Arhiva

Posts Tagged ‘burqa’

Franta: Posibila amenda pentru femeile musulmane care poarta valul burqa

Ianuarie 8, 2010 Lasă un comentariu

Este posibil ca femeile musulmane care poarta valul burqa in Franta sa plateasca o amenda de 750 de euro, adica 1.000 de dolari, potrivit unui proiect de lege prezentat joi de liderul majoritatii parlamentare.

Jean-Francois Cope a declarat ca daca legea va fi aprobata barbatii care isi obliga sotiile sa poarte valul vor primi amenzi si mai mari, a declarat politicianul pentru Le Figaro, citat de AFP.

„Legea abordeaza o problema de securitate”, a declarat Cope. „Legea va interzice acoperirea fetei in locurile publice si pe strada, cu exceptia carnavalelor si evenimentelor culturale”, a mai spus politicianul. Citește mai mult…

Anunțuri

De ce nu sunt unele femei egale cu bărbaţii?

Decembrie 8, 2009 Lasă un comentariu

Ideea conform căreia toţi ne naştem egali rămâne doar un mit în multe dintre ţările din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde drepturile omului nu se aplică şi în cazul femeilor. Mai mult de atât, în India şi în China femeile nu au dreptul la viaţă – numărul fetuşilor de sex feminin avortaţi este semnificativ mai ridicat decât al celor de sex masculin.

În Arabia Saudită, femeile nu au voie să conducă autovehicule şi nici să meargă cu bicicleta, iar violatorii sunt judecaţi în funcţie de activitatea sexuală anterioară a victimei. În Egipt, soţiile trebuie să aibă acordul scris al soţilor pentru a putea părăsi ţara. Citiţi în continuare despre zece dintre cele mai crunte dovezi de inegalitate între sexe:

Nu au dreptul să conducă autovehicule
În Arabia Saudită, femeilor le este interzis să conducă autovehicule şi chiar să se plimbe cu bicicleta, iar bărbaţii nu au voie să transporte decât femei cu care au legături de rudenie. Regatul se confruntă în momentul de faţă cu o problemă care pare să nu aibă rezolvare – cum ajung 367.000 de fetiţe la şcoală, dacă şoferul mijlocului de transport în comun nu le este rudă, iar femeile nu au voie să conducă?

Ministerul Educaţiei încearcă să recruteze acum mai mulţi „Al-Ameen”, sau oameni de încredere, pentru funcţia de şofer. Însă, din motive obiective, putem fi destul de sceptici în ceea ce priveşte reuşita acestei iniţiative, având în vedere că de cele mai multe ori regulile religioase au fost deasupra oricărei logici lumeşti. Ca exemplu dăm cazul din 2002, când 15 fetiţe au murit într-un incediu izbucnit într-o şcoală. Cu toate că ele se puteau salva, supraveghetorii nu le-au lăsat să iasă din clădire pentru că nu aveau capetele acoperite, aşa cum impun regulile musulmane.

În uniformă, zi şi noapte
În 2001, un grup militant denumit Lashkar-e-Jabar a cerut ca femeile musulmane să poarte burci deasupra hainelor, ca măsura de siguranţă împotriva bărbaţilor care le agresează aruncându-le cu acid pe faţă, pe motiv că nu sunt destul de bine acoperite.

Nu au dreptul să intenteze divorţ
În mai multe ţări din Orientul Mijlociu, în timp ce soţii pot divorţa de nevestele lor chiar şi pe cale verbală, accesul femeilor la formele de divorţ este de cele mai multe ori imposibil. În Liban de exemplu, femeile nu pot intenta divorţ pe motiv de abuz, dacă nu au un martor ocular care să depună mărturie. Asta chiar şi în cazul în care ele prezintă instanţei un certificat medico-legal.

În Egipt însă, dacă vor să divorţeze, femeile trebuie să-şi plătească dreptul la libertate, renunţând la finanţele obţinute în timpul căsătoriei.

Nu au dreptul la educaţie
În mai multe zone ale Afganistanului, fetele sunt restrase de la şcoală când ajung la vârsta pubertăţii. Un alt factor care sporeşte gradul de analfabetism din această ţară este lipsa cadrelor didactice de sex feminin. În Afganistan, doar 18% dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani ştiu să citească.

Nu au dreptul să călătorească
Soţii din Egipt şi Bahrain pot completa o cerere specială la aeroport pentru a le interzice soţiilor să părăsescă ţara. În Irak, Libia, Iordania, Maroc, Oman şi Yemen, femeile căsătorite trebuie să aibă acceptul scris al soţilor pentru a putea călători în străinătate. În Arabia Saudită, femeile trebuie să obţină permisiunea soţilor în scris pentru a putea călători cu mijloace de transport în comun, în cadrul regatului.

Sunt obligate să rămână victime ale violenţei domestice
În această parte a lumii, violenţa domestică este o chestiune care priveşte doar membrii familiei şi care nu intră sub incidenţa legii. Mai mult de atât, violul domestic nu este pedepsit, soţul având drept asupra corpului soţiei sale oricând doreşte. În unele dintre ţări, violatorul este scutit de pedeapsă dacă se căsătoreşte cu victima sa.

Nu pot obţine custodia copiilor
În Bahrain, unde nu există o lege privitoare la familie, judecătorii pot refuza cererile de custodie venite din partea femeilor, fără niciun motiv întemeiat. Şi de cele mai multe ori aşa se şi întâmplă.

Nu pot obţine cetăţenie
În mare parte dintre ţările din Orientul Mijlociu, doar taţii pot transmite cetăţenia copiilor lor. Femeile căsătorite cu străini nu au acest drept.

Sunt subjugate sexual
Multe dintre ţările în cauză pedepsesc prin lege adulterul şi relaţiile sexuale între persoane necăsătorite, însă, desigur, pedeapsa e cu atât mai grea, cu cât inculpatul este femeie. Iar violatorii sunt judecaţi în funcţie de activitatea sexuală anterioară a victimei.

Nu au dreptul la viaţă
Politica Chinei care prevede ca fiecare femeie să nască doar un copil a dus la omorârea multor fetiţe, născute sau fetus. Ca rezultat, la 100 de fetiţe în vârstă de 4 ani, sunt acum 114 băieţi. Rata naturală ar trebuie să fie de 105 băieţi la 100 de fete.

În aceeaşi situaţie se află şi India, unde la 1000 de băieţi sunt 300 de fete, înloc de 950, câte ar trebui să fie.

Listă compilată de The List Universe

Sursa: Jurnale Ro

Dupa scoli, Olanda va interzice burqa si in universitati

Noiembrie 23, 2009 Lasă un comentariu

Olanda va interzice femeilor care frecventeaza cursurile universitatilor portul de burqa si niqab, voalurile islamice care acopera corpul si fata.

Interdictia anuntata in septembrie, era initial limitata la scolile primare si secundare si se aplica elevilor si profesorilor, dar si
parintilor sau personalului de intretinere si administrativ, informeaza Agerpres.

Pana acum, scolile si universitatile aveau autonomie in privinta reglementarilor vestimentare. Legea care interzice cele doua tipuri de voal islamic, burqa si niqab, va fi adoptata in cursul anului 2009.

Burqa acopera intreg corpul, inclusiv fata, cu exceptia ochilor femeii. Celalalt tip de voal, niqab, este un vesmant integral, care acopera fata.

27 Noiembrie 2008
Sursa: Ziare.com