Islamul – scurt istoric

Islamul, religia musulmanilor, apărută în secolul al VI-lea, se bazează pe credinţa într-un Dumnezeu unic, Allah. Datorită puternicului ei caracter universal, este astăzi a doua religie din lume ca mărime, având circa 1,3 miliarde de credincioşi în întreaga lume, numiţi musulmani.

Termenul de „islam” vine din cuvântul „aslama” ce înseamnă în limba arabă „a se supune”, „a se dărui”. Musulmanii cred că Allah a revelat Coranul (cartea sfântă a islamului) lui Mahomed, ultimul din profeţii lui. Mahomed nu este considerat a fi fondatorul unei noi religii, ci restauratorul credinţei monoteiste a lui Adam, Ibrahim, Avraam şi alţi profeţi, mesajul fiind pierdut de-alungul timpului (sau interpretat greşit).

Noua provocare: islamismul

ecranele televiziunii Al Jazeera cel mai cautat terorist al lumii, Osama bin Laden. S-a ferit sa faca aluzii precise la noi atacuri teroriste, dar a anuntat ca islamistii vor continua lupta. Iar solutia pe care o propune occidentalilor este: „Convertiti-va la islam!”.
O nazuinta fundamentala a islamismului, ramura radicala a credintei musulmane, zona de confluenta a mai multor curente, printre care Fratii Musulmani si wahabitii, este aceea a instituirii unui „califat”, adica a unui stat unic musulman de structura religioasa cuprinzand intreaga zona a globului in care musulmanii sunt majoritari, de la Atlantic (Maroc) pana in Oceanul Indian (Indonezia). Enorma constructie teocratica ar urma, in conceptia islamista, sa domine intreaga lume. Acest vis a fost si al Profetului si a dus la marile cuceriri arabe din secolele 7 si 8, din India pana in Spania.
Dar Bin Laden are si un proiect privind tarile de religie si traditie crestina: convertirea in masa la religia musulmana. Acest proiect nu este atat de utopic pe cat pare la prima vedere. In Statele
Unite de azi, trece la islam un procentaj apreciabil al populatiei din inchisori; printre negri si in populatia de origine latino-americana, convertirile sunt numeroase. Numarul germanilor de origine crestina care s-au convertit a crescut de la 1.000 in 2005 la 4.000 in 2006. Fenomene similare, pe o scara mai mica, se petrec si in Franta. Daca adaugam prezenta masiva in Occident, prin emigratie si stabilizare, a populatiilor de origine musulmana, ne dam seama ca, fie ele si exagerate, vederile lui Bin Laden nu sunt total absurde.

Europa pare si mai vulnerabila decat America. Mai ales faptul ca un numar din ce in ce mai mare de europeni din Vest nu se mai recunosc in nici una dintre confesiunile crestine este un argument suplimentar pentru convertirea la islam. Ea satisface nevoia de credinta simpla, de ascultare, chiar de supunere oarba care il caracterizeaza pe bunul musulman.
Nu stim daca fenomenul islamizarii va ramane unul periferic, daca este o „moda” si va regresa in anii viitori sau daca se va extinde. In orice caz, el poate sa dea de pe acum de gandit. Fireste, nu toti convertitii sunt radicali, dar toti dau societatilor in care traiesc o nuanta diferita, in raport cu cultura europeana. Iar dintre ei se recruteaza, si in Europa, si in America, cei care vor sa arunce Occidentul in aer, la propriu. Ca singur exemplu, vom spune ca doi dintre cei trei teroristi arestati acum doua saptamani in Germania, care proiectau atacuri asupra aeroportului din Frankfurt si a bazei militare americane din Ramstein, erau germani convertiti la religia musulmana.

Islamul radical doreste sfarsitul civilizatiei occidentale, inlocuirea sa cu o lume dominata de legea Profetului, saria. Este, pentru Occident, dupa intrarea in penumbra a comunismului, o noua provocare. Crestinismul, una dintre radacinile societatilor euro-americane, preconizeaza cu claritate, de la inceputurile sale, o separare intre Stat si Biserica („Da Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu.”). Statul islamic proiectat este un stat dominat de casta preoteasca. El nu poate fi, in numele absolutului pe care pretinde sa-l reprezinte, decat un stat violent totalitar care ar semana cu Iranul ayatollahilor sau cu Afganistanul talibanilor. Ura de sine care isi face loc adesea printre oamenii liberi in societatile care promoveaza raspunderea individuala, „teama de libertate” despre care vorbea un psihanalist includ mecanisme psihologice perverse, care dau o sansa implantarii islamului radical in lumea vestica. Califatul este o utopie (toate uniunile de state musulmane au esuat), iar islamizarea Europei ar fi un proces foarte lung, cu transformari imprevizibile pe parcurs. Cu toate acestea, proiectul islamist aduce cu el agresiuni previzibile. Terorismul, sub forma atacurilor in masa (ca la New York in 2001 si la Madrid in 2004), este unul din ele. Dar se pot prevedea si noi focare de conflict, de tip Afganistan. Sau conflicte interne cu caracter de razboi civil in tarile in care populatia islamica ar atinge cote regionale mari, adevarate „pungi” musulmane. (La Londra, de exemplu, sunt zone mari din oras greu, daca nu imposibil de controlat.)
Acestor fenomene nu li se pot impotrivi numai masuri de tip politist, desi ele sunt necesare si au si dat rezultate, precum zadarnicirea unor atentate (Germania, Danemarca, recent). Masurile strategice sunt uneori ineficiente (prelungirea interventiei in Afganistan, cu reluarea in mana a initiativei, de catre talibani) sau de-a dreptul contraproductive (interventia din Irak a deschis un nou front pentru Al Qaeda, care nu se stie cum va putea fi inchis). Este din ce in ce mai clar ca, alaturi de democratia si prosperitatea pe care le promite, fara sa le asigure intotdeauna, Occidentul are nevoie si de un proiect spiritual pe care omul actual sa-l poata pricepe, dar si capabil a-l insufleti.

Sursa: Romania Liberă
Ion Vianu
18 Septembrie 2007

Islam – credinta si ritual

Download

Termenul „islam” desemnează religia monoteistă care-şi revendică paternitatea Avraamică prin Ismail, fiul sclavei izgonite Agar. Această religie are la bază Coranul, al cărei Profet este Muhammad „cel lăudat”. Prin extensiune, cuvântul islam se referă la întreaga civilizaţie, cu un cadru legislativ unic, cu structuri politice specifice, cu tradiţii sociale şi morale care se revendică de la această religie .

„Islamismul este un sincretism” spune specialistul Maurice Gaudefray; un amestec de elemente religioase diferite ca provenienţă şi factură. Se crede că cele mai multe au fost luate de Muhan din Iudaism, din Biblie şi din Talmud; altele din creştinism, din tradiţiile vechi ale arabilor, perşilor .

Islamul se prezintă pe sine drept cel mai pur monoteism. Partea cea mai importantă a crezului musulman afirmă, într-o formulă scurtă „shahada”, fără echivoc „la illah illa Allah”- „Nu este Dumnezeu afară de Allah: Muhan este profetul său” . Cealaltă formulă, mai dezvoltată, este adevărată mărturisire de credinţă- fiind atribuită lui Muhammad, însă în realitate ea s-a format înt-o lungă perioadă de timp .

MUHAMMAD- ÎNTEMEIETORUL ISLAMULUI

Muhammad (Mohamed) s-a născut către 570 d.Hr.- data tradiţională admisă de islamologi, sau către 580- dacă este adevărat că a murit pe la 50 de ani . A rămas orfan de mic şi a trăit anii copilăriei şi ai tinereţii în sărăcie. La 24 de ani a intrat în serviciul unei văduve bogate Khadija, care s-a folosit de el în afacerile sale comericale, iar mai târziu s-a căsătorit cu el, între ei fiind o diferenţă de 15 ani. Această căsătorie i-a oferit multe posibilităţi financiare largi, vază în societate, timp pentru meditaţii. A avut doi băieţi, patru fete, supravieţuind doar o fată- Fatima .

Se pare că era un om închinat spre religiozitate. Criza sufletească care l-a împins spre misiunea sa profetică a apărut prin 620, când având obiceiul de a se retrage spre meditaţii în grotele din apropiere de Mecca, a avut o serie de viziuni care l-au făcut să creadă că a devenit obiectul acţiunilor diavoleşti. Atunci i s-a arătat îngerul Gabriel care i-a poruncit: „Recită!” „Citeşte!”- text care formează în Coran primele 5 versuri din sura „Sângelui închegat”(96) .

Muhammad a început să propovăduiască noua credinţă, susţinut de soţia sa, fiii adoptivi Ali şi Zayd, prietenul Abu- Bakr, fiind înconjurat de indiferenţă, ostilitate, pentru ca mai apoi să fie hărţuit şi persecutat de marile familii din Mecca, fapt ce a dus la „emigrarea” (kijra) sa şi a adepţilor săi la Yathreb, oraş ce va lua numele de Medina (Madinat al- Nabi- „oraşul profetului”). Evenimentul numit „hegira” (exod, pribegie) din anul 622 marchează începutul erei musulmane.

Din predicatorul unei noi religii devine şef al unei comunităţi pe care o organizează cu multă abilitate. A încercat, fără succes, pe evreii din Medina să-i câştige de partea lui, însă şi-a dat seama că se înşelase şi n-a pierdut nici un prilej de a-i persecuta, de a-i trece prin tăişul sabiei, de a le vinde femeile şi copiii, chiar de a le lua averile pe care le-a împărţit partizanilor săi .

Muhammad s-a întors către „cei care se numesc creştini”; el îi laudă pentru că au „preoţi şi călugări şi nu sunt sumeţi (mândri)” (5,88) . Va întrerupe relaţiile şi cu aceştia pentru că i s-au părut la fel de inflexibili ca şi evreii, deşi mai puţin provocatori .

Anii care au urmat stabilirii lui la Medina au fost punctaţi de numeroase incursiuni spre Mecca, soldate cu mici victorii când de o parte când de alta. În 628 încheie un armistiţiu cu meccanii care stipulează şi posibilitatea îndeplinirii de către Muhammad a ritualului pelerinajului la Mecca. Între timp, puterea lui creşte şi în 630 încalcă armistiţiul şi intră triumfător în Mecca, în fruntea unei armate, fără nici o opoziţie din partea meccanilor.

Călăuzit de un admirabil instinct politic, Muhammad nu şi-a instalat capitala statului său teocratic la Mecca ; după pelerinaj, el s-a întors la Medina . Mânat parcă de o presimţire, merge în martie 632, în ultimul lui pelerinaj la Mecca; cu acest prilej prescrie în amănunt ritualurile pentru „hagg”, ritualuri respectate până azi . Reîntors la Medina, moare la 8 iunie 632, în braţele soţiei lui favorite, Aişa, una din cele nouă soţii pe care şi le-a luat după moartea primei soţii, fiica lui Abu- BaKr, care avea să devină succesor (Khalifa) al profetului.

Coranul este cartea sfântă a islamului, care adună la un loc „revelaţiile transmise lui Muhammad direct din cer” de către îngerul Gabriel. Henri Lammens, precum şi un număr mare de orientalişti occidentali moderni, în contradicţie cu atitudinea teologilor musulmani, pentru care Coranul e o carte revelată, consideră că aceastea „trebuie să fie considerată drept opera autentică şi personală a lui Muhammad” .

Învăţătura lui Muhammad a fost fixată în scris de secretarul său Zaid; după moartea profetului primii trei califi au strâns aceste însemnări sub titlul AlQuran („recitare”). Redactarea finală e atribuită califului Othman care a ars celelalte variante vechi pentru a exista o ediţie unitară a Coranului.

Această „vulgată”- „versiune general acceptată” este alcătuită din 114 capitole „sure” cu o lungime variabilă între 3 şi 268 de versete , scrise în cea mai mare parte sub forma prozei ritmate. Importanţa Coranului în islamism e foarte mare, servind ca bază doctrinei, vieţii religioase, culturii mohamedane în general şi chiar cu valoare liturgică .

„Hadith”- „sunnah” e al doilea izvor doctrinar al islamului şi reprezintă revelaţia orală transmisă pe calea tradiţiei. Încă din primul secol după hegira a circulat următoarea maximă „Sunna se poate lipsi de Coran, dar nu şi Coranul de Sunna”, afirmându-se chiar că „în chestiuni controversate, Sunna are valoare decisvă, chiar dacă e în conradicţie cu Coranul, dar nu şi invers”. Până la urmă s-a decis să se considere Coranul şi Sunna drept doi factori de importanţă aproape egală, meniţi să stabilească regulile vieţii religioase . Igna este consensul erudiţilor musulmani dintr-o anumită epocă pentru chestiuni mai noi, pentru care nu se găseau texte în Coran şi în Hadith .

CULTUL ISLAMIC

Vorbind despre „cult” în islam ne referim la ceea ce în arabă se denumeşte prin „ibada”- la plural „ibadat” (practică de cult), adică forme de manifestare a unei credinţe religioase, prin acte sau abţineri de la acte, altfel spus, ritual, practici rituale.
Ca şi la alte religii, ritualul musulman este strâns legat de credinţă; el apare dominat de ideea unui Dumnezeu atotputernic, fără intermediari. Printr-o anumită sacralizare a personalităţii lui Muhammad, prin cultul „sfinţilor”, credincioşii încearcă să micşoreze această distanţă enormă care îi separă de Creator.

LOCURILE DE CULT

Musulmanii îşi pot face rugăciunile rituale în orice loc socotit curat din punct de vedere religios. De la început însă au avut şi clădiri speciale „masdjid” (locul „unde se îngenunche”) de unde cuvântul „moschee”; cele principale au fost numite geamii (djami). Primul model de moschee a fost casa de rugăciune de la Medina din timpul lui Muhammad.

Sursa: Referat.ro
trimis la data: 2008-05-25
de catre: Dan Istrate
Download

Religia: Toleranta care naste intoleranta

„Teologia este un lucru de o completa irationalitate, un edificiu din prezumtii si vise, o suprastructura fara infrastructura”. (Ambrose Bierce)

„Cea mai buna religie este cea ai carei adepti ajuta toate fiintele, indiferent de religia pe care o au”. (Ashoka – rege indian convertit la budism)

Cu ce e mai bun un Dumnezeu decat altul? Al carui Dumnezeu este mai bun? Al meu, al tau, al nostru, al lor? E gresit oare sa crezi in ceea ce te reprezinta? E gresit sa crezi, in orice Dumnezeu ai crede? De ce? Cine spune ca o religie este superioara alteia? Cu ce este o religie mai buna decat alta?

Adevaratul Dumnezeu este cel care iti spune ca este singurul si iti cere sa nu ai alti Dumnezei in afara de el? Adevaratul Dumnezeu este cel care iti pune ochelari de cal si iti impune ridicarea in slavi a propriei limitari? Adevaratul Dumnezeu este cel care iti cere sa nu accepti si alte adevraruri la fel de valabile ca ale tale? Adevaratul Dumnezeu este in stare de razbunare si de ura?

Oare „Eu sunt Dumnezeul tau si sa nu ai alti Dumnezei in afara de mine” este cauza intolerantei religioase? Sau modul in care a fost interpretata si reinterperetata Biblia sa fie de vina?

Potrivit gnosticismului, exista doi Dumnezei: unul suprem, a carui esenta este iubirea, armonia si frumusetea, si o alta „fiinta”, inconstienta de existenta a ceva aflat deasupra ei, fiinta care a creat aceasta lume din ceea ce gnosticii numesc „deseurile universului'”. Odata ce aceasta fiinta nu este dotata cu iubire, ea incearca sa fie pur si simplu dreapta, dar nu reuseste decat foarte rar. „Dumnezeul adevarat”, pe care ei il mai numesc „Strainul”, trebuie sa fie, zic ei, adevaratul nostru tel.

Dumnezeu si iubirea

Dumnezeul promovat de Biblie, acel ceva perfect care „propovaduieste iubirea fata de aproape, binele si adevarul”, este cel care il asigura pe Moise ca totul este „OK”, dar cand omul avea tupeul sa gandeasca, il premia cu cate o molima. Luni foamete, marti lacuste, miercuri bube, joi mucegaiuri, vineri noroi, sambata grindina si duminica si-a luat liber, ca doar e zi de odihna.

Potrivit aceleiasi Biblii scrise de oameni, fiecare nou-nascut de linie barbateasca, nu ai evreilor, au fost omorati. Acelasi Dumnezeu a ras toti oamenii cu Potopul pentru ca lumea ajunse cam cum e acum. Sa ne asteptam oare la un nou Potop de curatare a rasei umane? Daca stau bine sa ma gandesc, Dumnezeu nu este cu nimic mai bun decat Hitler.

Asadar, daca Dumnezeu inseamna iubire, cum poate Dumnezeu sa faca rau, lasand la o parte raul necesar? Cum poate fi venerat un asemenea Dumnezeu? Mai poate fi considerat o fiinta perfecta, avand in vedere ca nu stiu in ce masura iubirea si ura pot fi complementare?

Religiile istorice si superioritatea lor

Cum poate fi o religie superioara alteia, avand in vedere ca niciuna dintre cele trei religii istorice – crestinismul, islamismul si iudaismul – nu are un trecut imaculat, ci plin de varsari de sange in numele lui Iisus Hristos, Allah sau Dumnezeu?

Crestinismul, de exemplu, nu are un temei mai mare decat alte religii aparute inaintea lui. Zoroastrismul (sau zoroastrianism – religia derivata este mazdaism) este una dintre cele mai vechi religii monoteiste, din care multe elemente au fost preluate ulterior de iudaici si infipte si in crestinism.

Iudaismul, crestinismul si islamismul impartasesc cateva trasaturi comune, care nu se regasesc in religiile Orientului, in hinduism, budism, confucianism sau taoism. Atat crestinismul, cat si iudaismul si islamismul sunt religii istorice.

Fiecare dintre ele are pretentia ca Dumnezeu a actionat in mod decisiv in istoria omenirii. Desigur ca felul de actionare al lui Dumnezeu difera la cele trei religii. In iudaism, Dumnezeu a intervenit pe vremea cand evreii erau robi in Egipt si cand prin Moise a spus lui Faraon sa lase pe poporul sau sa plece. In crestinism, interventia majora a lui Dumnezeu a fost cu ocazia incarnarii fiului sau, Iisus Hristos.

In islamism, interventia majora a lui Dumnezeu in istorie a fost prin profetul Mahomed, care a trait intre anii 570-632.

Islamul incorporeaza partial iudaismul si crestinismul (cel putin teoretic). Ei considera ca Moise a fost un profet al lui Dumnezeu; prin Moise a dat Dumnezeu legea. Iisus a fost si el un profet, un prieten al lui Dumnezeu. Cand Iisus a promis ca va trimite un alt Mangaietor, desi noi ne gandim la Duhul Sfant, Isus s-a gandit la Mahomed.

Toate cele trei religii sunt textuale – adica scripturale. Au carti sfinte, cu alte cuvinte. In iudaism este Tora sau Legea. In crestinism este Biblia. Islamul are Coranul. Acum exista mari diferente intre felul in care opereaza cartile sfinte in fiecare dintre aceste religii. Coranul, cred musulmanii, a fost dat lui Mahomed de catre ingerul Gabriel pe parcursul a mai multor ani, in limba araba. Astfel, cartea este o transcriere directa (copie) a unei carti din ceruri, deci este o carte divina.

Dintr-un anumit punct de vedere, musulmanii privesc Coranul asemanator felului in care crestinii privesc pe Iisus Hristos: imaginea lui Dumnezeu, Cuvantul (LOGOS) al lui Dumnezeu. Implicatia este si aceea ca in Islam se crede ca nu poate exista o traducere a Coranului. Adica, orice traducere va fi inexacta si nu va exprima exact cele spuse, deci traducerile existente nu au autoritatea originalului in araba, sunt doar informative.

Nu-i vorba, ca si unii dintre crestini au pareri asemanatoare despre Biblie. Grecii Ortodocsi considera ca numai Septuaginta, versiunea greceasca a Bibliei este cea adevarata. Catolicii au crezut multi ani ca numai Biblia in limba latina este buna si doar slujbele in acea limba au efect, sunt veritabile.

Unii evanghelici americani cred ca numai versiunea King James este valabila. Dar in principiu, crestinii cred ca Biblia poate (si chiar trebuie) sa fie tradusa in orice limba de pe fata pamantului, deoarece mesajul ei poate (si trebuie) sa patrunda si sa transforme orice cultura si civilizatie. Desi revelatia scripturilor a fost data unor vorbitori de limba ebraica, aramaica si greaca, ea poate fi tradusa si adevarul ei poate fi transmis in orice limba.

Toate cele trei religii sunt teologice. Ele duc undeva, au un scop, o tinta. Viata nu este doar un ciclu de reincarnari, nu este doar o rutina a ceea ce a fost acum cateva secole. Istoria are un inceput, Dumnezeu a intervenit in istorie intr-un anume fel, si istoria se indreapta catre un final care va constitui punctul culminant cand Dumnezeu va aduce istoria la un sfarsit.

Executiile

Sub imparatii Diocletian, Galeriu, Maximian si Constantin Chlor, s-au dat patru edicte de persecutie prin care se cerea daramarea locasurilor de cult crestine, interzicerea slujbelor crestine, arderea cartilor sfinte si pedepsirea aspra a clericilor si a crestinilor care nu se lepadau de credinta in Iisus Hristos.

Intre 303-305 au fost numerosi martiri, in special in Rasarit, precum Sfanta Varvara, in Egipt, Sfintii Cosma si Damian, in Capadocia, Sfintele Agapi, Irina si Hiona, in Tesalonic, preotul Montanus si sotia sa, Maxima, in Belgrad.

Desi, la baza, crestinismul si islamismul sunt religii ale pacii, adeptii islamismului Coranului si ai Shariei lupta impotriva oricui care nu crede in Allah. Executiile inca sunt comise in statele musulmane, iar lecturarea textelor din Coran „justifica” pedepse impotriva adeptilor celorlalte religii.

Mai mult, in tarile musulmane, schimbarea religiei se pedepseste cu moartea. In Arabia Saudita este interzis sa introduci obiecte religioase neapartinad islamului. Totodata, nu trebuie sa uitam de executia a mii de evrei din cauza apartenentei religioase.

Oameni au murit, mor si vor muri in continuare din cauza modului in care cartile sfinte care stau la baza oricarei doctrine religioase sunt percepute si promovate.

Exista o religie mai buna decat alta? In ce poate consta superioritatea unei religii fata de alta religie? Nu este oare religia doar inca o arma folosita politic si nu numai pentru impunerea unei hegemonii? Unde este toleranta fata de credintele altcuiva, unde este libertatea de exprimare in secolul XXI, cand oameni sunt executati in piete publice pentru ca se inchina singurului Dumnezeu in care cred?

Nu exista religie superioara altei religii, nu exista religie mai reala decat alta, mai veritabila sau mai buna la fel cum nu exista rasa superioara altei rase.

Toate abaterile de acest gen pe care le-au suportat iudeii, crestinii sau musulmanii sunt greseli ale istoriei, greseli ce se repeta si astazi pentru ca nu sunt putini oamenii cu ochelari de cal ce inghit absolut orice li se spune si nu sunt in stare sa vada nici in stanga, nici in dreapta, ci doar ce au in fata.

24 August 2008
Sursa: Ziare.com

„Islamul vine de la diavol”

„Islamul vine de la diavol” este mesajul inscripţionat pe tricourile mai multor elevi ai unor şcoli din districtul Alachua, statul american Florida.

Pentru că săptămâna aceasta au venit la ore cu o astfel de vestimentaţie, copiii au fost imediat trimişi acasă. Un oficial al direcţiei de educaţie din district a declarat că tricourile i-au jignit sau i-au distras pe alţi elevi, motiv pentru care cei care vor mai veni îmbrăcaţi în felul acesta nu vor mai fi deloc primiţi în clase.

Se pare că tricourile provin de la o biserică locală numită ‘Dove World Outreach Center’. Pastorul Terry Jones a declarat pentru ziarul Gainesville Sun că răspândirea mesajului bisericii este mai important decât educaţia.

26 August 2009
Sursa: Libertatea

Islam – credinţă si ritual

Autor: Dan Istrate
Nivel: Facultate

Termenul „islam” desemnează religia monoteistă care-şi revendică paternitatea Avraamică prin Ismail, fiul sclavei izgonite Agar. Această religie are la bază Coranul, al cărei Profet este Muhammad. Prin extensiune, cuvântul islam se referă la întreaga civilizaţie, cu un cadru legislativ unic, cu structuri politice specifice, cu tradiţii sociale şi morale care se revendică de la această religie .

Expansiunea islamismului – referat

Autor: Minea Alinu
Nivel: Gimnaziu

Arabia era in mare parte alcatuita din desert in secolul al VII-lea e.n. iar in pustiurile sale traiau triburi nomande. Pe tarmul Marii Rosii si al Oceanului Indian se gaseau zone fertile cu multe asezari infloritoare.

Religie si stat in Islam.

Religie si stat in Islam. De la teocratia medineza instituita de Muhammad la Fratia musulmana din perioada interbelica

Despre carte:

Stâlpii religiei islamice

Autor Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu

Sursa: http://www.crestinortodox.ro

Obligatiile rituale ale oricarui musulman, de ieri si de astazi, sunt definite prin expresiile „stalpii islamului„. Nicicand si niciunde, un musulman nu poate spera la mantuire daca nu indeplineste aceste obligatii: marturisirea de credinta (shahada), rugaciunea (salat), milostenia (zakat), postul din luna ramadan (sawn) si pelerinajul la Mecca (hajj).

Creştinismul răsăritean şi islamul

Autor pr.prof. univ. dr. Nicolae ACHIMESCU
Vineri, 31 Iulie 2009

Sursa: Ziarul Lumina

Biserica Ortodoxă a luat contact cu islamul încă din primele decenii ale apariţiei acestuia şi a dialogat cu el sub diferite forme. E ştiut, de altfel, faptul că religia islamică s-a născut foarte aproape de spaţiul geografic în care a înflorit Ortodoxia creştină, pentru ca mai târziu să cucerească zone întinse din arealul creştinismului ortodox: Palestina, Egipt, Siria, Asia Mică etc.

Ce înseamnă Iisus pentru musulmani

Autor pr.prof. univ. dr. Nicolae ACHIMESCU
Duminică, 13 Septembrie 2009

Sursa: Ziarul Lumina

În lumea musulmanilor, Iisus înseamnă cu mult mai mult decât Iisus aşa cum apare El în Coran. Mai precis, în lumea islamică, Iisus apare în trei ipostaze distincte: un Iisus „coranic“, perceput de către musulmani în spiritul general al Coranului, un Iisus spiritual, exprimând spiritul evlaviei lumii musulmane şi, în fine, un Iisus, să-i spunem, „oficial“, în spiritul tradiţiei conservatoare islamice. Acest lucru se explică prin faptul că, odată cu redactarea şi canonizarea Coranului, în secolul al VII-lea d. Hr., Iisus Hristos a continuat să-şi facă simţite prezenţa şi mesajul în lumea islamică. Iisus a vorbit şi acţionat mai departe în spaţiul musulman, pentru că a rămas un personaj mereu viu în credinţa şi viaţa musulmanilor.

Istoria religiilor.

Vol. III Religiile dualiste. Islamul
AUTOR: Giovanni Filoramo (coordonator)
Editura Polirom. http://www.polirom.ro
COLECTIE HORS COLLECTION
PREŢ 44.95 RON
DOMENIU Religie, teologie
ISBN 978-973-46-1449-3
ANUL APARITIEI 2009

Servitutea în epoca modernă

Autor M.L. Bush
Editura Antet 2003. http://www.antet.ro
ISBN: 973-636-033-4
Preţ 18,3 Lei

”Servitutea in epoca moderna’ exploreaza si explica marea diversitate a sistemelor de munca lipsita de libertate care au inflorit in intreaga lume sub influenta ascensiunii capitalismului.

Istoria razboiului dintre islam si crestinatate

Istoria razboiului dintre islam si crestinatate 622+2007
Un conflict teribil
Autor Jean-Paul Roux
Editura Artemis 2007, http://www.semneartemis.ro

Crize contemporane: ofensiva islamului

Autor Christian Tămaş
Editura Ars Longa, http://www.arslonga.ro
preţ: 15,00 lei

Islamul Dominique Sourdel

Autor Dominique Sourdel

Islamul

Editura Humanitas, Bucureşti 1993

Introducere în islam

Autor Nadia Anghelescu

Titlu: Introducere in Islam
Editura Enciclopedică, Bucureşti 1993