semnificativa este aceea ca musulmanii moderati au spus ca doresc legaturi mai strinse cu Vestul prin intermediul dezvoltarii economice. Se poate ca aceasta sa fie cheia luptei antiteroriste, utilizarea asa-numitei „soft-power” – strategii economice sustinute politic care sa atraga musulmanii moderati mai aproape de Occident si sa determine izolarea radicalilor, din interior, chiar cu ajutorul lumii in care acum se dezvolta, fara sa fie nevoie de interventii militare.

Sursa: Cotidianul

Carta musulmanilor din Europa, semnata la Bruxelles

Decembrie 2, 2009 Lasă un comentariu

Carta musulmanilor din Europa, document care prevede drepturile si responsabilitatile acestei comunitati in cadrul societatii europene, a fost semnata de peste 400 de grupuri de musulmani la Bruxelles. Documentul contine 26 de puncte, cu un numar de calauze menite sa spulbere miturile privind legaturile dintre Islam si violenta, dar si sa clarifice semnificatia unor termeni precum „Jihad”, relateaza publicatia electronica EUObserver.

In carta se precizeaza ca „termenul Jihad intalnit in textele islamice, inseamna sa depui toate eforturile pentru bine, incepand de la reanalizarea propriei persoane pana la propovaduirea adevarului si justitiei in randul oamenilor”.

Musulmanii sustin ca documentul va contribui la corectarea imaginilor negative ale Islamului si va imbunatati relatiile dintre musulmani si persoanele de alte confesiuni din Europa. Proiectul Cartei a fost demarat in 2000.

14 Ianuarie 2008
Sursa: Ziare.com
Autor: Anca Bundaru

Categorii:Articole media, Dialog, jihad Etichete:, ,

Musulmanii din UE vor avea un cod de buna purtare

Noiembrie 27, 2009 Lasă un comentariu

Rolul musulmanilor in Europa si atitudinea europenilor fata de Islam reprezinta o prioritate pe agenda Uniunii Europene. Astfel ca, de cateva zile exista Carta musulmanilor din Europa, document semnat la Bruxelles de 400 de grupuri din cadrul acestei comunitati, relateaza EUObserver.

In text sunt detaliate responsabilitatile dar si drepturile musulmanilor in cadrul societatii europene. Carta este un mesaj pentru guverne si pentru restul societatii, insa este adresat si musumanilor din Europa. Ea descrie modul in care ar trebui sa actionam, ca cetateni optimisti in societatile in care traim, astfel incat sa nu fim o amenintare”, a declarat Ibrahim Elzayat, purtatorul de cuvant al Federatiei Organizatiilor Islamice din Europa (FOIE).

Ideea unei Carte a aparut in anul 2000, iar atentatele de la 11 septembrie 2001, din SUA, au dat un impuls proiectului. FOIE a format un comitet care sa schiteze un proiect al Cartei in care sa fie stabilite principiile generale pentru o mai buna intelegere a Islamului de catre non-musulmanii europeni.

Textul mentioneaza si pasii elementari ce trebuie urmati pentru integrarea musulmanilor in societatea europeana. Documentul contine 26 de puncte, cu un numar de clauze menite sa spulbere miturile privind legaturile dintre Islam si violenta, dar si sa clarifice semnificatia unor termeni precum Jihad”.

In acceptiunea documentului, termenul Jihad, intalnit in textele islamice, inseamna sa depui toate eforturile pentru bine, incepand de la reanalizarea propriei persoane pana la propovaduirea adevarului si justitiei in randul oamenilor”.

15 Ianuarie 2008
Sursa: Ziare.com
Autor: Irina Olteanu

Adeptii Jihadului vor sa invadeze YouTube

Noiembrie 23, 2009 Lasă un comentariu

Un membru al unui forum islamic care invita la Jihad /Razboiul sfant/ a lansat un apel prin Internet pentru ‘invadarea YouTube’, site de distribuire a inregistrarilor video, incarcandu-l cu clipuri de propaganda islamista, potrivit Centrului american de supraveghere a site-urilor islamiste SITE, citat de AFP.

Apelul a fost lansat saptamana trecuta de un membru al forumului al-Faloja, a carui accesare este restransa, utilizand numele de Omar Abdul Hakim.

Subliniind ca site-ul, proprietate a Google, este consultat de milioane de persoane si utilizat chiar si de presedintele ales al SUA, Barack Obama, Hakim ii indeamna pe jihadisti ‘sa-i faca de rusine pe Cruciati publicand inregistrari video in care sa le arate pierderile’. El explica detaliat cum poate fi postata o inregistrare video in secvente de cate 10 minute.

YouTube indica pe site-ul sau ca ‘incurajeaza discutiile libere si apara dreptul fiecaruia de a-si exprima opinii nepopulare’, dar interzice inregistrari video violente sau care propaga ura.

04 Decembrie 2008
Sursa: Ziare.com

Categorii:Articole media, Etică, jihad Etichete:

Uniunea Jihadului Islamic revendica planurile de atentat din Germania

Noiembrie 17, 2009 Lasă un comentariu

Sursa: Ziare.com
Autor: Madalina Mitan

Uniunea Jihadului Islamic, o grupare terorista de origine uzbeca, a revendicat planurile privind comiterea de atentate in Germania, dejucate saptamana trecuta, care vizau in special baza militara americana Ramstein, a anuntat marti Ministerul german de Interne, citat de AFP.

Teroristii planuiau de asemenea atentate „impotriva unor consulate americane si uzbece din Germania”, a precizat ministerul intr-un comunicat, adaugand ca aceste atacuri ar fi putut fi comise „la sfarsitul lui 2007”.

Revendicarea a fost facuta pe un site Internet, conform comunicatului citat. Autoritatile germane au anuntat miercurea trecuta arestarea a trei islamisti suspectati ca planuiau sa comita atentate cu masini-capcana in special impotriva unor tinte americane din Germania.

Procurorul general federal Monika Harms a subliniat atunci ca a fost vorba despre „cele mai grave tentative de atentate” de pe teritoriul german.

Uniunea Jihadului Islamic mai este cunoscuta si sub numele Grupul Jihadului Islamic. Organizatia este considerata responsabila pentru mai multe atentate sinucigase sangeroase comise in 2004 la Taskent, in special impotriva ambasadei Statelor Unite si a Israelului.