Prima pagină > Articole media, Refugiaţi > ‘Ii iubesc pe romani si vreau sa raman aici’

‘Ii iubesc pe romani si vreau sa raman aici’

“Salut, ma bucur sa va cunosc!”, sunt primele cuvinte pe care mi le-a adresat, intr-o romana stangace, liderul grupului de refugiati uzbeci din Timisoara. El se numara printre putinii care si-au manifestat dorinta sa invete limba romana, impins fiind si de faptul ca intra zilnic in contact cu romani. Tocmai primise, pentru prima data de cand a fost nevoit sa-si paraseasca tara, vesti de acasa.

Are 33 de ani si este de profesie inginer constructor. Pentru protectia sa si a familiei, a preferat sa foloseasca un alt nume decat cel real: Dilshod, un nume, spune el, destul de raspandit in Uzbekistan. Povestea lui, ca si a celorlalti 438 de uzbeci cazati la Centrul de cazare si proceduri pentru solicitantii de azil Timisoara, incepe in dimineata zi-lei de 13 mai 2005. “Am plecat dimineata la lucru si am vazut mai multi oameni alergand. Am auzit ca in centrul orasului este miting. Oamenii militau pentru o viata mai buna. Trebuia sa apara presedintele, dar a venit armata. Ore in sir au tras in oameni”, isi aminteste Dilshod.

Spre seara, multimea a inceput sa se retraga spre periferie. “Am mers aproape 60 de kilometri pe jos. Cand am ajuns la granita cu Kargastanul, ne-au depistat si iar au inceput sa traga in noi. Varul meu, de 24 de ani, a murit langa mine, impuscat in cap”. In Kargastan au stat 21 de zile in corturi, apoi au fost mutati mai spre centrul statului, unde au locuit alte cateva saptamani, sub stricta supraveghere militara. “Ne-au spus ca ne duc in Ucraina. Abia pe aeroport am aflat unde zburam. Dupa zece ore, am aterizat la Timisoara”.

Timisoara e doar un capat de pod pentru o noua viata. Fiecare refugiat plecat din campusul timisorean a primit o suma de bani suficienta pentru a supravietui timp de un an, dupa care vor fi nevoiti sa se descurce singuri. Cei mai multi si-au lasat in Andijan familiile cand au fugit de furia oamenilor dictatorului Islam Karimov. “Eu am trei copii.

Nu am stiut nimic de ei pana acum cateva zile. Am primit o scrisoare si doua fotografii. Eram singurul intretinator al familiei”, spune Dilshod. E foarte fericit si arata pozele tuturor prietenilor romani de la “Generatie Tanara”, asociatie care, in colaborare cu UNHCR, are grija ca viata lor pe taram romanesc sa fie cat mai linistita.

“Eu mi-as dori sa raman in Romania. Aici mi-am facut foarte multi prieteni si ma simt un om liber”, spune Dilshod. Viseaza sa se intoarca acasa, dar numai atunci cand va fi un nou presedinte. Poate anul viitor, cand sunt programate alegeri in Uzbekistan. Dar sansele ca regimul actual sa fie indepartat sunt minime.

Refugiatii fac si cursuri de calculatoare

Cei mai tineri dintre refugiatii uzbeci fac periodic cursuri de calculatoare, de limba engleza si chiar de limba romana. Multi au descoperit calculatorul la Timisoara, chiar daca sunt absolventi de facultate in tara de origine. Adriana Aron, profesoara de calculator, ne-a spus ca de cele mai multe ori primul desen a fost… o casa. “Cand au scris un text, inevitabil au vorbit de familie, si-au descris sotia, copiii”, sustine Aron. La cursurile de romana, Dilshod a scris cu litere mari: “Eu vorbesc limba rumana. Eu iubesc poporul roman”.

16 Februarie 2006
Articol semnat de Dumitru Mihaica
Suresa: Libertatea

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: