Arhiva

Posts Tagged ‘sufi’

Şiiţii şi suniţii – prezentare

Ianuarie 8, 2010 1 comentariu

Majoritatea populaţiei musulmane a lumii urmează Islamul Sunnit, iar aproximativ 10-15% urmează Islamul Şia. Şiiţii locuiesc in mai multe ţări, însă formează majoritatea în Iran, Iraq, Bahrein şi Azerbaidjan. De asemenea, există un număr semnificativ şi în Afghanistan, Kuweit, Liban, Pakistan, Arabia Saudită, Siria şi Yemen. Suniţii şi Şiiţii urmează aceleaşi principii religioase, totuşi diferenţele dintre ei au condus câteodată la intoleranţă religioasă, lupte politice şi confruntări violente. În următoarele rânduri veţi citi o prezentare obiectivă a contextului istoric în care au evoluat aceste două ramuri ale Islamului (secte) şi diferenţele practice şi de credinţă dintre ele.

Context istoric

Diferenţele dintre Şia şi Sunni pornesc de la neînţelegerile în ce priveşte succesorul Profetului Mohammed, care a murit in 632, şi în ce priveşte natura conducerii politice a comunităţii musulmane. Dezbaterea istorică s-a centrat decizia de a oferi succesiunea unei persoane calificate şi pioase care să conducă Ummah urmând obiceiurile Profetului, sau exclusiv unei persoane rudă cu el. Chestiunea a fost ridicată în momentul în care comunitatea a ales un companion apropiat de Profet (Abu Bakr) pentru a deveni primul calif. Deşi cei mai mulţi dintre musulmani au acceptat această decizie, unii au susţinut candidatura lui Ali ibn Abu Talib, vărul Profetului si ginere al său, soţul fiicei Fatima. Ali a jucat un rol important pe timpul Profetului, dar nu a triumfat in cadrul sistemul tribal arab. Citește mai mult…

Emiratul caucazian de la Marea Neagră

Noiembrie 13, 2009 Lasă un comentariu

Autor Carmen Gavrila
Data 6 oct 2008

Sursa: Adevarul

După războaiele cecene, naţionalismele din Caucazul de Nord au lăsat încet loc unui jihad cu tentă marxistă. Caucazul urmează traiectoria Magrebului, unde opoziţia secular-naţionalistă din anii ’80 şi ’90 a fost înlocuită de mişcări radicale islamice.

Dacă în anii ’90 Rusia se confrunta în Caucaz cu naţionalismul mozaicului de etnii, în special cel cecen, acum are de a face cu o forţă net superioară – islamul radical, de tip wahabit, în melanj cu tezele marxiste de justiţie socială. Citește mai mult…