Translatorul

Autor: Daoud Hari
Subtitlu: Amintirile mele despre Darfur
Editura: Allfa
Anul apariţiei: 2009
Traducători: Bogdan Marin
190 pagini
ISBN: 978-973-724-181-8

Despre conflictul din Darfur televiziunile occidentale sunt foarte zgârcite, împărţind în treacăt şi cât se poate de lapidar atrocităţile începute în 2003, în urma căruia sute de mii de civili au fost ucişi, iar alţi 2 milioane au fost forţaţi să se refugieze cât mai aproape de graniţa cu Ciad. Regimul de teroare impus de preşedintele sudanez, Omar al-Bashir, şi miliţia guvernamentală, a însemnat până acum distrugerea unor sate întregi, a rezervelor de hrană şi apă şi tortura, violarea şi uciderea sistematică a civililor. În afara conflictelor etnice, un alt motiv al destabilizării situaţiei din zonă este şi rezerva uriaşă de petrol pe care Sudanul o are în partea sa de sud, care a beneficiat de infrastructură, educaţie şi sistem de sănătate, dar de care Darfurul, situat în partea de nord-vest, nu s-a putut bucura de niciun fel.

Aceasta este situaţia, starea de fapt, pe care Daoud Hari o prezintă în cartea sa. Dacă aceasta ar fi însemnat doar o relatare simplă a faptelor, ar fi fost oricum meritoriu, dar calitatea lui de martor şi expunerea faptelor concis, uman, face din Translatorul o carte necesară, despre oameni şi lucruri pe care trebuie să le ştii. („Un băieţel de zece ani fusese bătut cu atâta sălbăticie, încât îmi murea în braţe în timp ce încercam să-i alin durerea”; „Trei fete tinere […] sunt nevoite la rândul lor să adune lemne de foc. Cea mai în vârstă are 14 ani. Cea mai tânără, cam 9 […]. Nu ridică niciodată privirea şi parcă încearcă să dispară în nisip. Au fost violate de mai multe ori, dar trebuie să revină mereu în acele locuri pentru a găsi lemne. Când vorbesc despre asta încep să plângă”)

Din mijlocul acestor violenţe, Daoud Hari nu avea cum să rămână impasibil. Martor la moartea fratelui său şi la fuga părinţilor, Daoud se foloseşte de cuvânt – ca vorbitor a trei limbi de maximă importanţă în zonă – pentru a face singurul lucru care i-ar permite să-şi menţină demnitatea de om: să ajute. „Înarmat” cu abilitatea de a vorbi arabă, engleză şi zaghawa, laolaltă cu experienţa colţului acela de lume, Hari traduce pentru organizaţii non-guvernamentale şi jurnalişti, care deşi conştienţi de riscurile la care se expun, rămân totuşi motivaţi să vorbească lumii despre ceea ce au văzut şi auzit.

Dacă prima intenţie a autorului a fost ca această carte să aducă în conştiinţa lumii suferinţa a milioane de oameni, memoriile sale sunt şi un îndemn de a face ceva. Hari expune linear faptele şi, deşi simple, cuvintele lui nu vor să uite nicio crimă, viol, copii asurziţi de grenade anti-tanc, femei cu nisip în păr în semn de doliu, fetiţa străpunsă de baionetă, cu lama trecându-i direct prin stomac. Translatorul este puternic tocmai datorită imaginilor şi culorilor. Trecând de la disperare la furie şi neputinţă, darfurianul găseşte totuşi clipe în care să zâmbească, să continue tradiţia băutului ceaiului sau să îmbrace o rochie colorată.

Pentru a înţelege mai bine situaţia actuală, citiţi mai întâi Anexa 1 unde Daoud Hari face o prezentare generală a istoriei Darfurului. Anexa 2 conţine Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. S-ar putea argumenta că, din cauza depărtării, evenimentele din Darfur nu au cum să ne afecteze personal. Dar „dacă lumea va lăsa ca cei din Darfur să fie alungaţi mereu de pe pământurile lor şi dezrădăcinaţi din felul lor de viaţă, atunci genocidul se va repeta peste tot, pentru că lumea va vedea că aşa ceva merge. Nu trebuie să lăsăm să meargă. Oamenii din Darfur au nevoie să se întoarcă acasă”.

Scris de Ioana Ristea
Sursa: www.bookblog.ro

De ce sunt femeile pacatoase in ochii extremiştilor?

Sursa: http://www.ziare.com

Somalia, afectata de o foamete cumplita, se preocupa cu biciuirea in public a femeilor care poarta sutien. In Sudan, unde se desfasoara fara impedimente un genocid de proportii, in Darfur, politia examineaza hainele femeilor si le aresteaza pe loc pe cele care poarta pantaloni. In Egipt, extremistii vor ca femeile sa poarte manusi tot timpul, nu cumva o fasiuta de piele sa tenteze barbatii.