Arhiva

Posts Tagged ‘Hussein’

Şiiţii şi suniţii – prezentare

Ianuarie 8, 2010 1 comentariu

Majoritatea populaţiei musulmane a lumii urmează Islamul Sunnit, iar aproximativ 10-15% urmează Islamul Şia. Şiiţii locuiesc in mai multe ţări, însă formează majoritatea în Iran, Iraq, Bahrein şi Azerbaidjan. De asemenea, există un număr semnificativ şi în Afghanistan, Kuweit, Liban, Pakistan, Arabia Saudită, Siria şi Yemen. Suniţii şi Şiiţii urmează aceleaşi principii religioase, totuşi diferenţele dintre ei au condus câteodată la intoleranţă religioasă, lupte politice şi confruntări violente. În următoarele rânduri veţi citi o prezentare obiectivă a contextului istoric în care au evoluat aceste două ramuri ale Islamului (secte) şi diferenţele practice şi de credinţă dintre ele.

Context istoric

Diferenţele dintre Şia şi Sunni pornesc de la neînţelegerile în ce priveşte succesorul Profetului Mohammed, care a murit in 632, şi în ce priveşte natura conducerii politice a comunităţii musulmane. Dezbaterea istorică s-a centrat decizia de a oferi succesiunea unei persoane calificate şi pioase care să conducă Ummah urmând obiceiurile Profetului, sau exclusiv unei persoane rudă cu el. Chestiunea a fost ridicată în momentul în care comunitatea a ales un companion apropiat de Profet (Abu Bakr) pentru a deveni primul calif. Deşi cei mai mulţi dintre musulmani au acceptat această decizie, unii au susţinut candidatura lui Ali ibn Abu Talib, vărul Profetului si ginere al său, soţul fiicei Fatima. Ali a jucat un rol important pe timpul Profetului, dar nu a triumfat in cadrul sistemul tribal arab. Citește mai mult…

Autoflagelari sangeroase la sarbatoarea musulmana Ashura

Decembrie 8, 2009 Lasă un comentariu

66 de oameni au murit, sambata, in timp ce siitii din Irak celebrau cea mai importanta sarbatoare religioasa a lor, in urma confruntarilor cu militantii sunniti, anunta Reuters.

Din 2003, de cand ceremoniile acestea au fost recunoscute legal, Ashura a fost marcata de episoade extrem de violente. Militantii sunniti au atacat frecvent ceremoniile, iar confruntarile s-au soldat cu sute de morti.

Ceremoniile dedicate sarbatorii Ashura sunt controversate si din cauza practicilor sangeroase ale credinciosilor siiti.

Dupa zece zile de rugaciuni, siiti marcheaza ultima si cea mai importanta zi a sarbatorii. Orasul sfant Kerbala, aflat la 110 kilometri de capitala irakiana, este invadat de peste doua milioane de pelerini.

In paralel, in Afghanistan credinciosii aduc si ei omagiu ultimului imam siit Hussein, nepotul profetului Mahomed, ucis in anul 680 de sunniti. Celebrarea este marcata de scene de autoflagelare.

In Pakistan, politia a arestat cinci militanti islamisti care planuiau sa otraveasca apa potabila si sa comita atentate sinucigase chiar in timpul procesiuniilor.

19 Ianuarie 2008
Sursa: Ziare.com