Prima pagină > Articole media > Stâlpii religiei islamice

Stâlpii religiei islamice

Autor Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae Achimescu

Sursa: http://www.crestinortodox.ro

Obligatiile rituale ale oricarui musulman, de ieri si de astazi, sunt definite prin expresiile „stalpii islamului„. Nicicand si niciunde, un musulman nu poate spera la mantuire daca nu indeplineste aceste obligatii: marturisirea de credinta (shahada), rugaciunea (salat), milostenia (zakat), postul din luna ramadan (sawn) si pelerinajul la Mecca (hajj).

Obligativitatea acestor cinci „stalpi” pentru orice credincios musulman este consemnata intr-o traditie (hadis) atribuita lui Mahomed, aflat intr-un dialog cu unul dintre adeptii sai; enumerandu-i cei cinci „stalpi”, interlocutorul sau, un om simplu de altfel, il intreba mereu: „Asta e tot?” La care profetul raspundea cu toata convingerea: „Da, asta e tot”. Dupa ce Mahomed ii mai insiruie inca o data toate cele cinci obligatii, credinciosul pleaca spunand: „Pe Dumnezeu, n-o sa adaug si nici n-o sa tai nimic!”

Dupa felul in care musulmanii continua sa respecte pana astazi toate aceste obligatii, se vede ca cele spuse de Mahomed l-au convins nu doar pe acel om simplu, ci si pe cei mai bine de un miliard de urmasi ai sai de astazi.

Marturisirea de credinta – Shahada

Shahada este cu mult mai mult decat o simpla practica, ea este o formula dogmatica, o conditie indispensabila pentru a se putea trece la indeplinirea celorlalte indepliniri rituale. Aceasta marturisire de credinta suna astfel: „Nu exista alt Dumnezeu in afara de Allah, iar Mahomed este trimisul lui Allah.”

De fapt, continutul marturisirii se reduce la o forma condensata, extrasa dintr-un verset al Coranului: „O, oameni! Eu sunt pentru voi toti trimisul lui Allah, caruia ii apartine imparatia cerurilor si a pamantului. Nu este Dumnezeu afara de El! El da viata si moarte. Deci credeti in Allah si in trimisul sau, profetul cel neinvatat care crede in Allah si in cuvintele sale! Si urmati-l! Poate ca veti fi bine calauziti” (7, 158).

Pentru a deveni musulman, in sensul de a adera la comunitatea musulmana (umma), trebuie doar sa rostesti aceasta formula, dar cu toata convingerea si trairea interioara. Asa cum afirma teologii musulmani, inar, credinta in Allah este ceva innascut individului. Credinta este o predispozitie existenta in inima fiecaruia, ea este o caracteristica naturala pe care Dumnezeu a sadit-o in orice fiinta umana. Din aceasta perspectiva, omul ar putea fi definit ca un „animal cu religie”.

Important este ca omul sa-si poata descoperi credinta din sufletul sau. Credinta in Allah este un adevar perceput prin intuitie, nu este necesara vreo dovada, desi in tot ce il inconjoara pe om se gasesc o multime de dovezi: „Pe pamant se afla semne pentru cei care cred cu putere, ca si in voi insiva. Voi nu vedeti?” (51, 20-21)

Esenta credintei consta in unicitatea lui Allah (tawhid) si este exprimata in sura 112: „Spune: El este Allah, cel unic! Allah este Stapanul! El nu zamisleste si nu este nascut. Si El nu are pe nimeni egal!” (112, 1-4). Pentru un musulman, credinta intr-un Dumnezeu unic este ceea ce deosebeste radical propria sa religie de celelalte religii, chiar si de crestinism, pentru ca Dumnezeul treimic din crestinism, desi unul in fiinta, reprezinta in ochii musulmanilor o forma de atentat la unicitatea lui Dumnezeu.

Declararea unicitatii lui Allah (tawhid) este o formula cheie pentru lumea islamica. Se spune ca, de fapt, insusi Mahomed ar detine „cheia raiului”. Ea apare scrisa pe steagul unor tari islamice, monede, este strigat de lupta, formula de juramant, este pronuntata de catre cei care poarta sicriul si de catre cei care vad sicriul trecand, ate fi inscrisa pe usile caselor, este chiar considerata o formula magica (pazeste de deochi, de satana) etc.

Atributul care se potriveste cel mai bine cu unicitatea lui Allah este atotputernicia. Imensul si maiestuosul univers, cu indestructibilul sau sistem, scoate in evidenta clar atotputernicia lui Allah. Cand ne gandim la un sistem mare si la o ordine perfecta a universului, nu gasim nici o neintelegere. Soarele, luna, intregul sistem planetar se supune Autoritatii Supreme. intregul univers se autoregleaza in functie de legile Puterii Supreme. Exista o desavarsita cooperare si armonie in intregul sistem. Nu este loc pentru nici o improvizatie sau eroare. Aceasta superba si perfecta combinatie a ordinii si frumusetii este o dovada clara a prezentei unui creator atotputernic.

A doua parte a marturisirii de credinta, respectiv „iar Mahomed este trimisul lui Allah„, este strans legata de prima parte, nefiindu-i decat o prelungire. Afirmatia ca Allah este unicul Dumnezeu implica si faptul ca Mahomed este trimisul sau profetul (rasul) sau.

Odata cu aparitia lui Mahomed, musulmanii considera ca a luat sfarsit epoca profetilor. Din acest punct de vedere, el este numit prin expresia katem unnebiyyan, ultimul dintre profeti, dar si cel mai mare. Prin el s-a desavarsit invatatura islamica, s-a intregit. Pentru toti oamenii din lume s-a instituit o singura credinta, iar el a fost ales ca profet al tuturor oamenilor. El a fost trimis profet nu pentru un anumit popor, tara sau epoca, intrucat mesajul sau se adreseaza intregii umanitati si tuturor timpurilor. Prin venirea lui Mahomed, trimis special al lui Allah, toate celelalte credinte sunt considerate anulate.

Pentru islam, Mahomed reprezinta singurul reper al unicitatii divine: nu crezi cu adevarat ca exista Dumnezeu daca nu crezi ca Mahomed este trimisul sau si nu esti musulman autentic daca, de asemenea, nu crezi ca Mahomed este cel mai mare profet al sau.

In fapt, marturisirea de credinta, dincolo de exteriorizarea doctrinara a numelui lui Allah, este echivalentul botezului din crestinism sau a circumciziei din iudaism. Shahada reprezinta pentru musulmani rememorarea pactului primordial (mithaq) existent din eternitate intre Dumnezeu si oameni, prin care acestia se angajeaza sa-l recunoasca drept stapan atotputernic: indeplinirea prescriptiilor canonice este o garantie a fidelitatii fata de acest pact.

In jurul acestei formule graviteaza, in fond, intreaga teologie islamica. Ea este prezenta in orice forma de manifestare a musulmanului. Este pronuntata in timpul rugaciunii precum si in momentele mai importante ale vietii (de catre cel implicat sau de catre altii in numele sau): este rostita la urechea noului nascut, in cadrul marilor ceremonii, la urechea muribundului etc.

Rugaciunea canonica – Salat

Cea mai directa cale prin care credinciosul se apropie de Allah si cea mai buna dovada de supunere este rugaciunea. in islam, rugaciunea arata faptul ca Allah este stapanul omului, omul este slujitorul lui Allah si, de aceea, asa cum un sclav este supus fata de stapanul sau si se inchina lui, tot asa si un bun musulman trebuie sa arate supunere fata de Allah si sa se roage lui pentru a-i ierta greselile. Totodata, rugaciunea este o alta forma de marturisire a unicitatii lui Allah. Un credincios nu se roaga si nu se prosterneaza in fata nimanui in afara de Allah.

Salat-ul se refera la cele cinci rugaciuni obligatorii care trebuie facute in fiecare zi, fiind o marturie evidenta a credintei in Allah si in islam. Se efectueaza obligatoriu de catre orice musulman dupa varsta de 7 ani sau dupa adolescenta (prescriptiile in aceasta privinta variaza). Numai bolnavii sunt scutiti de indeplinirea acestei obligatii si, in cazuri exceptionale, calatorii sau cei care muncesc in conditii care nu le permit indeplinirea ritualului.

Momentele rugaciunii nu sunt ore fixe, ci etape ale miscarii soarelui, insa intervalele de timp sunt fixe pentru fiecare rugaciune. Coranul precizeaza acest fapt: „Rugaciunea este oranduita pentru dreptcredinciosi la timpuri hotarate!” (4, 103).

Cele cinci rugaciuni se repartizeaza in doua momente de lumina si trei de umbra, in ordinea urmatoare: de la mijlocul zorilor pana cu putin inainte de rasaritului soarelui, mai exact atunci cand lumina permite sa se distinga un fir de ata neagra de unul alb; de la miezul zilei pana dupa amiaza; de dupa amiaza tarziu pana cu putin inainte de apusul soarelui; dupa apus, pana se sfarseste ziua; noaptea, pana la miezul noptii sau pana la ivitul zorilor.

Pentru savarsirea rugaciunii este obligatorie o spalare rituala partiala (wudu’)9 care incepe cu rostirea intentiei (niyya) de indeplinire a oricarei obligatii rituale: „in numele lui Allah, cel milostiv, indurator”. In continuare, se spala mai intai bratele, apoi gura, nasul, urechile si fata. De asemenea, se trece cu palmele umede peste cap pana la ceafa, iar apoi se spala gatul. In final, se spala picioarele pana la glezna. La sfarsitul ritualului de spalare, se rosteste: „Marturisesc ca nu exista alt Dumnezeu decat Allah, ca el este unic si nu are pereche; marturisesc ca Mahomed este slujitorul si mesagerul sau”.

O asemenea spalare rituala este valabila 24 de ore sau 3 zile in cazul unei calatorii. Este nevoie de una noua in urmatoarele situatii: savarsirea nevoilor fiziologice, sangerarea in orice parte a corpului, voma sau daca se doarme.

In timpul rugaciunii, credinciosul trebuie sa stea orientat cu fata spre directia locului sfant al templului de la Mecca, acolo unde se afla Kaaba: „Asadar, indreapta-ti fata spre Moscheea cea sfanta! Si oriunde ati fi, indreptati fetele voastre catre ea!” (2, 144). In aceasta directie sunt orientate moscheile, mormintele si, pe cat posibil, casele. Atunci cand este dezorientat de imprejurarile geografice, musulmanul intreaba pe cei din jur in ce directie se afla Kaaba sau, daca are, isi consulta busola.

Pentru a usura orientarea credinciosului in timpul rugaciunii, in tarile islamice se fabrica busole prevazute cu un sistem care precizeaza aceasta directie cu o aproximatie de o zecime de grad, in orice loc de pe glob se gasesc si chiar si covorase pentru rugaciune cu busola incorporata.

Locul unde se efectueaza rugaciunea este, de asemenea, foarte important. Cel mai indicat loc este in moschee. Dar daca credinciosul, din motive obiective, nu se poate deplasa la moschee, atunci cand soseste momentul rugaciunii el trebuie sa caute un loc curat, unde sa se reculeaga in rugaciune. Pentru a evita, totusi, contactul cu un sol despre care nu se poate sti daca nu cumva a fost maculat, credinciosii musulmani folosesc acel covoras special de rugaciune, numit sajjada.

Cea mai importanta rugaciune pentru lumea islamica este rugaciunea publica de vineri, obligatorie pentru toti barbatii adulti. Ea nu este obligatorie pentru femei, dar ele pot lua parte daca nu-si neglijeaza indatoririle gospodaresti. Se savarseste la moschee, la ora pranzului, in prezenta a cel putin patruzeci de credinciosi aflati sub indrumarea unuia dintre ei, propus sa le fie imam („cel care sta in fata”).

Acesta nu este echivalentul preotului din crestinism, pentru ca nu este sacerdot, nici reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant in fata celorlalti credinciosi. El nu se deosebeste din acest punct de vedere de ceilalti credinciosi, pentru ca in islam orice barbat isi este propriul sau preot15, prin simplul fapt de a fi musulman.

Importanta acestei rugaciuni in comun consta tocmai in faptul ca dezvolta unitatea, cooperarea si coeziunea comunitatii islamice. De asemenea, ea cultiva o relatie de iubire si intelegere reciproca intre musulmani si le intareste sentimentul de solidaritate si fratie. Laolalta fiind, bogati si saraci, conducatori si supusi, invatati si ignoranti, fara nici o deosebire, cu totii se inchina si il slujesc pe Allah.

Milostenia – Zakat

In limba araba, milostenia este desemnata prin doua notiuni: zakat si sadaqa. Dar acesti doi termeni acopera notiuni cu totul diferite, pentru ca zakat-ul este milostenia sau dania obligatorie, pe cand sadaqa este milostenia voluntara, oferita fara vreo obligatie.

Dania legala (zakat) consta, practic, in plata a 2,5 % din banii economisiti pe parcursul unui an intreg. Prin urmare, un musulman care are o situatie financiara peste o limita determinata trebuie sa doneze comunitatii (umma) 2,5 % din venitul sau. Aceasta cota se plateste in bani gheata, economii bancare, bijuterii din aur sau argint. Rata pentru vite si produse agricole este diferita.

Tinand seama de obligativitatea acestui tip de milostenie, unii traducatori folosesc termenul de „zeciuiala”, insa acesta este incorect pentru ca valoarea zakat-uhii este inferioara procentului de 10% indicat de zeciuiala. Trebuie precizat ca zakat-ul nu se confunda cu impozitul pe venit sau pe plus valoare. Mai exact, reprezinta plus valoarea insusita, apeland la limbajul economico-financiar, doar ceea ce a ramas timp de un an incheiat in mainile contribuabilului.

Cu toate acestea, insa, in ultima vreme zakat-ul a devenit doar o obligatie interioara, de ordin moral, nefiind tinuta sub control de vreo anume autoritate. Este vorba mai degraba de o datorie de constiinta. Fiecare musulman isi evalueaza singur, cu sinceritate, ce i-a mai ramas din venitul pe un an si face milostenie cu 2,5 % din averea sa sau din economiile sale. Ca si in cazul celorlalte obligatii rituale, o conditie a valabilitatii acesteia este sinceritatea. Daca respectivul nu este sincer si corect cu el insusi si estimeaza mai putin de 2,5 %, zakat-ul nu este valabil.

Intr-un anume fel, zakat-ul este un fel de justitie interioara institutionalizata, obligatorie, care face ca solidaritatea credinciosilor sa devina efectiv a credinciosilor, adica a celor care stiu sa-si invinga egoismul si lacomia. Aceasta milostenie are menirea de a le reaminti permanent ca orice bogatie, orice lucru agonisit, apartin, in fond, lui Allah si proprietarul lor vremelnic nu poate dispune de ele dupa bunul plac, pentru ca fiecare om este membru al aceleiasi comunitati a lui Allah.

Un musulman nu trebuie sa-si cheltuiasca averea doar pentru confortul si luxul sau. Si altii au dreptul la averea lui. Conform prescriptiilor islamice (cf. 9, 60), vaduvele, orfanii, saracii si handicapatii, somerii care nu-si pot folosi forta lor de munca din cauza lipsei unui loc de munca, cei talentati si inteligenti, care invatand ar fi putut ajunge oameni deosebit de valorosi pentru societate, dar, din lipsa mijloacelor necesare, nu pot face acest lucru, se numara printre cei care au dreptul la zakat.

Se intampla, totusi, astazi un fenomen cu totul deosebit in lumea islamica. Multe tari arabe (Arabia Saudita, Qatar, Bahrein etc.) au devenit foarte bogate in a doua jumatate a secolului trecut datorita, in mod special, exportului de petrol. in aceste tari, saracia este deja o raritate, iar saracii sunt tot mai greu de intalnit. in astfel de cazuri, dania se colecteaza si se distribuie in tarile musulmane cu un nivel scazut de trai.

Pe de alta parte, a doua forma de milostenie, cea voluntara, este oferita in afara procentului de 2,5 %, impus de zakat. La o observare mai atenta, sadaqa este milostenia autentica, cea care izvoraste din bunavointa inimii si are cele mai mari si mai profunde implicatii spirituale si morale.

Este adevarat, unii credinciosi s-au plans lui Mahomed de inegalitatea sanselor lor de a savarsi aceasta fapta pioasa: bogatii pot indeplini in aceeasi masura cu saracii celelalte fapte de devotiune, dar ii vor depasi cu siguranta in privinta milosteniei voluntare (sadaqa). Mahomed le-a raspuns ca valoarea daniei facuta din proprie initiativa nu se masoara dupa valoarea ei comerciala. Orice actiune a credinciosului poate constitui o sadaqa, orice gest prietenesc, orice vorba buna adresata cuiva.

Sawn – postul din luna ramadan

Tipul de post care constituie obiectul celei de-a patra obligatii rituale islamice este postul din luna ramadan. Aceasta forma de post, cu toate prescriptiile pe care le incumba, nu este intalnita in nici o religie si este caracteristica, prin definitie, islamului.

Inceputul postului, respectiv inceputul lunii ramadan, se anunta in intregul spatiu islamic prin toate mijloacele de care dispune comunitatea respectiva: telefon, telegraf, radio si televiziune, iar odinioara se anunta prin focurile aprinse pe culmi.

Luna ramadan a fost aleasa pentru ca, in aceasta perioada a anului, Mahomed a primit primele revelatii si pentru ca ea comemoreaza prima revelatie a Coranului. De altfel, acest termen fix este precizat chiar in Coran: „O, voi cei ce credeti, v-a fost statornicit (s. ns.) voua Postul asa cum le-a fost prescris si celor dinaintea voastra” (2, 183); „Aceste zile sunt luna Ramadan, in care a fost trimis Coranul drept calauza pentru oameni… Si oricare dintre voi care este prezent in aceasta luna sa o tina ca post” (2, 185).

In timpul postului, credinciosul trebuie sa-si „supravegheze” intregul comportament: sa nu minta, sa nu-si incalce promisiunile, sa nu savarseasca vreun act de tradare, sa nu jigneasca sau sa calomnieze pe cineva, sa vorbeasca frumos si, daca se poate, cat mai putin. Este interzis, de asemenea, fumatul, folosirea parfumurilor, vizionarea spectacolelor de teatru si orice altceva care ar produce satisfactie trupului. intreaga conduita a musulmanului trebuie sa fie ireprosabila in timpul postului. Referitor la aceasta conduita, Mahomed spune intr-un hadith: „De la acela care nu se abtine a cadea in falsitate prin vorba sau fapta sa, Allah nu cere sa se abtina nici de la mancare si bautura.”

Postul este obligatoriu pentru toti musulmanii adulti de ambele sexe, care sunt sanatosi. Exista, insa, si exceptii. Femeilor insarcinate sau lehuze nu le este permis sa posteasca. Ele trebuie, insa, sa compenseze perioada de post in alta luna, atunci cand sunt apte din punct de vedere fizic. Oamenii foarte batrani sau bolnavi incurabili sunt scutiti de obligatia postului; ei pot, eventual, sa dea de pomana in loc de a posti. Mai mult decat atat, chiar daca este pornit din sinceritate si neintinat de nici o impietate care i-ar diminua meritul, postul care afecteaza in vreun fel starea de sanatate este descurajat, ba chiar interzis.

De asemenea sunt scutiti de post si calatorii, insa cu obligatia de a compensa perioada nepostita in alte zile. De altfel, exista posibilitatea de recuperare a postului si pentru cei care in mod deliberat l-au neglijat: doua luni de post ulterior, precum si o taxa care sa ajunga pentru a hrani saizeci de saraci.

Aceste aspecte, de fapt, sunt prevazute si in Coran: „Pentru putine zile , insa, acela dintre voi care este bolnav sau in calatorie va posti un numar egal de alte zile. Va trebui ca aceia care sunt in stare sa posteasca, dar nu o fac sa dea in compensare hrana pentru un sarman. Acela care de bunavoie va da si mai mult in compensare, binele va fi pentru el. Dar sa postesti este si mai bine pentru voi, daca pricepeti!” (2, 184).

Pe parcursul noptii, musulmanul este eliberat de toate obligatiile postului. Mai mult decat atat, ii este prescris sa manance, iar ultima masa sa fie luata cat mai tarziu, spre sfarsitul noptii. Aceasta masa este prezentata ca o „binecuvantare a lui Dumnezeu”, la care se cuvine sa nu se renunte.

Sfarsitul postului este marcat de o mare sarbatoare, numita „sarbatoarea ruperii postului”. Aceasta este o zi di multumirii si a fericirii; este unul din marile prilejuri de exprimare a solidaritatii musulmane. Pe langa diferitele festivitati ce au loc, musulmanii tin rugaciuni colective speciale in care multumesc lui Allah pentru ajutorul oferit in scopul respectarii postului.

Pentru musulmani, postul este un exercitiu spiritual in vederea educarii vointei si controlului patimilor. El il retrage pe credincios din fluxul continuu si devorant al vietii carnale, aducand in trup un soi de moarte si de purificare . Prin post se experimenteaza, cu propriul trup, suferinta privatiunii si durerea provocata de foame, pentru a deveni mai sensibil fata de durerea celorlalti. Acest experiment spiritual il determina pe cel bogat sa simta foamea si setea, asa cum le simt adeseori cei saraci si, in felul acesta, isi educa dragostea si intelegerea pentru el.

Pe de alta parte, postul exercita o influenta deosebit de mare in viata sociala, pentru ca in aceasta luna toti oamenii, indiferent de statutul lor social, tin post. Acest fapt ii plaseaza pe toti oamenii, indiferent de nivelul lor de trai sau de clasa sociala careia ii apartin, ne aceeasi treapta, postul reusind sa contribuie la cultivarea dragostei si fratiei intre oameni.

Aceste semnificatii deosebite ale postului pentru viata spirituala a oricarui musulman l-au determinat pe Meududi sa afirme ca „cine nu-si indeplineste aceasta datorie de baza pentru un musulman, este foarte probabil ca nu va respecta nici celelalte indatoriri ce revin unui bun musulman„.

Pelerinajul la Mecca – Hajj

Chiar daca in intreaga lume musulmana exista multe pelerinaje locale, cum ar fi cele de la mormintele sfintilor sau in diferite locuri socotite sacre, totusi singurul si adevaratul pelerinaj, apreciat ca al cincilea „stalp” al credintei islamice, este cel de la Mecca (Arabia Saudita). Multa vreme, hajj-ul a fost indeplinit in conditii dificile si chiar periculoase. Astazi insa, datorita progreselor care s-au facut in domeniul transporturilor si infrastructurilor saudite, s-a ajuns la o crestere spectaculoasa a numarului de pelerini din toata lumea musulmana, aici fiind prezenti milioane de credinciosi in postul ramadan-ului.

Pentru a conferi o mai mare importanta pelerinajului la Mecca, Coranul sustine ca zidirea templului Kaaba de la Mecca ar fi locul unde s-a inchinat insusi Avraam, fondatorul monoteismului primordial: „Urmati, asadar, religia lui Avraam cel drept intru credinta, care nu a fost pagan! Cea dintai Casa (de inchinare) ridicata pentru oameni este aceea din Bakka, cea binecuvantata si calauzire pentru toate lumile. In ea sunt semne limpezi, printre care locul unde a stat Avraam, iar acela care intra, [cautand pace] in ea, este in siguranta. Este o datorie a oamenilor fata de Allah [sa implineasca] Pelerinajul la aceasta Casa daca au mijloacele pentru aceasta” (3, 95-97).

Participand la „pelerinajul de adio” din 632, aici la Mecca, insusi Mahomed a fixat toate randuielile si ritualurile care apar consemnate in Coran, sura 2, versetele 196-199. El a creat o multime de legende legate de acest loc si semnificatiile sale: Adam ar fi trait in sanctuarul Kaaba, locul de origine al speciei umane, mai tarziu Avraam l-ar fi reconstruit cu ajutorul lui Ismael; profetul Mahomed ar fi participat la randul sau, in tinerete, la o reconstructie a Kaabei, punand el insusi, la temelia ei, piatra neagra. Pentru ca sanctuarul este socotit „buricul” lumii, Mecca a fost numita „Mama oraselor”.

Dar dincolo de aceasta tesatura de legende, Kaaba este o realitate, ea este astazi cel mai iubit sanctuar si loc al lumii musulmane, istoria sa mergand pana departe in perioada preislamica. Nu numai ca a fost singurul templu preislamic cautat de pagani, dar a fost revalorizat in asa masura incat este considerat adevaratul templu al lui Dumnezeu. insusi numele Al-Kaaba, cunoscut si ca Baitullah, inseamna „casa lui Dumnezeu”. Dupa o traditie islamica, pozitia Kaabei este locul cel mai inalt (ca altitudine geografica) de pe pamant, Steaua Polara indicand ca mijlocul lui se afla in punctul central al cerului.

Kaaba este, de fapt, un mare „cub” de piatra, avand lungimea de 12 m, latimea de 10 m, iar inaltimea de 15 m, putin inclinat, in care se afla intr-un colt incrustata piatra neagra. Sanctuarul este inconjurat de un pervaz de lespezi in forma elipsoidala, important pentru ritual, fiindca pe el pelerinii fac inconjurul Kaabei de mai multe ori.

Piatra neagra constituie „giuvaerul” sanctuarului. Considerata de specialisti ca fiind de origine meteorica sau chiar un fragment de lava, piatra neagra se compune, de fapt, din opt bucati de dimensiuni diferite, sudate laolalta si ulterior incastrate de un invelis de argint, lasand vizibila o suprafata de 20×15 cm, foarte lustruita de atingerea mainilor nenumaratilor credinciosi . Piatra este de culoare neagra-castanie, cu mici pete galbene si albe la suprafata si, se pare, cenusie in interior. Furata, in anul 930 din Kaaba, ea a fost gasita in anul 951, datorita ciudatei sale proprietati de a pluti deasupra apei.

Principalele momente ale pelerinajului sunt urmatoarele: se imbraca un vesmant (ihram) compus din doua bucati mari de panza alba, care nu au nici o cusatura; este savarsit inconjurul Kaabei (tawaf); urmeaza alergarea de la Safa la Marwa (sa’y); se face apoi popasul la sanctuarele din suburbiile Arafa, Muzdalifa si Mina (wuquf); se incheie cu sacrificiul de la Mina. Este vorba de „Sarbatoarea Sacrificiului”, celebrata in toata lumea musulmana, prin sacrificii savarsite de catre toti credinciosii care dispun de mijloacele necesare.

Hajj este momentul cand se intalnesc credinciosii din intreaga lume musulmana; in timpul pelerinajului, fratia islamica se intareste. Bariere de limbaj, teritoriu, culoare si rasa dispar si ramane doar ceea ce ii uneste pe toti musulmanii: credinta in singurul Dumnezeu, Allah, si in profetul sau, Mahomed. Acest pelerinaj accentueaza si cultiva solidaritatea musulmana. Acolo, toti musulmanii, indiferent de rangul social sau nationalitate, sunt imbracati la fel, indeplinesc aceleasi ritualuri, suporta aceeasi caldura si oboseala. Bogatul nu se mai distinge de sarac, pentru ca in aceste zile, in fata lui Allah, ei sunt aceeasi robi supusi si ascultatori. Date fiind restrictiile pelerinajului, bogatii duc viata saracilor. Acest lucru cultiva sentimentele de mila si compasiune, bunatate si intelegere fata de oamenii saraci si simpli.

Atitudinea pe care o abordeaza pelerinul musulman il obisnuieste cu virtutea. El nu are voie sa vorbeasca urat, sa se enerveze sau sa se uite urat la cineva. Este firesc sa fie imbrancit sau sa fie inghiontit intr-o asa mare de oameni, insa el nu trebuie sa riposteze prin nici un gest ci, dimpotriva, daca se poate, sa zambeasca. Astfel, se cultiva virtutile tolerantei, rabdarii si iertarii. Intreaga perioada a pelerinajului, credinciosul trebuie sa faca numai bine.

Cel mai important efect al pelerinajului consta in iertarea pacatelor. Credinciosului musulman care face hajj si a indeplinit toate prescriptiile, i se iarta toate pacatele, asa cum insusi Mahomed a afirmat-o intr-un hadis: „Cine a fost in pelerinaj si nu a facut rautate, se intoarce precum a fost nascut”. Momentele petrecute in acele locuri sfinte lasa urmari profunde in sufletul si mintea pelerinului, motiv pentru care visul oricarui musulman este sa mearga in pelerinaj la Mecca, macar o data in viata.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: