Arhiva

Posts Tagged ‘Pakistan’

Jundallah, gruparea care atacă Iranul din interior

Ianuarie 8, 2010 Lasă un comentariu

Rebelii din sud-estul ţării comit frecvent atentate sângeroase, profitând de faptul că regimul de la Teheran nu controlează zona.

Regiunea Sistan-Balucistan, din sud-estul Iranului, este una dintre cele mai periculoase din lume. Statul iranian controlează doar cu numele zona, care este un paradis pentru traficul de droguri şi pentru acţiunile teroriste ale mişcării sunite Jundallah – Soldaţii lui Dumnezeu sau Armata lui Dumnezeu, cunoscută şi sub numele Mişcarea de Rezistenţă a Poporului.

Această organizaţie a fost creată, în anul 2002, cu scopul declarat de a apăra drepturile minorităţii baluce. Jundallah şi-a asumat responsabilitatea pentru o serie de atentate sângeroase împotriva autorităţilor iraniene – în care şi-au pierdut viaţa numeroşi civili – şi, deşi populaţia din zonă are opţiuni separatiste, liderul mişcării, Abdolmalek Rigi, susţine că nu doreşte ruperea regiunii de Iran. Citește mai mult…

Anunțuri

Obiceiuri de nuntă din lumea musulmană

Ianuarie 7, 2010 1 comentariu

Mirele musulman îşi poate cunoaşte mireasa în ziua nunţii.
Nunţile din teritoriile arabe diferă în funcţie de regiune. Nunţile musulmane pot fi aranjate dinainte, dar nu în mod obligatoriu. Se poate întâmpla, ca mirele să îşi vadă mireasa chiar în ziua nunţii. Mireasa poartă un caftan, o rochie anume pregătită şi ornată, iar mâinile şi picioarele îi sunt pictate cu diferite modele, fiind utilizată vopsea de henna. În ţări precum Siria, Iordania, Liban, teritoriile Palestiniene, se păstrează obiceiul de a purta mirele şi mireasa pe scaune, în timp ce alţi nuntaşi dansează în jurul lor.

O nuntă pakistaneză constă în patru ceremonii, desfăşurate în patru zile separate. „Mayoon“ este petrecerea de la casa miresei, unde se adună prietenii şi rudele apropiate ale acesteia, care cântă şi dansează plini de veselie. Familia miresei oferă mici daruri, în funcţie de starea acestora, prietenelor miresei. Apoi, cei prezenţi îşi desenează mâinile cu henna. Petrecerea durează până noaptea târziu, iar mireasa poartă o rochie şalvar de culoare galbenă. Alte ceremonii au loc separat la casa miresei şi a mirelui, de fiecare dată fiind folosită henna pentru desenarea mâinilor miresei şi a mirelui. În cea mai importantă zi, „shaadi“, are loc petrecerea, dată la casa miresei, aici fiind instalate corturi largi, în grădină sau aproape de casă. În zilele noastre, aceste petreceri se pot face şi la hotel sau săli închiriate, dar sunt mult mai apreciate nunţile tradiţionale. Sosirea mirelui şi a familiei sale la casa miresei este anunţată de ritmurile de dholak, o tobă. Atunci când mirele intră în casă, este primit cu flori şi cu petale de trandafir. Se poate întâmpla ca această ceremonie să fie întreruptă de către fraţii, surorile şi prietenii miresei, pe motiv că nu au primit suficienţi bani. Urmează o ceartă cu rudele mirelui, totul încheindu-se cu bine, de dragul distracţiei. Mireasa poartă o rochie roşie, roz sau purpurie şi este împodobită cu bijuterii grele de aur. La „Rukhsati“, mirele şi familia sa pleacă împreună cu mireasa. Plecarea miresei este unul dintre cele mai emoţionante evenimente, aceasta îşi ia rămas bun de la familie, prieteni şi de la casa sa şi porneşte înlăcrimată spre noua sa casă, unde îşi va începe viaţa de nevastă.

Sursa: Ziarul Lumina

Categorii:Familie Etichete:, , , ,

UNDE SE AFLĂ “ORIENTUL MIJLOCIU EXTINS”?

Ianuarie 7, 2010 Lasă un comentariu

ÎN CONTEXTUL UNOR MULTIPLE REPREZENTĂRI ALTERNATIVE ale ceea ce înseamnă “Orientul Mijlociu” (“clasic”, “Middle East and North Africa” – uzual MENA, “[pan-]-arab, musulman, “mediteranean”, “lărgit plus Africa de Nord”, etc.) varianta regiunii “extinse” “Greater Middle East”, uneori tradusă alternativ “Marele Orient Mijlociu” şi avansată de deopotrivă administraţia Bush şi de membri ai comunităţilor academic şi de cercetare pare cea dominantă la momentul prezent. Ca o necesară precizare preliminară, se cuvine însă subliniat faptul că noul concept Greater Middle East (GME) nu a fost “inventat”[1] de administraţia Bush după 11 septembrie, ci preluat din spaţiul academic american de după Războiul Rece [2]. El pare oricum a se bucura de un notorietate şi o viteză de propagare remarcabile în spaţiile academic, al mass media şi respectiv al practicii politice, o bună mărturie în acest sens constituind-o numărul impresionant de afişări operate de motoarele de căutare de pe reţeaua World Wide Web, cu zeci de milioane de menţiuni ale sintagmei de căutat “Greater Middle East” [3].

Ca arie geografică desemnată, nu există în fapt o variantă unanim acceptată a ceea ce acoperă ca realitate geografică eticheta “Orient Mijlociu Extins” astfel încât pentru validitatea analizei şi concluziilor noastre este necesară – cu atât mai mult în contextul secţiunii de faţă – operarea unor demarcări între palierele empiric (ce se constată în realitatea observabilă, prin analiza primară, dar şi secundară a unor statistici, discursuri, etc. “nefiltrate” de interpretarea altor analişti), normativ-oficial (ceea ce enunţă documentele oficiale şi declară decidenţii în discursuri) şi respectiv academic-jurnalistic (practic analiza secundară a celor primare operate de universitari, jurnalişti şi alţi actori ai sferei non-politice).

Unul din motivele – probabil cel mai important – pentru care se remarcă o multitudine de reprezentări geostrategice şi subsecvent de perspective asociate termenului-umbrelă “GME” este diversitatea internă constitutivă sferei de formulare a politicii externe americane de după Războiul Rece. Explicată în literatura de specialitate care s-a dedicat proceselor de decision-making prin apelul la “modelul organizaţional”, aceasta realitate policentrică din sfera decision-making-ului se structurează primar, pentru cazul SUA, în cinci sub-sfere, de multe ori nearmonizate şi necoordonate între ele: a.) politico-diplomatică a Departamentului de Stat; b.) militară a Pentagonului; c.) a serviciilor de informaţii asociată diverselor agenţii specializate (în frunte cu CIA); d.) a grupurilor de interese economice, modelată de concernurile petroliere uriaşe (de genul Chevron, până nu demult Unocal, etc., care în zonele bogate în petrol din lume în care sunt active tratează de multe ori de la egal la egal cu guvernele locale); e.) a ONG-urilor influente din sânul societăţii civile americane, cu activitate internaţională (uneori opozante notorii ale politicii oficiale a administraţiei Bush, precum e cazul Open Society Institute condus de George Soros.

Pe scurt aşadar, principala sursă profundă a acestor discordanţe în reprezentarea “GME” rezidă în multiplicitatea actorilor care operează reprezentarea şi se implică în procesul decizional al formulării politicii externe – de la diplomaţi la militari de carieră, de la universitari căutând obiectivitatea ştiinţifică la jurnaliştii în căutare de senzaţional, şi nu în ultimul rând societatea civilă prin vocile ei de prim plan – actori extrem de diverşi şi cu reprezentări specifice şi uneori foarte diferite a realităţi denumite de “GME”.

Astfel, în varianta oficială a sferei politico-diplomative, “GME” “se referă la ţările lumii arabe, plus Pakistan, Afghanistan, Iran, Turcia şi Israel” – reprezentare asumată în draft-ul de “Parteneriat cu Orientul Mijlociu Extins” propus de către guvernul american omologilor din cadrul G8 în pregătirea summitului din 2004 al grupului. Reprezentarea este tributară, cum lesne se poate observa, celor care în 1997 patentau denumirea “Orient Mijlociu extins”: “regiunea începe cu Africa de Nord şi Egipt şi Israel şi coasta estică a Mediteranei şi se întinde dincolo de Golful Persic până în Afghanistan şi Pakistan”.

Dincolo de discursul oficial însă, mai mulţi comentatori încadraţi sferelor mai ales academică, dar şi jurnalistică, includ etichetei şi republicile musulmane ex-sovietice ale Asiei Centrale, într-o zonă “extinsă” a Orientului Mijlociu de o importanţă crucială în geostrategiile viitorului, prin localizarea ei între NATO (prin Turcia), Rusia şi respectiv China. În exact acest sens factual, al formulării şi implementării strategiilor de securitate americane în spaţiul euro-asiatic, Stephen Blank de pildă sugera că recentele intervenţii militare ale SUA în Afghanistan şi Irak au consemnat o veritabilă “revoluţie strategică”, fundamentată de o reprezentare unitară din punct de vedere geostrategic a spaţiului întins din Maghreb până la frontiera cu China (prin Afghanistan şi Pakistan) şi Rusia (prin Kazahstan) şi incluzând chiar Asia de Sud:

Într-adevăr, din punct de vedere al operaţiunilor militare, este posibil să vorbim de un Orient Mijociu extins care se întinde din Turcia până în Afghanistan şi care poate că sub anumite aspecte include în toată Africa de Nord. De asemenea, acum este evident şi pentru observatorii din exterior [faptul, n.n.] că reconceptualizarea acestui spaţiu strategic include Asia de Sud [5].

Observaţia îşi identifică o acoperire integrală în realitatea internaţională a momentului. Din seria observatorilor străini confirmând teoria, îl putem aminti pe turcul Pinat Bilgin, care într-un studiu comparativ al unor diferite reprezentări geopolitice şi strategice ale Orientului Mijlociu, includea ca subregiuni încadrate GME: Orientul Mijlociu “clasic” – Peninsula Arabă până la Mediterana şi Marea Neagră, inclusiv Turcia plus Maghrebul, Caucazul, Afganistanul, Pakistanul şi statele musulmane din Asia Centrală foste republici sovietice [6].

Ca moment de referinţă în reformularea strategiei euro-asiatice a SUA, seria de atentate de la 11 septembrie 2001 ar fi cea care, în opinia lui Blank, a eliminat orice posibil dubiu care ar mai fi existat cu privire la faptul că în afara Afghanistanului (ca focar de instabilitate regională) trebuie luaţi în calcul şi vecinii săi – Iranul la vest, republicile ex-sovietice din nord şi respectiv China la est. Surprinzător numai în aparenţă, o atare delimitare strategică implicită operată de către strategii SUA coincide deplin cu ceea ce Zbigniew Brzezinski denumea “Balcanii Euroasiaticii” şi considera a fi “regiunea cea mai instabilă şi periculoasă, care ar putea arunca planeta în haos”. Prescriptiv, strategul american considera că “SUA nu au de ales”: “[e]le trebuie să menţină o minimă stabilitate într-o regiune alcătuită din state care se tot clatină” [7].

Consecutiv, cele două regiuni odinioară considerate separate ale Caucazului şi Asiei Centrale pe de o parte şi Orientului Mijlociu pe de altă parte ar fi actualmente reprezentate ca un unic “teatru de operaţiuni militare” [8] în calculele strategilor americani. În acest teatru integrat, după intervenţiile militare în Afghanistan şi Irak, Iranul (deloc întâmplător, exact statul cel mai susceptibil de o intervenţie militară americană şi/sau israeliană) a rămas singura “veriga lipsă” într-un “coridor” strategic de influenţă americană de-a lungul segmentelor Turcia (membru NATO) – Irak (actualmente ocupat de trupe americane) – Afghanistan/Pakistan. Un atare coridor ar extinde aşadar influenţa militară a SUA (prin intermediul Turciei ca membru NATO) până în inima Asiei, la frontiera directă cu China, prin Afghanistan sau Pakistan. Or judecând situaţia prezentă în coroborare retrospectivă cu iniţiativele Pactelor de la Saadabad (1937) şi de la Baghdad (1954-1955), crearea şi controlul unui “coridor” eurasiatic de influenţă pare un macro-obiectiv vechi de decenii al strategilor occidentali, fie aceştia britanici sau americani – un obiectiv asemănător, ca durata a urmăririi sale, cu cel rus al accesului la “mările calde”, vechi de pe vremea lui Petru cel Mare.

În această lumină, includerea statelor musulmane din Asiei Centrale în aria adiacentă denumirii “Orient Mijlociu extins” pare nu doar deplin justificată, ci şi extrem de tentantă ca exerciţiu de analiză geostrategică. Totuşi, dezbaterea rămâne departe de a fi fost tranşată. Dincolo de complicarea şi extinderea obiectului analizei în detrimentul palierului descriptiv-explicativ la nivelul literaturii academice, există inclusiv argumente de ordin politic şi strategic formulate de diverşi observatori că o zonă extinsă cuprinzând Orientul Mijlociu “clasic”, Caucazul şi întreaga Asie Centrală nu poate fi realmente considerată ca un tot unitar geostrategic. Britanicul Roy Allison de pildă, de la Royal Institute of International Affairs, evidenţia în 2001 dificultatea stabilirii unor parametri sau ai unui conţinut comun pentru o zonă “caspică” de securitate care să cuprindă într-un tot integrat Transcaucazia şi Asia Centrală, exceptând poate securizarea producţiei şi transportului produselor energetice. Similar, Lena Johnson de la Swedish Institute of International Affairs chestionează existenţa unei strategii americane la nivel global care să se adreseze în mod unic şi integrat celor două zone, aceasta dincolo de problematica distinctă a Orientului Mijlociu [9]

Concluziv, nu există un (unic) “Orient Mijlociu extins”, definirea şi delimitarea ariei astfel denumite diferind de la un autor la altul, în funcţie de provenienţă, arie de activitate, interese particulare, etc. Ca importanţă, notorietate şi implicaţii, se disting grosso modo trei maniere de reprezentare a regiunii. Prima, a discursului politic oficial (a se înţelege american), include ariei cele 22 de state membre ale Ligii Arabe, cărora li se adaugă Turcia, Israel, Iran, plus Afghanistan şi Pakistan. A doua, neoficială, dar facil recognoscibilă în calculele strategilor americani (posibil şi ruşi şi chinezi) şi tributraă “revoluţiei strategice” din ultimii ani, reprezintă zona contiguă dintre Nordul Africii şi Asia Centrală, amândouă incluse, ca pe un spaţiu distinct şi unic din punct de vedere geostrategic, teren al competiţiei tot mai tot mai vizibile dintre SUA, Rusia şi China. În sfârşit, sfera academică şi de cercetare găzduieşte opinii divergente asupra ceea ce înseamnă “Orient Mijlociu extins”, curentul dominant părând a da câştig de cauză reprezentării oficiale în care frontiera estică a zonei în discuţie coincide cu graniţele dintre Afghanistan şi Pakistan pe de o parte şi China pe de altă parte. În cadrul acestei multiplicităţi de reprezentări, singura certitudine pare a rămâne faptul că spaţiul dintre Mauretania şi Asia Centrală s-a conturat ca principal teren de dispută a confruntării triadice SUA-Rusia-China. Deloc întâmplător, în exact acest spaţiu, după 9/11 SUA şi-au amplasat rapid baze şi facilităţi în 13 ţări, aici s-au consemnat deja două conflicte militare la scară largă (Afghanistan şi Irak), în acest spaţiu se centrează spiritual cele trei mari religii monoteiste ale lumii şi în el se cantonează în cea mai mare parte a sa blocul civilizaţional islamic şi tot aici se află aproape 3/4 din rezervele de ţiţei ale lumii – ingredientele viitorului “Mare Joc” pe “tabla de şah” a lumii.

———————
NOTE:
[1] Şi, chiar dacă ar fi fost cazul, aceasta nu ar trebui să surprindă; practica administraţiilor SUA de redenumire şi/sau reinterpretare unilaterală a unor concepte de altfel consacrate academic şi politic, sfidând literalmente comunitatea internaţională şi normele în vigoare, nu este câtuşi de puţin nouă. Trei bune exemple pot fi amintite într-o retrospectivă sumară. În “criza rachetelor cubaneze” din 1962 bunăoară, Kennedy a ales să califice oficial operaţiunea flotei americane de izolare a Cubei un act de “carantină”, în contextul în care “blocada” (ceea ce se întâmpla în realitate) constituia, conform legislaţiei în vigoare la acea vreme, “un act de război” şi atrăgea consecinţe conforme. Mai recent, pentru a eluda prevederile Convenţiilor de la Geneva, Pentagonul a catalogat deţinuţii suspecţi de legături cu al-Qai’da de la Guantanamo Bay “combatanţi în afara legii”, şi nu “prizonieri de război”, aşa cum era de fapt cazul. În sfârşit, quasitotalitatea documentelor oficiale ale Casei Albe justifică intervenţia din Irak şi îşi axează în general actuala politică de securitate pe dreptul de “preempţiune” când în realitatea dreptului internaţional şi a literaturii relaţiilor internaţionale ar fi vorba, în cel mai bun caz, de un război “preventiv”. Pentru detalii în această privinţă, vezi Michael Byers, “Terrorism, the Use of Force and International Law after 11 September” (în International Relations 16(2): 155-170), 2003, pp. 162-3; Barry Carter şi Phillip Trimble, International Law (New York: Aspen Law and Business, 1999); Michael Walzer, Just and Unjust Wars: A Moral Argument with Historical Illustrations (New York: Basic Books, 1977).
[2] Blackwill, Robert D., and Michael Stürmer, ed. Allies Divided: Transatlantic Policies for the Greater Middle East (Cambridge, MA: MIT Press, 1997) şi Zalmay Khalilzad, “Challenges in the Greater Middle East” (pp. 191-217 în David C. Gompert şi Stephen F. Larrabee, ed. America and Europe: A Partnership for A New Era, Cambridge: Cambridge University Press, 1997).
[3] Pentru data de 5 martie 2006, motorul de căutare Google indica 38,9 de milioane de menţiuni ale etichetei “Greater Middle East”, Yahoo 27,3 milioane, iar Altavista 27,2 milioane.
[4] Vezi Blackwill şi Stürmer, op. cit., p. 38. Această reprezentare geografică a “GME” este în general cea avansată de cercetătorii de la RAND corporation, dar acceptată şi de destui alţi analişti.
[5] Stephen Blank, “The Greater Middle East and Its Strategic Profile” (în Alternatives: Turkish Journal of International Affairs 3(1), 2004), p. 2.
[6] Pinat Bilgin, “Whose ‘Middle East’? Geopolitical Inventions and Practices of Security” (în International Relations 18(1), 2004), p. 27.
[7] Jean-Marie Chaubvier, “Dezagregarea Rusiei şi Iranului, un obiectiv al SUA?” (reprodus în Lumea 8(136), 2004, pp. 16-7). Mai mult, în extensia aprecierilor sale, Brzezinski sugerează sotto voce oportunitatea implicării SUA în regiune în direcţia dezintegrării teritoriale a Rusiei şi Iranului, identificate ca principali factori de instabilitate regională şi totodată ameninţări pentru SUA.
[8] Concept preluat de la termenul sovietic Teatr’ Voennikh Deistvii.
[9] Roy Allison şi Lena Johnson, ed. Central Asian Security: The New International Context (Washington, D.C.: Brookings Institution Press, 2001).

Sursa: AlterMedia România
Ionut Apahideanu

Tocuri contra burka in Pakistan

Decembrie 30, 2009 Lasă un comentariu

O femeie cumpara dintr-o piata din Peshawar acoperita din cap pana in picioare cu un burka. Sotiile nu pot fi intrebate ce parere au despre, de exemplu, ultimul atentat din oras, sotul vorbeste in numele ambilor. Tot la Karachi, manechinul Nadia Hussain este imbracata in haine moderne si fumeaza in timp ce asteapta la machiaj sa defileze pe podium. „Nu a fost niciodata mai rau in Pakistan”, spune ea. In Pakistan la istoricele diviziuni etnice si geografice, latente de la fondarea sa dupa separarea de India in 1947, se adauga si o puternica bresa sociala, noteaza ziarul El Mundo, citat
de Agerpres.

Tinerele din clasele avute urbane, precum Lahore sau chiar Karachi, se imbraca la moda in centrele comerciale, beau o cafea cu prietenii in cafenele si frecventeaza petreceri private. Islamul nu pare un obstacol pentru a bea un paharel si a dansa inlantuite de partenerii lor. La Peshawar situatia se schimba: aici multe tinere sunt casatorite inainte de 16 ani, sunt obligate sa poarte burka si fiind tot mai multe disponibilizate, obligate sa
stea acasa. Saptamana trecuta in districtul tribal Bajaur, doua profesoare au fost executate in plina strada. Motivul? Au invatat fetele sa vorbeasca cu propria voce intr-o scoala
locala.

Lupta pentru a cuceri inima Pakistanului se disputa in toate sferele vietii si merge mult mai departe de simpla vestimentatie. S-a transferat, cu intensitate diferita, in aparatura de stat, birocratie sau armata. Cei moderati amintesc ca parintele Pakistanului, Mohamed Ali Jinnah, a avut viziunea unei natiuni in care Islamul, democratia si modernitatea se vor imbina si vor convietui in armonie. Radicalii din tabara opusa vor un stat guvernat din si inspre religie. Pentru a-l impune, in ultimele sase saptamani au provocat o medie de atentate teroriste, de unul la trei zile.

Prima saptamana a modei la Karachi s-a desfasurat sub protectia a sute de agenti de politie dupa ce radicalii au obligat de doua ori anularea evenimentului, amenintandu-i pe participanti. „A fost un gest de sfidare la adresa talibanilor”, asigura directoarea Tammy Haq, privind decizia de a tine totusi evenimentul in pofida riscului. „Avem o mare
problema cu militantii, dar nu inseamna ca pentru aceasta tara trebuie sa fie paralizata”, adauga ea.

Cel mai probabil este ca acest razboi al tocurilor contra burka sa fie transat de cea mai influenta institutie a tarii. Armata pakistaneza obisnuieste sa fie prezentata ca un exemplu de soliditate si unitate intr-o tara amplu fragmentata. Adevarul este insa ca exista o bresa tot mai mare intre generalii veterani, unii dintre ei formati in SUA si dedicati rolului lor de arbitri si tanara generatie de ofiteri puternic influentati de Islamul cel mai radical.

Este ceea ce arata ziaristul Seymour M. Hersh, comentand diferentele sociale pe care le-a vazut in cei cinci ani de cand viziteaza Pakistanul. „Militarii, politicienii si ziaristii obisnuiau sa ma serveasca cu un pahar de Johnnie Walker la intalnirile noastre si beau alaturi de mine”, spune acest reporter de la durante The New Yorker. „Acum chiar si ofiterii in rezerva, inclusiv veteranii iti ofera cel mult un pahar cu suc sau o ceasca de ceai”.

Intamplarea, desi reprezentativa, nu serveste la definirea directiei pe care Pakistanul o va lua ca natiune. Mai grav este ca talibanii au reusit sa loveasca obiectivele militare in ultimele saptamani gratie unor informatii pe care nu puteau sa le procure decat din interiorul armatei. Ca viitorul va fi, mai multe burka si mai putine tocuri in tara, depinde probabil de ceea ce se va intampla in cazarmile militare si nu in pietele din Peshawar sau pe podiumul din Karachi.

Sursa: Romania Libera

Categorii:Articole media Etichete:, ,

Doi pakistanezi vor fi mutilati dupa ce au desfigurat o femeie

Decembrie 30, 2009 Lasă un comentariu

Un tribunal din Lahore (Pakistan) a ordonat luni ca doi barbati sa fie mutilati, dupa ce au fost gasiti vinovati de atacarea unei tinere femei, informeaza CNN. Celor doi li se vor taia urechile si nasurile, adica exact lucrul pe care l-au facut femeii.

Tribunalul antiterorist a decis, de asemenea, condamnarea la inchisoarea pe viata a lui Ammanat Ali si a lui Sher Mohammed. Cei doi vor trebui sa plateasca si despagubiri in valoare de 8.300 de dolari.

Procurorul a afirmat ca sentinta a fost luata in concordanta cu legea islamica si cu legile antiteroriste ale tarii.

Potrivit procurorilor, cei doi barbati au abordat femeia, pe care o cunosteau, in timp ce aceasta mergea spre locul de munca, in urma cu circa o luna si jumatate.

Unul dintre barbati a vrut sa se casatoreasca cu tanara femeie, insa aceasta a refuzat. Cei doi barbati au decis sa o mutileze pentru „a oferi un exemplu”.

Tribunalul suprem va trebui sa confirme decizia de luni a judecatorilor. De asemenea, un doctor trebuie sa determine daca cei doi vor putea supravietui mutilarii.

CNN precizeaza ca, in trecut, Tribunalul suprem a suspendat sentinte similare.

de A.N.
Sursa: HotNews.ro
Marţi, 22 decembrie 2009

http://www.cnn.com/2009/WORLD/asiapcf/12/29/pakistan.maim/index.html

Pakistan: Crestinii, marginalizati si foarte saraci, isi vand rinichii in speranta ca le vor putea oferi un Craciun copiilor

Decembrie 30, 2009 Lasă un comentariu

Acceptand sa-si vanda rinichii pentru cateva sute de dolari, Safdar si Faqir sperau sa le poata oferi copiilor lor un Craciun adevarat. Dar, la fel ca alti numerosi crestini pakistanezi, acest sacrificiu nu le permite decat sa supravietuiasca, potrivit unui reportaj realizat de AFP in Pakistan – „supermarketul rinichilor”.

„Nici nu mai stiu cand am sarbatorit Craciunul ultima oara”, spune Safdar Masih, pe pragul casei sale saracacioase din Yuhanabad, un satuc crestin situat la 20 de kilometri de Lahore, marele oras al estului Pakistanului.

„Craciunul este doar un vis pentru noi, un vis care nu stiu cand va deveni realitate”, spune barbatul in varsta de 45 de ani, tata a cinci copii. El lucreaza la un cuptor de caramizi si a fost obligat sa-si vanda un rinichi anul trecut.

Rinichiul a fost vandut unui grup de necunoscuti care i-au promis 150.000 de rupii (circa 1.240 de euro), o adevarata comoara pentru o familie inglodata in mizerie. „Nu aveam de ales”, spune el.

„Am fost dus intr-un spital din Lahore, nu stiu care. Dupa operatie, mi-au dat doar 70.000 de rupii (580 de euro) si, cand am cerut si restul, mi-au zis ca mai bine imi tin gura, daca nu vreau sa am probleme”.

In locul cadourilor de Craciun, copiii sai vor primi anul acesta haine la mana a doua, donate de familia de musulmani la care sotia sa lucreaza ca menajera.

Minoritatea crestina – 3% din populatia majoritar musulmana a tarii – este o tinta facila pentru traficantii de organe. Crestinii reprezinta o comunitate puternic marginalizata, formata din oameni foarte saraci, grupati in mahalale la marginea marilor oraselor.

Un alt crestion din Yuhanabad, Faqir Masih, un vanzator de baloane in varsta de 32 de ani, arata reporterilor AFP o cicatrice mare care ii brazdeaza spatele si care il face inca sa se indoaie de durere.

Si el s-a decis sa-si vanda un rinichi anul trecut, pentru a-si putea hrani familia, dupa ce i-a murit tatal. Traficantii „mi-au spus ca as putea sa-mi cumpar o casa noua si ca fratii si sora mea vor putea merge la o scoala buna”.

Dupa operatie, a urmat acelasi scenariu. In locul celor 150.000 de rupii promise, „mi-au dat doar 40.000 si m-au amenintat ca imi pun viata in pericol daca cer mai mult”.

„Nici macar nu m-au ingrijit cum trebuie dupa operatie…Durerea ma tortureaza si acum”, adauga Faqir.

De Craciun, nu vor fi jucarii, brad impodobit sau sarbatoare in locuinta sa cu o singura camera, cu mobile dezmembrate, unde o perdea tine loc de fereastra. „Ca de obicei, nu putem face nimic pentru a putea sarbatori”, regreta Faqir, imbracat cu o haina murdara si asezat pe un pat rupt. Toti membrii familiei vor fi obligati sa stea stransi unul in altul, pentru a putea rezista temperaturilor apropiate de zero.

Adeeb-ul-Hasan Rizvi, director la institutul de urologie si de transplanturi din provincia Sindh (sud), „aproape 2.000 de rinichi sunt transplantati in fiecare an in Pakistan, dintre care doar 500 legal”. Acest comert ilegal a generat venituri de aproape 12 milioane de dolari in 2008.

„Pentru a putea sa supravietuiasca, saracii isi vand rinichii oamenilor bogati, multi dintre ei din Occident sau din Golful Persic”, explica el, descriind Paklistanul drept „un supermarket al rinichilor”.

de Robert Mihailescu
Sursa: HotNews.ro
Joi, 24 decembrie 2009

DEZONORATA

Decembrie 24, 2009 Lasă un comentariu

Autor Mukhtar Mai
ISBN: 973-724-196-2
NR. PAGINI: 144
PRET LIBRARIE: 14.9 lei

Mukhtar Mai are douazeci si opt de ani. Traieste intr-un sat din estul Pakistanului. Fratele sau cel mic, in varsta de doisprezece ani, se spune, ar fi fost vazut cu o fata din alt clan. Sfatul satului, constituit in tribunal, s-a intrunit de urgenta. Pentru prima oara in lume, o instanta a pronuntat urmatoarea sentinta terifianta: Mukhtar Mai este condamnata la pedeapsa de a fi violata, ca reparatie pentru pretinsa vina a fratelui sau. Pedeapsa a fost executata. Violata, umilita si batjocorita, ea, ca atatea alte femei, ar fi putut sa se sinucida. Cu pretul vietii, s-a hotarat sa rupa tacerea.
Dintr-un colt indepartat al Pakistanului, vocea ei s-a facut auzita, emotionand o lume intreaga. Apelul sau a fost ascultat, antrenand un urias curent de solidaritate. A hotarat atunci sa ridice o scoala. ‘Prin educatie – spune ea- vom putea face ca aceste practici barbare sa fie reprimate.’ Dezonorata este o carte ce prezinta o marturie ravasitoare. Si astazi, Mukhtar Mai traieste tot in satul ei, dar a devenit un model pentru toti cei care lupta, in Pakistan si in lume, impotriva oricaror violente la care sunt supuse femeile. In Statele Unite ale Amercii a fost aleasa ‘femeia anului’. Nicio alta femeie din lume nu lupta cu atata curaj pentru drepturile femeii.’ – New York Times

Editura All

Categorii:Cărţi, Despre femei Etichete:,