Arhiva

Posts Tagged ‘Olanda’

Hirsi Ali, protecţie peste tot în UE

Decembrie 3, 2009 Lasă un comentariu

Fosta deputată olandeză de origine somaleză Ayaan Hirsi Ali, ţinta ameninţărilor cu moartea din partea unor fundamentalişti islamici, va beneficia de protecţie pe teritoriile tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, a anunţat ieri, la Bruxelles, comisarul european pentru justiţie, libertate şi securitate, Franco Frattini, relatează EUObserver.

Potrivit lui Frattini, statele membre ale UE elaborează în prezent măsuri speciale pentru a asigura libera circulaţie a lui Hirsi Ali şi a altor persoane care au primit ameninţări cu moartea în urma unor declaraţii verbale sau scrise.

Oficialul european a precizat că în această privinţă a fost luată o decizie „în unanimitate” în Consiliul miniştrilor de justiţie şi afaceri interne din statele membre, desfăşurat ieri la Bruxelles.

Ayaan Hirsi Ali, care a primit numeroase ameninţări cu moartea după ce a criticat condiţia femeii în ţările cu regimuri islamice fundamentaliste, a solicitat recent ajutorul Parlamentului European pentru a colecta fonduri în scopul asigurării protecţiei sale permanente.

Guvernul olandez a alocat anual 2 milioane de euro pe întreaga perioadă în care Ayaan Hirsi Ali a trăit în Olanda, dar acest sprijin financiar a încetat după ce fosta deputată olandeză s-a mutat în SUA pentru a lucra la organizaţia neguvernamentală American Enterprise Institute.

Primele critici la adresa lui Hirsi Ali au vizat colaborarea acesteia cu regizorul Theo van Gogh, asasinat de un extremist musulman în estul Amsterdamului, după ce realizase un film de scurt-metraj în care denunţa condiţia femeii în religia islamică.

Pe corpul regizorului a fost găsită o notă ce conţinea ameninţări la adresa evreilor, a Guvernelor din Occident şi a lui Ayaan Hirsi Ali.

29 Februarie 2008
Sursa: Evenimentul Zilei
Alexandra-Livia Dordea

Coranul, „o carte fascista”

Decembrie 2, 2009 Lasă un comentariu

Deputatul de extrema-dreapta Geert Wilders a reusit sa provoace ingrijorare in Olanda cu un proiect de film care va arata cum Coranul este „o carte fascista”, relansand dezbaterea pe tema limitelor legendarei tolerante olandeze, relateaza AFP.

Chestiunea a fost abordata vineri in consiliul de ministri, in urma caruia premierul Jan peter Balkenende a asigurat ca „guvernul este pregatit sa reactioneze rapid”. Vorbind despre „traditia de respect si toleranta” din Olanda, el a spus ca „provocarea nu se inscrie in acest cadru” si a cerut responsabilitate din partea fiecarui cetatean.

Nimeni nu stie daca proiectul anuntat in noiembrie de liderul partidului populist PVV (noua deputati din 150), in care va arde Coranul, va vedea lumina zilei.

Wilders, care merge pe urmele liderului populist asasinat Pim Fortuyn, face frecvent declaratii socante, impotriva islamului. In Parlament, el a cerut de mai multe ori interzicerea Coranului, comparandu-l cu Mein Kampf, si oprirea imigratiei musulmane. „Toata lumea asteapta acest film, ceea ce ma provoaca sa merg mai departe”, a spus el. „Daca musulmanii se vor simti insultati de acest proiect este pacat, dar nu este problema mea”, a subliniat el.

In conditiile in care difuzarea sa este anuntata pentru luna aceasta., cateva persoane au protestat sambata la Amsterdam, marele muftiu al Siriei a vorbit despre sangele ce ar putea sa curga, patronii olandezi s-au declarat ingrijorati si, potrivit presei, guvernul a elaborat un plan de evacuare a ambasadelor si cetatenilor sai din Orientul Mijlociu.

Premierul nu a raspuns direct pe aceasta tema vineri, dar Bart Rijs, purtatorul de cuvant al ministrului de externe, a spus ca Olanda „are mereu in vedere scenarii pentru a face fata unor eventuale catastrofe”.

„Nimic nu ne face sa gandim ca guvernul pune acum la punct un plan de urgenta, nu exista motive sa ne gandim la evacuari”, a spus el.

In noiembrie, ministrul de externe s-a intalnit cu deputatul pentru a vorbi despre riscurile la adresa sa, a anturajului sau, la adresa Olandei si intereselor tarii in strainatate, a explicat el.

Haga se teme de o repetare a afacerii caricaturilor cu Mahomed, publicate de un ziar danez in 2005. Protestele de atunci s-au soldat cu 100 de morti in intreaga lume, ambasade daneze au fost atacate si companii daneze boicotate. In plus, la Amsterdam a fost asasinat in noiembrie 2004 regizorul. Un extremist islamist l-a injunghiat dupa difuzarea unui film pe tema femeilor si islamului.

Wilders a explicat ca filmul sau va arata cum Coranul este o carte „fascista” care impinge oamenii sa comita „acte oribile”. Deocamdata nu se stie daca filmul va fi difuzat pe internet sau la televiziune.

19 Ianuarie 2008
Sursa: Ziare.com
Autor: Bogdana Boga

„Islamofobia” din Occident, dezbatuta intr-un summit la Dakar

Noiembrie 26, 2009 Lasă un comentariu

Organizatia Conferintei Islamice, al carei summit va incepe joi la Dakar, va dezbate „islamofobia” si mijloacele de a o combate. Si asta intr-un moment in care republicarea in Danemarca a unei caricaturi cu profetul si viitoarea difuzare a unui film antiislam risca sa produca din nou furia musulmanilor, informeaza AFP.

Liderii celor 57 de membre OCI, care reprezinta 1,3 miliarde de musulmani, „vor lua deciziile corespunzatoare impotriva unor astfel de acte de islamofobie”, a spus secretarul general al OCI, turcul Ekmeleddin Ihsanoglu (foto).

El a precizat ca „Observatorul”, o unitate formata in cadrul secretariatului OCI pentru analizarea fenomenului, va prezenta la summit primul sau raport despre „islamofobie”. „Aceasta chestiune trebuie rezolvata printr-un dialog politic hotarat si o reconciliere istorica intre islam si Occident”, a subliniat el.

Circa 5.500 delegati si cel putin 33 de sefi de state sunt asteptati la summitul de doua zile, care initial ar fi trebuit sa aiba loc in 2006. El vine la putin timp de la republicarea de catre 17 ziare daneze a unei caricaturi cu profetul Mahomed, purtand un turban in forma de bomba cu fitilul aprins.

Aceasta este una dintre cele 12 caricaturi cu profetul a caror publicare de catre un ziar danez a provocat proteste violente in lumea musulmana in 2006. Ziarele daneze care au reprodus caricatura au spus ca actioneaza in numele libertatii de expresie si in semn de solidaritate cu caricaturistul, dupa ce politia daneza a anuntat ca a dejucat un proiect de atentat impotriva sa.

In acelasi timp, Olanda a ridicat nivelul de alerta terorista, din cauza difuzarii anuntate a unui film al deputatului de extrema-dreapta Geert Wilders. Filmul, care va fi difuzat pe internet in martie, intentioneaza sa arate, potrivit lui Wilders, caracterul „fascist” al Coranului, pe care il compara cu „Mein Kampf” de Hitler.

Ihsanoglu a spus ca republicarea caricaturii si prezentarea documentarului „urmareste insultarea simbolurilor sacre ale islamului”. Aceste actiuni sunt contrare „dispozitiilor legale internationale ce interzic insultele si ofensele la adresa religiei unei persoane”, a subliniat el.

11 Martie 2008
Sursa: Ziare.com

Dupa scoli, Olanda va interzice burqa si in universitati

Noiembrie 23, 2009 Lasă un comentariu

Olanda va interzice femeilor care frecventeaza cursurile universitatilor portul de burqa si niqab, voalurile islamice care acopera corpul si fata.

Interdictia anuntata in septembrie, era initial limitata la scolile primare si secundare si se aplica elevilor si profesorilor, dar si
parintilor sau personalului de intretinere si administrativ, informeaza Agerpres.

Pana acum, scolile si universitatile aveau autonomie in privinta reglementarilor vestimentare. Legea care interzice cele doua tipuri de voal islamic, burqa si niqab, va fi adoptata in cursul anului 2009.

Burqa acopera intreg corpul, inclusiv fata, cu exceptia ochilor femeii. Celalalt tip de voal, niqab, este un vesmant integral, care acopera fata.

27 Noiembrie 2008
Sursa: Ziare.com

Site-ul unui film care critica Islamul a fost suspendat

Noiembrie 16, 2009 Lasă un comentariu

Sursa: Ziare.com

Site-ul unde intentiona sa isi posteze parlamentarul olandez Geert Wilders controversatul film despre Islam si Coran a fost suspendat de catre serviciul american, Network Solution, care il gazduia, informeaza Associated Press.

Compania de Internet urmeaza sa stabileasca, in cadrul unei anchete, daca au fost incalcati termenii si conditiile site-ului, care prevad interzicerea difuzarii de „materiale ofensatoare de orice fel”.

Desi continutul exact al filmului de 15 minute, ce urma sa fie lansat pana la sfarsitul lunii, este necunoscut, Wilders a declarat ca pelicula subliniaza viziunea sa, potrivit careia cartea sfanta a Islamului este „fascista”. Difuzorii olandezi au refuzat sa preia filmul „Fitna”, cuvant care in araba inseamna neintelegere si divizare intre oameni.

Autoritatile se tem ca pelicula ar putea declansa violente in lumea musulmana, asemanatoare cu cele declansate in urma publicarii caricaturilor profetului Mahomed intr-un cotidian danez. Parlamentarul olandez se afla sub protectia politiei ca urmare a amenintarilor cu moartea din ultima vreme.

Peste o suta de olandezi s-au adunat, sambata, in piata centrala din Amsterdam pentru a protesta impotriva parlamentarului si a filmului sau. Geert Wilders este liderul unei formatiuni reactionare, Partidul pentru Libertate, care detine noua locuri in Parlamentul olandez.

Olanda, prudentă după difuzarea filmului antiislam

Noiembrie 16, 2009 Lasă un comentariu

Prudenta se mentine, sambata, in Olanda, tara in care exista temeri in legatura cu difuzarea filmului anti-islam al deputatului de extrema-dreapta Geert Wilders, care ar putea declansa o noua criza in relatiile cu tarile musulmane, relateaza AFP.

Doua masini au fost incendiate la Utrecht in noaptea de vineri spre sambata, dar, cu exceptia unui mesaj in care se cerea moartea lui Geert Wilders, fortele de ordine nu au suficiente dovezi pentru a spune cu certitudine ca acest act de vandalism este legat de filmul „Fitna„. Citește mai mult…