Prima pagină > introducere, Islam, Mohamed > Islamul – scurt istoric

Islamul – scurt istoric

Islamul, religia musulmanilor, apărută în secolul al VI-lea, se bazează pe credinţa într-un Dumnezeu unic, Allah. Datorită puternicului ei caracter universal, este astăzi a doua religie din lume ca mărime, având circa 1,3 miliarde de credincioşi în întreaga lume, numiţi musulmani.

Termenul de „islam” vine din cuvântul „aslama” ce înseamnă în limba arabă „a se supune”, „a se dărui”. Musulmanii cred că Allah a revelat Coranul (cartea sfântă a islamului) lui Mahomed, ultimul din profeţii lui. Mahomed nu este considerat a fi fondatorul unei noi religii, ci restauratorul credinţei monoteiste a lui Adam, Ibrahim, Avraam şi alţi profeţi, mesajul fiind pierdut de-alungul timpului (sau interpretat greşit).

Musulmanii sunt răspândiţi în întreaga lume, începând cu ţările care înconjoră Arabia (Egipt, Maghreb, Siria, Irak), ce rămân inima istorică a islamului, până la comunităţii importante din Franţa şi Marea Britanie. Totuşi, arabii nu reprezintă decât 20% din totalul musulmanilor. Majoritatea se află în Asia (Indonezia, India, Pakistan, Bangladesh) şi în Africa neagră. Cu toate aceste, limba arabă rămâne limba sacră a islamului, în care toţi musulmanii sunt nevoiţi să-şi recite rugăciunile.

Profetul Mahomed

În secolul al VI-lea d.Cr., locuitorii Peninsulei Arabe sunt crescători nomazi de animale. Majoritatea dintre aceştia se închină mai multor zei, într-un spaţiu geografic în jurul căruia înflorise creştinismul, iar iudaismul era una din cele mai practicate religii.

În anul 570 se naşte la Mecca,, în Arabia, Mahomed (sau Muhammad), cel care, folosindu-se de o conjunctură specifică şi fiind cu siguranţă un geniu religios, a intrat în istoria lumii prin propovăduirea credinţei sale. Conform islamului, Mahomed este ultimul dintre profeţi, cel căruia Allah i-a revelat cartea sacră, Coranul. Este foarte important de reţinut faptul că musulmanii cred în profeţii biblici (Avraam, Moise sau David) şi cred şi în Iisus, considerându-l însă doar un profet.

Despre biografia sa se ştiu destul de multe, nu se ştie însă cu siguranţă veridicitatea faptelor şi relatărilor, multe dintre ele fiind înconjurate de o aură mistică. Mahomed se naşte într-un trib arab, însă rămâne orfan de mic şi este crescut de rude. La 25 de ani se căsătoreşte cu o negustoreasă bogată, Hadige (40 de ani). Împreună au 7 copii (cea mai celebră e Fatima, una din fiice), toţi stingându-se din viaţă la o vîrstă fragedă. Mahomed este considerat de comunitate un om sincer şi era apreciat pentru munca sa şi pentru interesul spiritual de care dădea dovadă.

Mohamed avea obiceiul, ca mulţi creştini din acea vreme, să se retragă în deşert pentru a medita. În călătoriile sale va veni în contact cu lumea iudaică şi cea creştină, de la care va învăţa foarte mult. Într-o zi, la vîrsta de 40 de ani, în jurul anului 610, are primele viziuni. El îl vede pe îngerul Gabriel („Jibril” în arabă), cel care îi transmite cuvintele lui Allah. Urmează multe alte viziuni, mesajele fiindu-i dictate de îngerul Gabriel, cele care vor lua în final forma Cornaului, a Cărţii Sfinte.

Urmează o perioadă în care Mohamed îşi predică noua religie familiei şi celor apropiaţi din Mecca, implorându-i să renunţe la politeism. A reuşit să convertească câţiva oameni, însă mulţi locuitori ai Meccăi se împotrivesc acestuia, cerându-i să facă minuni pentru a-şi dovedi calitatea de profet. Din cauza ostilităţii concetăţenilor săi, Mohamed pleacă din Mecca, după nu mai puţin de 13 ani în care îşi propovăduieşte credinţa, spre Medina, unde ajunge pe 24 septembrie 622. Acest eveniment este numit „hegira” (emigrare). Aceast evniment marchează debutul erei musulmane, fiind şi punctul de pornire al calendarului musulman. La Medina îşi petrece 10 ani din viaţă, unde formează şi prima comunitate de musulmani („moslem” înseamnă credincios în arabă). Mohamed continuă să aibă viziuni, se desprinde de ideile iudaismului şi cerştinismului, pentru că nu mai sunt „pure”, şi face tranferul de sacralitate de la Ierusalim spre Mecca. Toţi credincioşii sunt nevoiţi să se întoarcă cu faţa spre sanctuarul Kaaba, din Mecca, în timpul rugăciunii.

Părăseşte Medina şi cucereşte împreună cu musulmanii Mecca în anul 630, încheindu-se astfel exilul său. Distruge din oraş idolii şi orice urmă a politeismului, instaurând noua religie. Până la moartea sa din 632, multă lume din Peninsula Arabă era convertită. Mahomed se stinge din viaţă la Mecca, după ce a făcut un pelerinaj în oraşul sfânt.

Călătoria în cer

Probabil că cel mai învăluit mister din viaţa profetului Mahomed este cel al „călătoriei în cer”. Musulmanii cred că, în timpul şederii sale la Mecca, Mahomed a fost luat de către îngerul Gabriel la Ierusalim, de unde trece în rai pentru a se întâlni cu Allah. Această călptorie are corespondenţe cu altele similare, însă din Vechiul Testament (Moise şi Daniel).

Călătoria profetului este în afara timpului profan (ulciorul răsturnat la plecarea sa în călătorie nu s-a golit de tot atunci când s-a întors), ascensiunea la cer făcundu-se pe o iapă, îndrumaţii fiind de îngerul lui Allah. Mahomed ajunge în cele din urmă în faţa tronului lui Allah, care-i transmite că el este Alesul şi ultimul din profeţii săi, el trebuind să propovăduiască în lume adevărata religie. Se întoarce pe pământ şi, conform ordinului divin, înfăţişează lumii voinţa providenţei.

Concepţia asupra divinităţii

Conceptul fundamental al islamului este unicitatea lui Allah, creatorul lumii şi cel care va judeca lumea la sfârşit: „Tot ce există pe faţa Pământului va dispărea. Dar chipul Dumnezeului tău, Allah, în glorie şi mărire va rămâne”. (Sura 55)

Dumnezeu în arabă este numit „Allah”. Etimologia cuvântului nu este excată, cea mai cunoscută teorie fiind aceia că el provine din cuvintele arabe „al” (articol) şi „ilah” (zeitate masculină), rezultând Allah, adică „Dumnezeul”.

Musulmanii resping doctrina creştină a Trinităţii, spunând că aceasta este o formă de politeism. În Islam, Dumnezeul iudeilor şi cel al creştinilor se numeşte tot Allah, acest fapt dând universalitate Creatorului. În Coran, Allah este descris ca fiind „Singurul, Eternul, Absolutul”, este inaccesibil şi nu poate fi reprezentat prin imagini.

Coranul şi sunna

Coranul reprezintă pentru musulmani Cartea Sfântă, „cuvântul lui Allah”, transmis de îngerul Gabriel profetului Mohamed, iar prin importanţa şi prin impactul său asupra islamului, această religie a devenit a treia din rândul „popoarelor cărţilor sfinte”, după iudaism şi creştinism.

În arabă, „coran” înseamnă „lectură”, „carte ” sau „recitare”. Mahomed învaţă pe de rost cuvintele îngerului Gabriel, pe care mai apoi le dictează tovarăşilor săi, care le scriu pe frunze de curmal, pe bucăţi de piele sau pe omoplaţi de cămilă. După moartea lui Mohamed, califul Otman termină strângerea acestor texte, care vor forma Coranul.

Coranul conţine 114 capitole, numite sure, şi sunt alcătuite în total din 6226 de versete. Tot conţinutul este scris în arabă, limba în care profetul a primit mesajul divin.

Sunna („obicei” sau „tradiţie” în arabă) este o culegere de texte cuprinzând faptele şi cuvintele profetului Mahomed, adunate de tovarăşii săi. Împreună cu Coranul, Sunna constituie fundamentul religios al oricărui musulman.

Cei cinci stâlpi ai islamului

În islam există cinci îndatoriri fundamentale pe care orice musulman trebuie să le respecte:

– mărturia de credinţă („şahada”) – „Nu există alt Dumnezeu decât Allah, iar Mahomed este slujitorul şi profetul lui” („la illah illa Allah”);

– rugăciunea („salat”) – rugăciunea ritualică ce se efectuează de 5 ori pe zi (în zori, la amiază, la mijlocul după-amiezii, la apusul soarelui şi la lăsarea nopţii) de către orice musulman care a împlinit vârsta de 7 ani. Rugăciunea se poate efectua în particular sau în comun, la moschee. Spaţiul pentru rugăciune este întotdeauna sacralizat, ultilizându-se un covor special, iar faţa credinciosului trebuie să fie neapărat îndreptată spre Mecca. Rugăciunea la moschee este condusă de un „imam” (model, conducător), ceilalţi aşezându-se pe mai multe rânduri în spatele lui, repetându-i cuvinetele şi gesturile;

– milostenia sau pomana legiuită („zakat”) – este un impozit religios şi legal, fiecare individ trebuind să-i ajute pe cei nevoiaşi cu o mică parte din venitul său;

– postul – se referă în special la postul Ramadanului. Acesta este obligatoriu pentru toţi musulmanii peste 14 ani şi ţine o lună. În tot acest timp, credinciosul trebuie să se abţină de la băutură, mâncare şi relaţii sexuale, de când răsare soarele şi până apune. Seara, la ruperea postului, musulmanul se hrăneşte şi se roagă lui Allah;

– pelerinajul („haji”) – cel puţin o dată în viaţă, musulmanul este obligat să viziteze locurile sfinte ale oraşului Mecca. Ultima lună a anului este consacrată acestui pelerinaj. În centrul oraşului Mecca este situată Kaaba, un mic edificiu cubic, cel mai sfânt loc al islamului. După unii, Piatra Neagră pe care o conţine ar fi fost adusă de către Adam din rai şi pecetluită în sanctuar de către Avraam şi fiul său Ismael. Înainte de pelerinaj, credicniosul trebuie să se îmbrace cu două bucăţi din stofă albă fără cusături. Cel mai important ritual constă în înconjurarea Kaabei de 7 ori, pornind de la Piatra Neagră spre dreapta.

Islamul mai are şi alte obligaţii pentru adepţii săi, printre cele mai cunoscute fiind

Jihadul şi anumite interdicţii.
Jihadul înseamnă literal „lupta pentru o cauză dreaptă”, dar se traduce adeseori eronat prin „război sfânt”. Acesta presupune lupta pentru răspândirea religiei islamiceşi pentru apărarea acesteia.

Islamul interzice consumul cărnii de porc (considerată impură) şi al jocurilor de noroc etc., dar admite poligamia. Aceasta este totuşi limitată la 4 soţii, cu condiţia de a acea acordul celorlalte neveste şi de a oferi fiecărei aceeaşi ocrotire şi acelaşi nivel de viaţă.

Legea islamică sau şaria

Legea islamică sau şaria este conţinută în textele sacre ale musulmanilor, Coranul şi în sunna. Ea fixează ritualurile credinciosului de la naştere până la moarte, fixând astfel coordonatele sociale ale individului.

Şaria nu este aceeaşi în toate ţările sau regiunile unde se practică islamul. Pe de o parte există ţări unde se încearcă adaptarea cerinţelor la realitatea cotidiană, în schimb ce în altele, şaria trebuie respectată cu sfinţenie, astfel aplicându-se pedepse ce pot fi şi de ordin fizic. Oricare ar fi viziunea asupra legii islamice, momentele cheie ale unui credincios rămân aceleaşi oriunde în lume. Băieţii trebuie circumcişi (circumcizie = tăierea prepuţului), iar toţi copii încep educaţia la o şcoală coranică, unde învaţă să citească Coranul. Căsătoria este o ceremonie mai mult religioasă decât familială, iar după moarte, musulmanul este înmormântat cu capul spre Mecca.

Printre altele, legea islamică cuprinde şi alte reguli, fiind interzisă consumarea de băuturi alcoolice şi carne animală, dacă nu a fost obţinută după recitarea unei formule ritualice.

Moscheea
Moscheea („masjid”) este locul, edificiul, în care musulmanii se adună, studiază şi se închină lui Allah. Confrom islamului, prima moschee a fost Kaaba, construită de către Abraham din ordinul lui Dumnezeu. Când Mohamed trăia la Mecca, Kaaba era colul în care el şi noii convertiţi mergeau să se roage. Cu timpul, construcţia s-a extins pentru a permite accesul tuturor musulmanilor veniţi în pelerinaj, forma finală datând din 1577.

Moscheele, din punct de vedere arhitectural, au evoluat foarte mult. Primele edificii erau construite sub cerul liber, astăzi însă majoritatea sunt construcţii impunătoare, cu domuri şi minareturi. Clădirea este de obicei decorată cu versete din Coran pictate sau sculptate în piatră, dar fără nici un fel de reprezentare antropomorfizată a lui Allah, el fiind imposibil de ilustrat conform islamului.

Intrarea în moschee se face printr-o curte mare, în care se află un bazin unde musulmanul trebuie să se purifice prin spălare înainte de a merge şi a se ruga. De asemenea, el trebuie să se descalţe înainte de a purcede la rugăciune.

Astăzi, moscheele prezintă minareturi, turnuri ce domină prin înălţimea lor. Din aceste turnuri, muezinul cheamă la rugăciune pe musulman de 5 ori pe zi, care se poate ruga oriunde s-ar afla în momentul chemării.

Moscheea este locul multor ceremonii religioase, în special rugăciunea de vineri (vineri este zi de rugăciune, dar nu şi de odihnă obligatorie). Ceremoniile sunt conduse de un „imam”, cel ce are grijă de buna desfăşurare a lucrurilor. Islamul nu admite preoţi, precum nici o autoritate centrală care să se pronunţe asupra chestiunilor de credinţă.

Cele mai importante 3 moschee sunt: „Masjid al-Haram” (în Mecca), „Masjid al-Nabawi” (în Medina) şi „Masjid al-Aqsa” în Ierusalim, acestea fiind considerate cele mai sfinte trei locuri din lume.

Ramurile islamului
După moartea profetului Mohamed, comunitatea islamică („umma”) se împarte în mai multe orientări. Musulmanii vroiau să decidă cine trebuie să-i urmeze lui Mahomed după moartea sa, acesta trebuind să fie cel mai vrednic dintre credincioşi. Se hotărăşte ca urmaşul să fie Abu Bakr, un fost tovarăş de-al profetului. Acesta devine astfel şeful politic şi religios al comintăţii, numit calif. Urmează Omar, Otman, însă unii consideră că urmaşul trebuie să fie din familia lui Mohamed, de aceea al patrulea calif aste Ali, ginerele său. Totuşi, alţi socotesc că este mult mai important să fi un bun credincios decât rudă a profetului. Profitând de aceste neînţelegeri, Mu’awiyya, guvernatorul Damascului, declanşează un război civil, încheiat prin asasinarea califului Ali în 661. Astfel se constituie cele două mari tendinţe ale lumii islamice:

– suniţii – reprezintă „oamenii comunităţii şi ai tradiţiei” (dina arabul „sunna”), fiind majoritari (85%);

– şiiţii – („partizani” în arabă) ei consideră că urmaşii lui Ali sunt cei mai în măsură să conducă comunitatea musulmană. Aceşltia sunt minoritari, reprezentând circa 15% musulmani. Un curent dezvoltat din şiism este kharigismul („rebelii”), cei mai fanatici dintre toţi urmaşii lui Mohamed.

Sărbătorile islamice
Se întind de-alungul anului în calendarul musulman, diferit de cel al lumii creştine. Acest calendar are ca punct de plecare anul 622 al calendarului creştin, an în care Mahomed a emigrat („hegira”) spre Medina. Printre cele mai importante sărbători se numără:

– „Lailat-al-Qadr” („Noaptea Destinului”) – este celebrată în a 27-a zi a lunii ramadanului, când se crede că Mahomed a primit revelaţia coranică;

– „Id al-Fitr” („Mica Sărbătoare”) – se desfăşoară în ziua următoare terminării postului ramadanului, în care lumea se adună la moschee pentru a se închina lui Allah. Este o sărbătoare a bucuriei, în fiecare casă dăruindu-se daruri şi împărţindu-se prăjituri;

– „Id al-adha” („Marea Sărbătoare”) – numită şi „sărbătoarea jertfelor” sau „sărbătoarea oii”. Se desfăşoară în timpul pelerinajului de la Mecca, celebrat de cei are nu au putut vizita locul sfânt. Constă în jertfirea unei oi, în aminitirea animalului pe care Avraam l-a sacrificat după ce Dumnezeu l-a pus la încercare, cerându-i să-l dea ca jertfă pe fiul său. Avraam a fost oprit în cele din de Dumnezeu după ce acesta a văzut că Avraam făcea întocmai după cum îi poruncise. După tăiere, carnea este împărţită de către cei din familie, care dăruieşte bucăţi şi celor nevoiaşi.

Categorii:introducere, Islam, Mohamed Etichete:,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: