Prima pagină > Articole media, Politică > Jundallah, gruparea care atacă Iranul din interior

Jundallah, gruparea care atacă Iranul din interior

Rebelii din sud-estul ţării comit frecvent atentate sângeroase, profitând de faptul că regimul de la Teheran nu controlează zona.

Regiunea Sistan-Balucistan, din sud-estul Iranului, este una dintre cele mai periculoase din lume. Statul iranian controlează doar cu numele zona, care este un paradis pentru traficul de droguri şi pentru acţiunile teroriste ale mişcării sunite Jundallah – Soldaţii lui Dumnezeu sau Armata lui Dumnezeu, cunoscută şi sub numele Mişcarea de Rezistenţă a Poporului.

Această organizaţie a fost creată, în anul 2002, cu scopul declarat de a apăra drepturile minorităţii baluce. Jundallah şi-a asumat responsabilitatea pentru o serie de atentate sângeroase împotriva autorităţilor iraniene – în care şi-au pierdut viaţa numeroşi civili – şi, deşi populaţia din zonă are opţiuni separatiste, liderul mişcării, Abdolmalek Rigi, susţine că nu doreşte ruperea regiunii de Iran.

„Noi cerem guvernului iranian doar să fim trataţi cu adevărat ca nişte cetăţeni iranieni, vrem să avem aceleaşi drepturi ca iranienii şiiţi, nu vrem separatism nici autonomie, în pofida sângelui vărsat suntem gata să ajungem la o înţelegere cu guvernul”, a declarat Abdolmalek Rigi, într-un interviu pentru un ziar iranian.

Organizaţia sunnită, sprijinită din exterior

În mod constant, Teheranul a acuzat Statele Unite şi Marea Britanie că susţin Jundallah ca să destabilizeze Iranul. Grupul a negat orice legătură cu puteri străine, dar Iranul şi-a îndreptat acuzaţiile şi împotriva serviciilor secrete pakistaneze, spunând că Jundallah are susţinere după modelul insurgenţei afgane, cu rădăcini în zonele tribale din Pakistan.

Balucii sunt musulmani suniţi şi se consideră un popor fără ţară, ca şi kurzii. Ei sunt răspândiţi în partea de sudest a Iranului, în Pakistan şi Afganistan. În Iran, balucii reclamă că sunt persecutaţi de stat şi de majoritatea şiită din cauză că sunt musulmani suniţi.

Contre cu Pakistanul

În Pakistan, balucii denunţă discriminare pe criterii etnice. După ultimul atentat al Jundallah, din octombrie, Iranul a acuzat totuşi deschis Pakistanul, deşi în trecut cele două state au colaborat pentru suprimarea oricăror tendinţe separatiste ale balucilor de pe teritoriul lor.

Mai mult, gărzile revoluţionare iraniene susţin că Jundallah, ca organizaţie sunită, are legături cu reţeaua al-Qaida.

CONDUCERE

Tânărul Abdolmalek Rigi, un lider misterios.

Despre Abdolmalek Rigi, liderul Jundallah, se spune că nu are decât educaţie religioasă şi că nu ar fi fost niciodată la şcoală. S-a născut în anul 1983, într-unul dintre triburile baluce din sud-estul Iranului, dar el declară că se consideră iranian.

Încă dinainte să devină liderul organizaţiei Jundallah, Rigi a avut probleme cu autorităţile iraniene şi a făcut închisoare pentru atac cu armă albă. Autorităţile iraniene susţin că personal ar fi ucis sau rănit peste 50 de persoane. Cum Abdomalek Rigi este unul dintre cei mai vânaţi oameni din Iran, se spune despre el că nu doarme niciodată în acelaşi loc şi nu atinge pe nimeni, nici măcar pentru o strângere de mână, fără să poarte mănuşi, de teamă că ar putea fi otrăvit.

Fratele său, Abdolmahid Rigi, a avut însă mai puţin noroc, fiind capturat, condamnat la moarte şi executat anul acesta, potrivit siteului Ministerului Justiţiei de la Teheran.

Înainte de a-şi primi pedeapsa, el a declarat că Statele Unite au oferit Jundallah 100.000 de dolari în urmă cu cinci ani.

„Toate ordinele pentru Jundallah veneau de acolo”, din Statele Unite, a declarat Abdolmahid Rigi pe când se afla în custodia autorităţilor iraniene, reaminteşte Reuters.

2.000 de luptători

Potrivit datelor aflate pe site-ul Jundallah, organizaţia are aproximativ 2.000 de luptători şi susţine că a ucis până acum peste 400 de soldaţi iranieni, poliţişti şi membri ai gărzilor revoluţionare. Nu este clar cum anume a fost creată gruparea sunnită.

Unii analişti iranieni susţin că mişcarea a fost înfiinţată cu mult înainte de 2002 şi este, de fapt, o filială a Mişcării Baluce pentru Autonomie, creată de fostul dictator irakian Saddan Hussein, în timpul războiului dintre Iran şi Irak. Cei care susţin că Jundallah este parte a unei organizaţii militante naţionaliste baluce argumentează că şi în Pakistan există o mişcare cu acelaşi nume.

Jundallah este strâns legată şi de traficul cu droguri şi carburanţi pe o filieră creată între Pakistan, Afganistan şi Iran. Potrivit unor surse independente, membrii mişcării aduc în Pakistan şi Afganistan carburanţi iranieni şi se întorc cu opiu şi heorină în Iran, iar de aici o mare cantitate ajunge în Europa.

ŢINTA INSURGENŢILOR

Preşedintele Ahmadinejad a scăpat dintr-o ambuscadă, în 2005

Pentru Jundallah nu există ţinte imposibil de atins. În 2005, chiar preşedintele Mahmoud Ahmadinejad era cât pe ce să devină victimă, după ce coloana sa oficială a căzut într-o ambuscadă în timpul unei vizite în Balucistan. În 2006, Jundallah a ucis în tr-un atentat pe un drum public 22 de civili.

Anul următor, mişcarea a pus la cale un atentat cu maşină capcană şi grenade în Zahedan, în care au fost ucişi 18 membri ai gărzilor revoluţionare. Tot în 2007, Jundallah a răpit peste 20 de şoferi de camion şi i-a dus în Pakistan, unde au fost ulterior eliberaţi de forţele pakistaneze.

În 2008, mişcarea a răpit 16 poliţişti iranieni şi i-a ţinut ostatici tot în Pakistan. Toţi au fost ucişi. În acelaşi an, în localitatea Saravan, grupul a ucis 16 poliţişti şi civili în atentate sinucigaşe şi ambuscade. Anul acesta, chiar înainte de alegerile prezidenţiale, Zahedan a fost din nou scena unei explozii de proporţii la o moschee şiită: 25 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi 125 au fost răniţi.

În general, în preajma alegerilor prezidenţiale ori parlamentare, Jundallah îşi face simţită prezenţa prin atentate. Ţinte predilecte ale Jundallah au devenit în ultima vreme membrii gărzilor revoluţionare, Pasdaran, aşa cum s-a întâmplat în atentantul de pe 18 octombrie anul acesta, când 42 de membri Pasdaran au fost ucişi, inclusiv câţiva comandanţi importanţi care veniseră în Balucistan ca să negocieze un acord cu liderii tribali baluci.

Sursa: Evenimentul Zilei
Carmen Gavrilă, Radio România

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: