Prima pagină > Articole media, Cărţi > Europa si Islamul

Europa si Islamul

Franco Cardini – Europa si Islamul

Capitolul 1: Un profet şi trei continente
Europa şi Asia, Creştinătate şi Islam: confruntări şi echivocuri
Oricum ar fi abordată, confruntarea dintre Europa şi Islam comportă întotdeauna o nuanţă de opoziţie, poate pentru că este considerată, ori pur şi simplu percepută, ca un soi de continuare sau de reluare a întâlnirii – ciocnire dintre Creştinătate şi Islam. Această “confruntare-duel”, clasică şi antică, dintre Europa şi Asia a fost cândva întrezărită de Eschil în Perşii şi interpretată ulterior de Hippocrat în De aeribus, mai apoi de Aristotel în Politica.
Musulmanii dincolo de “Maghreb al-Aqsa”
Atingând subiectul asa-zisului “mit” de la Poitiers, autorul consideră inutil a redimensiona ponderea şi rolul bătăliei declarând faptul că acum nimeni nu mai crede într-o importanţă decisivă a acesteia. Această bătălie (732-733) dintre armata musulmană invadatoare şi francii conduşi de către Carol Martel este considerată drept un moment de cotitură în istorie, prin acest triumf al francilor asupra invadatorilor musulmani ajungându-se la prevenirea dominaţiei civilizaţiei occidentale încă în faşă de către invadatori. Cardini doreşte să arate şi face clară opinia sa cum că bătălia a reuşit să rezolve într-o anumită măsură problema dar consideră că imaginea asupra ameninţării musulmane a fost exagerată şi că majoritatea problemelor Europei la momentul respectiv au fost cauzate din interior.
Capitolul 2: Între două milenii
O dispută pe mări, insule şi coaste
Raidurile arabilor împotriva insulelor şi coastelor creştine ale Mediteranei Occidentale au început de pe coastele islamizate ale Spaniei şi Africii. Începând cu secolul VIII incursiunile nu au lovit doar insulele greceşti, ci şi Sicilia şi Sardinia, provocând ruinarea aşezărilor de pe litoral şi fuga populaţiei spre centrul insulei. De obicei, obiectivul năvălitorilor era o razie rapidă, cu prinderea unor oameni de preferinţă tineri, care să poată alimenta comerţul cu sclavi, precum şi impunerea ocazională de tributuri şi răscumpărări.
Autorul mai prezintă conflictele dintre lumea islamică şi Europa de la sfârşitul domniei Carolingienilor şi până la cruciade, scoţând foarte mult în lumină evenimentele din Spania musulmană. Aceste conflicte, cărora li se adaugă evenimente interne asupra cărora Europa creştină nu a avut nici o influenţă, au avut drept rezultat o fărâmiţare a lumii musulmane şi o slăbire a acesteia, în faţa unui răspuns imediat al Creştinismului.
Capitolul 3: Răspunsul Europei. “Reconquista” şi faptele navale.
Drumul spre Santiago
Oricât ar fi fost de arabizaţi şi de resemnaţi cu dominaţia musulmană, mozarabii din Spania nu-şi iubeau prea mult dominatorii, în ciuda toleranţei de care aceştia dădeau dovadă. Mulţi au fugit în nord, în zona din Peninsula Iberică aflată mai sus de Ebru, ori în aceea din jurul răcoroasei şi ploioasei cordiliere cantabrice, spre Asturii şi Navarra.
Puternica mănăstire de la Cluny, organizează, promovează şi protejează o adevarată reţea de drumuri care străbate Germania, Italia şi Franţa, ducând către ţările de la Pirinei şi de acolo către Galicia, cu o serie de etape ce parcurgeau Navarra, Castilia, Leonul şi Asturiile, până la Santiago. Entuziasmul pentru pelerinaj este în floare, care fără a pierde din vedere ţintele tradiţionale, Roma şi Ierusalimul, devenea acum placa turnantă a unui nou mod de a înţelege şi de a trăi realitatea unei Europe învigorate de elanul demografic şi de renaşterea economică şi comercială. Pelerinajul la Santiago, către care drumul – aşa-numitul Camino de Santiago – trecea, cel puţin într-o primă etapă de-a lungul unei fîşii nu întotdeauna prea îndepărtate de acea “ţară a nimănui” ce-i despărţea pe creştini de musulmani, a căpătat foarte curând şi un rol războinic.
Reconquista spaniolă, proces istoric de îndelungă durată este compus din nenumărate victorii dar şi înfrângeri, când de partea unora, când de a celorlalţi.
Eroi şi martiri
Asprul drum pirineic dintre Ostabat şi Puente la Reina, acolo unde căile de pelerinaj provenite de la Tours, Vezeley şi le Puy se întâlnesc spre a se uni cu “drumul meridional” ce vine de la Saint-Gilles pentru a se îndrepta apoi către miraculosul Campus Stellae de la Compostela reprezintă “drumul Europei” căci dacă vre-o unul poate fi numit aşa, atunci acesta este, pe nici un itinerar nu s-au format conştiinţa şi identitatea europeană ca pe acesta.
În ceea ce priveşte cântecele epice care se nasc în această perioadă, Roland este protagonistul celui mai celebru şi important dintre cântecele epice ( Chanson de Roland) cocepute în limba franco-septentrională
Capitolul 4: Rolul Oraşului Sfânt
Al-Quds
Musulmanii numeau şi continuă să numească Ierusalimul al-Quds, “Sfântul”, şi consideră centrul sfinţeniei mai cu seamă stânca Moriah, unde potrivit tradiţiei ebraice (acceptată oarecum distrat de creştini, însă împărtăşită cu fervoare de Islam) Avraam şi-ar fi oferit propriul fiu, pe Isaac, ca jertfă lui Dumnezeu. Pentru musulmani, după Mecca şi Medina, al-Quds este al treilea Oraş Sfânt al Islamului sunnit. Intrând în posesia Ierusalimului, musulmanii aveau intenţia fermă de a-i respecta pe evrei şi pe creştini, care ca “popoare ale Cărţii” aveau dreptul de a-şi păstra cultul, deşi cu oarecare limitări. Din secolul VII până în primii ani ai secolului IX Ierusalimul a trăit în pace: pelerinii creştini au continuat să vină la Locurile Sfinte. Persecutarea evreilor şi a creştinilor începe odată ce Ierusalimul cade în mâna califilor şiiţi egipteni, când unul dintre aceştia al-Hakim închide sinagogice şi bisericile şi interzice pelerinajele în primii anii de după anul 1000. pelerinajele au fost reluate în cea de-a doua jumătate a secolului XI, şi au devenit din ce în ce mai frecvente, fiind înzestrate uneori chiar şi cu escorte înarmate,ceea ce înseamnă că probabil condiţiile de călătorie erau prohibitive.
Cruciada
În creştinătatea occidentală, neliniştile şi temerile legate de aşteptarea Vremurilor de pe Urmă şi corelate cu prefacerile ambientale şi sociale datorate creşterii demografice şi luptelor politice şi religioase au făcut ca privirile să se îndrepte cu o înnoită intensitate către acel Ierusalim unde trebuia să se împlinească destinul umanităţii. Astfel în vreme ce întreaga creştinătate, de la împăratul bizantin la ducii de Normandia se preocupa să contribuie la reconstruirea bazilicii Sfântului Mormânt profanate şi afectate în 1009, şiruri din ce în ce mai impunătoare de pelerini au pornit la drum, în speranţa că sfârşitul vremurilor avea să-i prindă în apropiere de valea lui Iosafat. În noiembrie 1095 la Clermont, papa Urban al II lea nu a predicat nici o cruciadă, el s-a mărginit să dezaprobe o dată în plus violenţele ce însângerau creştinătatea şi să îndemne aristocraţia războinică, mai ales pe cea franceză, să răspundă la cererea de ajutor ajunsă în Occident din partea Bisericilor din Orient.
Capitolul 5: Ciocniri şi întâlniri în secolele al XII –lea şi al XIII-lea
Capitolul cinci Franco Cardini îl începe prin analiza termenilor care pot defini evenimentele regrupate sub sintagma eliberarea Locurilor Sfinte şi enumerând diverse evenimente de după prima cruciadă. Ajungând la perioada celei de-a doua jumătăţi a secolului al XII-lea autorul ne face cunoscut faptul că aceasta a fost marcată de o fază de repliere a lumii crestine dinaintea Islamului: în Peninsula Iberică sosirea almohazilor îngheţase Reconquista în timp ce în Siria afirmarea lui Saladin descurajase noile cruciade după eşecul marii iniţiative din 1189-1193 conduse de împratul Frederic I (mort pe drum), de regele Franţei Filip al II lea August şi de regele Angliei Richard Inimă de Leu.
Referitor la secolul XIII, printr-una din acele ciudate geometrii geo-cronologice pe care istoria le înregistrează adesea, acest secol a a asistat în Orient la o lentă agonie a ceea ce mai rămânea din regatul latin de la Ierusalim iar în Occident, dimpotrivă la un ulterior progres al Reconquistei.
La solicitarea papei Grigore al X-lea de a i se întocmi şi trimite rapoarte amănunţite despre posibilitatea concretă de a organiza o cruciadă nouă şi eficientă, va apărea şi o bogată şi interesantă literatură “de recuperatione Terrae Sanctae” carcaterizată printr-o mare cantitate de informaţii strategice, tactice, geografice, logistice, economice şi financiare.

Sursa: Athenian Legacy

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: