Prima pagină > Referate > Islam – credinţă si ritual

Islam – credinţă si ritual

Autor: Dan Istrate
Nivel: Facultate

Termenul „islam” desemnează religia monoteistă care-şi revendică paternitatea Avraamică prin Ismail, fiul sclavei izgonite Agar. Această religie are la bază Coranul, al cărei Profet este Muhammad. Prin extensiune, cuvântul islam se referă la întreaga civilizaţie, cu un cadru legislativ unic, cu structuri politice specifice, cu tradiţii sociale şi morale care se revendică de la această religie .

Islamismul este un sincretism” spune specialistul Maurice Gaudefray; un amestec de elemente religioase diferite ca provenienţă şi factură. Se crede că cele mai multe au fost luate de Muhammad din Iudaism, din Biblie şi din Talmud; altele din creştinism, din tradiţiile vechi ale arabilor, perşilor .

Islamul se prezintă pe sine drept cel mai pur monoteism. Partea cea mai importantă a crezului musulman afirmă, într-o formulă scurtă „shahada”, fără echivoc „la illah illa Allah”- „Nu este Dumnezeu afară de Allah: Muhammad este profetul său” . Cealaltă formulă, mai dezvoltată, este adevărată mărturisire de credinţă- fiind atribuită lui Muhammad, însă în realitate ea s-a format înt-o lungă perioadă de timp .

MUHAMMAD – ÎNTEMEIETORUL ISLAMULUI

Muhammad (Mohamed) s-a născut către 570 d.Hr.- data tradiţională admisă de islamologi, sau către 580- dacă este adevărat că a murit pe la 50 de ani . A rămas orfan de mic şi a trăit anii copilăriei şi ai tinereţii în sărăcie. La 24 de ani a intrat în serviciul unei văduve bogate Khadija, care s-a folosit de el în afacerile sale comericale, iar mai târziu s-a căsătorit cu el, între ei fiind o diferenţă de 15 ani. Această căsătorie i-a oferit multe posibilităţi financiare largi, vază în societate, timp pentru meditaţii. A avut doi băieţi, patru fete, supravieţuind doar o fată – Fatima .

Se pare că era un om închinat spre religiozitate. Criza sufletească care l-a împins spre misiunea sa profetică a apărut prin 620, când având obiceiul de a se retrage spre meditaţii în grotele din apropiere de Mecca, a avut o serie de viziuni care l-au făcut să creadă că a devenit obiectul acţiunilor diavoleşti. Atunci i s-a arătat îngerul Gabriel care i-a poruncit: „Recită!” „Citeşte!”- text care formează în Coran primele 5 versuri din sura „Sângelui închegat”(96) .

Muhammad a început să propovăduiască noua credinţă, susţinut de soţia sa, fiii adoptivi Ali şi Zayd, prietenul Abu-Bakr, fiind înconjurat de indiferenţă, ostilitate, pentru ca mai apoi să fie hărţuit şi persecutat de marile familii din Mecca, fapt ce a dus la „emigrarea” (kijra) sa şi a adepţilor săi la Yathreb, oraş ce va lua numele de Medina (Madinat al- Nabi- „oraşul profetului”). Evenimentul numit „hegira” (exod, pribegie) din anul 622 marchează începutul erei musulmane.

Din predicatorul unei noi religii devine şef al unei comunităţi pe care o organizează cu multă abilitate. A încercat, fără succes, pe evreii din Medina să-i câştige de partea lui, însă şi-a dat seama că se înşelase şi n-a pierdut nici un prilej de a-i persecuta, de a-i trece prin tăişul sabiei, de a le vinde femeile şi copiii, chiar de a le lua averile pe care le-a împărţit partizanilor săi .

Muhammad s-a întors către „cei care se numesc creştini”; el îi laudă pentru că au „preoţi şi călugări şi nu sunt sumeţi (mândri)” (5,88) . Va întrerupe relaţiile şi cu aceştia pentru că i s-au părut la fel de inflexibili ca şi evreii, deşi mai puţin provocatori .

Anii care au urmat stabilirii lui la Medina au fost punctaţi de numeroase incursiuni spre Mecca, soldate cu mici victorii când de o parte când de alta. În 628 încheie un armistiţiu cu meccanii care stipulează şi posibilitatea îndeplinirii de către Muhammad a ritualului pelerinajului la Mecca. Între timp, puterea lui creşte şi în 630 încalcă armistiţiul şi intră triumfător în Mecca, în fruntea unei armate, fără nici o opoziţie din partea meccanilor.

Călăuzit de un admirabil instinct politic, Muhammad nu şi-a instalat capitala statului său teocratic la Mecca ; după pelerinaj, el s-a întors la Medina . Mânat parcă de o presimţire, merge în martie 632, în ultimul lui pelerinaj la Mecca; cu acest prilej prescrie în amănunt ritualurile pentru „hajj”, ritualuri respectate până azi . Reîntors la Medina, moare la 8 iunie 632, în braţele soţiei lui favorite, Aişa, una din cele nouă soţii pe care şi le-a luat după moartea primei soţii, fiica lui Abu- BaKr, care avea să devină succesor (Khalifa) al profetului.

Coranul este cartea sfântă a islamului, care adună la un loc „revelaţiile transmise lui Muhammad direct din cer” de către îngerul Gabriel. Henri Lammens, precum şi un număr mare de orientalişti occidentali moderni, în contradicţie cu atitudinea teologilor musulmani, pentru care Coranul e o carte revelată, consideră că aceastea „trebuie să fie considerată drept opera autentică şi personală a lui Muhammad” .

Învăţătura lui Muhammad a fost fixată în scris de secretarul său Zaid; după moartea profetului primii trei califi au strâns aceste însemnări sub titlul Al Quran („recitare”). Redactarea finală e atribuită califului Othman care a ars celelalte variante vechi pentru a exista o ediţie unitară a Coranului.

Această „vulgată”- „versiune general acceptată” este alcătuită din 114 capitole „sure” cu o lungime variabilă între 3 şi 268 de versete , scrise în cea mai mare parte sub forma prozei ritmate. Importanţa Coranului în islamism e foarte mare, servind ca bază doctrinei, vieţii religioase, culturii mahomedane în general şi chiar cu valoare liturgică .

Hadis”- „sunnah” e al doilea izvor doctrinar al islamului şi reprezintă revelaţia orală transmisă pe calea tradiţiei. Încă din primul secol după hegira a circulat următoarea maximă „Sunna se poate lipsi de Coran, dar nu şi Coranul de Sunna”, afirmându-se chiar că „în chestiuni controversate, Sunna are valoare decisvă, chiar dacă e în conradicţie cu Coranul, dar nu şi invers”. Până la urmă s-a decis să se considere Coranul şi Sunna drept doi factori de importanţă aproape egală, meniţi să stabilească regulile vieţii religioase . Igna este consensul erudiţilor musulmani dintr-o anumită epocă pentru chestiuni mai noi, pentru care nu se găseau texte în Coran şi în Hadis .

CULTUL ISLAMIC

Vorbind despre „cult” în islam ne referim la ceea ce în arabă se denumeşte prin „ibada”- la plural „ibadat” (practică de cult), adică forme de manifestare a unei credinţe religioase, prin acte sau abţineri de la acte, altfel spus, ritual, practici rituale.
Ca şi la alte religii, ritualul musulman este strâns legat de credinţă; el apare dominat de ideea unui Dumnezeu atotputernic, fără intermediari. Printr-o anumită sacralizare a personalităţii lui Muhammad, prin cultul „sfinţilor”, credincioşii încearcă să micşoreze această distanţă enormă care îi separă de Creator.

LOCURILE DE CULT

Musulmanii îşi pot face rugăciunile rituale în orice loc socotit curat din punct de vedere religios. De la început însă au avut şi clădiri speciale „masdjid” (locul „unde se îngenunche”) de unde cuvântul „moschee”; cele principale au fost numite geamii (djami). Primul model de moschee a fost casa de rugăciune de la Medina din timpul lui Muhammad.

Sursa: http://www.referat.ro

Categorii:Referate Etichete:, , ,
  1. Noiembrie 14, 2009 la 7:45 PM

    Gresit. Rasa arabilor se trage de la Ismail, religia „islam” se trage de la Mohamed, din anul 600. A nu se confunda cele doua.

  2. ELISABETA
    Noiembrie 17, 2009 la 9:08 PM

    da sa nu punem mare accent pe datele istorice si nici sa nu le evitam…important este ceea ce se relateaza si mai important este cautarea ADEVARULUI care este ISUS HRISTOS….

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: