Arhiva

Posts Tagged ‘hadis’

Şiiţii şi suniţii – prezentare

Ianuarie 8, 2010 1 comentariu

Majoritatea populaţiei musulmane a lumii urmează Islamul Sunnit, iar aproximativ 10-15% urmează Islamul Şia. Şiiţii locuiesc in mai multe ţări, însă formează majoritatea în Iran, Iraq, Bahrein şi Azerbaidjan. De asemenea, există un număr semnificativ şi în Afghanistan, Kuweit, Liban, Pakistan, Arabia Saudită, Siria şi Yemen. Suniţii şi Şiiţii urmează aceleaşi principii religioase, totuşi diferenţele dintre ei au condus câteodată la intoleranţă religioasă, lupte politice şi confruntări violente. În următoarele rânduri veţi citi o prezentare obiectivă a contextului istoric în care au evoluat aceste două ramuri ale Islamului (secte) şi diferenţele practice şi de credinţă dintre ele.

Context istoric

Diferenţele dintre Şia şi Sunni pornesc de la neînţelegerile în ce priveşte succesorul Profetului Mohammed, care a murit in 632, şi în ce priveşte natura conducerii politice a comunităţii musulmane. Dezbaterea istorică s-a centrat decizia de a oferi succesiunea unei persoane calificate şi pioase care să conducă Ummah urmând obiceiurile Profetului, sau exclusiv unei persoane rudă cu el. Chestiunea a fost ridicată în momentul în care comunitatea a ales un companion apropiat de Profet (Abu Bakr) pentru a deveni primul calif. Deşi cei mai mulţi dintre musulmani au acceptat această decizie, unii au susţinut candidatura lui Ali ibn Abu Talib, vărul Profetului si ginere al său, soţul fiicei Fatima. Ali a jucat un rol important pe timpul Profetului, dar nu a triumfat in cadrul sistemul tribal arab. Citește mai mult…

Hadisurile sau tradiţia islamică

Ianuarie 7, 2010 Lasă un comentariu

Descriere preluată din surse islamice.

Asa cum Coranul este format din capitole, sunnah este compusa din hadisuri.
Sunna reprezinta (inseamna) traditia profetica, iar hadis – relatare despre ceva ce a facut sau spus Profetul Muhammed.

Ce este hadisul?
În limba arabă, sensul principal al termenului de „hadis” este acela de ştire, veste, conversaţie, povestire, relatare a unui moment din istorie sau a unei legende, indiferent dacă aceasta este adevărată sau falsă. Un alt sens este acela de „nou” – antonimul lui „qadim” care înseamnă vechi. Asemenea altor cuvinte (de exemplu: zakat, salah), termenul „hadis” a căpătat un sens special în Islam. Aşadar, din prisma religiei islamice, „hadis” înseamnă vorbele, faptele, încuviinţările şi însuşirile profetului Muhammed, ceea ce el a spus, împlinit, aprobat în diferite împrejurări. Citește mai mult…