Tocuri contra burka in Pakistan

O femeie cumpara dintr-o piata din Peshawar acoperita din cap pana in picioare cu un burka. Sotiile nu pot fi intrebate ce parere au despre, de exemplu, ultimul atentat din oras, sotul vorbeste in numele ambilor. Tot la Karachi, manechinul Nadia Hussain este imbracata in haine moderne si fumeaza in timp ce asteapta la machiaj sa defileze pe podium. „Nu a fost niciodata mai rau in Pakistan”, spune ea. In Pakistan la istoricele diviziuni etnice si geografice, latente de la fondarea sa dupa separarea de India in 1947, se adauga si o puternica bresa sociala, noteaza ziarul El Mundo, citat
de Agerpres.

Tinerele din clasele avute urbane, precum Lahore sau chiar Karachi, se imbraca la moda in centrele comerciale, beau o cafea cu prietenii in cafenele si frecventeaza petreceri private. Islamul nu pare un obstacol pentru a bea un paharel si a dansa inlantuite de partenerii lor. La Peshawar situatia se schimba: aici multe tinere sunt casatorite inainte de 16 ani, sunt obligate sa poarte burka si fiind tot mai multe disponibilizate, obligate sa
stea acasa. Saptamana trecuta in districtul tribal Bajaur, doua profesoare au fost executate in plina strada. Motivul? Au invatat fetele sa vorbeasca cu propria voce intr-o scoala
locala.

Lupta pentru a cuceri inima Pakistanului se disputa in toate sferele vietii si merge mult mai departe de simpla vestimentatie. S-a transferat, cu intensitate diferita, in aparatura de stat, birocratie sau armata. Cei moderati amintesc ca parintele Pakistanului, Mohamed Ali Jinnah, a avut viziunea unei natiuni in care Islamul, democratia si modernitatea se vor imbina si vor convietui in armonie. Radicalii din tabara opusa vor un stat guvernat din si inspre religie. Pentru a-l impune, in ultimele sase saptamani au provocat o medie de atentate teroriste, de unul la trei zile.

Prima saptamana a modei la Karachi s-a desfasurat sub protectia a sute de agenti de politie dupa ce radicalii au obligat de doua ori anularea evenimentului, amenintandu-i pe participanti. „A fost un gest de sfidare la adresa talibanilor”, asigura directoarea Tammy Haq, privind decizia de a tine totusi evenimentul in pofida riscului. „Avem o mare
problema cu militantii, dar nu inseamna ca pentru aceasta tara trebuie sa fie paralizata”, adauga ea.

Cel mai probabil este ca acest razboi al tocurilor contra burka sa fie transat de cea mai influenta institutie a tarii. Armata pakistaneza obisnuieste sa fie prezentata ca un exemplu de soliditate si unitate intr-o tara amplu fragmentata. Adevarul este insa ca exista o bresa tot mai mare intre generalii veterani, unii dintre ei formati in SUA si dedicati rolului lor de arbitri si tanara generatie de ofiteri puternic influentati de Islamul cel mai radical.

Este ceea ce arata ziaristul Seymour M. Hersh, comentand diferentele sociale pe care le-a vazut in cei cinci ani de cand viziteaza Pakistanul. „Militarii, politicienii si ziaristii obisnuiau sa ma serveasca cu un pahar de Johnnie Walker la intalnirile noastre si beau alaturi de mine”, spune acest reporter de la durante The New Yorker. „Acum chiar si ofiterii in rezerva, inclusiv veteranii iti ofera cel mult un pahar cu suc sau o ceasca de ceai”.

Intamplarea, desi reprezentativa, nu serveste la definirea directiei pe care Pakistanul o va lua ca natiune. Mai grav este ca talibanii au reusit sa loveasca obiectivele militare in ultimele saptamani gratie unor informatii pe care nu puteau sa le procure decat din interiorul armatei. Ca viitorul va fi, mai multe burka si mai putine tocuri in tara, depinde probabil de ceea ce se va intampla in cazarmile militare si nu in pietele din Peshawar sau pe podiumul din Karachi.

Sursa: Romania Libera

Doi pakistanezi vor fi mutilati dupa ce au desfigurat o femeie

Un tribunal din Lahore (Pakistan) a ordonat luni ca doi barbati sa fie mutilati, dupa ce au fost gasiti vinovati de atacarea unei tinere femei, informeaza CNN. Celor doi li se vor taia urechile si nasurile, adica exact lucrul pe care l-au facut femeii.

Tribunalul antiterorist a decis, de asemenea, condamnarea la inchisoarea pe viata a lui Ammanat Ali si a lui Sher Mohammed. Cei doi vor trebui sa plateasca si despagubiri in valoare de 8.300 de dolari.

Procurorul a afirmat ca sentinta a fost luata in concordanta cu legea islamica si cu legile antiteroriste ale tarii.

Potrivit procurorilor, cei doi barbati au abordat femeia, pe care o cunosteau, in timp ce aceasta mergea spre locul de munca, in urma cu circa o luna si jumatate.

Unul dintre barbati a vrut sa se casatoreasca cu tanara femeie, insa aceasta a refuzat. Cei doi barbati au decis sa o mutileze pentru „a oferi un exemplu”.

Tribunalul suprem va trebui sa confirme decizia de luni a judecatorilor. De asemenea, un doctor trebuie sa determine daca cei doi vor putea supravietui mutilarii.

CNN precizeaza ca, in trecut, Tribunalul suprem a suspendat sentinte similare.

de A.N.
Sursa: HotNews.ro
Marţi, 22 decembrie 2009

http://www.cnn.com/2009/WORLD/asiapcf/12/29/pakistan.maim/index.html

Pakistan: Crestinii, marginalizati si foarte saraci, isi vand rinichii in speranta ca le vor putea oferi un Craciun copiilor

Acceptand sa-si vanda rinichii pentru cateva sute de dolari, Safdar si Faqir sperau sa le poata oferi copiilor lor un Craciun adevarat. Dar, la fel ca alti numerosi crestini pakistanezi, acest sacrificiu nu le permite decat sa supravietuiasca, potrivit unui reportaj realizat de AFP in Pakistan – „supermarketul rinichilor”.

„Nici nu mai stiu cand am sarbatorit Craciunul ultima oara”, spune Safdar Masih, pe pragul casei sale saracacioase din Yuhanabad, un satuc crestin situat la 20 de kilometri de Lahore, marele oras al estului Pakistanului.

„Craciunul este doar un vis pentru noi, un vis care nu stiu cand va deveni realitate”, spune barbatul in varsta de 45 de ani, tata a cinci copii. El lucreaza la un cuptor de caramizi si a fost obligat sa-si vanda un rinichi anul trecut.

Rinichiul a fost vandut unui grup de necunoscuti care i-au promis 150.000 de rupii (circa 1.240 de euro), o adevarata comoara pentru o familie inglodata in mizerie. „Nu aveam de ales”, spune el.

„Am fost dus intr-un spital din Lahore, nu stiu care. Dupa operatie, mi-au dat doar 70.000 de rupii (580 de euro) si, cand am cerut si restul, mi-au zis ca mai bine imi tin gura, daca nu vreau sa am probleme”.

In locul cadourilor de Craciun, copiii sai vor primi anul acesta haine la mana a doua, donate de familia de musulmani la care sotia sa lucreaza ca menajera.

Minoritatea crestina – 3% din populatia majoritar musulmana a tarii – este o tinta facila pentru traficantii de organe. Crestinii reprezinta o comunitate puternic marginalizata, formata din oameni foarte saraci, grupati in mahalale la marginea marilor oraselor.

Un alt crestion din Yuhanabad, Faqir Masih, un vanzator de baloane in varsta de 32 de ani, arata reporterilor AFP o cicatrice mare care ii brazdeaza spatele si care il face inca sa se indoaie de durere.

Si el s-a decis sa-si vanda un rinichi anul trecut, pentru a-si putea hrani familia, dupa ce i-a murit tatal. Traficantii „mi-au spus ca as putea sa-mi cumpar o casa noua si ca fratii si sora mea vor putea merge la o scoala buna”.

Dupa operatie, a urmat acelasi scenariu. In locul celor 150.000 de rupii promise, „mi-au dat doar 40.000 si m-au amenintat ca imi pun viata in pericol daca cer mai mult”.

„Nici macar nu m-au ingrijit cum trebuie dupa operatie…Durerea ma tortureaza si acum”, adauga Faqir.

De Craciun, nu vor fi jucarii, brad impodobit sau sarbatoare in locuinta sa cu o singura camera, cu mobile dezmembrate, unde o perdea tine loc de fereastra. „Ca de obicei, nu putem face nimic pentru a putea sarbatori”, regreta Faqir, imbracat cu o haina murdara si asezat pe un pat rupt. Toti membrii familiei vor fi obligati sa stea stransi unul in altul, pentru a putea rezista temperaturilor apropiate de zero.

Adeeb-ul-Hasan Rizvi, director la institutul de urologie si de transplanturi din provincia Sindh (sud), „aproape 2.000 de rinichi sunt transplantati in fiecare an in Pakistan, dintre care doar 500 legal”. Acest comert ilegal a generat venituri de aproape 12 milioane de dolari in 2008.

„Pentru a putea sa supravietuiasca, saracii isi vand rinichii oamenilor bogati, multi dintre ei din Occident sau din Golful Persic”, explica el, descriind Paklistanul drept „un supermarket al rinichilor”.

de Robert Mihailescu
Sursa: HotNews.ro
Joi, 24 decembrie 2009

Eu, Aişa, soţia Profetului

Autor: Leila Mounira
ISBN: 978-973-145-060-5
Traducator: Nicolae Constantinescu

Un roman de citit cu sufletul la gură

Mereu mi-a plăcut expresia „cu sufletul la gură”. Pentru mine înseamnă implicarea ta totală în ceea ce faci, în cazul nostru, al cititorului.

„Eu, Aişa, soţia Profetului” este un roman frumos, care ar trebui să existe în biblioteca oricăruia dintre noi. Chiar dacă este scris sub forma unui jurnal, faptele devin cinematografice în imaginaţia ta. Te simţi în deşert, te simţi călare pe o cămilă, altădată eşti în templu, rugându-te la Allah, chiar dacă nu aparţii acestei religii.

Cel mai important efect pe care romanul îl poate avea în România este crearea unei punţi de dialog între două civilizaţii care se cunosc foarte puţin, sau chiar deloc.

Povestea este frumos scrisă, este foarte vie şi are puterea de a te transporta într-un colţ al acestei lumi pe care probabil că nu vei ajunge să o vezi niciodată… Sau cine ştie ? Oamenii au puterea de a face lucruri magice tocmai pentru că sunt parte din Dumnezeu, chiar dacă El se numeşte, în Islam, Allah.

Până acum, Mahomed nu a fost niciodată cunoscut publicului românesc din perspectiva unei femei, cu toate victoriile şi înfrângerile sale, atât pe plan privat, cât şi public.

Aişa este o femeie puternică, aprigă, uneori foarte geloasă pe celelalte soţii ale lui Mohamed. Este foarte frumoasă şi ea este singura care a fost virgină în noaptea nunţii cu Profetul, singura dintre toate soţiile lui Modamed.

Romanul poate fi citit ca o lecţie fascinantă de istorie a umanităţii sau a religiilor, dar şi ca o poveste superbă de dragoste.

Citeşte „Eu, Aişa, soţia Profetului” ca şi cum ai deschide o fereastră plină de toleranţă pentru o lume în care nu ai mai păşit până acum. Vei vedea, multe comori aşteaptă să fie scoase la iveală.

http://www.bookblog.ro/raluca-alexe/eu-aisa-sotia-profetului/

Editura Pro Editura si Tipografie

Nu există dumnezeu, decât Dumnezeu

Alain Besançon, în eseul Islamul (Commentaire nr. 107, 2004), oferă un traseu analitic sfârşit abrupt cu o coliziune ideatică: “Pentru a aborda cum se cuvine islamul, ar trebui inventat un concept greu de gândit precum idolatria faţă de Dumnezeul lui Israel.” Stilul universitar, care construieşte iluzia obiectivităţii printr-o anume echidistanţă de sorginte lexicală, l-a împiedicat să spună, şi probabil să vadă şi să aibă un recul în faţa accidentului conceptual la care ajunsese, nu doar greu de gândit, ci cu certitudine imposibil de susţinut. Filosoful francez demonstrează cu prisosinţă câteva adevăruri care nu au nevoie de nici o demonstraţie: întâi, că autoritatea cuiva în câteva domenii (lumea modernă, forme ale totalitarismului, creştinism) nu garantează implicit competenţele în alte domenii (lumea orientală, metafizică, islam); mai apoi, că a şti să scrii nu e totuna cu a şti să gândeşti – în fapt, cele două lucruri se întâlnesc rareori în acelaşi om; şi nu în ultimă instanţă, că o analiză bine strunită nu garantează în sine accesul la o sinteză justă, în ciuda prestigiului conferit metodei carteziene. De fapt, analiza absolută, dacă ar exista aşa ceva altundeva decât sub forma unui deziderat intangibil, acumulează metodic o cantitate indefinită de detalii, niciodată suficiente, neputând fi niciodată exhaustivă, sfârşindu-se doar printr-un imperativ exterior travaliului pe care îl execută. În vreme ce sinteza este, cum altfel?, rezultatul unei fulguraţii, rodul intuiţiei intelectuale, facultate cu mult superioară raţiunii, şi se poate lipsi cu totul de analiză.

Într-un mod inadmisibil pentru că pueril, Alain Besançon se înşeală. În gramatica religiilor există o definiţie a idolatriei comună tuturor căilor spirituale, fără excepţie. Este un trop (şi nu e unicul!) în raport cu care hindusul, musulmanul, evreul şi creştinul se întâlnesc într-o armonie deplină, aşa cum sunt în raport cu toate adevărurile metafizice. La origine, idolul a fost un simbol, o treaptă spre Dumnezeu. Un adevăr încifrat, o lecţie non-lineară adresată intuiţiei, un cumul de sensuri în cascadă, la care se poate ajunge printr-un efort de înălţare a spiritului. Numai că ceea ce era menit ascensiunii intelectuale, s-a dovedit în urma decăderii ciclice contrariul a ceea ce era menit: idolul a devenit o piedică în atingerea adevărului. Şi de aceea, acolo unde această degenerescenţă a atins cote alarmante, a fost nevoie ca simbolurile de lemn şi piatră să fie arse şi călcate în picioare, paradoxală blasfemie eliberatoare.

Idolul este, într-o exprimare pragmatică, un dop, o ligatură a drumului spre Dumnezeu. Dacă ştrangularea nu este repede îndepărtată, riscul iminent este tromboza, tumefierea călătorului, şi prematura lui moarte spirituală. Este Păcatul, în tot ce poate fi mai monstruos şi mai distrugător, pe lângă care toate par puerile. Modernitatea este muzeul cu idoli a lui Şeitan, în care exponatele şi-au pierdut cu totul reziduurile sacre pe care le mai aveau: aproape totul poate poate fi convertit într-un idol, cu o facilitate de care Tradiţia a ştiut, câtă vreme încă mai era vie, să ne păzească. Noi înşine, rasa noastră, poporul din care facem parte, cariera, familia, un obiect oarecare – totul se poate transforma cu uşurinţă într-un idol. E suficient să ne împiedice să ni-L amintim pe Dumnezeu, sau doar să ne fie mai drag decât Creatorul. Într-un mod care frizează halucinaţia, religia însăşi se poate transforma în idol, prin scleroza ignoranţei sau proastă demăsurare…

Versetul 35, al Surat Aş-Şaffat (Cei ce stau în rând) din Coran, spune: “Nu există dumnezeu, decât Dumnezeu”. La illaha il’allah. Puţine propoziţii s-au tradus mai prost în limbile europene ca aceasta. Nu există alt Dumnezeu în afara lui Allah, au spus secole de-a rândul ghiaurii, nebăgând de seamă că fraţii lor creştini din lumea arabă Îl numesc pe Dumnezeu în sfintele liturghii tot… Allah. În fapt, este o construcţie cu nimic inferioară celei pe care Dumnezeu i-o transmite lui Moise: “Eu sunt cel ce sunt.” Subiectul şi numele predicativ sunt totuna, în teologia unui Dumnezeu gol, la a cărui Esenţă Divină atributele limitate nu găsesc aderenţă. Dumnezeu ca Existenţa necesară, Dumnezeu Fiinţa, din care firea coboară şi prin mila căruia subzistă. Nu există dumnezeu. Lipseşte deci genul proxim, Dumnezeu umple singur clasa celor asemenea Lui, prin discontinuă neasemănare. Decât Dumnezeu. Toate diferenţele specifice contopite în calitatea pură a existenţei. În limba arabă verbul “a fi” nu are expresie, pentru că nimic nu există cu adevărat, în afara Celui Care există prin Sine, dincolo de verbul “a fi”. Nu există dumnezeu, nici un idol nu depăşeşte nivelul unei păreri, orice obstacol în drumul spre El este iluzoriu, pentru că Dumnezeu există. Negaţia eliberează: totul e mai puţin decât nimic, afirmaţia dă sens: Dumnezeu există.

Într-o analiză al cărei subiect este Biserica Catolică în momentul începerii misiunii Papei Benedict XVI (În pragul unui pontificat), filosoful francez ne mai oferă o frază: “Definesc islamul ca fiind religia naturală a lui Dumnezeu revelat.” Pe elucubraţia “religie naturală” este construită întreaga sa dialectică a religiilor. Este prejudecata lui (putem să-i spunem şi “premisă”, nu se schimbă cu nimic caracterul aprioric): religiile se împart în naturale, cea a Vechiului Testament şi religia creştină. Alain Besançon este suficient de onest încât să explice, într-o notă din eseul Trei ortodoxii, că “iudaismul şi creştinismul sunt religii istorice clar identificabile, în vreme ce religiile naturale sau păgânismul sunt un concept sau o construcţie teoretică”, însă ceea ce se vrea o lămurire sfârşeşte prin a produce mai multă confuzie decât risipeşte: poate cumva conceptul să fie altfel decât “clar identificabil”? Poate cumva o construcţie teoretică legitimă să fie ceva altfel decât “clar identificabil”, altcumva decât prin intermediul consultării izvoarelor scrise, se înţelege…

În fapt, competenţa lui Alain Besançon se epuizează în percepţia corectă deşi limitată a creştinismului, în ceva condescendenţă de bon ton faţă de iudaism (deşi rezultatele ei sunt uneori groteşti, ca în afirmaţia: “Talmudul pare să deschidă uneori un spaţiu în care este posibil să te lipseşti de prezenţa lui Dumnezeu” în Trei ortodoxii) şi în mânuirea cu încăpăţânare a himerei denumită “religie naturală”. Despre taoism afirmă tautologic: “Şi lumea chineză a produs o filosofie, care aduce mai degrabă a înţelepciune.” Într-adevăr, cum să simţi prezenţa divină în metafizica superbă a unui popor care nu a făcut eroarea greacă de a-L concepe pe Dumnezeu prin abuzul limitativ al persoanei? Despre hinduism, o notă de subsol în care Alain Besançon îşi lămureşte competenţa: “Nu mă simt abilitat să mă exprim cu privire la religiile hinduse. Le suspectez de acea trăsătură “eretică” prin care ele neagă nu atât ordinea lumii, cât realitatea ei.” (tot Trei ortodoxii). Nimănui nu i se poate cere, fireşte, o egală familiaritate cu toate religiile lumii. Este însă hilar să te prezinţi cu temele oarecum bine făcute în cazul tradiţiei în care te-ai născut, dar complet ignorant în privinţa celor care te înconjoară. Şi poate că nici o pierdere nu este mai mare decât hinduismul, cea mai veche şi cea mai elaborată dintre toate formele de spiritualitate care au supravieţuit intacte până la noi. Besançon patinează însă la delirul “religiei naturale”, pe baza cărora construieşte judecăţile la adresa islamului.

Nu ajunge, dacă vrei să-ţi duci un gând până la capăt, să ştii cum să-l struneşti, cum să-l lămureşte în raţionamente, cum să eviţi un sofism, cum să elaborezi o inducţie… Mai trebuie, ca toate acestea să reuşească, o sumă de prejudecăţi deja valabile în sine. O mondenitate cvasi-unanim aprobată presupune să-ţi afirmi lipsa prejudecăţilor, ceea ce e o tâmpenie a cărei modă se încăpăţânează să nu se perimeze, în ciuda caracterului ei vădit ilogic: a-ţi asuma disponibilitatea la orice degenerare, la toate îndepărtările de principiu, este în sine deja o prejudecată… Asupra acestui punct, grecii nu aveau dubii: axioein (de unde ne-au venit axiomele), este “a gândi corect”, “a gândi potrivit”, “a considera demn”. Precum se ştie, axiomele-prejudecăţi nu se demonstrează, raţiunea nu le poate nici aproba, nici combate, o facultate intelectuală superioară este cea care se sesizează deplin, într-un demers fulgurant care se sustrage linearităţii limbajului. Natura unei prejudecăţi demne este supra-pământeană, deci meta-fizică. O “religie naturală”, pe baza căreia un om a-religios să-l găsească pe Dumnezeu contemplând nervurile frunzei de stejar, nu a existat niciodată. Şi e regretabilă prezenţa acestei premise false, soi de scurtătură care i-a oferit lui Besançon iluzia că se poate priva de studiul autentic al religiei, şi l-ar fi putut feri concomitent de ridicolul unor afirmaţii de genul: “singura mare erezie a religiei naturale, islamul”. E aproape obositor să ne întrebăm: ce rost are să invocăm binomul ortodoxie/erezie în raport cu ceva ce n-a existat decât în lenea intelectuală a cuiva prea absorbit să scrie cărţi ca să mai piardă vremea înţelegând ceva? “Pentru a aborda cum se cuvine islamul, ar trebui inventat un concept greu de gândit precum idolatria faţă de Dumnezeul lui Israel” – scrie Alain Besançon. Cum poate Dumnezeu să ne împiedice să ajungem la El Însuşi, ne întrebăm. Există texte deplin aberante, al căror unic suport este autoritatea (poate greu dobândită) a celui care le semnează. Există întreprinderi textualiste riscante care pot distruge bruma de prestigiu a oricui.

Scris de Radu Iliescu
Surs Bookblog.ro

Scurtă exegeză la o idee-de-a-gata

Multe dintre dificultăţile pe care le pun textele sacre, şi neînţelegerile care decurg din proasta lor citire, s-ar disipa dacă hermeneutul de ocazie ar face efortul să respecte, înainte de a formula o concluzie, trei repere fundamentale: a) care este forma literală a fragmentul comentat? b) care este contextul care îi împlineşte sensul? şi c) ce spune tradiţia exegetică autentică în raport cu textul respectiv? Ceea ce pare o ironie nu este, vai, decât o constatare rece: pregătirea exegetică a celor care-şi aruncă ochii asupra acestor texte în zilele noastre se reduce cel mai adesea la simpla percepere a literilor alfabetului. E o mare tristeţe să constatăm că într-o epocă în care semiotica şi pragmatica limbajului sunt clădite pe sute şi mii de tomuri, pline vârf de nuanţe şi subtilităţi, abordarea celor mai complexe texte de care dispune omenirea se face barbar, cu bocancul, fără nici o strângere de inimă.

Cel care părăseşte islamul este vrednic de moarte – scrie în Coran. Toată lumea ştie asta, au avut grijă jurnaliştii şi orientaliştii occidentali. Hermeneutizare nu doar brutală, ci eficace, pentru că la ea are acces chiar şi cel care nu s-a preocupat vreodată de al-tafsir (exegeza islamică). Suprema victorie a mass-mediei este să-ţi bage în cap ceea ce nici măcar nu te-ai sinchisit vreodată să afli aşa cum se cuvine. Ideile-de-a-gata sunt ca nişte conserve cu conţinut gata preparat, pe care nu trebuie să te străduieşti să afli cum se desfac: sunt gratuite, special pentru tine, îţi explodează în faţă şi te împroaşcă. Ce contează anii de studiu pe care cândva îi parcurgea un exeget înainte de a spune ceva mic dar corect? Şi ce dacă numai celor care trăiau intens o paradigmă religioasă li se permitea să interpreteze Scripturile? Modernitatea a inventat mecanisme prin care devii doct cu efortul insignifiant al ingurgitării unor pilule colorate. Nici măcar nu trebuie să vrei, au grijă alţii în locul tău de controlul aspectului volitiv. Cine părăseşte islamul este vrednic de moarte. Se sugerează astfel că o condamnare la moarte atârnă deasupra capului fiecărui oriental căruia i-ar trece prin cap să trocheze paradigma în care s-a născut pentru o alta: hindus, evreu, sau, de ce nu?, creştin.

Suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm care ar fi sursele textuale ale manipulării. Mai multe versete coranice conţin în mod explicit termenul de apostazie: “Acelora dintre voi care se leapădă de Legea lor şi mor în tăgadă, deşarte le vor fi faptele în viaţa de acum şi în viaţa de apoi. Ei vor fi sortiţi Focului, unde vor veşnici.” (Al-Baqarah, 217). Mai apoi: “O, credincioşi! Cine, dintre voi, se leapădă de credinţa lui… Dumnezeu va aduce alţi oameni pe care îi va iubi şi care Îl vor iubi.” (Al-Ma’idah, 54). Şi iarăşi: “Asupra celui ce îl tăgăduieşte pe Dumnezeu după ce a crezut în El – nu cel care este silit şi a cărui inimă rămâne liniştită în credinţă, ci asupra celui ce de bună voie deschide inima sa tăgadei – va cădea mânia lui Dumnezeu şi va avea o mare osândă.” (An-Nahl, 106). Se poate vedea cu uşurinţă că în aceste versete, spre deosebire de cele care tratează furtul şi crima, nu există nici o menţionare a unei pedepse pământeşti. Mai mult, sensurile sunt departe de cel vehiculat de hermeneuţii de ocazie însărcinaţi cu ingineria conflictului dintre civilizaţii: Al-Baqarah, 217 statuează superioritatea doctrinei intelectuale asupra faptelor; elipsa din Al-Ma’idah, 54 spune că Dumnezeu nu poate fi stânjenit de ateismul unor oameni, în vreme ce An-Nahl, 106 vorbeşte despre mânia divină rezervată ateului care a fost binecuvântat în prealabil cu harul credinţei.

Mai mult decât atât, spiritul coranic este departe de orice tentativă de prozelitism sau impunere a religie cu forţa: “Adevărul este de la Domnul nostru. Cine vrea, să creadă, cine vrea, să tăgăduiască.” (Al-Kahf, 29), la care se adaugă: “Nici o constrângere în religie! Căci drumul cel drept se deosebeşte de rătăcire.” (Al-Baqarah, 256). Pentru orientali (printre care musulmanii sunt doar o categorie), a împărtăşi sau nu aceleaşi convingeri ca ale lor este în sine cu totul lipsit de relevanţă. Ideea că numărul celor care subscriu aceluiaşi concept ar putea adăuga ceva la fundamentul metafizic al conceptului însuşi le pare, şi este, o monstruozitate intelectuală. De aceea, pentru un cunoscător al Orientului, acuzaţia conform căreia musulmanii ar ţine să facă ceva special împotriva celor care optează pentru alte repere decât cele riguroase ale Islamului este o calomnie pură. Hindusul, buddhistul, musulmanul ştiu prea bine că “drumul cel drept se deosebeşte de rătăcire”. A te afla sau nu în acord cu ad-din (religia, dar şi firea, deci Fiinţa) este o problemă de percepţie intelectuală, sau dimpotrivă, de ignoranţă. Iar ignorantul este vrednic de milă.

Acestor versete coranice li se adaugă un hadith, o zicere a Profetului, menţionată de către toţi culegătorii de hadith-uri, mai puţin Muslim: “Oricine îşi schimbă religia, omorâţi-l.” Suntem departe, foarte departe de versetele coranice. Iar corolarele care par să decurgă din această sentinţă sunt la rândul lor năucitoare: injoncţiunea s-ar aplica doar musulmanilor care-şi schimbă religia, sau oricărui om, indiferent de religia lui? În acest din urmă caz, de ce n-au fost omorâţi, negreşit, toţi cei care s-au convertit la Islam, părăsindu-şi religiile în care s-au născut? Dacă ne limităm la forma lui tranşantă şi o luăm în serios, departe de a rezolva vreo problemă, nu facem decât să complicăm enorm lucrurile. Într-o astfel de situaţie, se impune apelul la tradiţia ortodoxă. Nu contează ce putem citi noi din hadith-ul lui Ibn ‘Abbas, nu are nici o importanţă faptul că logica, în loc să ne ajute, ne înfundă şi mai rău. Trebuie să ştim cum “au citit” musulmanii înşişi acest text, şi cum l-au “racordat” la versetele coranice citate dintru început. După ce ne-am preocupat de corpul textual, e rândul tradiţiei autentice să ne aducă lumina ei.

Şeicul Mahmud Şaltut, rector în secolul XX al prestigioasei universităţi islamice Al-Azhar din Cairo, Egipt, în Al-Islam ‘Aqîdah wa Şari’ah (Islamul: o credinţă şi o lege), explică: “Punctul de vedere avut îndeobşte în privinţa acestei chestiuni poate fi schimbat. Se remarcă într-adevăr că un mare număr de savanţi consideră că sancţiunile penale nu pot fi justificate de hadith-uri care nu au beneficiat de o largă transmitere. De altminteri, necredinţa în ea însăşi nu legitimează condamnarea la moarte. Ceea ce legitimează condamnarea la moarte este intrarea în război împotriva musulmanilor, agresiunea îndreptată împotriva lor şi voinţa de a-i abate de la religia lor. Un studiu literal al numeroaselor versete din Nobilul Coran arată că este interzis ca cineva să fie constrâns în religie.”

Şeicul ‘Abd Al-Muta’al As-Saîdî, în lucrarea Hurriyyat Al-Fikr fil-Islâm (Libertatea de gândire în Islam), după o enumerare a versetelor coranice care tratează chestiunea, şi după ce menţionează toleranţa pe care Profetul a avut-o faţă de ipocriţi, adaugă: “Dacă, după toate acestea, ni se prezintă nişte hadith-uri care nu au beneficiat de o largă transmitere şi care indică faptul că apostatul trebuie ucis, atunci fie nu le acceptăm – că acest tip de hadithuri nu poate fi considerat un argument valabil la nivelul chestiunilor fundamentale care privesc credinţa, ştiind că execuţia celui care şi-a modificat credinţa face parte din chestiunile fundamentale, nu dintre cele secundare -, fie luăm în calcul aceste hadith-uri privind apostatul care intră în război cu musulmanii. Musulmanii erau, într-adevăr, în epoca Profetului, în stare de război. Cel care apostazia de la Islam nu se mulţumea să rămână la el acasă, ci se alătura duşmanilor Islamului şi lupta în rândurile lor. Astfel, ordinul dat de Profet de a executa aceşti apostaţi nu se datora apostaziei lor, ci intrării lor în război împotriva musulmanilor. Această opinie trebuie coroborată cu faptul că Profetul nu a ordonat uciderea ipocriţilor care totuşi apostaziaseră de la Islam. Într-adevăr, aceştia nu au luat parte la lupta împotriva musulmanilor. Dimpotrivă, li s-a întâmplat să se lupte alături de ei. Mai mult, nu se poate spune că Profetul nu era la curent cu apostazia lor, căci cunoştea perfect ipocrizia unui mare număr dintre ei. Din acestea deducem că distincţia dintre apostaţi operată de Profet se explică prin participarea sau nu la războiul împotriva musulmanilor.”

Asupra aceleiaşi probleme, Abu Muhammad Ali ibn Hazm (secolul X), poet, filosof şi teolog, la rândul său convertit la Islam, sintetizează în lucrarea Al-Muhalla: “Orice persoană care fiind încontestabil musulmană, neavând nici o altă religie înainte de Islam, care se face vinovat de apostaziere de la Islam, se converteşte la o altă religie scripturară sau non scripturară sau chiar la ateism, face obiectul unei judecăţi în privinţa căreia oamenii au opinii divergente. Unii consideră că nu trebuie să i se ceară abjurarea de la noua credinţă. Alţii sunt de părere că trebuie să i se ceară abjurarea. Unii au făcut distincţia între cel care se naşte în Islam apoi apostaziază, şi cel care se converteşte la Islam apoi apostaziază.” În cele ce urmează, cale de multe pagini, Ibn Hazm precizează că cei care sunt de părere să ni i se ceară apostatului să abjure se împart în două categorii. Prima consideră că apostatul trebuie să fie ucis, fie că a abjurat sau nu, fie că a revenit în Islam sau nu. Cea de-a două crede că dacă se căieşte, căinţa sa este acceptată şi nu mai trebuie să fie executat. Dacă, dimpotrivă, nu se căieşte, atunci trebuie să fie omorât. Cât priveşte cei care sunt de părerea că trebuie să i se ceară căinţa apostatului, şi ei se împart în mai multe categorii. Prima consideră că trebuie să i se ceară o singură dată. Sau o acordă, sau este omorât. Cea de-a doua crede că trebuie să i se ceară de trei ori. Sau o acordă, sau este omorât. A treia categorie crede că trebuie să i se ceară căinţa timp de o lună. Sau o acordă, sau este omorât. A patra consideră că trebuie să i se ceară de o sută de ori. Sau o acordă, sau este omorât. Ultima crede că trebuie să i se ceară atâta timp cât va trăi şi nu va fi omorât.

Să încercăm să sintetizăm ce spune tradiţia prin aceste exemple. Întâi de toate, este pusă sub semnul întrebării autenticitatea hadith-ului, dat fiind faptul că unul dintre cei doi mari culegători (Muslim şi al-Bukhari) nu-l menţionează şi că, lucru extrem de important, apare ca fiind în dezacord cu versetele coranice care tratează aceeaşi temă. De fapt, acest din urmă lucru e de departe capital, în virtutea unui principiu al ierarhizării existent în textele islamice: hadith-urile nu pot sub nici o formă contrazice Coranul, faţă de care se află în raport de subordonare. Zicerile Profetului au un caracter personal, în vreme ce Coranul este textul revelat. Chiar dacă personalitatea sa a fost şi este excepţională, ea se subordonează Scripturii.

Aspectul ilogic al hadith-ului este corectat deci prin contextualizare. Iar această operaţiune ţine de realismul implicit în orice religie: există o gradaţie a valorii de adevăr conţinută în injoncţiunile sacre, una foarte greu de priceput de către omul modern. Acesta din urmă, lipsit de absolut, tinde să absolutizeze tot ceea ce întâlneşte în textele sacre, de unde un imens număr de “contradicţii”. Poate părea şocant ce spunem, dar cele mai multe dintre elementele existente în textele sacre sunt adecvate unor anume oameni, unor anume situaţii, unor anume timpuri. Iudaismul şi islamul interzic orice reprezentare, în vreme ce în creştinism, buddhism şi hinduism arta reprezentărilor vizuale este intens cultivată. Trebuie înţeles de aici că unii greşesc, în timp ce ceilalţi deţin adevărul? Nu. În anumite locuri, pentru anumite formule mentale, a fost interzis ceea ce pentru alţii a fost necesar şi util. De asemenea, creştinismul, buddhismul şi hinduismul au prevederi speciale pentru retragerea fizică din lume, în vreme ce iudaismul şi islamul interzic cu desăvârşire acest lucru. Unde este adevărul? În fiecare dintre contextele sale, pentru că totul are sens într-un anume context. Hadith-ul lui Ibn ‘Abbas are sens şi el în contextul său. În afara contextului nu devine fals, ci irelevant. N-are ce căuta decât acolo unde îi este rostul.

Tradiţia ne mai învaţă ceva capital, şi anume faptul că în interiorul Islamului există divergenţă de opinie. Aici se sufocă ideea-de-a-gata, care nu poate subzista decât oferind iluzia simplităţii, creierului simpluţ pentru care a fost confecţionată, care se simte comod numai la nivel maniheist: bine vs. rău, frumos vs. urât, progresist vs. retrograd. În perioada insurecţiei algeriene îndreptate împotriva Franţei, unii musulmani au găsit cu cale să răspundă la masacrele perpetrate de către “creştini” prin uciderea unor călugări arabi din mănăstiri. Însă alte crime inutile au fost împiedicate de musulmanii înşişi, care i-au apărat pe creştini împotriva năucilor. În perioada recentului scandal al caricaturilor Profetului, în Libanul multiconfesional, musulmanii au împiedicat incendierea unei biserici creştine făcând lanţ uman în jurul ei împotriva coreligionarilor lor. Islamul nu e un bloc care stă să se prăvale peste nişte gură-cască, la fel cum nici creştinătatea nu este ceea ce pare la sud şi la est de Mediterana. Religiile şi aderenţii lor nu sunt partide totalitare, ci magme vii, în care prostul şi sfântul stau umăr lângă umăr.

Ce putem adăuga noi la toate acestea? Ceva mic. Un gând, cel pe care trebuie să-l fi avut mekkanii atunci când l-au auzit pe Muhammad recitând suratele acelea ciudate. Acelora dintre voi care se leapădă de Legea lor şi mor în tăgadă… Cine, dintre voi, se leapădă de credinţa lui… Aceia dintre voi care părăsesc Islamul… Aceia care părăsesc supunerea (în raport cu Dumnezeu), aceia care părăsesc pacea (pentru că acestea sunt sensurile principale ale cuvântului al-islam în arabă)… Care credincios, din ce religie, nu pune semnul egal între abandonarea supunerii faţă de Divinitate şi moarte, între pierderea păcii spirituale şi moartea spirituală?

Scris de Radu Iliescu
Sursa Bookblog.ro

Esenţa Textului

Într-un hadith atribuit lui ‘Ali, ginerele Profetului Muhammad şi concomitent al patrulea calif al epocii de aur islamice, se spune: “Coranul este conţinut în prima sură, Al-Fatihah. Prima sură este conţinută în primul verset, basmallah. Primul verset este conţinut în prima sa literă, ba. Iar ba stă toată în punctul său diacritic.” E un hadith frumos ca o mlădioasă explozie a caligrafiei arabe, e transcrierea în cuvinte a cochiliei unui melc care pulsează elicoidal în jurul Centrului. Sensul şi treptele acestei spirale le vom împrumuta în comentariul care urmează…

Toate cele o sută paisprezece surate coranice, cu ale lor peste şase mii de versete, sunt conţinute aşadar în surata pe care trebuie s-o recite dreptcredinciosul de douăzeci şi două de ori pe zi: “1. În numele lui Dumnezeu, cel Milostiv, cel Maestuos, 2. Slavă lui Dumnezeu, Domnul lumilor, 3. Cel Milostiv, cel Maestuos, 4. Stăpânul Zilei Judecăţii, 5. Ţie ne închinăm, Ţie îţi cerem ajutorul, 6. Călăuzeşte-ne pe Calea cea Dreaptă, 7. Calea celor binecuvântaţi de Tine, şi nu a celor peste care este Mânia ta, şi nici a celor ce rătăcesc. Amin.” Rugăciunea se împlineşte în numele lui Dumnezeu, Cel care întruneşte toate strălucirile milei şi ale maiestăţii divine. Dumnezeu este Domnul lumilor, nimic din cele ce sunt, ca şi din cele ce nu sunt, neputând să i se sustragă. El este stăpânul începutului, dar şi al sfârşitului, şi Lui i se cere îndrumare. Poate părea puţin derutantă ruga să nu fim conduşi pe calea “celor care Te-au supărat, şi nici a celor rătăciţi.” Cum ar putea Dumnezeu să-i conducă pe oameni pe alte căi decât cea a “celor binecuvântaţi de El”? La fel cum, în rugăciunea celui cunoscut în islam sub numele de Seyddina Issa, Dumnezeu ne-ar putea “duce în ispită”… Aceasta este sura Al-Fatiha, deschizătoarea Coranului şi începutul tuturor ritualurilor islamice.

Toată al-Fatiha e condensată în primul verset: bismillah ar-rahman ir-rahim. În numele lui Dumnezeu, cel Milostiv, cel Maestuos. Este formula sacră de consacrare a tuturor acţiunilor musulmanului, este mantra sfinţirii fiecărui gest legitim, oricât de anodin ar fi el. În tradiţia vie, totul este consacrat lui Dumnezeu, cel Cald, cel Glacial. Cel Pe-măsura-noastră, cel Nemăsurat. Cel Apropiat-nouă, cel Superb. Suma contrariilor şi topirea tuturor asperităţilor. Cel care Există şi în afara Căruia nimic nu se află. Cel despre care un verset coranic spune că “e mai aproape de om decât vâna lui jugulară”, şi care concomitent e de nepătruns.

Întreaga formulă de binecuvântare, basmallah, este cuprinsă în litera ba, spune califul ‘Ali. A doua literă a alfabetului, imediat după ‘alif, litera ba are aspectul unei cupe cu deschiderea în sus, sub care se află un punct. Cu ea începe Coranul. Cu această a treia esenţializare, spirala părăseşte sfera kalamului (teologia islamică) pentru a intra direct în cea a simbolismului sacru. Ba este o literă-cupă, este vasul sacrificial care colectează Soma vedică, Amrita hindusă, Haoma mazdeeană, Ambrozia grecilor şi Sângele christic. Este figuraţia geometrică a unui triunghi cu vârful îndreptat în jos, adică exact aceeaşi prin care este desemnată inima. Există o indubitabilă legătură, în toate tradiţiile, între simbolul cupei şi al inimii, într-atâta încât se poate vorbi de o echivalenţă. Despre sensul adânc al inimii în esoterismul islamic, un hadith qudsi ne spune: “Cerul şi Pământul nu Mă pot încape, dar inima dreptcredinciosului Mă cuprinde.” Inima unui walî (om sfânt), mai “mare” decât tot universul, este transliteraţia la scara văzutelor a literei ba, cupa în stă să izvorască tot Coranul…

Există în islam o ştiinţă, expusă de Seyidi Mohyiddin, în Revelaţiile mekkane, şi care se numeşte ilmul-huruf (ştiinţa literelor). Postulatul ei de bază este acela că universul este simbolizat de o carte, ale cărei versete sunt toate scrise de Pana Divină (al-Qalamul-ilahi). Literele acestei cărţi sunt esenţe eterne. Punctul de cerneală de sub litera ba, din basmallah, este concomitent prima picătură căzută din Qalam, este spiritul divin, ar-ruh. Este punctul principial, fără formă şi fără dimensiune, indivizibil, singura imagine a Unităţii divine. Spre deosebire de Coran, de al-Fatiha, de basmallah, acesta este nepronunţabil, deci superior tuturor cuvintelor. Ajunşi la el, suntem nu doar mai aproape de Centru decât am fost în fiecare segment al spiralei hermeneutice de până acum, suntem în chiar Centrul însuşi, locul în care se absorb toate contrariile, în care îşi pierd sensul toate opoziţiile, în care se şlefuiesc şi se îmbină toate antinomiile. Suntem înaintea şi după sfârşitul Timpului, suspendaţi în starea de graţia a unei lumi ce stă să înceapă, odihnim în pacea celei ce-a intrat în amintire…

Scris de Radu Iliescu
Sursa Bookblog.ro

De o parte versetul, de cealaltă exegeza

În anul 595 după Hegira, conform calendarului islamic (sau 1198 după Hristos), la Marakesh, în Maroc, sicriul lui Ibn Ruşd era urcat pe un cal de povară pentru a fi transportat la Córdoba, acolo unde este mormântul. De cealaltă parte a animalului, contragreutatea era un cufăr cu toate cărţile scrise la vremea lui de cel trecut dintre cei vii. Piosul gest era asistat de Ibn-‘Arabi, alături de Abu’l-Hosayn Muhammad ibn Jobayr, secretarul lui Sayyed Abu Sa’id, prinţul almohad, şi tovarăşul lui, Abu’l-Hakam ‘Amru ibn al-Sarraj, copistul. Ani mai târziu, Ibn-‘Arabi avea să relateze scena: “Atunci Abu’l-Hakam se întoarse spre noi şi spuse: Voi nu observaţi ce serveşte drept contragreutate maestrului Ibn Ruşd? De o parte maestrul, de cealaltă operele lui.” Ibn Jobayr îi răspunse: “Tu spui că nu observ, o copilul meu? Ba bine că nu. Binecuvântată fie gura ta!” […] Sunt astăzi singurul supravieţuitor al acestui mic grup de prieteni – Dumnezeu să-i ţie în milostenia Sa! – şi-mi zic despre vorbele de atunci: de o parte maestrul, de cealaltă operele. Ah! cum aş vrea să ştiu dacă speranţele lui fuseseră împlinite!”

Ibn ‘Arabi, cel pe care şiiţii l-au numit “Fiul lui Platon” (Ibn Aflatun), aducea un ultim omagiu prin prezenţa lui celui care-şi propusese să restaureze în puritatea sa aristotelismul integral. În timpul vieţii se mai întâlniseră doar o singură dată, în Córdoba islamică, pe când Ibn ‘Arabi era un adolescent imberb, dar deja renumit. “La intrarea mea, filosoful se ridică de la locul său, veni în întâmpinarea mea, făcu câteva gesturi prin care îmi arătă prietenia şi consideraţia vădite, iar în cele din urmă mă îmbrăţişă. Apoi îmi spuse: “Da.” Şi eu la rândul meu, îi spusei: “Da.” Atunci bucuria lui crescu dând-şi seama că-l înţelesesem. Dar apoi, înţelegând eu însumi ce anume îi provocase bucuria, adăugai: “Nu.” Pe dată Ibn Ruşd se crispă, culoarea trăsăturilor lui păli, avea aerul să se îndoiască de ceea ce gândea. Îmi puse această întrebare: “Ce fel de soluţie ai găsit prin iluminarea şi inspiraţia divina? Este aceeaşi cu cea pe care ne-o conferă reflecţia speculativă?” Îi răspunsei: “Da şi nu. Între da şi nu spiritele îşi iau zborul dincolo de materie, şi ceafa se desprinde de corpul ei.” Ibn Ruşd păli, îl văzui tremurând. Murmură formula ritualică: nu există putere decât întru Dumnezeu – căci înţelesese la ce făceam aluzie.” (Revelaţiile de la Mekka)

Cu ani înainte ca această primă întâlnire să se fi produs, Ibn Ruşd elaborase ceea ce azi s-ar numi “o teorie” – cineva intrat ignorant pe calea spirituală are posibilitatea să obţină perfecţiunea supremă fără intercesiunea unui factor uman. Îi fusese sugerată de versetele 59-81 din a optsprezecea sură coranică, Sura Grotei, în care Moise este evocat în compania misteriosului Khidr, manifestare a Sfântului Duh, de sorginte non-umană, deci supra-umană… Nişte versete serafice, deci, şi un exeget pe măsura lor, au aşteptat ani şi ani până când le-a fost dat să se întâlnească cu forma lor condensată: Ibn ‘Arabi, cel pe care sufiţii l-au numit Al-Shaykh Al-Akbar (Marele Maestru). Îndrăzneala gândului nu avusese pace până când nu dăduse peste confirmarea ei, sub forma unui adolescent preaînţelept, a unui călător prin lumea suprasensibilă a profeţilor…

La câţiva paşi de resturile pământeşti ale lui Ibn Ruşd, martor mut la dialogul prietenilor săi, Ibn ‘Arabi îşi spune: “Ah! cum aş vrea să ştiu dacă speranţele lui fuseseră împlinite!” – Altfel spus: sunt eu cel despre care Profetul Muhammad spunea într-un hadith, că la fiecare o sută de ani Dumnezeu va trimite pe cineva care va reînnoi Religia? Sunt eu Polul vremurilor în care mi-a fost dat să trăiesc, asemenea tuturor trimişilor dinainte, asemenea lui Moise însuşi? În chiar noaptea în care punea această întrebare deloc retorică, răspunsul îi va veni sub forma unui poem sofianic care aminteşte sfâşietor de Cântarea Cântărilor: “Ascultă, o preaiubitule! / Eu sunt realitatea lumii, centrul şi circumferinţa, / Eu sunt părţile şi totul. / Eu sunt voinţa Cerului şi a Pământului, / N-am creat în tine percepţia decât pentru a fi obiectul percepţiei mele…”

Lui Ibn Ruşd, ca să-l poată mai uşor reţine, creştinii scolastici i-au latinizat numele sub forma Averroes. Lui Ibn ‘Arabi i-au spus, simplu, Doctor Maximus. Lumea trebuie să fi devenit pentru o clipă prea mică atunci când, în viaţă şi în moarte, şi-au fost aproape. La fel cum brusc devine neîncăpătoare lumea atunci când un verset serafic se întâlneşte cu exegeza lui, în cumpănă deplină pe spinarea unui cal de povară…

Scris de Radu Iliescu
Sursa: Bookblog.ro

Lumea musulmana – o religie, societati multiple

Aproximativ o cincime din locuitorii planetei, repartizată pe cinci continente, se declară adepţi ai islamului şi consideră Coranul izvorul credinţei lor şi al preceptelor fundamentale ale practicii religioase, dar şi al regulilor de comportament ce ghidează viaţa lor morala, socială şi uneori politică. Din acest motiv, apartenenţa la o credinţă şi la tradiţii comune, afirmate cu mai multă sau mai puţină forţă, este oare suficientă pentru a trasa contururile unei lumi musulmane atât de diverse, a cărei unitate, exaltată de elementele cele mai radicale, de obicei plasate sub egida islamismului, pare să ţină de profesiunea de credinţă politică şi de dorinţa pioasă?

Mica enciclopedie larousse
Editura Rao Books

Citind Lolita in Teheran

Autor Azar Nafisi

Timp de doi ani, in fiecare dimineata de joi, in Republica islamica Iran, o inspirata si curajoasa profesoara, pe nume Azar Nafisi, aduna in secret sapte dintre cele mai devotate studente ale sale, pentru a citi operele interzise ale clasicilor occidentali. In vreme ce militienii de la garda revolutionara organizau la intamplare raiduri in teheran, fundamentalistii puneau stapanire pe universitati si un cenzor orb inabusea exprimarea artistica, fetele din casa lui azar nafisi riscau scotandu-si valurile si cufundandu-se in lumea creata de Jane Austen, F. Scott Fitzgerald, Henry James si Vladimir Nabokov. In aceste extraordinare memorii, vietile fetelor se impletesc cu povestile pe care acestea le citesc. Citind Lolita in Teheran este o remarcabila explorare a curajului si optimismului in fata tiraniei si o celebrare a puterii eliberatoare a literaturii.

Editura Rao Books

ANTICARUL DIN KABUL

EIERSTAD Asne Trad. Veronica Serbanoiu
ISBN: 973-724-048-0
NR. PAGINI: 288
PRET LIBRARIE: 24.9 lei

Anticarul din Kabul, carte semnata de jurnalista �sne Seierstad, ofera cititorilor o imagine direct de la sursa vietii din Afganistan, asa cum putini au avut ocazia sa o cunoasca. Invitata sa locuiasca impreuna cu Sultan Khan, un anticar din Kabul, si familia acestuia, jurnalista descopera o alta latura a personalitatii anticarului, diferita de impresiile sale initiale. Mai bine de douazeci de ani Khan a sfidat autoritatile � fie ele comuniste sau talibane � furnizand carti populatiei din Kabul. A fost interogat si arestat, dupa ce a vazut cum ii sunt arse in strada vrafuri intregi de carti, dar a continuat sa creada in puterea acestora si plin de pasiune, sa aduca un strop de lumina intr-unul dintre cele mai intunecate locuri din lume.

Anticarul din Kabul este povestea unui barbat mandru si a numeroasei sale familii, intr-un oras ravasit de razboi… Dar mai mult decat atat, este o carte unica despre viata de zi cu zi dintr-o tara islamica unde chiar si dupa inlaturarea talibanilor de la putere, femeile trebuie sa se supuna casatoriilor aranjate, sotilor poligami, dar si interdictiilor de a calatori liber, a studia si a comunica cu ceilalti. �Cea mai intima descriere a unei familii afgane pe care a realizat-o vreodata un jurnalist din Occident… Seierstad este o observatoare fina si deseori plina de lirism.� New York Times Book Review �Din punct de vedere al imaginii de sub un val, a lumii inchise a femeilor, Anticarul din Kabul este de nepretuit… In loc sa fie o carte cu substrat geopolitic, este in totalitate domestica: cat de inconfortabile, calduroase si prafuite sunt burka; cum se stabileste pretul unei mirese; cum ceaiul este preparat de femei si servit de baieti vizitatorilor barbati, care nu trebuie sa arunce vreo privire sectorului privat al femeilor din familie.

� Brian Miller, Seattle Weekly �sne Seierstad a primit numeroase premii pentru jurnalism si a relatat din regiuni de conflicte militare, precum Cecenia, Balcani, Afganistan si Irak. Vorbeste fluent cinci limbi straine si traieste in Norvegia.”

Editura All

Europa si Islamul. Istoria unei neintelegeri

AUTOR: Franco Cardini
COLECTIE: CONSTRUCTIA EUROPEI
PRET: 15.50 RON ( Carte epuizata )
DOMENIU: Istorie , Religie, teologie
ISBN: 973-683-993-1
ANUL APARITIEI: 2002
NUMAR PAGINI: 280

Traducere de Dragos Cojocaru. Avindu-si sorgintea in admirabila unitate romana si mediteraneana, Europa s-a confruntat, incisiv, cu Islamul, ajuns un vast imperiu. Conflictele s-au intins pe mai bine de o mie de ani, fie ca era vorba despre „Cruce si Semiluna” sau despre „modern si arhaic”. Cruciada ori Jihad, colonizare ori imigrare – a existat o zona a unui razboi perpetuu. Cartea lui Franco Cardini surprinde si analizeaza reperele acestei lungi istorii, dintr-o perspectiva europeana. Figura „mahomedanismului” eretic, a „crudului Saladin”, a „turcului” care, dincolo de nuantele sale burlesti a l’opera, ramine simbolul monstrului brutal – toate acestea bintuie imaginarul european, dar anuleaza orice posibilitate de intelegere. In fata acestui „altul”, Cardini gaseste legaturile ascunse prin care Islamul a contribuit la realizarea unei identitati europene si observa ca, in prezent, este de interesul Europei sa-si depaseasca prejudecatile in incercarea de a intinde punti catre celalalt tarm.

Editura Polirom

Baietii de pe strada noastra

AUTOR: Naghib Mahfuz
COLECTIE: BIBLIOTECA POLIROM.Proza XX
PRET: 34.95 RON
DOMENIU: Literatura universala
ISBN: 978-973-46-1531-5
ANUL APARITIEI: 2009
NUMAR PAGINI: 504

Traducere din limba araba, prefata si note de Nicolae Dobrisan

Roman interzis in tarile arabe timp de 50 de ani • Laureat al Premiului Nobel pentru Literatura 1988

Baietii de pe strada noastra (1959), unul dintre cele mai cunoscute romane ale lui Naghib Mahfuz, a fost interzis in mai toate tarile arabe sub acuzatia de blasfemie. In spatele personajelor si al intimplarilor narate, se intrevede o parabola ce reuneste teme si motive atit din Coran, cit si din Vechiul si Noul Testament, precum si referiri la regimurile politice opresive ale Egiptului. Istorisirea incepe cu viata patriarhului Al-Gabalawi si a fiilor sai Adham si Idris, alungati din gradina parinteasca pentru pacatele lor, stramosii legendari ai neamurilor care se stabilesc pe alegorica strada dintr-un cartier fictiv al Cairoului. De-a lungul mai multor generatii si sub stapinirea a numerosi despoti, fiecare neam isi afirma dreptul la o viata prospera in calitate de urmasi ai lui Al-Gabalawi, iar o serie de „trimisi” autoproclamati ai Stapinului preiau conducerea pentru a obtine prin forta sau puritate viata tihnita la care visase stramosul Adham dupa alungarea din gradina. Ultimul „profet” al lui Al-Gabalawi, Arafa, pare detinatorul unei vraji nemaivazute, o arma cu ajutorul careia oamenii de rind isi pot detrona in sfirsit asupritorii.

„O parabola ambitioasa, care aspira sa inglobeze in paginile ei nu doar Orientul Mijlociu, ci intreaga lume.” (Washington Post Book World)

„Marele scriitor egiptean este, inainte de toate, un maestru al artei naratiunii.” (San Francisco Chronicle)

„In ceea ce priveste libertatea de exprimare, am sustinut intotdeauna caracterul ei sacru. Gindirea nu poate fi corectata sau zagazuita decit de non-gindire.” (Naghib Mahfuz)

Editura Polirom

DEZONORATA

Autor Mukhtar Mai
ISBN: 973-724-196-2
NR. PAGINI: 144
PRET LIBRARIE: 14.9 lei

Mukhtar Mai are douazeci si opt de ani. Traieste intr-un sat din estul Pakistanului. Fratele sau cel mic, in varsta de doisprezece ani, se spune, ar fi fost vazut cu o fata din alt clan. Sfatul satului, constituit in tribunal, s-a intrunit de urgenta. Pentru prima oara in lume, o instanta a pronuntat urmatoarea sentinta terifianta: Mukhtar Mai este condamnata la pedeapsa de a fi violata, ca reparatie pentru pretinsa vina a fratelui sau. Pedeapsa a fost executata. Violata, umilita si batjocorita, ea, ca atatea alte femei, ar fi putut sa se sinucida. Cu pretul vietii, s-a hotarat sa rupa tacerea.
Dintr-un colt indepartat al Pakistanului, vocea ei s-a facut auzita, emotionand o lume intreaga. Apelul sau a fost ascultat, antrenand un urias curent de solidaritate. A hotarat atunci sa ridice o scoala. ‘Prin educatie – spune ea- vom putea face ca aceste practici barbare sa fie reprimate.’ Dezonorata este o carte ce prezinta o marturie ravasitoare. Si astazi, Mukhtar Mai traieste tot in satul ei, dar a devenit un model pentru toti cei care lupta, in Pakistan si in lume, impotriva oricaror violente la care sunt supuse femeile. In Statele Unite ale Amercii a fost aleasa ‘femeia anului’. Nicio alta femeie din lume nu lupta cu atata curaj pentru drepturile femeii.’ – New York Times

Editura All

Prin Ţara Simţurilor. Poveste erotică

Titul original: La traversée des sens
Publicată de: Editions Plon, Paris, 2009
Limba originală: franceză
Traducere de: Doru Mareş
Anul apariţiei: 2009
Autor: Nedjma
ISBN: 978-973-707-282-5
Nr. de pagini: 248
Colecţia: Eroscop

O călătorie iniţiatică în ţara simţurilor, dorinţelor şi a tabuurilor spulberate. O poveste orientală care depăşeşte limitele şi interdicţiile.
Frumoasa Leila este căsătorită din voia părinţilor cu un bărbat neîndemânatic, care nu reuşeşte să facă faţă primei nopţi şi să o dezvirgineze pe tânăra lui soţie. Se stârneşte o dramă de proporţii, Leila este acuzată că nu ar fi virgină şi este alungată. Apare Zobida care susţine că de fapt, Leila este legată (exista obiceiul ca himenul fetiţelor să fie legat prin vrajă, astfel încât ele să nu-şi piardă virginitatea înainte de căsătorie). Îi propune Leilei să meargă împreună să o găsească pe femeia care a legat-o în copilărie şi să-i ceară dezlegarea vrăjii. Călătoria pe care Zobida o propune Leilei are drept scop emanciparea fetei, care nu este încă pregătită să accepte faptul că în spatele prejudecăţilor ei stă de fapt o educaţie represivă, menită să ţină o femeie închisă într-un jug al familiei. Romanul se încheie cu o poveste de dragoste din care cu greu reuşeşti să te smulgi.
Celebritatea Nedjmei a început în 2005, când a publicat primul roman în Franţa: L’amande, apărut în limba română cu titlul Fructul interzis. Cartea a fost tradusă în aproape toate limbile, bucurându-se de un succes enorm. Identitatea autoarei este misterioasă.

«În viaţă, unora le este dat să înveţe bunele maniere, altora să îşi educe spiritul ori să îşi întărească tot mai mult credinţa. Nu am avut privilegiul de a mă bucura de niciuna dintre acestea, ba nici măcar nu ştiu să citesc ori să scriu, din cauza pasiunii pe care mi-a insuflat-o Cel de Sus pentru plăcere. Numai un mijloc îmi mai rămâne pentru a face o faptă bună înainte de a muri: să iniţiez o tânără în arta iubirii. Fireşte, în cel mai mare secret. Fiindcă ţara asta s-a hotărât să proscrie sexul şi să se acopere cu faldurile celei mai mincinoase virtuţi. Dacă aş fi identificată, cu siguranţă m-ar aştepta spânzurătoarea.»
Nedjma

Se ştie că Nedjma (numele este un pseudonim) este o femeie arabă, care nu a apărut în media decât extrem de rar şi atunci cu voalul pe faţă. Primul ei roman, Fructul interzis, relatează o poveste autobiografică. În vârstă de 40 de ani, Nedjma a fost obligată să se căsătorească la 17 ani, evident cu un bărbat necunoscut ei. În ciuda tradiţiei, ea a ales să fugă din căsnicie, a trăit o viaţă liberă şi a povestit totul într-un roman tandru şi erotic în acelaşi timp. A dorit să-şi ţină sub pecetea secretului adevărata identitate, de teama unor represiuni islamiste

Editura Trei

Proba mierii

Publicată de: Riad El-Rayyes Books, Liban (prima publicare) şi Editions Robert Laffont, Paris, 2008
Limba originală: arabă
Traducere, postfaţă şi note de: Mihai Pătru
Anul apariţiei: 2009

Autor: Salwa al Neimi
ISBN: 978-973-707-262-7
Nr. de pagini: 160
Colecţia: Eroscop

O confesiune care a zguduit lumea arabă

În 2007, Editura Riad El-Rayyes din Beirut a publicat Proba mierii, un roman erotic scris în limba arabă. Cartea a fost considerată un fenomen fără precedent în ţările islamice şi a creat un adevărat şoc în presă şi în rândul publicului. Scrisă cu mult umor şi voluptate, Proba mierii este o poveste senzuală care combină cu subtilitate mărturisiri ale autoarei, fragmente vechi de texte erotice aparţinând tradiţiei uitate a literaturii clasice arabe şi istorii despre aventurile amoroase ale unor femei din zilele noastre ce trăiesc sub sceptrul mentalităţii musulmane.

«(…) Primul loc în topul vânzărilor din Liban şi bestseller în toată lumea arabă. Interesant este că această carte a fost aplaudată de cotidianul libanez Al-Akhbar, ziar apropiat de Hezbollah, care a lăudat curajul scriitoarei de a publica primul roman erotic arab.» Cotidianul

«Roman erotic prin excelenţă, Proba mierii marchează un moment decisiv în literatura arabă modernă.» Al-Akhbar, Liban

«Salwa Al Neimi anunţă declinul unui mare tabu al lumii arabe: sexul!» Reuters

«Cea mai îndrăzneaţă scriitoare de limbă arabă.» aljazeera.net

«A zis cineva că nu există sex în societatea islamică? – se întreabă autoarea. Dimpotrivă! Iată o carte energică şi cultă care este dovada acestui fapt. Un roman care, de la apariţia sa, în 2007, se înscrie pe lista celor mai bune vânzări de carte din lumea arabă.» Elle

Salwa Al Neimi s-a născut la Damasc, iar în anii ’70 s-a mutat la Paris pentru a-şi completa studiile în literatură arabă şi teatru. În 1980 publică primul volum de poeme, în scurt timp devenind, prin articolele sale, o prezenţă apreciată în presa arabă. În 1994, publică primul volum de proză scurtă, urmat în 1996 şi 1999 de două colecţii de poezie. În prezent, trăieşte la Paris unde lucrează ca ofiţer de presă pentru Institut du Monde Arabe. Romanul Proba mierii a apărut în limba arabă în martie 2007 şi urmează a fi tradus în peste 20 de limbi.

Editura Trei

Translatorul

Autor: Daoud Hari
Subtitlu: Amintirile mele despre Darfur
Editura: Allfa
Anul apariţiei: 2009
Traducători: Bogdan Marin
190 pagini
ISBN: 978-973-724-181-8

Despre conflictul din Darfur televiziunile occidentale sunt foarte zgârcite, împărţind în treacăt şi cât se poate de lapidar atrocităţile începute în 2003, în urma căruia sute de mii de civili au fost ucişi, iar alţi 2 milioane au fost forţaţi să se refugieze cât mai aproape de graniţa cu Ciad. Regimul de teroare impus de preşedintele sudanez, Omar al-Bashir, şi miliţia guvernamentală, a însemnat până acum distrugerea unor sate întregi, a rezervelor de hrană şi apă şi tortura, violarea şi uciderea sistematică a civililor. În afara conflictelor etnice, un alt motiv al destabilizării situaţiei din zonă este şi rezerva uriaşă de petrol pe care Sudanul o are în partea sa de sud, care a beneficiat de infrastructură, educaţie şi sistem de sănătate, dar de care Darfurul, situat în partea de nord-vest, nu s-a putut bucura de niciun fel.

Aceasta este situaţia, starea de fapt, pe care Daoud Hari o prezintă în cartea sa. Dacă aceasta ar fi însemnat doar o relatare simplă a faptelor, ar fi fost oricum meritoriu, dar calitatea lui de martor şi expunerea faptelor concis, uman, face din Translatorul o carte necesară, despre oameni şi lucruri pe care trebuie să le ştii. („Un băieţel de zece ani fusese bătut cu atâta sălbăticie, încât îmi murea în braţe în timp ce încercam să-i alin durerea”; „Trei fete tinere […] sunt nevoite la rândul lor să adune lemne de foc. Cea mai în vârstă are 14 ani. Cea mai tânără, cam 9 […]. Nu ridică niciodată privirea şi parcă încearcă să dispară în nisip. Au fost violate de mai multe ori, dar trebuie să revină mereu în acele locuri pentru a găsi lemne. Când vorbesc despre asta încep să plângă”)

Din mijlocul acestor violenţe, Daoud Hari nu avea cum să rămână impasibil. Martor la moartea fratelui său şi la fuga părinţilor, Daoud se foloseşte de cuvânt – ca vorbitor a trei limbi de maximă importanţă în zonă – pentru a face singurul lucru care i-ar permite să-şi menţină demnitatea de om: să ajute. „Înarmat” cu abilitatea de a vorbi arabă, engleză şi zaghawa, laolaltă cu experienţa colţului acela de lume, Hari traduce pentru organizaţii non-guvernamentale şi jurnalişti, care deşi conştienţi de riscurile la care se expun, rămân totuşi motivaţi să vorbească lumii despre ceea ce au văzut şi auzit.

Dacă prima intenţie a autorului a fost ca această carte să aducă în conştiinţa lumii suferinţa a milioane de oameni, memoriile sale sunt şi un îndemn de a face ceva. Hari expune linear faptele şi, deşi simple, cuvintele lui nu vor să uite nicio crimă, viol, copii asurziţi de grenade anti-tanc, femei cu nisip în păr în semn de doliu, fetiţa străpunsă de baionetă, cu lama trecându-i direct prin stomac. Translatorul este puternic tocmai datorită imaginilor şi culorilor. Trecând de la disperare la furie şi neputinţă, darfurianul găseşte totuşi clipe în care să zâmbească, să continue tradiţia băutului ceaiului sau să îmbrace o rochie colorată.

Pentru a înţelege mai bine situaţia actuală, citiţi mai întâi Anexa 1 unde Daoud Hari face o prezentare generală a istoriei Darfurului. Anexa 2 conţine Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. S-ar putea argumenta că, din cauza depărtării, evenimentele din Darfur nu au cum să ne afecteze personal. Dar „dacă lumea va lăsa ca cei din Darfur să fie alungaţi mereu de pe pământurile lor şi dezrădăcinaţi din felul lor de viaţă, atunci genocidul se va repeta peste tot, pentru că lumea va vedea că aşa ceva merge. Nu trebuie să lăsăm să meargă. Oamenii din Darfur au nevoie să se întoarcă acasă”.

Scris de Ioana Ristea
Sursa: www.bookblog.ro

Mic dictionar roman-persan, persan-roman

Editura: SEMNE

DESCRIERE: Folositor oricărui turist sau om de afaceri, dicţionarul include un ghid de conversaţie român-englez-persan, un îndrumar util în diverse locuri şi împrejurări care reclamă înjghebarea unei conversaţii simple, formularea de întrebări şi răspunsuri, fără ajutorul unui interpret.

Pret: 10.80Lei

Dictionarul poate fi procurat de la Editura Semne

„Războiul Sfânt” contra schimbărilor climatice

Mullahii susţin că distrugerea mediului înconjurător e sinonimă cu sinuciderea, cel mai mare păcat pentru credincioşii musulmani.

Islamul este o religie modernă care are răspunsuri pentru toate problemele, provocările şi întrebările secolului 21, susţin mullahii şi argumentează cu versete din Coran ca să demonstreze că islamul are răspunsuri inclusiv în ceea ce priveşte schimbările climatice.

Argumente coranice

Nasruddin Anshory ţine, în Indonezia, seminarii despre datoria sfântă a musulmanului de a nu privi indiferent cum lumea se prăbuşeşte sub temperaturi tot mai ridicate.

„Ca musulman ai datoria sfântă să faci ceva în legătură cu asta”, spune Anshory, care a înfiinţat şi o şcoală specială, numită Ilmu Giri, pentru educarea musulmanilor în chestiuni care ţin de protecţia mediului.

La cursuri vin nu numai musulmani de rând, ci şi studenţi la Teologie Islamică. De multe ori, argumentele activiştilor musulmani pentru protecţia mediului sunt economice şi însoţite de versete din Coran.

În zonele care suferă de pe urma temperaturilor tot mai ridicate sau din cauza poluării, un argument invocat ca să îi convingă pe musulmani să facă ceva este că, în Coran, stă scris clar că este o datorie sfântă să donezi o parte din avere celor săraci, iar dacă nu ai de unde să dai, înseamnă că nu ţi-ai făcut datoria.

Mulţi musulmani sunt săraci pentru că zonele în care locuiesc sunt secetoase şi neprielnice sau cursurile de apă şi pământul sunt poluate. Dacă îmbunătăţesc condiţiile de mediu, atunci ei au mai multe şanse la prosperitate, iar dacă îşi oferă mai multe şanse la prosperitate înseamnă că au făcut eforturi să îndeplinească cerinţa coranică de a face opere caritabile.

În plus, şi sănătatea este o datorie pentru musulmani. Musulmanul nu are voie să îşi facă rău, să îşi distrugă trupul, iar cum poluarea poate provoca boli, e datoria lui să evite acest lucru prin diminuarea sau chiar eliminarea poluării.

Versete pentru protecţia mediului

Există chiar teologi care merg până la a echivala distrugerea mediului cu sinuciderea, care este cel mai mare păcat pentru un musulman.

„Pe lângă interpretările teologilor şi mullahilor, există şi directive clare în Coran pentru protejarea mediului”, spune Ahmad Suaedy, directorul Institutului teologic Wahid, directive ca „Nu aduce distrugeri pă mântului!”.

În Coran, viaţa umană este foarte preţuită. Faptul că viata unui copac este considerată la fel de importantă ca aceea a unui om – „Nu ucide femei, bătrâni copii şi copaci!” – spune multe despre cât de corectă din punct de vedere islamic este protecţia mediului.

Specialiştii în teologie islamică susţin că preocuparea pentru mediu exista în spaţiul islamic cu mult înainte de fervoarea modernă occidentală din ultimii ani.

„Cum islamul a apărut în deşertul Arabiei, mereu a existat o preocupare pentru protejarea mediului înconjurător argumentată prin etică islamică, încă din vechime musulmanii au avut respect pentru mediul în care trăiau, iar asta se vede în întreaga literatură cultă sau populară musulmană”, susţine Saleem Ali, decanul Facultăţii de Mediu din Vermont.

Optimism înaintea Conferinţei de la Copenhaga

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat optimist în legătură cu şansele încheierii unui acord privind limitarea schimbărilor climatice la Conferinţa de la Copenhaga, programată în perioada 7-18 decembrie. El a făcut această declaraţie într-un interviu apărut ieri în presa daneză.

Carmen Gavrilă, Radio România
07 Decembrie 2009
Sursa: Evenimentul Zilei

Votul elveţienilor retează minaretul

REFERENDUM. Ţara Cantoanelor interzice turnurile moscheilor, de teama „islamizării”.

Elveţia s-ar putea aştepta la o înrăutăţire a relaţiilor cu lumea musulmană şi la o deteriorare generală a imaginii sale peste hotare, după ce majoritatea cetăţenilor Ţării Cantoanelor au votat, ieri, în cadrul unui controversat referendum, pentru interzicerea construcţiei de minarete.

Lansată de Partidul Popular Elveţian (SVP, populist şi xenofob), care susţine că minaretul e „simbolul aparent al unei revendicări politico-religioase a puterii”, propunerea de interzicere a acestui element arhitectural a fost criticată de guvernul federal de la Berna, de toate cultele religioase din ţară şi de importanta minoritate musulmană.

Rezultate-surpriză

Sondajele arătau iniţial că majoritatea populaţiei s-a raliat poziţiei guvernului, împotriva SVP. Votul a oferit însă o mare surpriză. Nu mai puţin de 57% dintre elveţieni şi 22 din cele 26 de cantoane au votat pentru interdicţie, forţând modificarea Constituţiei, potrivit rezultatelor oficiale finale, citate de AFP. Rezultatul exprimă temerile ce tăţenilor privind creşterea numărului de imigranţi şi, implicit, de musulmani, scrie BBC.

În Ţara Cantoanelor trăiesc apro ximativ 400.000 de musulmani, majoritatea veniţi din fosta Iugoslavie sau din Turcia, şi doar 13% sunt practicanţi ai religiei, scrie Reuters. Din toate lăcaşurile lor de rugăciune, numai patru au minarete, inclusiv cele din Geneva şi Zürich. Cele patru minarete deja ridicate nu intră sub incidenţa legii, construcţia unor alte turnuri pentru moschei, deja planificată de comunitatea musulmană, este însă scoasă din discuţie.

Teama musulmanilor

Tamir Hadjipolu, preşedintele Asociaţiei Organizaţiilor Musulmane din Zürich, a avertizat deja că implementarea votului va provoca temeri în rândul comunităţii islamice din Elveţia. Situaţia a fost tensionată şi de cele câteva atacuri asupra unor moschei, semnalate în ultimele două săptămâni. Posterele folosite de SVP în campanie nu au ajutat la calmarea tensiunilor. Afişele prezentau o femeie învelită complet de un văl, în faţa drapelului elveţian acoperit de minarete, a căror siluetă stilizată seamănă cu nişte rachete.

Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU s-a declarat de altfel îngrijorat de această campanie „de afişe sinistre”. Nu este însă prima dată când Partidul Popular Elveţian speculează teama de străini. S-a întâmplat şi în februarie, cu ocazia referendumului pentru deschiderea graniţelor pentru muncitorii români şi bulgari. Afişele din campania respectivă înfăţişau mai mulţi corbi care sfâşiau harta Elveţiei.

Adrian Cochino
30 Noiembrie 2009
Seursa: Evenimentul Zilei

„Ură şi intoleranţă”, după referendum în Elveţia

Rezultatul referendumului de, ieri, din Elveţia privind interzicerea turnurilor moscheilor a stârnit un val reacţii în presa internaţională.

„O expresie de intoleranţă”, a spus şeful diplomaţiei franceze Bernard Kouchner. Oficialul s-a declarat scandalizat de rezultatul referendumului.

„Sper că eleveţienii vor reveni asupra acestei decizii cât mai repede. Este o expresie de intoleranţă şi eu detest intoleranţa”, a precizat Bernard Kouchner, citat de AFP.

Elveţienii au creat „o imensă surpriză” şi au votat, ieri, cu o majoritate zdrobitoare de 57,5 la sută pentru interzicerea turnurile moscheilor, precizează cotidianul francez Le Point.

Rezultat catastrofal

Intelectualul musulman controversat Tariq Ramadan consideră „catastrofal” rezultatul referendumului. Pentru el, care trăieşte la Geneva şi predă la Universitatea britanică Oxford, „elveţienii şi-au exprimat adevărata frică, o problemă faţă de islam în Elveţia”.

În cotidianul francez La Croix, Dominique Quinio se întreabă: „dacă un astfel de referendum în alte ţări europene nu ar da rezultate similare?”

Păstrând tonul, jurnaiştii de la Paris-Normandie care cred că „nimeni nu poate garanta că dacă ar fi întrebaţi acelaşi lucru, francezii ar respinge proiectul de interzicere a minaretelor”.

Sondajele de opinie din ultimele luni indicau că majoritatea elveţienilor vor respinge măsura, din cauza impactului asupra reputaţiei ţării şi abilităţii de a gestiona problema musumanilor, scrie The Washington Post.

Principala organizaţie musulmană din Indonezia a denunţat, astăzi, rezultatul referendumului din Elveţia ce interzice construcţia de minarete, decizie pe care o consideră un semn de ură şi intoleranţă la adresa islamului, scrie Le Monde.

Şeful Nahdlatul Ulama (NU), Maskuri Abdillah,le-a cerut musulmanilor din Indonezia, cea mai mare ţară musulmană din lume, să nu reacţioneze răzbunător faţă de decizia elveţienilor. Aproape 90 la sută dintre cei 234 de milioane de indonezieni sunt musulmani. „NU”, care reprezintă islamul tradiţional, numără în jur de 40 de milioane de membrii, mai precizează aceeaşi sursă.

Oana Ţepeş Greuruş
30 Noiembrie 2009
Sursa: Evenimentul Zilei

„Turismul islamic”, la moda in Turcia

Staţiunile litorale ale Turciei, favorite ale multor turişti europeni, inclusiv ale românilor, cunosc o adevărată explozie a unui aşa-numit „turism islamic“.

Astfel că pe plaje pot fi văzute tot mai multe musulmane în costume de baie care le acoperă complet corpul.

„Turismul islamic“ este segmentul cu cea mai puternică dezvoltare a industriei de profil din această ţară, apreciază „The Daily Telegraph“. Turiştii musulmani sunt foarte apreciaţi de hotelieri deoarece, deşi nu consumă băuturi alcoolice şi nu petrec, cheltuiesc mari sume de bani.

În Bodrum, unde europencele obişnuiesc să se bronzeze fără sutien, s-a deschis un nou hotel destinat exclusiv musulmanilor. Nu se serveşte alcool, băile sunt segregate, iar patiserul-şef câştigă 120 de dolari în plus pe lună făcând pe muezinul – cântă chemarea la rugăciune de cinci ori pe zi. Femeile musulmane sunt fericite că aici se pot îmbăia de câte ori poftesc, acasă neavând acces decât la piscinele municipale, o oră pe zi.

Constantin Vlad
09 Iulie 2008
Sursa: Evenimentul Zilei

Limba tatara, din nou in scolile romanesti

In sistemul de invatamant de stat din Romania va fi reintrodusa, dupa cinci decenii, limba tatara.

Pentru inceput, aceasta va putea fi studiata in scolile din judetul Constanta, informeaza Radio Romania Actualitati.

Reprezentantii Uniunii Democrate a Turco-Tatarilor Musulmani din Romania spun ca isi doresc ca in urmatorii ani studierea limbii tatare sa sa raspandeasca in tot mai multe scoli din localitatile unde exista comunitati de tatari, atat la nivelul invatamantului preuniversitar cat si al celui universitar.

12 Septembrie 2008
Sursa: Ziare.com

Un preot ortodox rus a fost impuscat in biserica

Un preot rus, care a primit amenintari cu moartea pentru ca a convertit mai multi musulmani la crestinism si care a criticat Islamul, a fost asasinat intr-o biserica din Moscova, in timpul unei ceremonii religioase.

Preotul a fost ucis de un barbat mascat, scrie ITAR-TASS.

Acest eveniment poate pune in pericol relatiile dintre Biserica Ortodoxa Rusa si comunitatea musulmana.

Barbatul mascat si inarmat s-a apropiat de preotul Danil Sisoev, i-a verificat numele si apoi l-a impuscat.

“Teoria principala este ca motivele religioase stau in spatele crimei”, a declarat Anatoli Bagmet, purtatorul de cuvant al comisiei de ancheta a Procuraturii Generale.

Preotul a murit in drum spre spital. Dirijorul corului de la biserica a fost ranit si se afla la spital. Acesta este pazit in permanenta, a mai spus Bagmet.

Sursa: inforusia.ro
20 Noiembrie 2009

Preot ortodox rus ucis in biserica sa – Sophia KISHKOVSKY

Moscova, RIA Novosti.
Preotul Daniel Sysoyev, cunoscut pentru activitatea sa misionara in randul musulmanilor, a fost impuscat mortal in biserica sa in noaptea de joi, 19 noiembrie 2009.
Preotul Daniel a murit la spital, ca urmare a ranilor provocate de impuscaturi in cap si piept, de catre un asasin necunoscut.; de asemenea, cantaretul bisericii a fost ranit in timpul atacului.
Un oficial al Patriarhiei Moscovei l-a numit pe parintele Daniel « un talentat misionar », a carui misiune in randul musulmanilor a putut genera motive serioase de asasinare, fiind cunoscuta activitatea sa de predicare in randul populatiei musulmane moscovite. In mod deosebit atragea atentia femeilor crestine asupra implicatiilor casatoriei cu un musulman.
Activitatea misionara in randul tinerilor si a celor care nu frecventeaza biserica este punctul principal pe agenda Patriarhiei Moscovei, de la ridicarea pe tron a Patriarhului Kirill Frolov.
Oficiali ai Patriarhiei au raportat insa ca in ultimii ani au crescut atacurile violente la adresa bisericilor si a preotilor.

Interviul preotului Daniel Sysoyev privind activitatea sa misionara in Rusia

Autobiografie

Ma numesc Daniil Alekseyevich Sysoyev, preot, nascut in data de 12 ianuarie 1974 in Moscova; tatal meu, Aleksey Nikolayevich Sysoyev, este preot paroh al bisericii Sf Ioan Evanghelistul si professor de Gramatica Clasica Ortodoxa la scoala din Yasenevo ; mama preda religie la aceasi scoala.
Am fost botezat pe 31.10.1977; in acea perioada familia frecventa biserica Sf Nicolae din Kuznetsky. Cand eram copil, obisnuiam sa il ajut pe tatal meu in altar si cantam la strana. In vara anului 1988 am facut parte din echipa de restaurare si renastere a manastirii Optina; am fost recomandat pentru a urma seminarul in Moscova. In 1991 am intrat la seminar si am avut ascultarea de a canta in corul seminarului; in 1994 am fost hirotesit cantaret de catre episcopul Rostislav al Magadan and Chukotka. In data de 22.01.1995 m-am casatorit cu Iuliya Mikhaylovna Brykina.Am fost hirotonit diacon si am terminat seminarul; de asemenea, in acelasi an s-a nascut prima noastra fetita: Iustina.

Interviul

-Parinte Daniel, ne-am intalnit cu ocazia deschiderii site-ului misionar. S-a lucrat mult pana aici. Spuneti-ne, cum si cu ce sa incepem.

– Sa imi amintesc deci inceputul…In 1993 eram misionar “de strada”. In 1996 am primit binecuvantarea Patriarhului Alexei de a predica la Krutitsy Patriarchal Metochion. As vrea sa mentionez ca aceste discursuri le tineam in vederea convertirii din diverse influente protestante; ulterior, au aparut tot felul de alte victime ale unor organizatii oculte. Apoi am avut convertiri si din mediul musulman. De fapt, centrul nostru se ocupa de victimele fenomenelor “paranormale”, tineri care ar dori sa stie mai multe despre crestinism, ca si cei care nu cunosc nimic din religia crestina.
-Care sunt scopurile dvs?
– Nu cu mult in urma am inceput constructia bisericii Sf. Profet Daniel; unul din scopurile noastre este convertirea necrestinilor, marea lor majoritate nefiind rusi. Cartierul Kantemirovskiy, unde se afla biserica, este format din comunitati de expatriati. In acest cartier sunt foarte multe secte si sunt foarte active. Chiar langa biserica noastra se afla un centru al mormonilor, dar sunt si baptisti, adventisti si ocultisti ; pana recent, nu era nici un ortodox.
Am deschis o scoala catehetica ortodoxa. Deja functioneaza o comunitate de ortodocsi tatari in biserica noastra.
Foarte curand, vom avea o “Zi deschisa”; vom pune afise in tot cartierul pentru cei interesati, sa vina la biserica si sa puna orice fel de intrebari.; planuim sa avem astfel de zile la fiecare trei luni.

Lucram cu tineri; de fapt, langa noi se afla Universitatea de Inginerie si Fizica; am fost primii care au facut slujbe speciale pentru intrarea stundentilor in sesiune si pentru studenti inainte de examene. Desi se fac slujbe Te Deum pentru deschiderea anului universitar, totusi, perioada examenelor este cea mai grea pentru studenti.
– cum faceti fata? Aveti colaboratori, un grup de initiativa?
-Da, avem un astfel de grup. A fost format la Krutitsy Patriarchal Metochion. Exista apoi comunitatea ortodoxa tatara, formata in 2003. Am dori sa fondam un institut misionar, care sa formeze predicatori ai Noului Testament. Dar se va face o altfel de predicare – pe internet, pe strada, in universitati.
– Si cum lucrati cu aceste comunitati expatriate? De exemplu, populatia azerbaijana, cum ii abordati?
– Deocamdata inca nu am luat contact cu ei. Dar pot spune multe despre tatari. Am avut cuvantari din cand in cand, la un centru cultural tatar; tatarii sunt f.multi, al treilea grup national in Rusia.si chiar am avut succes, multi tineri tatari s-au convertit la crestinism.

Dorim sa rupem barierele culturale intre nationalitati si sa ii informam despre ortodoxie – ca este ecumenica, universala, ca accepta toate nationalitatile.
– cum sunt misionarii tineri, cum discuta cu ei?
-In primul rand va incepe conversatia vorbind despre Dumnezeu, altfel nu e misionar. Dar, in acelasi timp, trebuie sa isi verifice cunostintele si abilitatile in acest sens ; sa isi aminteasca ca atacul este cea mai buna aparare. Sa nu cedeze, dar, in acelasi timp, sa nu ofenseze mandria si demnitatea cuiva pentru a-si sustine ideile. Iisus Hristos a murit pentru toti. In primul rand, un misionar nu trebuie sa ii priveasca pe ceilalti ca pe niste inselati, ci sa ii stimeze; sa ii abordeze cu dragoste.
Este greu pentru un adolescent sa inoate impotriva curentului, sa devina o oaie neagra, dar este totusi esential sa se arunce in apa. Inainte, in tineretea mea, era o mandrie sa fii altfel; ar trebui sa restauram aceasta. O oaie neagra este un animal nobil. Un adevarat crestin trebuie sa constientizeze acest lucru. Daca a cazut, trebuie sa ceara ajutoul lui Dumnezeu. Pentru ca trebuie sa fie pregatit ca multe din cuvintele sale sa nasca indignare. Sa nu se teama de asta. Misiunea noastra este de a spune lucruri neplacute. Nu observati ca citind Biblia nu prea ne simtim confortabil ? Cartea de judeca! Dar Adevarul nu trebuie tinut deoparte. Domnul insusi a spus: “ Vai voua, cand toti oamenii va vor vorbi de bine”.
O alta greseala care impiedica misiunea este a o directiona catre un grup specific – pentru copii, pentru tineri…Multi tineri destepti nu o adopta. De ce? Daca ne adresam in limbajul lor ne oprim la acel nivel. Dar trebuie sa ne ridicam de acolo; pentru copii e chiar indicat sa le vorbesti ca unor maturi
Si nu trebuie sa uitam de rugaciunile si cantarile bisericesti;
– Si de ce sa mergem la biserica duminica?
– Pentru ca Domnul a spus “Sase zile trebuie sa muncesti, dar a saptea zi este sabathul Domnului si nu trebuie sa muncesti”. Si trebuie sa ne amintim de Patria Cereasca.

Testamentul “matushkai”

‘Dragii mei, multumesc pentru tot ajutorul si suportul vostru. Este o durere fara cuvinte. A celor care au stat langa Crucea Domnului. Este o bucurie fara cuvinte. A celor care au gasit mormantul gol. Moarte, unde iti este boldul? Parintele Daniel si-a prevazut moartea cu ani inainte; intotodeauna si-a dorit o moarte martirica si Domnul i-a daruit-o. Ucigasul a vrut sa scuipe in fata bisericii asa cum predecesorii sai au scuipat in fata Domnului; dar nu au reusit. Parintele Daniel a urcat Golgotha sa in biserica sa, pe care el a construit-o, careia i-a dedicat tot timpul si eforturile sale. A fost ucis ca unul din vechii profeti, intre altar si templu; a murit pentru Hristos pe care l-a slujit cu toate puterea sa. Adesea imi spunea ca nu ii mai ramane timp pentru cate mai are de indeplinit. Era intr-o graba. Omeneste, poate a gresit si a cazut, poate uneori in extreme; dar nu a gresit niciodata in cea ce e mai important: si-a dedicat toata viata Lui. Eu nu intelegeam de ce se grabeste asa. In ultimii trei ani a slujit fara sa isi ia vacanta sau zile libere; obisnuiam sa mai protestez, pentru ca uneori voiam o bucurie simpla, sa am sotul si tatal copiilor acasa. Dar el era diferit.
A spus ca il vor ucide. Atunci l-am intrebat « si cine va avea grija de noi?- eu cu cei trei copii. A raspuns ca ne va asigura o protectie de incredere. “Va voi incredinta Maicii Domnului si ea va veghea asupra voastra”. Aceste cuvinte le-am uitat atunci, acum insa mi le amintesc. Si-a descris vesmintele pentru inmormantare in testamentul sau. Eu am glumit atunci, zicandu-i ca e cam devreme deoarece nu se stie cine pe cine va inmormanta. Atunci mi-a spus ca eu il voi inmormanta. Altadata, vorbeam despre slujba inmormantarii; nu-mi amintesc toata discutia, dar stiu ca i-am spus ca nu am vazut niciodata inmormantarea unui preot. Si mi-a raspuns ca voi participa la inmormantarea sa. Acum multe din cuvintele lui devin clare. Nu ne-am luat ramas bun in aceasta viata, nu ne-am cerut iertare si nu ne-am imbratisat de despartire. A fost o zi obisnuita. A plecat sa slujeasca Sf Liturghie si nu l-am mai revazut.
De ce nu m-am dus la biserica sa il intalnesc acolo? Desi ma gandisem la asta, am considerat ca mai bine sa gatesc masa si sa pregatesc copii de culcare. Pentru copii nu am mers – Mana m-a oprit. In ziua precedenta am fost la biserica si am simtit nori mai densi in jurul lui; in ultimele zile am incercat sa imi petrec mai mult timp cu el. In ultima saptamana ma gandeam doar la moarte si viata de dupa moarte. Nu ma impacam. Simteam o fraza intepandu-mi mintea “ simt rasuflarea mortii in spatele meu”. Simteam tone de greutate cazand peste mine.
Nu sunt distrusa. El ma sustine. Il simt aproape de mine. In ultimul timp ne-am spus cuvinte de tandrete cum nu ne-am spus niciodata. Acum simt cat de mare a fost dragostea noastra.
Parastasul de 40 de zile va coincide cu ziua patronului lui – Sf Prooroc Daniel, 30decembrie. Potivit profetiei unui staret, noua biserica se va ridica, dar preotul Daniel nu va sluji in ea. Partea a doua a acestei profetii s-a implinit. “

Mihail Deleghian: „Islamismul a luat locul comunismului”

Confruntarea cu sistemul comunist menţinea tonusul general al ţărilor capitaliste, iar după colapsul Uniunii Sovietice acestea s-au dezvăţat să se împotrivească ameninţărilor moderne, a apreciat luni, în cadrul unei dezbateri publice, expertul rus Mihail Deleghian, directorul Institutului pentru problemele globalizării din Moscova, citat de Novâi Reghion.

Deşi se duşmăneau, taberele socialistă şi capitalistă erau parte a unui sistem unic, consideră el, apreciind că odată cu destrămarea URSS confruntarea a dispărut, ceea ce, în opinia sa, a dus la degradarea şi la criza mondială a capitalismului.
‘Prin generarea de ameninţări la adresa capitalismului, Uniunea Sovietică nu provoca sălbăticirea acestuia, ci îl făcea mai civilizat. Răspândirea capitalismului cu aşa-zisa faţă umană pe mapamond reprezintă un merit al URSS’ – a opinat expertul citat, adăugând că în lupta lor concurenţială, sistemele socialist şi capitalist au ajutat la dezvoltarea ţărilor emergente din lumea a treia.

‘Pentru a păstra tinerele state în sfera lor de influenţă, URSS şi Occidentul erau nevoite să facă investiţii enorme în acestea, spune el, considerând că în acest fel lumea a treia a fost prezervată în cadrul ‘unei paradigme generale de cultură’.

‘După destrămarea URSS, concurenţa a dispărut, iar dezvoltarea lumii a treia în cadru civilizat s-a sfârşit, tinerele sate transformându-se într-o zonă de haos’, susţine Deleghian, unul dintre cei mai titraţi experţi ruşi în probleme de economie. El mai spune că, în lipsa concurenţei cu URSS, statele capitaliste ‘bine hrănite’ au uitat cum să lupte pentru existenţa lor, iar nişa lăsată liberă de ideologia comunistă a fost ocupată de islamism.

‘Conflictul dintre civilizaţia occidentală şi Islam s-a acutizat în ultima vreme atât în Rusia, cât şi în Europa. În realitate, nu Islamul erodează Europa, ci lumea asiatică. Islamul este doar mai vizibil, pentru că este mai agresiv. Islamul a luat locul comunismului. Însă nu el este propriu-zis problema, ci disputa ideologică şi culturală, pierderea identităţii europene şi a instinctului de autoconservare’ – mai spune Mihail Deleghian.

Sursa: Adevarul
Valentin Bâlă

Ucis cu pietre pentru adulter

Rebelii Hizbul Islam, care controlează o zonă importantă a Somaliei, organizează execuţii publice sângeroase pentru cei care încalcă poruncile Coranului. Scene barbare cu execuţii şi amputări sunt tot mai frecvente în statul african terorizat de gherilele militare.

Deşi prin duritatea ei incredibilă pare desprinsă din tehnicile de tortură ale Evului Mediu, imaginea alăturată este cât se poate de actuală şi a fost dată publicităţii săptămâna trecută de un grup de militanţi islamişti.
Rebelii Hizbul Islam, care controlează o importantă zonă din Somalia, i-au forţat pe săteni să privească în timp ce ei îl lapidau pe un bărbat acuzat de adulter.

Mohamed Abukar Ibrahim, în vârstă de 48 de ani, a fost îngropat de viu până la piept şi lovit cu pietre până şi-a dat duhul în faţa consătenilor, scrie „The Daily Mail”. Membrii grupului Hizbul Islam au mai împuşcat şi un alt localnic acuzat de omor.

Execuţiile au avut loc în Afgoye, la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de capitala Somaliei, Mogadishu.

Execuţie cu public

Luptătorii Hizbul Islam au adus cu forţa sute de localnici într-un câmp deschis din apropierea satului, unde un „judecător” a anunţat că bărbaţii şi-au mărturist faptele: omucidere şi adulter.

În plus, o femeie care a recunoscut că trăia în concubinaj a fost condamnată la o pedeapsă extrem de crudă: aplicarea a 100 de lovituri de bici. Ea nu a fost lichidată doar pentru că a declarat că nu a fost căsătorită vreodată.

În timpul pronunţării sentinţei, câţiva dintre membrii grupului rebel au cerut amânarea execuţiilor. Drept urmare, militanţii s-au împărţit în două tabere şi au început să se împuşte între ei, trei rebeli fiind ucişi şi alţi cinci răniţi în urma acestui incident. Grupul care se opunea executării imediate a celor condamnaţi a fost copleşit, iar sentinţele au fost puse în practică imediat.

Este pentru prima dată când asemenea acţiuni sângeroase sunt atribuite rebelilor Hizbul Islam, ele fiind mai degrabă apanajul unor grupări mai radicale, precum Shabaab. Guvernul somalez de orientare occidentală controlează doar câteva zone strategice din capitala statului, teritoriul ţării fiind disputat între mai multe facţiuni militare rebele.

Sursa: Adevărul
Ana Jităriţă

Iisus si Mohamed, doi profeti total diferiti?

La inceputul lunii noiembrie a avut loc la Vatican prima reuniune a Forumului Catolico-Musulman, eveniment desfasurat sub inaltul patronaj al Papei Benedict al XVI-lea care a durat trei zile.

La manifestare au fost invitati prelati si profesori romano-catolici, dar si musulmani. Tema primei zile a fost „Dragostea de Dumnezeu, dragostea de aproape”.

Reuniunea este rezultatul unui apel la dialog lansat pe 13 octombrie 2006 reprezentantilor crestinismului de catre 138 de intelectuali si lideri religiosi musulmani, la o luna dupa un discurs considerat ofensator tinut de Papa Benedict al XVI-lea la Ratisbonne.

Care sunt principalele lucruri care separa aceste doua religii monoteiste? Ce viziuni au asupra lumii si cine sunt fondatorii lor? Publicatia franceza L’Express trece in revista cateva asemanari si deosebiri majore.

Cartile de capatai

Biblia
Nu este o carte, ci o biblioteca ea insasi datorita scrierilor multiple din care se constituie. Elaborarea ei a durat aproape un mileniu. Cele patru Evanghelii care povestesc viata lui Isus si profetiile sale au fost scrise de diverse comunitati religioase, prima dintre ele, cea dupa apostolul Marc, a fost comusa la 40 de ani dupa moartea lui Isus. Abia in secolul al patrulea dupa Hristos forma canonica a Noului Testament a fost recunoscuta de Biserica.

Coranul
Este cartea dictata de Allah, nealterata, „Cartea de care nu trebuie sa te indoiesti” (surata 2,2). Scrierea i-a fost dictata lui Mahomed de divinitate. Coranul nu este o creatie. Profetul a recitat ceea ce i se revelase, iar adeptii lui, care stiau carte, au scris. Potrivit traditiei, in anul 652, la cinci ani dupa moartea Profetului, califul Othman a ordonat asamblarea textelor disparate sub un singur titlul: Coranul.

Mesia si Profetul

Iisus
Prin el, cuvantul s-a facut trup si a locuit intre noi. Pentru crestini, Isus din Nazaret este fiul lui Dumnezeu, el insusi om si Dumnezeu. „Fiul preaiubit” (Matei, XVII, 5), are o relatie stransa, filiala, cu Dumnezeu Tatal din care se trage. Potrivit dogmei crestine, el a murit pe cruce si a treia zi a inviat.

Mohamed
Om si doar om, el este ultimul dintre profeti, „sigiliul profetilor”, potrivit Coranului. El, potrivit aceleiasi carti, este singurul care a profetit veritabilul cuvant al lui Dumnezeu, iudaismul si crestinismul, alterand cuvantul divin.

Profetul isalmismului considera ca el si Iisus sunt „frati in credinta”, din moment ce religia lui Allah le-a precedat pe toate celelalte. Abraham a practicat-o si toti cei care au venit dupa el, spune Coranul.

Mahomed accepta ca Isus s-a nascut din Maria a carei feciorie nu o contesta. Respinge insa ideea ca profetul galilean a fost crucificat si apoi a inviat. Dupa Coran, Allah insusi l-a inaltat.

Dumnezeu

Dumnezeul lui Iisus
Dumnezeul lui Iisus este unul singur care se manifesta prin intermediul oamenilor. El a incheiat o alianta cu poporul evreu, si prin el cu lumea intreaga, dandu-l lor pe fiul lui, Isus.El l-a creat de asemenea pe om dupa chipul si asemanarea lui. Astfel, intre el si oameni s-a stabilit o legatura vie.

Dumnezeul lui Iisus este prezent in viata credinciosilor prin persoana Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh, ceea ce formeaza una dintre tainele crestinatatii, Sfanta Treime. Prin rugacine, pentru care nu exista momente prestabilite, credinciosii stabilesc un dialog intim cu Dumnezeu.

Dumnezeul lui Mohamed
Dumnezeul lui Mohamed este de asemenea unic, insa si indivizibil.”Nu a procreat niciodata si nici nu a fost procreat. Nimeni nu este egal cu el,” potrivit Coranului (surata 112, 1-4). Dumnezeul musulman locuieste in inaltul cerului, deasupra oamenilor.

Nu are fiu si nu recunoaste Sfanta Treime -pe care musulmanii o percep ca pe o uniune intre Dumnezeu, Iisus si Maria- considerata un pacat mortal. Pentru a fi pe placul lui Allah, musulmanii trebuie sa indeplineasca cinci lucruri de capatai ale islamismului: profesiunea de credinta, cinci rugaciuni cotidiene, pomana, postul de o luna-Ramadanul, si pelerinajul la Mecca, centrul islamismului.

Politica

Iisus
Potrivit unor specialisti, Nazarineanul a pus bazele principiului modern al democratiei, si anume, separarea puterilor in stat, prin fraza: „Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu. (Luca, XX, 20-26). In acelasi timp, altii cred ca Isus nu este apolitic, el critica si loveste in autoritatile evreiesti din timpul sau.

Mahomed
Reflectia atotputerniciei lui Dumnezeu, religia Profetului include toate aspectele societatii umane: politic, economic, cultural, etc. Mantuirea este indviduala, insa fiecare individ este legat de ceilalti in sanul oumma, comunitatea credinciosilor. In Medina, loc identificat in actuala Arabie Saudita, Mahomed este seful unui mini-stat.

Femeile

Iisus
Mama sa, Maria, poarta mesajul sau in cantarea Magnificat. Mai multe femei il insotesc pe Isus in drumul sau prin Galileea, printre care si Maria Magdalena, prima care l-a vazut pe Isus inviat si care a primit de la Salvator sarcina de a anunta vestea cea buna si celorlalti. Mesia a vindecat trei femei, a condamnat exilul si delapidarea si a iertat femeia adultera.

Mohamed
„Profet iubitor”, potrivit traditiei, Allah respecta femeile care in societate sunt insa tratate ca niste sclave. In Coran, cele doua sexe sunt plasate pe pozitii de egalitate, insa in realitate femeilor le sunt impuse multe restrictii si norme speciale.

Ghidat de revelatia divina, Profetul a interzis asasinarea fetelor la nastere, a limitat poligamia si le-a acordat femeilor dreptul la mostenire. Dupa moartea lui Khadija, prima sotie foarte iubita a lui Mohamed, Profetul a mai fost casatorit de zece ori, inclusiv cu o fata de noua ani, Aicha.

Sotiile lui trebuiau sa poarte voal pentru a nu strani cupiditatea celorlalti barbati si le era interzis sa se recasatoreasca dupa moartea lui.

Violenta

Iisus
Iisus respinge violenta. „Pune sabia ta la locul ei, caci toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei, XXVI, 51-53), i-a spus Isus unuia dintre ucenicii lui care i-a taiat urechea cu sabia unui servitor al unui preot pe muntele Maslinilor.

Un alt verset insa afirma contradictoriul: „Sa nu credeti ca am venit s-aduc pacea pe pamant; n-am venit sa aduc pacea, ci sabia. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, si pe nora de soacra sa. Si omul va avea de vrajmasi chiar pe cei din casa lui” (Matei, X, 34-36).

Exegetii spun ca Iisus a vrut sa sugereze prin mesajul revolutionar in contextul epocii respective ca el va suscita tot felul de atacuri contra celor care se vor declara adeptii lui.

Mahomed
Coranul, locul unde Profetul traseaza regulile proprii de conduita, justifica violenta fata de cei care nu vor sa se supuna legii musulmane. :”Luptati pe calea lui Allah impotriva acelora care lupta impotriva voastra (…) Omorati-i peste tot pe unde ii veti intalni, vanati-i in locurile in care v-au vanat”, (Surata 2, 190-193).

Sunt doi Muhamed reuniti intr-unul singur: Muhamed cel pacifist de la Medina si Muhamed cel razboinic de la Mecca. Cartea indeamna la efectuarea raziilor, Profetul conduce luptele contra triburilor arabe politeiste si contra evreilor si se lanseaza intr-un program ambitios de cuceriri ca sa le asigure mijloacele de subzistenta membrilor comunitatii lui.

16 Noiembrie 2008
Sursa: Ziare.com

Turcia: O femeie din trei, victima a violentei conjugale

Peste o treime dintre femeile din Turcia sunt victime ale violentei conjugale, dar foarte putine dintre ele raporteaza aceste fapte autoritatilor, potrivit unei anchete oficiale date publicitatii.

39% dintre femei sunt supuse violentelor fizice din partea sotului sau a partenerului, conform acestei anchete realizate in vara anului 2008 pe un esantion de 13.000 de femei cu varste cuprinse intre 15 si 59 de ani, din 51 de provincii, informeaza AFP preluat de Agerpres.

Ancheta, realizata de Directia pentru statutul femeii (KSGM), organism oficial, mai arata ca 15% dintre femei sunt victime ale abuzurilor sexuale.

Numai 4% dintre femeile batute depun plangere la politie si 1% sunt integrate in camine speciale, potrivit acestei anchete publicate pe site-ul internet al KSGM.

Turcia, tara laica a carei populatie este in marea majoritate musulmana, si-a sporit reformele in favoarea femeilor pentru a-si mari sansele de aderare la Uniunea Europeana. Potrivit organizatiilor feministe, mai sunt multe de facut pentru a reduce discriminarea la adresa femeilor.

12 Februarie 2009
Sursa: Ziare.com

ONU: Afganistanul legalizeaza violul in cadrul casatoriei

Presedintele afgan Hamid Karzai a fost criticat marti in cadrul coferintei de la Haga din cauza unei legi ce legalizeaza violul in cadrul casatoriei si limiteaza drepturile femeilor.

Legea, care a fost aprobata de presedinte in martie, nu a fost facuta publica, insa surse din cadrul ONU, unii parlamentari afgani si activistii pentru drepturile omului sustin ca aceasta prevede ca sotiile nu au dreptul sa refuze relatiile sexuale cu sotii lor si nu au dreptul la educatie, loc de munca si asistenta medicala fara acordul sotilor, relateaza The Guardian.

Legea incalca acordurile cu ONU, dar si constitutia afgana si este considerata un demers al presedintelui Karzai pentru a obtine sprijin din partea musulmanilor conservatori la alegerile prezidentiale din august.

Secretarul de stat american Hillary Clinton ar fi discutat cu presedintele Karzai pe aceasta tema intr-o intalnire privata si si-a exprimat in mod public nemultumirea fata de aceasta lege.

„Este o chestiune de interes pentru Statele Unite. Mesajul meu este foarte clar. Drepturile femeilor sunt o parte a politicii externe promovate de administratia Obama”, a declarat Hillary Clinton.

Si ministrii de Externe din tarile nordice au facut declaratii pe aceasta tema, condamnand legea aprobata de presedinte, insa Mark Malloch Brown, ministrul de externe britanic pentru Africa, Asia si ONU a declarat ca in ciuda consternarii pe care o produce aceasta lege, „afganii au dreptul sa isi elaboreze singuri legile”.

Coferinta de la Haga a fost organizata la cererea Washingtonului pentru a strange sprijin pentru noua strategie a SUA in Afganistan. Presedintele Obama a cerut recent suplimentarea contingentului de militari din Afganistan cu aproximativ 21.000 de militari si 4.000 de specialisti care ar urma sa ajute la antrenarea armatei afgane.

Presedintele a mai cerut triplarea ajutorului acordat Pakistanului la 1,5 miliarde de dolari pe an, pe o perioada de cinci ani. Planurile includ dublarea numarului de soldati ai fortelor militare afgane la 135.000 si ale politiei la 80.000 pana in 2011.

01 Aprilie 2009
Sursa: Ziare.com
Autor: Livia Stroie

Singurul porc din Afganistan, eliberat din carantina

Singurul porc din Afganistan, aflat la gradina zoologica din Kabul, este din nou liber sa se tavaleasca in noroi, dupa ce ingrijitorii sai l-au tinut doua luni in carantina, de teama sa nu imbolnaveasca vizitatorii de gripa porcina, relateaza Reuters.

Porcul este o curiozitate in Afganistan, unde produsele din carne de porc sunt interzise, deoarece incalca religia musulmana.

„Oamenii nostri nu au inteles ca boala se transmite numai de la om la om si au crezut ca gripa porcina s-ar putea raspandi de la zoo, pentru ca avem un pig aici”, a explicat directorul gradinii zoologice, Aziz Gul Saqib. „Alte gradini zoologice din strainatate ne-au spus sa nu ne facem griji (…) cand oamenii au inceput sa isi dea seama ca boala nu provine de porci, am hotarat sa eliberam porcul”, a adaugat el.

Afganistanul nu a inregistrat pana in prezent niciun caz de gripa porcina.

Khanzir – porc in pastu – nu a parut deranjat cand o echipa de muncitori la gradina zoologica l-a scos usor din adapostul de beton unde a fost inchis, ghidandu-l cu bete spre tarcul sau cu tufisuri verzi si o balta cu noroi.

Vizitatorii s-au imprastiat in timp ce Khanzir a traversat tantos intreaga gradina zoologica pentru a ajunge la tarc. Un tanar de 17 ani si-a acoperit nasul si gura cu tricoul la trecerea animalului. „Este un porc, e cel mai murdar lucru din lume, ar putea sa ma imbolnaveasca”, a spus el.

In tarc, doua capre rumegau in liniste, in timp ce prietenul lor porc si-a bagat nasul in mica balta de noroi.

Dar unii oamenii care au asistat la scena nu s-au simtit la fel de confortabil ca animalele. „Este foarte haram (interzis – n.red.) si nu ar trebui nici macar sa fie privit. Nu cred ca ar trebui sa existe nici macar la zoo”, a spus un vizitator, Nassim.

Insa altii au fost intrigati. „Cred ca este un animal interesant, felul cum arata… Nu l-as putea folosi la absolut nimic (…) este haram si nu ar trebui mancat”, marturiseste un student la biologie, in varsta de 22 de ani.

Porcul a fost oferit Afganistanului in 2002 impreuna cu alte animale de catre China, care dorea astfel sa contribuie la reconstruirea gradinii zoologice a tarii, aflata la Kabul. Gradina zoologica din Kabul nu are decat cateva animale, care traiesc in conditii mizerabile. In timpul razboiului civil din 1992-1996, gradina s-a aflat pe linia frontului.

04 Iulie 2009
Sursa: NewsIn