Doctrina Coranului

Coranul este, în realitate, şi un îndreptar de viaţă pentru omul obişnuit, o predică bazată pe cumpătare şi pe bun-simţ. Dispreţuirea bogăţiei, umilitatea, generozitatea, sunt mereu recomandate, – dar cu condiţia să nu fie exagerate. Nu îndeamnă spre ascetism, ci doar spre moderaţie: „Mâncaţi, beţi, însă nu fiţi îmbuibaţi” ( VII ,29). În locul ascetismului, Coranul recomandă activităţi folositoare oamenilor, ca ajutorarea săracilor, a văduvelor şi a orfanilor.

Coranul, care, alături de Biblie, este cartea cel mai larg citită din câte s-au scris vreodată, este şi textul de bază la care s-au făcut cele mai frecvente referiri, în toate domeniile, căci teologia, jurisprudeaţa, educaţia, morala, ştiinţa, sunt considerate de musulmani ca fiind tot atâtea aspecte ale unuia şi aceluiaşi „adevăr”.

Îndatoririle inderogabile ale oricărui musulman sunt cuprinse la celebra învăţătură a „celor cinci stâlpi” (arkan), – stâlpii care susţin edificiul islamismului.

Spiritul si litera Coranului

Abia ajunsa in Egipt, mi-am zis ca nu voi pleca inainte de a-l fi intalnit pe Gamal Al-Banna. [1] I-am telefonat si i-am spus ca vreau sa-i iau un interviu privind femeile. “Foarte bine “ mi-a raspuns.

ILHAM MANI: As vrea sa vorbim despre femei, fara sa eludam nimic.

GAMAL AL-BANNA: Este un subiect pe care l-am abordat in patru carti publicate. In prima carte, spun ca nu islamul a impus voalul, ci voalul a impus islamul. Voalul a existat cu mult inainte de islam. Dar nu este asa de simplu sa actualizezi cutumele si traditiile. Cand gandirea dominanta este masculina, toate textele sunt interpretate in acest sens. Apoi, au fost adaugate nenumarate hadith (fapte si gesturi atribuite lui Mohamed) facand-o pe femeie sa apara inferioara.

IM : Eu insami am scris un articol indemnandu-le pe egiptence sa-si dea jos voalul, pentru ca sunt convinsa ca este vorba de un simbol pur politic.

GB : In Egiptul liberal, intre 1920 si 1952, ambianta favoriza o exegeza in ton cu epoca. Tinerii nu se sinchiseau de voal. Am si acum fotografii cu sora mea Fawzia fara voal. Dupa aceea, a urmat regimul militar, dictatorial si fascist al lui Nasser. A urmat apoi cresterea pretului petrolului, emergenta Arabiei Saudite ca mare putere regionala, revolutia iraniana din 1979. Toate acestea au modificat conceptia asupra religiei. In loc sa avem vederile liberale ale Egiptului anilor 1940, ne-am ales cu o conceptie saudita si iraniana. La aceasta, s-au adaugat inchisorile si tortura cu care Nasser îi trata pe Fratii Musulmani [2], semanand astfel germenii revoltei si aparitia grupurilor violente.

IM: Violenta naste violenta…

GB: Exact. Raul tratament si brutalitatea militara provoaca crispari violente. Luati, de asemenea, in consideratie si experienta egiptenilor emigrati in Arabia Saudita. Au fost sute de mii, de la muncitori si pana clasa elitelor. Acestia au petrecut acolo ani buni si s-au impregnat cu idei fundamentaliste. La intoarcerea lor in Egipt au predicat aceste idei. Totodata, Liga islamica mondiala (predominant saudita) are mijloace financiare pentru a construi moschei in Europa, a distribui carti, a furniza imami etc. In Elvetia, toti imamii sunt de orientare wahhabita. Aceasta face ca islamul de astazi sa nu mai fie islamul din anii 1930 si 1940.

IM: Si a doua dv. carte?

GB: Titlul acesteia este “Femeia intre libertatea Coranului si restrictiile teologilor” si are la baza ideea mea centrala ca exista doua islamuri: cel al Coranului si al profetilor si cel mesterit de teologi. Primul este deschis si se bazeaza pe demnitatea persoanei, pe ideea de libertate si de valori; al doilea este ingust si se bazeaza pe juridismul literal al teologilor.Acesti teologi au dat forma definitiva legii religioase in secolul III islamic (secolul X crestin); Ibn Hanbal este crainicul salafismului (scoala juridica hanbalita este foarte reputata prin strictetea ei).

IM: Dar unele texte sunt defavorabile femeilor. Ma gandesc la cele privind mostenirea, privind chestiunea daca exista dreptul de a-ti bate sotia.

GB: Violenta familiala exista, din pacate, pentru ca oamenii nu sunt ingeri. Si pentru ca societatea a fost masculina mii de ani. Avand in vedere conditiile economice si faptul ca barbatul este mai puternic decat femeia, aceasta a fost pusa intr-o pozitie de inferioritate si barbatul isi permite sa o loveasca. Ce spune Coranul? Problema femeii este abordata intr-un mod similar cu cea a sclaviei: a vrut sa amelioreze lucrurile si sa deschida calea unor evolutii viitoare, dar in masura posibilitatilor si tinand cont de contextul epocii. Anumite pasaje din Coran iau in consideratie situatia acelei epoci, altele sunt orientate spre viitor.

IM: Dupa dv., religia se schimba pentru ca si interpretarea acesteia se schimba in functie de ceea ce fac oamenii?

GB: Exact. In acele timpuri puteai sa ai atatea neveste cate voiai si era imposibil sa se abroge poligamia. Coranul vorbeste de posibilitatea de a avea patru neveste, nu pentru a instaura poligamia ci pentru a o limita. Si apoi, exista aceasta curioasa surata ( surata IV, versetul 3): “ Daca va temeti ca nu veti fi echitabili fata de orfani, atunci luati de neveste pe acele femei care va plac, doua, trei, patru. Dar, daca va temeti ca nu veti fi echitabili, atunci luati numai o nevasta.” Aceasta surata incepe prin a mentiona orfanii, o problema foarte serioasa la acea vreme. Ea spune totodata “luati numai una” dar musulmanii nu vor sa retina decat “doua, trei sau patru”. Iata un exemplu clar de interpretare de complezenta.

IM: Pentru ce nu putem accepta ca exista, bineinteles, un text dar ca vremurile s-au schimbat?

GB: Putem sa o facem. Pentru ca tot ceea ce este juridic in texte tine de profan. Islamul comporta doua aspecte : credinta si legea. Credinta este credinta in Dumnezeu, in cartea sa, in trimisul sau Mohamed si judecata de apoi. Legea se refera la lucruri profane precum raporturile dintre guvernant si guvernat, dintre barbat si femeie, regulile privind mostenirea etc. Tot ce exista in Coran se bazeaza pe realitatile epocii. Ceea ce este important, este spiritul acestor reguli, care este cel al justitiei. Daca aplicarea legii divine duce la o injustitie , atunci aceasta trebuie reformata. Daca realitatea se schimba , trebuie schimbata si legea pentru ca aceasta sa ramana conforma spiritului revelatiei. Trebuie sa spunem fara teama si fara ezitare ca noi cautam sa aplicam spiritul si nu litera islamului. Este exact cea ce a facut Omar ibn Al-Khattab (al doilea calif, 634 – 644). Daca teologii ar porni de acolo de unde s-a oprit Omar ne-am debarasa de mii de ani de vorbire desarta incercand sa desfacem firul in patru, si care ne-au dus pe cai gresite.

* Ilham Mani este profesoara universitara yemenita. Tradus si adaptat de Nicusor Gliga, dupa documentarul Au Nom du Dieu, Courrier International, martie-aprilie-mai 2007.

—
Note:
[1] Gamal Al –Banna, ganditor liberal musulman, nascut in 1920, este fratele lui Hassan Al-Banna, fondatorul organizatiei Fratii Musulmani. Spre deosebire de fratele sau mai mare, Gamal Al-Banna respinge violenta si militeaza pentru o interpretare a Coranului in lumina lumii moderne, o religie care lasa omului liberul arbitru. “ La sfarsitul lunii noiembrie 2006, spiritele s-au incins in Egipt, nu din cauza saraciei, a conditiilor sanitare, a carentelor sistemului scolar, a coruptiei endemice sau a politicii israeliene. Nu, voalul a fost cel care a dezlantuit pasiunile. Ori, toate luarile de pozitie ( inclusiv ale demnitarilor religiosi) erau marcate de o totala lipsa de rationalitate. Toti, fara exceptie, s-au multumit sa compileze texte din trecut. La final, dezacordurile s-au restrans la chestiunea daca femeia trebuie sa-si acopere ochiul stang si sa priveasca cu cel drept sau invers. Consensul era total in ceea ce priveste purtarea voalului. Dar, oare, Coranul porunceste sa se acopere parul sau fata ? Sa ni se demonstreze aceasta negru pe alb. Daca nu, atunci sa inceteze peroratiile si pretentiile ca aceste interpretari ar fi coranice. Voalul tine de vestimentatie, si vestimentatia tine de obiceuri. Cu alte cuvinte, aceasta ( voalul, vestimentatia – n.t.) tine de forma, in timp ce religia se ocupa de fond si de valori. In ceeea ce priveste femeia, atitudinile, actele si comportamentele sale, important este, pur si simplu, ca acesta sa fie pudica.” (Gamal Al Banna – Despre voal si ratiune).
[2] Organizatie integrista islamica interzisa in Egipt

Sursa: AlterMedia România
Ilham Mani *

Scurtă exegeză la o idee-de-a-gata

Multe dintre dificultăţile pe care le pun textele sacre, şi neînţelegerile care decurg din proasta lor citire, s-ar disipa dacă hermeneutul de ocazie ar face efortul să respecte, înainte de a formula o concluzie, trei repere fundamentale: a) care este forma literală a fragmentul comentat? b) care este contextul care îi împlineşte sensul? şi c) ce spune tradiţia exegetică autentică în raport cu textul respectiv? Ceea ce pare o ironie nu este, vai, decât o constatare rece: pregătirea exegetică a celor care-şi aruncă ochii asupra acestor texte în zilele noastre se reduce cel mai adesea la simpla percepere a literilor alfabetului. E o mare tristeţe să constatăm că într-o epocă în care semiotica şi pragmatica limbajului sunt clădite pe sute şi mii de tomuri, pline vârf de nuanţe şi subtilităţi, abordarea celor mai complexe texte de care dispune omenirea se face barbar, cu bocancul, fără nici o strângere de inimă.

Cel care părăseşte islamul este vrednic de moarte – scrie în Coran. Toată lumea ştie asta, au avut grijă jurnaliştii şi orientaliştii occidentali. Hermeneutizare nu doar brutală, ci eficace, pentru că la ea are acces chiar şi cel care nu s-a preocupat vreodată de al-tafsir (exegeza islamică). Suprema victorie a mass-mediei este să-ţi bage în cap ceea ce nici măcar nu te-ai sinchisit vreodată să afli aşa cum se cuvine. Ideile-de-a-gata sunt ca nişte conserve cu conţinut gata preparat, pe care nu trebuie să te străduieşti să afli cum se desfac: sunt gratuite, special pentru tine, îţi explodează în faţă şi te împroaşcă. Ce contează anii de studiu pe care cândva îi parcurgea un exeget înainte de a spune ceva mic dar corect? Şi ce dacă numai celor care trăiau intens o paradigmă religioasă li se permitea să interpreteze Scripturile? Modernitatea a inventat mecanisme prin care devii doct cu efortul insignifiant al ingurgitării unor pilule colorate. Nici măcar nu trebuie să vrei, au grijă alţii în locul tău de controlul aspectului volitiv. Cine părăseşte islamul este vrednic de moarte. Se sugerează astfel că o condamnare la moarte atârnă deasupra capului fiecărui oriental căruia i-ar trece prin cap să trocheze paradigma în care s-a născut pentru o alta: hindus, evreu, sau, de ce nu?, creştin.

Suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm care ar fi sursele textuale ale manipulării. Mai multe versete coranice conţin în mod explicit termenul de apostazie: “Acelora dintre voi care se leapădă de Legea lor şi mor în tăgadă, deşarte le vor fi faptele în viaţa de acum şi în viaţa de apoi. Ei vor fi sortiţi Focului, unde vor veşnici.” (Al-Baqarah, 217). Mai apoi: “O, credincioşi! Cine, dintre voi, se leapădă de credinţa lui… Dumnezeu va aduce alţi oameni pe care îi va iubi şi care Îl vor iubi.” (Al-Ma’idah, 54). Şi iarăşi: “Asupra celui ce îl tăgăduieşte pe Dumnezeu după ce a crezut în El – nu cel care este silit şi a cărui inimă rămâne liniştită în credinţă, ci asupra celui ce de bună voie deschide inima sa tăgadei – va cădea mânia lui Dumnezeu şi va avea o mare osândă.” (An-Nahl, 106). Se poate vedea cu uşurinţă că în aceste versete, spre deosebire de cele care tratează furtul şi crima, nu există nici o menţionare a unei pedepse pământeşti. Mai mult, sensurile sunt departe de cel vehiculat de hermeneuţii de ocazie însărcinaţi cu ingineria conflictului dintre civilizaţii: Al-Baqarah, 217 statuează superioritatea doctrinei intelectuale asupra faptelor; elipsa din Al-Ma’idah, 54 spune că Dumnezeu nu poate fi stânjenit de ateismul unor oameni, în vreme ce An-Nahl, 106 vorbeşte despre mânia divină rezervată ateului care a fost binecuvântat în prealabil cu harul credinţei.

Mai mult decât atât, spiritul coranic este departe de orice tentativă de prozelitism sau impunere a religie cu forţa: “Adevărul este de la Domnul nostru. Cine vrea, să creadă, cine vrea, să tăgăduiască.” (Al-Kahf, 29), la care se adaugă: “Nici o constrângere în religie! Căci drumul cel drept se deosebeşte de rătăcire.” (Al-Baqarah, 256). Pentru orientali (printre care musulmanii sunt doar o categorie), a împărtăşi sau nu aceleaşi convingeri ca ale lor este în sine cu totul lipsit de relevanţă. Ideea că numărul celor care subscriu aceluiaşi concept ar putea adăuga ceva la fundamentul metafizic al conceptului însuşi le pare, şi este, o monstruozitate intelectuală. De aceea, pentru un cunoscător al Orientului, acuzaţia conform căreia musulmanii ar ţine să facă ceva special împotriva celor care optează pentru alte repere decât cele riguroase ale Islamului este o calomnie pură. Hindusul, buddhistul, musulmanul ştiu prea bine că “drumul cel drept se deosebeşte de rătăcire”. A te afla sau nu în acord cu ad-din (religia, dar şi firea, deci Fiinţa) este o problemă de percepţie intelectuală, sau dimpotrivă, de ignoranţă. Iar ignorantul este vrednic de milă.

Acestor versete coranice li se adaugă un hadith, o zicere a Profetului, menţionată de către toţi culegătorii de hadith-uri, mai puţin Muslim: “Oricine îşi schimbă religia, omorâţi-l.” Suntem departe, foarte departe de versetele coranice. Iar corolarele care par să decurgă din această sentinţă sunt la rândul lor năucitoare: injoncţiunea s-ar aplica doar musulmanilor care-şi schimbă religia, sau oricărui om, indiferent de religia lui? În acest din urmă caz, de ce n-au fost omorâţi, negreşit, toţi cei care s-au convertit la Islam, părăsindu-şi religiile în care s-au născut? Dacă ne limităm la forma lui tranşantă şi o luăm în serios, departe de a rezolva vreo problemă, nu facem decât să complicăm enorm lucrurile. Într-o astfel de situaţie, se impune apelul la tradiţia ortodoxă. Nu contează ce putem citi noi din hadith-ul lui Ibn ‘Abbas, nu are nici o importanţă faptul că logica, în loc să ne ajute, ne înfundă şi mai rău. Trebuie să ştim cum “au citit” musulmanii înşişi acest text, şi cum l-au “racordat” la versetele coranice citate dintru început. După ce ne-am preocupat de corpul textual, e rândul tradiţiei autentice să ne aducă lumina ei.

Şeicul Mahmud Şaltut, rector în secolul XX al prestigioasei universităţi islamice Al-Azhar din Cairo, Egipt, în Al-Islam ‘Aqîdah wa Şari’ah (Islamul: o credinţă şi o lege), explică: “Punctul de vedere avut îndeobşte în privinţa acestei chestiuni poate fi schimbat. Se remarcă într-adevăr că un mare număr de savanţi consideră că sancţiunile penale nu pot fi justificate de hadith-uri care nu au beneficiat de o largă transmitere. De altminteri, necredinţa în ea însăşi nu legitimează condamnarea la moarte. Ceea ce legitimează condamnarea la moarte este intrarea în război împotriva musulmanilor, agresiunea îndreptată împotriva lor şi voinţa de a-i abate de la religia lor. Un studiu literal al numeroaselor versete din Nobilul Coran arată că este interzis ca cineva să fie constrâns în religie.”

Şeicul ‘Abd Al-Muta’al As-Saîdî, în lucrarea Hurriyyat Al-Fikr fil-Islâm (Libertatea de gândire în Islam), după o enumerare a versetelor coranice care tratează chestiunea, şi după ce menţionează toleranţa pe care Profetul a avut-o faţă de ipocriţi, adaugă: “Dacă, după toate acestea, ni se prezintă nişte hadith-uri care nu au beneficiat de o largă transmitere şi care indică faptul că apostatul trebuie ucis, atunci fie nu le acceptăm – că acest tip de hadithuri nu poate fi considerat un argument valabil la nivelul chestiunilor fundamentale care privesc credinţa, ştiind că execuţia celui care şi-a modificat credinţa face parte din chestiunile fundamentale, nu dintre cele secundare -, fie luăm în calcul aceste hadith-uri privind apostatul care intră în război cu musulmanii. Musulmanii erau, într-adevăr, în epoca Profetului, în stare de război. Cel care apostazia de la Islam nu se mulţumea să rămână la el acasă, ci se alătura duşmanilor Islamului şi lupta în rândurile lor. Astfel, ordinul dat de Profet de a executa aceşti apostaţi nu se datora apostaziei lor, ci intrării lor în război împotriva musulmanilor. Această opinie trebuie coroborată cu faptul că Profetul nu a ordonat uciderea ipocriţilor care totuşi apostaziaseră de la Islam. Într-adevăr, aceştia nu au luat parte la lupta împotriva musulmanilor. Dimpotrivă, li s-a întâmplat să se lupte alături de ei. Mai mult, nu se poate spune că Profetul nu era la curent cu apostazia lor, căci cunoştea perfect ipocrizia unui mare număr dintre ei. Din acestea deducem că distincţia dintre apostaţi operată de Profet se explică prin participarea sau nu la războiul împotriva musulmanilor.”

Asupra aceleiaşi probleme, Abu Muhammad Ali ibn Hazm (secolul X), poet, filosof şi teolog, la rândul său convertit la Islam, sintetizează în lucrarea Al-Muhalla: “Orice persoană care fiind încontestabil musulmană, neavând nici o altă religie înainte de Islam, care se face vinovat de apostaziere de la Islam, se converteşte la o altă religie scripturară sau non scripturară sau chiar la ateism, face obiectul unei judecăţi în privinţa căreia oamenii au opinii divergente. Unii consideră că nu trebuie să i se ceară abjurarea de la noua credinţă. Alţii sunt de părere că trebuie să i se ceară abjurarea. Unii au făcut distincţia între cel care se naşte în Islam apoi apostaziază, şi cel care se converteşte la Islam apoi apostaziază.” În cele ce urmează, cale de multe pagini, Ibn Hazm precizează că cei care sunt de părere să ni i se ceară apostatului să abjure se împart în două categorii. Prima consideră că apostatul trebuie să fie ucis, fie că a abjurat sau nu, fie că a revenit în Islam sau nu. Cea de-a două crede că dacă se căieşte, căinţa sa este acceptată şi nu mai trebuie să fie executat. Dacă, dimpotrivă, nu se căieşte, atunci trebuie să fie omorât. Cât priveşte cei care sunt de părerea că trebuie să i se ceară căinţa apostatului, şi ei se împart în mai multe categorii. Prima consideră că trebuie să i se ceară o singură dată. Sau o acordă, sau este omorât. Cea de-a doua crede că trebuie să i se ceară de trei ori. Sau o acordă, sau este omorât. A treia categorie crede că trebuie să i se ceară căinţa timp de o lună. Sau o acordă, sau este omorât. A patra consideră că trebuie să i se ceară de o sută de ori. Sau o acordă, sau este omorât. Ultima crede că trebuie să i se ceară atâta timp cât va trăi şi nu va fi omorât.

Să încercăm să sintetizăm ce spune tradiţia prin aceste exemple. Întâi de toate, este pusă sub semnul întrebării autenticitatea hadith-ului, dat fiind faptul că unul dintre cei doi mari culegători (Muslim şi al-Bukhari) nu-l menţionează şi că, lucru extrem de important, apare ca fiind în dezacord cu versetele coranice care tratează aceeaşi temă. De fapt, acest din urmă lucru e de departe capital, în virtutea unui principiu al ierarhizării existent în textele islamice: hadith-urile nu pot sub nici o formă contrazice Coranul, faţă de care se află în raport de subordonare. Zicerile Profetului au un caracter personal, în vreme ce Coranul este textul revelat. Chiar dacă personalitatea sa a fost şi este excepţională, ea se subordonează Scripturii.

Aspectul ilogic al hadith-ului este corectat deci prin contextualizare. Iar această operaţiune ţine de realismul implicit în orice religie: există o gradaţie a valorii de adevăr conţinută în injoncţiunile sacre, una foarte greu de priceput de către omul modern. Acesta din urmă, lipsit de absolut, tinde să absolutizeze tot ceea ce întâlneşte în textele sacre, de unde un imens număr de “contradicţii”. Poate părea şocant ce spunem, dar cele mai multe dintre elementele existente în textele sacre sunt adecvate unor anume oameni, unor anume situaţii, unor anume timpuri. Iudaismul şi islamul interzic orice reprezentare, în vreme ce în creştinism, buddhism şi hinduism arta reprezentărilor vizuale este intens cultivată. Trebuie înţeles de aici că unii greşesc, în timp ce ceilalţi deţin adevărul? Nu. În anumite locuri, pentru anumite formule mentale, a fost interzis ceea ce pentru alţii a fost necesar şi util. De asemenea, creştinismul, buddhismul şi hinduismul au prevederi speciale pentru retragerea fizică din lume, în vreme ce iudaismul şi islamul interzic cu desăvârşire acest lucru. Unde este adevărul? În fiecare dintre contextele sale, pentru că totul are sens într-un anume context. Hadith-ul lui Ibn ‘Abbas are sens şi el în contextul său. În afara contextului nu devine fals, ci irelevant. N-are ce căuta decât acolo unde îi este rostul.

Tradiţia ne mai învaţă ceva capital, şi anume faptul că în interiorul Islamului există divergenţă de opinie. Aici se sufocă ideea-de-a-gata, care nu poate subzista decât oferind iluzia simplităţii, creierului simpluţ pentru care a fost confecţionată, care se simte comod numai la nivel maniheist: bine vs. rău, frumos vs. urât, progresist vs. retrograd. În perioada insurecţiei algeriene îndreptate împotriva Franţei, unii musulmani au găsit cu cale să răspundă la masacrele perpetrate de către “creştini” prin uciderea unor călugări arabi din mănăstiri. Însă alte crime inutile au fost împiedicate de musulmanii înşişi, care i-au apărat pe creştini împotriva năucilor. În perioada recentului scandal al caricaturilor Profetului, în Libanul multiconfesional, musulmanii au împiedicat incendierea unei biserici creştine făcând lanţ uman în jurul ei împotriva coreligionarilor lor. Islamul nu e un bloc care stă să se prăvale peste nişte gură-cască, la fel cum nici creştinătatea nu este ceea ce pare la sud şi la est de Mediterana. Religiile şi aderenţii lor nu sunt partide totalitare, ci magme vii, în care prostul şi sfântul stau umăr lângă umăr.

Ce putem adăuga noi la toate acestea? Ceva mic. Un gând, cel pe care trebuie să-l fi avut mekkanii atunci când l-au auzit pe Muhammad recitând suratele acelea ciudate. Acelora dintre voi care se leapădă de Legea lor şi mor în tăgadă… Cine, dintre voi, se leapădă de credinţa lui… Aceia dintre voi care părăsesc Islamul… Aceia care părăsesc supunerea (în raport cu Dumnezeu), aceia care părăsesc pacea (pentru că acestea sunt sensurile principale ale cuvântului al-islam în arabă)… Care credincios, din ce religie, nu pune semnul egal între abandonarea supunerii faţă de Divinitate şi moarte, între pierderea păcii spirituale şi moartea spirituală?

Scris de Radu Iliescu
Sursa Bookblog.ro

Esenţa Textului

Într-un hadith atribuit lui ‘Ali, ginerele Profetului Muhammad şi concomitent al patrulea calif al epocii de aur islamice, se spune: “Coranul este conţinut în prima sură, Al-Fatihah. Prima sură este conţinută în primul verset, basmallah. Primul verset este conţinut în prima sa literă, ba. Iar ba stă toată în punctul său diacritic.” E un hadith frumos ca o mlădioasă explozie a caligrafiei arabe, e transcrierea în cuvinte a cochiliei unui melc care pulsează elicoidal în jurul Centrului. Sensul şi treptele acestei spirale le vom împrumuta în comentariul care urmează…

Toate cele o sută paisprezece surate coranice, cu ale lor peste şase mii de versete, sunt conţinute aşadar în surata pe care trebuie s-o recite dreptcredinciosul de douăzeci şi două de ori pe zi: “1. În numele lui Dumnezeu, cel Milostiv, cel Maestuos, 2. Slavă lui Dumnezeu, Domnul lumilor, 3. Cel Milostiv, cel Maestuos, 4. Stăpânul Zilei Judecăţii, 5. Ţie ne închinăm, Ţie îţi cerem ajutorul, 6. Călăuzeşte-ne pe Calea cea Dreaptă, 7. Calea celor binecuvântaţi de Tine, şi nu a celor peste care este Mânia ta, şi nici a celor ce rătăcesc. Amin.” Rugăciunea se împlineşte în numele lui Dumnezeu, Cel care întruneşte toate strălucirile milei şi ale maiestăţii divine. Dumnezeu este Domnul lumilor, nimic din cele ce sunt, ca şi din cele ce nu sunt, neputând să i se sustragă. El este stăpânul începutului, dar şi al sfârşitului, şi Lui i se cere îndrumare. Poate părea puţin derutantă ruga să nu fim conduşi pe calea “celor care Te-au supărat, şi nici a celor rătăciţi.” Cum ar putea Dumnezeu să-i conducă pe oameni pe alte căi decât cea a “celor binecuvântaţi de El”? La fel cum, în rugăciunea celui cunoscut în islam sub numele de Seyddina Issa, Dumnezeu ne-ar putea “duce în ispită”… Aceasta este sura Al-Fatiha, deschizătoarea Coranului şi începutul tuturor ritualurilor islamice.

Toată al-Fatiha e condensată în primul verset: bismillah ar-rahman ir-rahim. În numele lui Dumnezeu, cel Milostiv, cel Maestuos. Este formula sacră de consacrare a tuturor acţiunilor musulmanului, este mantra sfinţirii fiecărui gest legitim, oricât de anodin ar fi el. În tradiţia vie, totul este consacrat lui Dumnezeu, cel Cald, cel Glacial. Cel Pe-măsura-noastră, cel Nemăsurat. Cel Apropiat-nouă, cel Superb. Suma contrariilor şi topirea tuturor asperităţilor. Cel care Există şi în afara Căruia nimic nu se află. Cel despre care un verset coranic spune că “e mai aproape de om decât vâna lui jugulară”, şi care concomitent e de nepătruns.

Întreaga formulă de binecuvântare, basmallah, este cuprinsă în litera ba, spune califul ‘Ali. A doua literă a alfabetului, imediat după ‘alif, litera ba are aspectul unei cupe cu deschiderea în sus, sub care se află un punct. Cu ea începe Coranul. Cu această a treia esenţializare, spirala părăseşte sfera kalamului (teologia islamică) pentru a intra direct în cea a simbolismului sacru. Ba este o literă-cupă, este vasul sacrificial care colectează Soma vedică, Amrita hindusă, Haoma mazdeeană, Ambrozia grecilor şi Sângele christic. Este figuraţia geometrică a unui triunghi cu vârful îndreptat în jos, adică exact aceeaşi prin care este desemnată inima. Există o indubitabilă legătură, în toate tradiţiile, între simbolul cupei şi al inimii, într-atâta încât se poate vorbi de o echivalenţă. Despre sensul adânc al inimii în esoterismul islamic, un hadith qudsi ne spune: “Cerul şi Pământul nu Mă pot încape, dar inima dreptcredinciosului Mă cuprinde.” Inima unui walî (om sfânt), mai “mare” decât tot universul, este transliteraţia la scara văzutelor a literei ba, cupa în stă să izvorască tot Coranul…

Există în islam o ştiinţă, expusă de Seyidi Mohyiddin, în Revelaţiile mekkane, şi care se numeşte ilmul-huruf (ştiinţa literelor). Postulatul ei de bază este acela că universul este simbolizat de o carte, ale cărei versete sunt toate scrise de Pana Divină (al-Qalamul-ilahi). Literele acestei cărţi sunt esenţe eterne. Punctul de cerneală de sub litera ba, din basmallah, este concomitent prima picătură căzută din Qalam, este spiritul divin, ar-ruh. Este punctul principial, fără formă şi fără dimensiune, indivizibil, singura imagine a Unităţii divine. Spre deosebire de Coran, de al-Fatiha, de basmallah, acesta este nepronunţabil, deci superior tuturor cuvintelor. Ajunşi la el, suntem nu doar mai aproape de Centru decât am fost în fiecare segment al spiralei hermeneutice de până acum, suntem în chiar Centrul însuşi, locul în care se absorb toate contrariile, în care îşi pierd sensul toate opoziţiile, în care se şlefuiesc şi se îmbină toate antinomiile. Suntem înaintea şi după sfârşitul Timpului, suspendaţi în starea de graţia a unei lumi ce stă să înceapă, odihnim în pacea celei ce-a intrat în amintire…

Scris de Radu Iliescu
Sursa Bookblog.ro

Ucis cu pietre pentru adulter

Rebelii Hizbul Islam, care controlează o zonă importantă a Somaliei, organizează execuţii publice sângeroase pentru cei care încalcă poruncile Coranului. Scene barbare cu execuţii şi amputări sunt tot mai frecvente în statul african terorizat de gherilele militare.

Deşi prin duritatea ei incredibilă pare desprinsă din tehnicile de tortură ale Evului Mediu, imaginea alăturată este cât se poate de actuală şi a fost dată publicităţii săptămâna trecută de un grup de militanţi islamişti.
Rebelii Hizbul Islam, care controlează o importantă zonă din Somalia, i-au forţat pe săteni să privească în timp ce ei îl lapidau pe un bărbat acuzat de adulter.

Mohamed Abukar Ibrahim, în vârstă de 48 de ani, a fost îngropat de viu până la piept şi lovit cu pietre până şi-a dat duhul în faţa consătenilor, scrie „The Daily Mail”. Membrii grupului Hizbul Islam au mai împuşcat şi un alt localnic acuzat de omor.

Execuţiile au avut loc în Afgoye, la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de capitala Somaliei, Mogadishu.

Execuţie cu public

Luptătorii Hizbul Islam au adus cu forţa sute de localnici într-un câmp deschis din apropierea satului, unde un „judecător” a anunţat că bărbaţii şi-au mărturist faptele: omucidere şi adulter.

În plus, o femeie care a recunoscut că trăia în concubinaj a fost condamnată la o pedeapsă extrem de crudă: aplicarea a 100 de lovituri de bici. Ea nu a fost lichidată doar pentru că a declarat că nu a fost căsătorită vreodată.

În timpul pronunţării sentinţei, câţiva dintre membrii grupului rebel au cerut amânarea execuţiilor. Drept urmare, militanţii s-au împărţit în două tabere şi au început să se împuşte între ei, trei rebeli fiind ucişi şi alţi cinci răniţi în urma acestui incident. Grupul care se opunea executării imediate a celor condamnaţi a fost copleşit, iar sentinţele au fost puse în practică imediat.

Este pentru prima dată când asemenea acţiuni sângeroase sunt atribuite rebelilor Hizbul Islam, ele fiind mai degrabă apanajul unor grupări mai radicale, precum Shabaab. Guvernul somalez de orientare occidentală controlează doar câteva zone strategice din capitala statului, teritoriul ţării fiind disputat între mai multe facţiuni militare rebele.

Sursa: Adevărul
Ana Jităriţă

Iisus si Mohamed, doi profeti total diferiti?

La inceputul lunii noiembrie a avut loc la Vatican prima reuniune a Forumului Catolico-Musulman, eveniment desfasurat sub inaltul patronaj al Papei Benedict al XVI-lea care a durat trei zile.

La manifestare au fost invitati prelati si profesori romano-catolici, dar si musulmani. Tema primei zile a fost „Dragostea de Dumnezeu, dragostea de aproape”.

Reuniunea este rezultatul unui apel la dialog lansat pe 13 octombrie 2006 reprezentantilor crestinismului de catre 138 de intelectuali si lideri religiosi musulmani, la o luna dupa un discurs considerat ofensator tinut de Papa Benedict al XVI-lea la Ratisbonne.

Care sunt principalele lucruri care separa aceste doua religii monoteiste? Ce viziuni au asupra lumii si cine sunt fondatorii lor? Publicatia franceza L’Express trece in revista cateva asemanari si deosebiri majore.

Cartile de capatai

Biblia
Nu este o carte, ci o biblioteca ea insasi datorita scrierilor multiple din care se constituie. Elaborarea ei a durat aproape un mileniu. Cele patru Evanghelii care povestesc viata lui Isus si profetiile sale au fost scrise de diverse comunitati religioase, prima dintre ele, cea dupa apostolul Marc, a fost comusa la 40 de ani dupa moartea lui Isus. Abia in secolul al patrulea dupa Hristos forma canonica a Noului Testament a fost recunoscuta de Biserica.

Coranul
Este cartea dictata de Allah, nealterata, „Cartea de care nu trebuie sa te indoiesti” (surata 2,2). Scrierea i-a fost dictata lui Mahomed de divinitate. Coranul nu este o creatie. Profetul a recitat ceea ce i se revelase, iar adeptii lui, care stiau carte, au scris. Potrivit traditiei, in anul 652, la cinci ani dupa moartea Profetului, califul Othman a ordonat asamblarea textelor disparate sub un singur titlul: Coranul.

Mesia si Profetul

Iisus
Prin el, cuvantul s-a facut trup si a locuit intre noi. Pentru crestini, Isus din Nazaret este fiul lui Dumnezeu, el insusi om si Dumnezeu. „Fiul preaiubit” (Matei, XVII, 5), are o relatie stransa, filiala, cu Dumnezeu Tatal din care se trage. Potrivit dogmei crestine, el a murit pe cruce si a treia zi a inviat.

Mohamed
Om si doar om, el este ultimul dintre profeti, „sigiliul profetilor”, potrivit Coranului. El, potrivit aceleiasi carti, este singurul care a profetit veritabilul cuvant al lui Dumnezeu, iudaismul si crestinismul, alterand cuvantul divin.

Profetul isalmismului considera ca el si Iisus sunt „frati in credinta”, din moment ce religia lui Allah le-a precedat pe toate celelalte. Abraham a practicat-o si toti cei care au venit dupa el, spune Coranul.

Mahomed accepta ca Isus s-a nascut din Maria a carei feciorie nu o contesta. Respinge insa ideea ca profetul galilean a fost crucificat si apoi a inviat. Dupa Coran, Allah insusi l-a inaltat.

Dumnezeu

Dumnezeul lui Iisus
Dumnezeul lui Iisus este unul singur care se manifesta prin intermediul oamenilor. El a incheiat o alianta cu poporul evreu, si prin el cu lumea intreaga, dandu-l lor pe fiul lui, Isus.El l-a creat de asemenea pe om dupa chipul si asemanarea lui. Astfel, intre el si oameni s-a stabilit o legatura vie.

Dumnezeul lui Iisus este prezent in viata credinciosilor prin persoana Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh, ceea ce formeaza una dintre tainele crestinatatii, Sfanta Treime. Prin rugacine, pentru care nu exista momente prestabilite, credinciosii stabilesc un dialog intim cu Dumnezeu.

Dumnezeul lui Mohamed
Dumnezeul lui Mohamed este de asemenea unic, insa si indivizibil.”Nu a procreat niciodata si nici nu a fost procreat. Nimeni nu este egal cu el,” potrivit Coranului (surata 112, 1-4). Dumnezeul musulman locuieste in inaltul cerului, deasupra oamenilor.

Nu are fiu si nu recunoaste Sfanta Treime -pe care musulmanii o percep ca pe o uniune intre Dumnezeu, Iisus si Maria- considerata un pacat mortal. Pentru a fi pe placul lui Allah, musulmanii trebuie sa indeplineasca cinci lucruri de capatai ale islamismului: profesiunea de credinta, cinci rugaciuni cotidiene, pomana, postul de o luna-Ramadanul, si pelerinajul la Mecca, centrul islamismului.

Politica

Iisus
Potrivit unor specialisti, Nazarineanul a pus bazele principiului modern al democratiei, si anume, separarea puterilor in stat, prin fraza: „Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu. (Luca, XX, 20-26). In acelasi timp, altii cred ca Isus nu este apolitic, el critica si loveste in autoritatile evreiesti din timpul sau.

Mahomed
Reflectia atotputerniciei lui Dumnezeu, religia Profetului include toate aspectele societatii umane: politic, economic, cultural, etc. Mantuirea este indviduala, insa fiecare individ este legat de ceilalti in sanul oumma, comunitatea credinciosilor. In Medina, loc identificat in actuala Arabie Saudita, Mahomed este seful unui mini-stat.

Femeile

Iisus
Mama sa, Maria, poarta mesajul sau in cantarea Magnificat. Mai multe femei il insotesc pe Isus in drumul sau prin Galileea, printre care si Maria Magdalena, prima care l-a vazut pe Isus inviat si care a primit de la Salvator sarcina de a anunta vestea cea buna si celorlalti. Mesia a vindecat trei femei, a condamnat exilul si delapidarea si a iertat femeia adultera.

Mohamed
„Profet iubitor”, potrivit traditiei, Allah respecta femeile care in societate sunt insa tratate ca niste sclave. In Coran, cele doua sexe sunt plasate pe pozitii de egalitate, insa in realitate femeilor le sunt impuse multe restrictii si norme speciale.

Ghidat de revelatia divina, Profetul a interzis asasinarea fetelor la nastere, a limitat poligamia si le-a acordat femeilor dreptul la mostenire. Dupa moartea lui Khadija, prima sotie foarte iubita a lui Mohamed, Profetul a mai fost casatorit de zece ori, inclusiv cu o fata de noua ani, Aicha.

Sotiile lui trebuiau sa poarte voal pentru a nu strani cupiditatea celorlalti barbati si le era interzis sa se recasatoreasca dupa moartea lui.

Violenta

Iisus
Iisus respinge violenta. „Pune sabia ta la locul ei, caci toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei, XXVI, 51-53), i-a spus Isus unuia dintre ucenicii lui care i-a taiat urechea cu sabia unui servitor al unui preot pe muntele Maslinilor.

Un alt verset insa afirma contradictoriul: „Sa nu credeti ca am venit s-aduc pacea pe pamant; n-am venit sa aduc pacea, ci sabia. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, si pe nora de soacra sa. Si omul va avea de vrajmasi chiar pe cei din casa lui” (Matei, X, 34-36).

Exegetii spun ca Iisus a vrut sa sugereze prin mesajul revolutionar in contextul epocii respective ca el va suscita tot felul de atacuri contra celor care se vor declara adeptii lui.

Mahomed
Coranul, locul unde Profetul traseaza regulile proprii de conduita, justifica violenta fata de cei care nu vor sa se supuna legii musulmane. :”Luptati pe calea lui Allah impotriva acelora care lupta impotriva voastra (…) Omorati-i peste tot pe unde ii veti intalni, vanati-i in locurile in care v-au vanat”, (Surata 2, 190-193).

Sunt doi Muhamed reuniti intr-unul singur: Muhamed cel pacifist de la Medina si Muhamed cel razboinic de la Mecca. Cartea indeamna la efectuarea raziilor, Profetul conduce luptele contra triburilor arabe politeiste si contra evreilor si se lanseaza intr-un program ambitios de cuceriri ca sa le asigure mijloacele de subzistenta membrilor comunitatii lui.

16 Noiembrie 2008
Sursa: Ziare.com

O intelectuala musulmana critica vehement islamismul fundamentalist

Postul arab de televiziune Al-Jazeera este cunoscut in Europa sau SUA ca un intermediar al mesajelor de amenintare ale teroristilor arabi adresate Occidentului sau ale rapitorilor de ostatici. De aceea, cu atat mai surprinzatoare a fost organizarea si transmiterea, in urma cu putin timp, de catre postul din Qatar, a unei dezbateri pe teme religioase intre o intelectuala siriana, dr. Wafa Sultan, si un profesor egiptean de studii religioase, dr. Ibrahim al Khouli. Emisiunea, subtitrata in engleza, a putut fi urmarita de milioane de spectatori, ea fiind transmisa si pe internet. Dr. Wafa Sultan, psiholog care traieste in SUA, a criticat dur islamismul fundamentalist si pe reprezentantii sai – clerici, militanti sau lideri politici care, a opinat ea, au denaturat invataturile profetului Mahomed si ale Coranului – declaratii pentru care a primit mai multe amenintari cu moartea. „Conflictul la care asistam acum nu este o ciocnire intre religii sau civilizatii, ci o ciocnire intre doua conceptii opuse, intre doua epoci. Este ciocnirea dintre o mentalitate medievala si una a secolului al XXI-lea, intre civilizatie si ramanere in urma, intre persoane civilizate si primitive, intre barbarie si rationalism”, a afirmat ea. Abordand problema invataturilor religioase, dr. Sultan s-a intrebat: „De ce un tanar musulman, in floarea vietii, cu intreaga viata inainte, se duce si se arunca in aer? In tarile noastre, religia este singura sursa de educatie si singurul izvor de la care teroristii iau apa pana cand isi potolesc setea”. Dar cele mai „revolutionare” afirmatii facute de ea s-au referit la felul in care evreii si musulmanii reactioneaza la situatiile dramatice din viata lor. Referindu-se la Holocaust, dr. Sultan a aratat: „Evreii au lasat in urma tragedia si au constrans lumea sa-i respecte, prin ceea ce stiau, nu prin terorism, prin munca lor, nu prin tipete si vacareli”. „Nu stim nici un caz de evreu care sa se fi detonat pe sine intr-un restaurant german. Nu am vazut nici un evreu care sa incendieze o biserica sau sa protesteze prin uciderea oamenilor”. „Numai musulmanii isi apara credinta incendiind biserici, omorand oameni si distrugand ambasade. Aceasta cale nu va duce nicaieri. Inainte de a cere umanitatii sa-i respecte, musulmanii trebuie sa se intrebe ce pot face pentru umanitate”, a conchis ea in cadrul dezbaterii. Wafa Sultan a crescut intr-o familie de musulmani sirieni credinciosi, dar conceptiile ei s-au modificat radical cand, in 1979, a vazut cum membri ai organizatiei teroriste „Fratia musulmana” au asasinat, in prezenta ei, un profesor de la Universitatea de Medicina din Alep. In 1989, a reusit sa plece in SUA, impreuna cu sotul si copiii ei. Aici a inceput sa colaboreze la un site musulman reformist, criticand vehement „Fratia musulmana”.

de Eva GALAMBOS
20 MARTIE 2006
Sursa: Gâdul

Cine sint musulmanii radicali?

Expertii in politica externa spun ca razboiul impotriva terorismului va fi cistigat doar cind lumea islamica va respinge radicalismul. Dar care sint musulmanii radicali si care cei moderati, ce ii deosebeste?

Cea mai comuna teorie a politicienilor occidentali este ca radicalii sint fundamentalisti religiosi, saraci, motivati de disperare si de ura. Un studiu Gallup analizat de „Foreign Policy” demonstreaza ca lucrurile nu stau chiar asa. Portretul musulmanului radical angajat politic se suprapune in multe locuri cu cel al musulmanului moderat.

Occidentul nu poate trasa o strategie pina cind nu identifica exact cu cine are de a face.

Etichete si idei preconcepute

Pentru ca miscarile teroriste au facut din Islam ostaticul scopurilor lor, acestea au folosit si interpretat Coranul in asa fel incit sa se muleze pe mijloacele si interesele lor, Occidentul este marcat de ideea preconceputa potrivit careia islamul e o religie a violentei, a terorismului, care incurajeaza uciderea de nevinovati. Valabil e tocmai opusul: un verset din Coran spune clar „chiar cind pornesti razboi sfint (Jihad) e interzisa uciderea lucratorilor pamintului, a copiilor si a femeilor!”, adica a civililor. De obicei, multi lideri si politicieni occidentali dau vina pe fervoarea religioasa care ar alimenta pozitiile radicale si violente. Studiul Gallup releva cu totul altceva – nu exista nici o diferenta majora in gradul de religiozitate intre musulmanii mo-derati si cei radicali, ba mai degraba radicalii lipsesc de la ceremoniile religioase. De exemplu, la momentul sondajului, in ultimele sapte zile, 56% dintre radicali fusesera la moschee, iar moderatii in proportie de 59%.

Nu saracia motiveaza radicalismul politic

Radicalismul islamic e pus deseori si pe seama saraciei si a lipsei de educatie. In mod normal, concluzia logica ar fi ca cineva care se simte oprimat tinde sa imbratiseze teorii si idei extremiste. Dar cifrele arata ca majoritatea radicalilor islamisti vin din medii cu un standard de viata cel putin decent si au facut mai multi ani de scoala decit media musulmanilor moderati – 44% dintre radicalii chestionati au studii medii si superioare, in timp ce acelasi lucru e valabil doar pentru 38% dintre moderati. Evident, in acest caz sint luati in considerare nu atentatorii sinucigasi, ci liderii politici radicali. Daca motivatia unui atentator „de rind” sta intr-un amestec de lipsa de educatie, lipsa de speranta pentru un viitor mai bun, saracie, ei bine nu acelasi lucru este valabil pentru lideri. Acestia se bucura de o stare materiala net superioara musulmanilor obisnuiti, asa-numiti „moderati”.

De ce ne urasc?

Este intrebarea la care s-au grabit sa dea un raspuns in special politicienii americani: „Pentru ca detesta felul nostru de a trai, libertatea noastra, democratia noastra”. Dincolo de propaganda, de ideologie, lucrurile stau altfel, asa cum reiese din sondajul Gallup. Musulmanii radicali, cind renunta la discurs si raspund sincer, recunosc ca admira mai ales progresul tehnologic al Vestului si libertatea de exprimare. La fel musulmanii moderati, care de altfel profita din plin de respectarea drepturilor omu-lui atunci cind emigreaza in Europa de exemplu.

Cum se face deosebirea?

De vreme ce nici gradul de religiozitate, nici starea materiala, nici lipsa de educatie, nici „ura pentru Occident” nu par a fi criterii de diferentiere intre musulma-nii radicali si cei moderati, atunci ce joaca rol de declic pentru a motiva un act terorist? In general, respondentii la intrebarile sondajului Gallup, cei care se definesc radicali, dar si cei ce se considera moderati, au reprosat Occidentului, in proportii aproape egale, ca nu le arata suficient respect, lor si Islamului. Ei au spus ca simt cum Europa si SUA le ameninta si incearca sa le controleze modul de viata. Singura diferenta semnificativa este aceea ca musulmanii moderati au spus ca doresc legaturi mai strinse cu Vestul prin intermediul dezvoltarii economice. Se poate ca aceasta sa fie cheia luptei antiteroriste, utilizarea asa-numitei „soft-power” – strategii economice sustinute politic care sa atraga musulmanii moderati mai aproape de Occident si sa determine izolarea radicalilor, din interior, chiar cu ajutorul lumii in care acum se dezvolta, fara sa fie nevoie de interventii militare.

Sursa: Cotidianul

6 crestini, arsi de vii de catre musulmani in Pakistan

Sase persoane au ars de vii in Pakistan, dupa ce un grup de protestatari musulmani, care incercau sa gaseasca trei crestini acuzati ca au pangarit Coranul, au atacat mai multe case.

Incidentele au izbucnit sambata dimineata cu un schimb de focuri intre cele doua grupari, informeaza Irish Times.

„Am primit sase corpuri ale unor persoane care au murit din cauza arsurilor. Erau patru femei, un barbat si un copil”, a declarat Abdul Hamid, un oficial al Ministerului Sanatatii.

Rana Sanaullah, un alt oficial, a declarat ca atacaul a fost comandat si ca in urma unei anchete s-a aflat ca nu existate nicio profanare a Coranului.

Imaginile difuzate de televiziuni arata cum mai multe case ard, iar pe strazi se gasesc bucati din mobila.

01 August 2009
Sursa: Ziare.com
Autor: Andreea Ghinea

Coranul recomandă sexul!

În ciuda a ceea ce se crede
Coranul recomandă sexul!

În ultima perioadă, lumea consideră că „paranja” sau „hijab” sînt simboluri ale umilirii sexuale. Cei mai mulţi nonmusulmani sînt siguri că în Islam sexul este interzis, datorită unor tradiţii conform cărora femeile musulmane trebuie să poarte „paranja”, sau că acestea sînt ostile faţă de sex, nu sînt sensibile ori consideră că sexul este ceva ruşinos şi murdar. O foarte bine cunoscută personalitate islamică, Marat Saifutdinov, creatorul celui mai mare site musulman din Rusia, şi Abdullah Renat Muhametov, un expert în dogmele islamice, consideră, însă, că Islamul chiar încurajează dragostea şi sexul. Există, într-adevăr, reguli stricte în această privinţă, dar acestea nu le interzic soţilor să-şi satisfacă dorinţele sexuale. În comparaţie cu o femeie creştină, o femeie musulmană nu simbolizează un interes demonic, care de obicei îi induce în eroare pe bărbaţi. „Hijab”-ul este un simbol al supunerii şi al modestiei, iar cînd o musulmancă îşi acoperă faţa cu o eşarfă, ea îşi manifestă supunerea faţă de divinitate, nu faţă de bărbat. Mai mult chiar, o femeie musulmană doreşte să fie apreciată pentru caracterul şi faptele sale bune, nu pentru frumuseţea fizică. Coranul le spune femeilor să-şi acopere capul, gîtul şi pieptul pentru a-şi proteja onoarea şi demnitatea, nefiind obiecte de atracţie sexuală. Femeia este liberă să umble goală prin faţa soţului său, ea trebuie să facă orice îi este permis pentru ca bărbatul ei să o placă. Cei doi specialişti consideră chiar că o femeie de 50 de ani va rămîne la fel de atrăgătoare pentru soţul ei ca atunci cînd acesta a văzut-o pentru prima dată. În Europa există un cult al frumuseţii feminine, un vis pe care societatea europeană şi cea occidentală l-au creat pentru a glorifica frumuseţea femeii. În lumea islamică, însă, nu există aşa ceva. Dragostea este o condiţie esenţială în relaţiile familiale musulmane, acestea nu sînt bazate pe emoţii obscure şi fără sens. Islamul interzice relaţiile extraconjugale, iar dacă un bărbat nu-şi satisface soţia nu mai este considerat cu adevărat bărbat. Pentru creştini, poziţia misionarului este singura poziţie sexuală considerată decentă. Coranul, însă, nu interzice nimic în această privinţă: „Soţia ta este cîmpul tău. Poţi păşi pe acest cîmp după cum doreşti”, se spune în Coran. Cît despre tabuurile sexuale, acestea sînt aceleaşi ca peste tot: sexul extraconjugal, incestul, homosexualitatea, zoofilia, pedofilia, sado-masochismul şi chiar sexul anal. Cu toate acestea, Cartea Sfîntă nu interzice sexul oral. Această activitate este echivalentă cu un sărut la musulmani. Masturbarea, de asemenea, este considerată un păcat chiar dacă nu la fel de grav ca cele menţionate mai sus. O persoană singură poate folosi această metodă pentru a elibera energia sexuală, însă masturbarea nu trebuie să devină un obicei. Majoritatea oamenilor de ştiinţă musulmani nu consideră contraceptivele ca fiind ceva interzis de religie. Pornografia, în special cea on-line, a devenit un fenomen obişnuit în lumea modernă. Unii medici creştini consideră că soţul şi soţia îşi pot îmbunătăţi viaţa intimă dacă privesc împreună un film pentru adulţi. Islamul interzice site-urile porno. Un bărbat şi o femeie musulmană trebuie să-şi plece privirea dacă văd ceva ruşinos. Religia lor le interzice, de asemenea, să citească literatură pornografică chiar dacă manualele de medicină sînt permise. Cu toate acestea, clerul musulman preferă să creadă că în Islam sexul este interzis.

Iulia Toma
Sursa: Evenimetul Zilei

Jurnalist afgan, condamnat la moarte pentru blasfemie

Un jurnalist afgan arestat in octombrie sub acuzatia de „blasfemie” a fost condamnat la moarte de catre un tribunal din nordul Afganistanului, au anuntat miercuri surse oficiale, relateaza AFP.

Familia lui Perwiz Kambakhsh, in varsta de 23 de ani, a primit marti notificarea privitoare la condamnare, a spus fratele reporterului, si el jurnalist, Yaqoub Ibrahimi. Potrivit acestuia, procesul a avut loc cu usile inchise si jurnalistul nu a avut avocat.

„In baza infractiunilor comise de Perwiz Kambakhsh, tribunalul l-a condamnat la cea mai aspra pedeapsa, pedeapsa cu moartea”, a spus procurorul adjunct al provinciei. Tanarul a fost arestat la 27 octombrie pentru ca a distribuit un articol „insultator pentru islam si a interpretat eronat versete din Coran” unor colegi de facultate, potrivit justitiei.

Tanarul, student la Universitatea din Balkh si reporter la un ziar local, a respins condamnarea si va face apel. Nu el este autorul articolului incriminat, ce prezinta o interpretare a unor versete din Coran privitoare la drepturile femeilor, au spus confratii sai. „A citi un articol nu este un pacat. Cerem eliberarea sa imediata”, a spus Asociatia jurnalistilor independenti afgani. Potrivit acestuia, arestarea jurnalistului are legatura cu „articole critice” scrise de fratele sau la adresa autoritatilor locale.

Organizatiile internationale pentru apararea jurnalistilor au protestat miercuri. Reporters Sans Frontieres si Federatia Internationala a Jurnalistilor Asia-Pacific s-au adresat presedintelui Hamid Karzai. Reporters Sans Frontieres i-a reamintit sa „intervina cat mai rapid pentru ca ireparabilul sa nu fie comis”.”Suntem socati de aceasta decizie luata in graba si fara nicio grija pentru dreptul si libertatea de exprimare”, potrivit organizatiei. Federatia a condamnat ferm sentinta si a criticat „refuzul reprezentarii legale” a acuzatului.

23 Ianuarie 2008
Sursa: Ziare.com

Coranul, „o carte fascista”

Deputatul de extrema-dreapta Geert Wilders a reusit sa provoace ingrijorare in Olanda cu un proiect de film care va arata cum Coranul este „o carte fascista”, relansand dezbaterea pe tema limitelor legendarei tolerante olandeze, relateaza AFP.

Chestiunea a fost abordata vineri in consiliul de ministri, in urma caruia premierul Jan peter Balkenende a asigurat ca „guvernul este pregatit sa reactioneze rapid”. Vorbind despre „traditia de respect si toleranta” din Olanda, el a spus ca „provocarea nu se inscrie in acest cadru” si a cerut responsabilitate din partea fiecarui cetatean.

Nimeni nu stie daca proiectul anuntat in noiembrie de liderul partidului populist PVV (noua deputati din 150), in care va arde Coranul, va vedea lumina zilei.

Wilders, care merge pe urmele liderului populist asasinat Pim Fortuyn, face frecvent declaratii socante, impotriva islamului. In Parlament, el a cerut de mai multe ori interzicerea Coranului, comparandu-l cu Mein Kampf, si oprirea imigratiei musulmane. „Toata lumea asteapta acest film, ceea ce ma provoaca sa merg mai departe”, a spus el. „Daca musulmanii se vor simti insultati de acest proiect este pacat, dar nu este problema mea”, a subliniat el.

In conditiile in care difuzarea sa este anuntata pentru luna aceasta., cateva persoane au protestat sambata la Amsterdam, marele muftiu al Siriei a vorbit despre sangele ce ar putea sa curga, patronii olandezi s-au declarat ingrijorati si, potrivit presei, guvernul a elaborat un plan de evacuare a ambasadelor si cetatenilor sai din Orientul Mijlociu.

Premierul nu a raspuns direct pe aceasta tema vineri, dar Bart Rijs, purtatorul de cuvant al ministrului de externe, a spus ca Olanda „are mereu in vedere scenarii pentru a face fata unor eventuale catastrofe”.

„Nimic nu ne face sa gandim ca guvernul pune acum la punct un plan de urgenta, nu exista motive sa ne gandim la evacuari”, a spus el.

In noiembrie, ministrul de externe s-a intalnit cu deputatul pentru a vorbi despre riscurile la adresa sa, a anturajului sau, la adresa Olandei si intereselor tarii in strainatate, a explicat el.

Haga se teme de o repetare a afacerii caricaturilor cu Mahomed, publicate de un ziar danez in 2005. Protestele de atunci s-au soldat cu 100 de morti in intreaga lume, ambasade daneze au fost atacate si companii daneze boicotate. In plus, la Amsterdam a fost asasinat in noiembrie 2004 regizorul. Un extremist islamist l-a injunghiat dupa difuzarea unui film pe tema femeilor si islamului.

Wilders a explicat ca filmul sau va arata cum Coranul este o carte „fascista” care impinge oamenii sa comita „acte oribile”. Deocamdata nu se stie daca filmul va fi difuzat pe internet sau la televiziune.

19 Ianuarie 2008
Sursa: Ziare.com
Autor: Bogdana Boga

Un apropiat al lui Ahmadinejad, atacat pentru ca a insultat Coranul

Vicepresedintele iranian pentru Turism, Esfandiar Rahim Mashaie, este de cateva zile tinta unor atacuri virulente pentru ca a „insultat Coranul”, liderii religiosi si conservatori cerand demisia sa.

Acest apropiat al lui Mahmoud Ajmadinejad a fost deja criticat vara aceasta pentru ca a spus ca Iranul este „prieten al poporului israelian”, relateaza AFP.

La o ceremonie la 8 noiembrie legata de investitiile straine in turism, 12 tinere fete cu costume traditionale au adus, dansand, un exemplar din Coran pe un platou, pe care l-au oferit unui barbat care urma sa citeasca versete.

In Iran, orice ceremonie oficiala incepe cu recitarea unor versete din Coran. Faptul ca acesta a fost adus de femei care dansau i-a socat pe conservatori.

Doi demnitari religiosi, marii ayatollahi Lotfollah Safi Golpayegani si Nasser Makarem Shirazi, au condamnat ceremonia. „Insulta adusa Coranului este inacceptabila”, a spus unul dintre ei, precitzand ca ministrul „nu este competent sa ocupe acest post”.

Adjunctul lui Mashaie si organizatorul ceremoniei, Mehdi Jahanguiri, a demisionat sambata, spunand insa ca „a aduce Coranul pe un platou face parte din traditiile populatiilor din vestul Iranului”.

Duminica, deputata conservatoare Laleh Eftekhari, presedinta grupului parlamentar „Coran si familie”, i-a cerut presedintelui sa-l demita pe Mashaie. Asociatia islamica apropiata conservatorilor a denuntat, de asemenea, „insulta adusa Coranului”.

16 Noiembrie 2008
Sursa: Ziare.com

Falsa simetrie dintre Biblie si Coran

Textele care stau la baza crestinismului si islamismului nu pot fi comparate. Exista o falsa simetrie intre Biblie si Coran, cartile sfinte ale celor doua ideologii religioase.

Acestea sunt afirmate si argumentate intr-un dosar publicat in revista franceza L’Express, dedicat celor doua religii, islamismul si crestinismul.

Paternitatea lui Abraham

Coranul vorbeste despre istoria poporului lui Israel, nu din momentul nasterii lui Mahomed, ci incepand cu multe secole inainte. Din aceasta cauza, natura legaturii identificata de profetul Mahomed cu crestinismul este conflictuala.

Profetul islamismului a facut din Abraham primul supus (in araba, muslim) al Dumnezeului unic, adica primul musulman din istoria omenirii.

Asupra acestui aspect, crestinismul se afla in contradictie cu islamismul ca urmare a ceea ce Iisus afirma la un moment dat: „Faceti drept rod de pocainta. Sa nu credeti ca puteti spune: Il avem de tata pe Abraham; pentru ca va spun ca Dumnezeu poate sa ii ridice fii lui Abraham din pietrele acestea”. (Matei, 3, 8-9)

Iisus declara aici contrariul celor spuse de Mahomed, iar aceasta ruptura este iremediabila. Altfel spus, paternitatea abrahamica nu este o garantie a alegerii, a selectarii, nici nu constituie un avantaj in Ceruri si nu este o favoare divina acordata anumitor alesi in detrimentul altora.

Religiile Cartii (Iudaism si Crestinism)

Expresia „Poporul Cartii” (ahl al-kitab, in araba) ii desemneaza pe evrei si pe crestini, iar aceasta expresie apare in Coran de peste 30 de ori: daca islamismul nu ignora existenta lor, accepta in mare parte istoria si mostenirea lor, daca ii mentioneaza in randul credintelor lor, ce le reproseaza de fapt?

Coranul ii acuza pe acestia ca au falsificat Scrierile lor si au pervertit adevarul continut de acestea. „O, oameni ai Scripturii, de ce imbracati voi adevarul cu neadevar si ascundeti adevarul cu buna stiinta? (3, 71)”.

Dovada minciunii lor, pe care o invoca isamistii, este tocmai faptul ca iudeii si crestinii sunt divizati, in loc sa ii ofere lui Dumnezeu unitatea si pacea.

Coranul este foarte clar in ceea ce priveste acest aspect: „Pintre cei care au imbratisat iudaismul sunt unii care schimonosesc sensurile cuvintelor revelate (…), stalcindu-si limbile si vatamand religia.” (4, 46).

Surata 5, care vorbeste atat despre crestini, cat si despre evrei intr-o maniera amestecata in mod curios clarifica lucrurile: „Apoi, din cauza incalcarii legamantului lor, i-am blestemat Noi si le-am impietrit inimile, caci ei (n.r. evreii) au rastalmacit cuvintele si au uitat o parte din ceea ce li s-a amintit. Tu nu vei inceta sa le descoperi insselatoria lor.”(v.13).

Mai departe se afirma: „Si am incheiat Noi legamant cu aceia care au zis: Noi suntem crestini, dar au uitat ei o parte din ceea ce li s-a reamintit. Deci am starnit Noi ura si vrajba intre ei pana in ziua Invierii. Atunci le va vesti Allah ce au facut ei.” (v.14).

Fraza: „Deci am starnit Noi ura si vrajba intre ei pana in ziua Invierii”, denota inclinarea spre o perceptie ofensiva a bunatatii si milostivirii divine.

Louis Massignon afirma ca „tendinta generala a islamismului este sa il recunoasca pe Dumnezeu mai degraba in nimicirea celorlalti decat in nasterea, crearea lor”. Rezultatul acestei conceptii se regaseste intr-o serie de surate „incomode” care instaureaza un raport tensionat cu evreii si crestinii.

Trei diferente majore

Biblia se diferentiaza de Coran prin trei aspecte esentiale. Nu a fost direct dictata de Dumnezeu, deci a fost „necreata”, ci scrisa de oameni inspirati de Dumnezeu, ceea ce face de inteles faptul ca aceasta contine erori, facand in consecinta apel la spiritul critic al credinciosilor.

Exista de exemplu multe incoerente, asumate insa, la nivel cronologic in Noul Testament. Tot aici se gasesc multe aproximari care denota ca scopul textului nu este datarea exacta, ci invatatura, morala care trebuie extrasa.

Contrar Coranului, Biblia nu se recita, ci se lectureaza, adica un efort de interpretare, de descifrare a textului. Biblia relateaza istoria poporului evreu sub forma unei naratiuni adesea fastidioasa care descrie multele pelerinaje efectuate sub paza lui Dumnezeu.

Textul cuprinde descrieri ale unor masacre colective morti, violuri, bai de sange, insa nicaieri nu este scris: „Deci am starnit Noi ura si vrajba intre ei pana in ziua Invierii”, ca in Coran.

Biblia contine in ea insasi notiunea de evolutie, precum si pe cea de interpretare. Mai mult decat o simpla carte, este de fapt un ansamblu de carti. De-a lungul a celor a o mie de ani, cat a durat redactarea sa, acest document central al lui Dumnezeu nu a incetat sa se imbogateasca cu alte texte ce cuprind reflectii si comentarii asupra a ceea ce s-a intamplat.

Biblia lasa loc speculatiei intelectuale, spiritul omului este incitat la investigatie. Chiar si Dumnezeu are stiinta lui: teologia, inventie crestina care nu are echivalent exact in islamism.

Biserica Apuseana din Evul mediu a dat „Sfintelor Scripturi”, adica intregii colectii de scrieri religioase ale Vechiului si Noului Testament pe care Biserica le-a adunat si selectionat ca fiind produse sub inspiratia Duhului Sfant, titlul de Biblie.

Cartile Vechiului Testament, dupa textul ebraic sunt in numar de 39 carti „canonice”, iar dupa Septuaginta, pe langa cele 39 de carti, mai cuprind inca 14 carti „necanonice”. Noul Testament contine 27 de scrieri canonice.

Coranul reprezinta pentru musulmani Cuvantul lui Allah (kalam Allah), intrucat Allah a fost cel care a dat-o. Coranul este necreat, iar autoritatea lui este absoluta nu numai in probleme religioase, ci si politice, etice si chiar stiintifice.

Cuvantul lui Dumnezeu, asa cum il avem consemnat in Coran, a fost pur si simplu dictat. Acest lucru este revelat chiar in textul Coranului unde ni se spune ca a fost revelat verbal si nu numai in semnificatia lui generala sau in idei, ci in amanunt.

Potrivit traditiei islamice, Coranul a fost revelat lui Mohamed intr-un rastimp care a inceput aproximativ la anul 609 si a durat pana la moartea profetului (632).

23 Noiembrie 2008
Sursa: Ziare.com

Condamnat pentru că a folosit versete din Coran în poeme de dragoste

Un poet iordanian a fost condamnat la un an de închisoare pentru utilizarea unor versete din Coran, cartea sfântă a musulmanilor, în poemele sale de dragoste.

Islam Samhan şi-a publicat operele fără aprobarea guvernului de al Amman, iar legislaţia iordaniană interzice publicarea cărţilor care ar putea aduce atingere Islamului şi profetului Mahomed.

Samhan a fost acuzat de defăimarea Islamului, prin combinarea cuvintelor sacre ale Coranului cu teme sexuale.

În anul 2007, doi editori iordanieni au fost condamnaţi la doi ani de închisoare pentru insulte la adresa Islamului, după ce au retipărit caricaturile cu profetul publicate iniţial într-un ziar danez şi care au dat naştere la proteste în întreaga lume islamică.

21 Iunie 2009
Sursa: Libertatea

Site-ul unui film care critica Islamul a fost suspendat

Sursa: Ziare.com

Site-ul unde intentiona sa isi posteze parlamentarul olandez Geert Wilders controversatul film despre Islam si Coran a fost suspendat de catre serviciul american, Network Solution, care il gazduia, informeaza Associated Press.

Compania de Internet urmeaza sa stabileasca, in cadrul unei anchete, daca au fost incalcati termenii si conditiile site-ului, care prevad interzicerea difuzarii de „materiale ofensatoare de orice fel”.

Desi continutul exact al filmului de 15 minute, ce urma sa fie lansat pana la sfarsitul lunii, este necunoscut, Wilders a declarat ca pelicula subliniaza viziunea sa, potrivit careia cartea sfanta a Islamului este „fascista”. Difuzorii olandezi au refuzat sa preia filmul „Fitna”, cuvant care in araba inseamna neintelegere si divizare intre oameni.

Autoritatile se tem ca pelicula ar putea declansa violente in lumea musulmana, asemanatoare cu cele declansate in urma publicarii caricaturilor profetului Mahomed intr-un cotidian danez. Parlamentarul olandez se afla sub protectia politiei ca urmare a amenintarilor cu moartea din ultima vreme.

Peste o suta de olandezi s-au adunat, sambata, in piata centrala din Amsterdam pentru a protesta impotriva parlamentarului si a filmului sau. Geert Wilders este liderul unei formatiuni reactionare, Partidul pentru Libertate, care detine noua locuri in Parlamentul olandez.

Totul despre sexul arab, din gura unei femei

Intr-o societate in care sexul este un tabu, sexoloaga Heba Kotb da sfaturi intime lumii arabe online si in direct la televizor.

Totul are la baza Coranul, cartea sfanta a musulmanilor.

Aceasta sexoloaga egipteana incearca sa explice ce este pacat („haram„) si ce este permis in patul unui arab, relateaza 20minutos.

Stâlpii religiei islamice

Autor Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu

Sursa: http://www.crestinortodox.ro

Obligatiile rituale ale oricarui musulman, de ieri si de astazi, sunt definite prin expresiile „stalpii islamului„. Nicicand si niciunde, un musulman nu poate spera la mantuire daca nu indeplineste aceste obligatii: marturisirea de credinta (shahada), rugaciunea (salat), milostenia (zakat), postul din luna ramadan (sawn) si pelerinajul la Mecca (hajj).

Ce înseamnă Iisus pentru musulmani

Autor pr.prof. univ. dr. Nicolae ACHIMESCU
Duminică, 13 Septembrie 2009

Sursa: Ziarul Lumina

În lumea musulmanilor, Iisus înseamnă cu mult mai mult decât Iisus aşa cum apare El în Coran. Mai precis, în lumea islamică, Iisus apare în trei ipostaze distincte: un Iisus „coranic“, perceput de către musulmani în spiritul general al Coranului, un Iisus spiritual, exprimând spiritul evlaviei lumii musulmane şi, în fine, un Iisus, să-i spunem, „oficial“, în spiritul tradiţiei conservatoare islamice. Acest lucru se explică prin faptul că, odată cu redactarea şi canonizarea Coranului, în secolul al VII-lea d. Hr., Iisus Hristos a continuat să-şi facă simţite prezenţa şi mesajul în lumea islamică. Iisus a vorbit şi acţionat mai departe în spaţiul musulman, pentru că a rămas un personaj mereu viu în credinţa şi viaţa musulmanilor.

Strategii de comunicare în Coran

Christian Tămaş
STRATEGII DE COMUNICARE ÎN CORAN
Editura Ars Longa, http://www.arslonga.ro
COLECŢIA „ACADEMICA”

Prefaţă: George Grigore