Prima pagină > Coran > Doctrina Coranului

Doctrina Coranului

Coranul este, în realitate, şi un îndreptar de viaţă pentru omul obişnuit, o predică bazată pe cumpătare şi pe bun-simţ. Dispreţuirea bogăţiei, umilitatea, generozitatea, sunt mereu recomandate, – dar cu condiţia să nu fie exagerate. Nu îndeamnă spre ascetism, ci doar spre moderaţie: „Mâncaţi, beţi, însă nu fiţi îmbuibaţi” ( VII ,29). În locul ascetismului, Coranul recomandă activităţi folositoare oamenilor, ca ajutorarea săracilor, a văduvelor şi a orfanilor.

Coranul, care, alături de Biblie, este cartea cel mai larg citită din câte s-au scris vreodată, este şi textul de bază la care s-au făcut cele mai frecvente referiri, în toate domeniile, căci teologia, jurisprudeaţa, educaţia, morala, ştiinţa, sunt considerate de musulmani ca fiind tot atâtea aspecte ale unuia şi aceluiaşi „adevăr”.

Îndatoririle inderogabile ale oricărui musulman sunt cuprinse la celebra învăţătură a „celor cinci stâlpi” (arkan), – stâlpii care susţin edificiul islamismului.

Prima regulă a cultului musulman este mărturisirea de credinţă (şahada). Constă în rostirea zilnică – psalmodiată de cinci ori pe zi şi de muezin din înălţimea minaretului moscheii – a formulei: „Allah este singurul Dumnezeu, iar Mohamed este profetul său””. Prin rostirea acestei formule credinciosul devine un om care „se dăruieşte lui Dumnezeu” (în arabă muslim; în limba turcă musulman), – căci ea implică declaraţia de “supunere” (islam), de adeziune la cele 6 dogme: credinţa în Allah, în îngeri, în cărţile sfinte, în Profet, în Judecata de Apoi şi în predestinare.

A doua regulă este rugăciunea canonică (salat), rostită de 5 ori pe zi, şi numai în limba arabă, oricare ar fi limba maternă a credinciosului. Este scurta rugăciune cu care se deschide Coranul, cu care începe slujba religioasă, şi care conţine elementele fundamentale ale doctrinei islamice. Ea trebuie rostită cu faţa îndreptată spre oraşul sfânt Mecca. – Înainte de rugăciune, musulmanul trebuie „să se purifice”, să facă o ablaţiune rituală; dacă nu îmbăindu-se total („abluţiunea mare” – gusl), măcar „mica ablaţiune” (halat) – spălându-şi faţa, braţele până la coate, picioarele, şi trecându-şi mâinile umede pe creştet.

Al treilea act ritual obligator – elementul esenţial al credinţei islamice – este opera de binefacere, ajutorarea aproapelui; act de solidaritate umană şi socială, asigurând celui ce „dăruieşte” mântuirea, în timp ce „Zgârcitul care caută averi” – previne Coranul – „va fi aruncat în focul iadului” (XCII.5-11).

Acest act filantropic constă fie într-un impozit obligator – dania rituală, zakat – fie într-o contribuţie voluntară (sadaqa). De fapt, zakat-ul nu este propriu-zis o „milostenie”, ci are un sens mai profund: este un gest care face ca solidaritatea credincioşilor să devină efectivă a „credincioşilor” – adică a celor care ştiu să-şi învingă egoismul şi avariţia” şi un gest care să le reamintească în permanenţă că orice lucru, deci şi orice bogăţie, îi aparţine lui Dumnezeu şi că, deci, individul au poate dispune de bogăţii după bunul său plac, pentru că fiecare om este un membru al comunităţii” (R.Gsraudy). Chiar şi cei săraci erau sfătuiţi să plătească un oricât de mic zakat, iar soldaţii – o parte din solda lor. Este un act de devoţiune care le asigură ajutorul lui Allah.

Cât priveşte contribuţia voluntară (sadaqa) – contribuţie care consta în alimente şi se împărţea nevoiaşilor la sfârşitul sărbătorilor Ramdanului – şi aceasta a fost considerată de unele şcoli juridice musulmane ca obligatorie pentru cei bogaţi.

A patra îndatorire, absolut obligatorie, era (şi este) postul Ramadanului (siyam). Timp de 3o de zile, de la răsăritul până la apusul soarelui, toţi adulţii musulmani, bărbaţi, femei, de la vârsta de 14 ani, erau (şi sunt) obligaţi să se abţină de a lua ceva în gură, sau de a avea raporturi sexuale. (În ultimul timp – cf. A. Mazahery – s-a adăugat şi interdicţia de a inhala fumul de tutun, şi de a administra injecţii (în afara situaţiilor foarte grave). Se recomandă chiar şi abţinerea de a mirosi vreun parfum (inclusiv o floare!). Dacă prin nerespectarea acestor cerinţe fuseseră obligaţi să întrerupă postul, musulmanii erau datori să recupereze zilele nepostite, imediat după terminarea Ramadanului.

Credinciosului i se recomanda ca, în acest timp, să evite certurile, calomniile, bârfelile şi conversaţiile indecente; să aibă o atitudine conciliantă în raporturile cu ceilalţi, să facă acţiuni caritabile, şi să citească mereu Coranul. Nu erau obligaţi să ţină acest post: muribunzii, soldaţii în timpul unei campanii militare, bătrânii, femeile gravide sau cele care alăptează. În schimb, toţi aceştia vor da pomeni pentru zilele nepostite, ei sau o rudă în locul lor. – De asemenea, erau scutiţi de acest post bolnavii obligaţi de medic să bea sau să mănânce; cei care efectuau munci grele şi cei care se aflau într-o călătorie de cel puţin două zile, dar toţi aceştia trebuiau să recupereze zilele nepostite.

În timpul lunii Ramadanului moscheile erau pline (în marile oraşe, unele erau deschise toată noaptea) iar în localurile publice şi în familii, aveau loc petreceri şi ospeţe, bine înţeles – după apusul soarelui.

În fine, un pelerinaj (hadji), cel puţin o dată în viaţă, la Mecca şi la locurile sacre din împrejurimi era a cincea obligaţie pe care musulmanii de ambele sexe, care aveau posibilitatea materială să o facă şi dacă starea sănătăţii o permitea.

Pelerinajul ere un obicei practicat şi de arabii epocii preislamice, dar Mahomed l-a islamizat, centrându-1 pe sanctuarul Kaaba şi pe muntele Arafat (în realitate, o colină înaltă de doar 30 m.). În centrul oraşului Mecca se află “Moscheea sacră” – un spaţiu întins de aproximativ 165 m. pe 110 m., înconjurat de o colonadă acoperită, datând – în forma sa originară – din secolul al VIII-lea. În această curte interioară se afla: o fântână pentru ablaţiunile rituale, o construcţie mică numită „casa lui Abraham”, patriarhul biblic considerat strămoşul comun şi al arabilor şi al evreilor, iar la mijloc templul Kaaba (în traducere: „cub”, „zar”).

Templul este o construcţie simplă din piatră vulcanică, înaltă de 15 m. şi cu laturile de 12 m. şi de 10 m. Într-un colţ exterior al clădirii este încastrată faimoasa „piatră neagră” (un aerolit), spartă de secole în trei bucăţi mari, recompusă şi prinsă într-o montură de argint. În interior, nimic altceva decât o scară şi câteva lampadare. Încă din timpul lui Mahomed, Kaaba era acoperită cu o uriaşă învelitoare, prelată, a cărei culoare varia da la domnia unui calif la altul. Azi, învelitoarea este din brocat negru, având brodate cu fir de aur versete din Coran. În fiecare an învelitoarea este înlocuită cu alta nouă, cea veche este tăiată în bucăţi mici, vândute ca relicve pelerinilor, al căror număr depăşeşte cu mult cifra de un milion în fiecare an.

Ritualurile „marelui pelerinaj” erau (şi sunt) multe şi complicate, dar stabilite cu precizie şi minuţiozitate, până la cele mei mici amănunte. Constau – în linii generale – în următoare: pelerinii vin îmbrăcaţi în veşmânt alb, fără cusătură; fac înconjurul Kaabei de şapte ori, după prealabila abluţiune rituală; de fiecare dată sărutau „piatra neagră”, beau din apa sărată şi amară a fântânii din incinta moscheii; apoi se rugau la alte două locuri sfinte, situate pe două coline din imediata apropiere.

În zilele următoare pelerinii mergeau în satul Mina, la 8 km. de Mecca. Seara porneau spre „muntele” Arafat, la 20 km. de Mecca, la poalele căruia petreceau noaptea, în corturi sau sub cerul liber rugându-se. La întoarcere adunau de aici mai multe pietre, pe care, ajunşi la Mina, le aruncau în „demonii”, figuraţi şi întrupaţi în trei stâlpi de piatră. Apoi pelerinii se rădeau pe cap (sau doar se tundeau), în timp ce femeile îşi tăiau, simbolic, o şuviţa de păr. La urmă, sacrificau animalele pe care le aduseseră cu ei – oi, capre, cămile – şi se ospătau timp de trei zile, petrecând liniştiţi cu prietenii, ospăţ pe care musulmanii turci îl numeau „marele bairam”. – În ultima zi, se reîntorceau la Mecca, pentru a mai face încă o dată înconjurul Kaabei.

Prof. dr.Ovidiu DRIMBA

Sursa: DacoRomania

Categorii:Coran Etichete:,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: